Ce a castigat industria petroliera dupa razboiul din Irak

Cine ar putea sa creada ca americanii au invadat Irakul pentru a-l elibera si nu pentru petrolul lui? Totusi, contrar opiniei publice, razboiul din Irak a adus putine avantaje industriei petroliere americane, iar cele mai multe contracte au fost obtinute de alte tari.

De fapt, rapoartele trimise la Washington de diplomati arata ca rivalii americanilor au dus-o mult mai bine decat ei dupa "eliberarea" Irakului si doar o companie din SUA - Halliburton - a avut ceva de castigat, potrivit Der Spiegel.

Cand au inceput licitatiile pentru campurile petroliere, sefii companiilor din domeniu aveau toate motivele sa fie fericiti. Situatia a inceput sa se schimbe in 30 iunie 2009, cand ministrul irakian al petrolului, Hussein al-Shahristani, a dat primele contracte de forare unor companii straine si a anuntat ca profitul nu va fi impartit in vreun fel, ci se va plati un pret fix pentru fiecare baril extras.

Companiile petroliere inca aveau sperante mari, totusi. Un consortiu condus de compania americana Conoco Phillips a incercat sa obtina 26,70 de dolari pe baril pentru un camp petrolier aflat intr-o zona foarte dificila; ExxonMobil a facut o oferta de 4,80 de dolari pentru zona Rumaila de langa granita cu Kuweitul, iar un consortiu condus de BP s-ar fi multumit cu 3,99 de dolari.

Ambasadorul american Christopher Hill a notat atunci ca reprezentantii companiilor petroliere erau foarte agitati, dar in sala s-a lasat linistea in momentul in care partea irakiana a anuntat cat e dispus sa plateasca Guvernul de la Bagdad: doi dolari pe baril si nimic mai mult. In plus, companiile care urmau sa exploateze resursele Irakului trebuiau sa inlocuiasca instalatiile vechi cu echipament nou si modern.

Oferta guvernului irakian a fost intampinata cu "chicoteli", dupa cum mai spunea ambasadorul american intr-unul din rapoartele sale. Ministrul Shahristani a continuat, insa, cu ofertele la preturi si mai mici pentru alte campuri petroliere.

Jumatate de an mai tarziu, in decembrie 2009, cand au avut loc urmatoarele licitatii, irakienii au facut oferte chiar mai mici. Asta nu a impiedicat, insa, companiile sa liciteze sume de care ar fi ras in urma cu doar cateva luni. In cele din urma, contractele au fost obtinute de consortii conduse de compania franceza Total si cea chineza CNPC. Au mai primit contracte si companii din Malaezia, Vietnam, Angola, Norvegia, Marea Britanie si Rusia. Dar niciuna din SUA. Exxon si Occidental au reusit sa obtina anumite contracte, dar nu in urma licitatiilor formale.

Mult sange pentru putin petrol

Unul dintre sloganurile preferate ale celor care protestau fata de politica lui George W. Bush a fost "No blood for oil". Chiar si neoconservatorii de la Washington au afirmat intotdeauna ca banii cheltuiti pe razboi si reconstructia tarii vor fi recuperati din petrolul irakian.

Realitatea a fost insa alta. A curs mult sange, dar foarte putin petrol "s-a scurs" spre Statele Unite. Cu 2,5 milioane de barili pe zi, productia din Irak este aproape de nivelul dinainte de razboi, iar estimarile sugereaza ca e nevoie de 20 de ani ca aceasta sa se dubleze sau sa se tripleze. SUA au cheltuit 700 miliarde de dolari in Irak, dar profitul se duce in alte tari.

Timp de aproape cinci ani diplomatii americani au facut lobby pe langa oficialii irakieni pentru o lege a petrolului si a gazelor. Principalul scop al legii ar fi sa stipuleze o cota corecta a castigurilor din petrol pentru kurzii din nordul tarii si sa ofere securitatea investitiilor pentru firmele straine venite in Irak.

Chiar daca se crede ca americanii s-au dus in Irak pentru petrol, ei nu au fost atenti la acest lucru nici macar imediat dupa invazie, iar instalatiile petroliere au inceput sa fie demontate, desi aduceau 90% din castigurile statului. Diplomatii americani se plangeau atunci ca in Irak nu se gaseste destul combustibil, oamenii fiind nevoiti sa astepte ore intregi la benzinarii. Mai mult, benzina era importata din alte tari, in conditiile in care Irakul este a patra rezerva de petrol ca marime din lume.

John McCain: Guvernul irakian nu stie unde ajunge 20-30% din productie

In 2007, aceiasi diplomati atrageau atentia asupra atmosferei de Vestul Salbatic de la rafinaria din Baiji, langa Tikrit. In rapoartele trimise de catre acestia in SUA, ei aratau ca rafinaria este condusa de oficiali, dar si de persoane mai putin oficiale. Ei vorbeau, de asemenea, despre o epidemie a contrabandei.

Chiar si John McCain, care candida la acea vreme la Casa Alba, declara intr-o intalnire cu inalti oficiali irakieni ca FedEx stie unde se afla fiecare pachet pe care il trimite in lume, dar guvernul irakian nu stie ce se intampla cu 20-30% din petrolul pe care-l produce.

In plus, infrastructura petroliera era la pamant in intreaga tara. 80% din exporturile de petrol se faceau prin doua conducte subacvatice spre portul Basra, construite in 1975, si care trebuiau sa fie folosite doar 20 de ani. Pentru ca petrolul sa nu se verse in mare, acestea erau folosite la numai un sfert din capacitate.

Tot americanii au cheltuit si 100 miliarde de dolari pentru a moderniza pe jumatate un terminal din Basra, dar al doilea inca se afla in conditii ingrozitoare, spun diplomatii. Rapoartele trimise la Washington mai arata si ca angajatii din industria petroliera sunt platiti atat de prost incat sunt nevoiti sa pescuiasca in port, chiar in timpul programului de lucru.

Abia in decembrie 2009, diplomatii americani raportau la Washington ca incep sa se castige bani din petrol. Dar asta pentru ca majoritatea firmelor straine angajau ingineri americani de la compania Halliburton.

”România nu este oaia neagră a Europei”. Un fost ministru de Finanțe descrie poziția țării noastre în relație cu marile deficite globale VIDEO

Discuțiile despre deficitul bugetar ridicat și procedura de deficit excesiv în care se află țara noastră încă din 2019 a acaparat dialogul public, dar prea puțin ne aplecăm asupra...

OnePlus Pad Go, tableta de buget cu specificații excelente. La ce preț este oferită

OnePlus a introdus pe piață o nouă tabletă, OnePlus Pad Go, o versiune mai accesibilă a modelului OnePlus Pad. Cu un preț de pornire de aproximativ 230 EUR în Europa, tableta promite să...