În anii Epocii de Aur, circula o anecdotă prin orașul Cugir, unul dintre cele mai păzite din România având în vedere producția specială de armament și muniție din uzina de aici: „dacă luai din fabrică o maşină de cusut, piesă cu piesă şi apoi încercai să o montezi acasă, te trezeai că iese un... Kalaşnikov!”.
Producția civilă era destinată să ”acopere” producţia de pistoale şi puşti mitralieră de tip Kalaşnikov a uzinei din Cugir. Deși aproape toată lumea știa că aici se fabrică și armament, Ceaușescu și nomenclatura comunistă care îl înconjura transmiteau că la Cugir sunt produse doar mașini de cusut și mașini de spălat.
Gluma se referea și la faptul că angajații mai obișnuiau să sustragă componente ale produselor fabricate aici, în special cele de la mașini de cusut și mașini de spălat. Sustragerea de componente ale armelor era foarte greu de realizat având în vedere paza strictă a uzinei.
Astfel, uzina de la Cugir a fost celebră în perioada comunistă și pentru mașinile de cusut de calitate superioară pe care le fabrica. Produsul realizat pentru prima dată în 1948 a adus “civilizaţia” în mai toate localităţile României, uşurând foarte mult munca femeilor. Prima mașină de cusut a fost ”Casnica” și avea o productivitate de 150 ori mai mare decât sistemul de coasere manual, cu un ritm de 2.000 – 4.000 de împunsături/minut. În perioada anilor 1950-1952 Uzina din Cugir a organizat echipe mobile sau fixe în principalele orașe din ţară pentru depanări, un caz unic în România.
Au fost produse mai întâi mașini de cusut casnice, iar apoi cele industriale, care au fost folosite pe linia de producție de către Fabrica de Confecții București (APACA) și de alte unităţi din țară. Acest tip de mașină de cusut s-a fabricat până în anul 1974.
În 1953 s-a construit secția în care urmau să fie fabricate exclusiv mașinile de cusut Casnica. Este produsă în serie până în anul 1955, când va fi înlocuită pe piață de Casnica Super. Carcasa mașinii de cusut era confecționată din „fontă de compoziție chimică deosebită, cu o cristalizare fină și o reparație omogenă de grafit”, după cum se preciza în presa vremii. Piesele erau confecționate din oțel tratat termic. Vopseaua care asigura aspectul mașinii de cusut, pentru eventualii clienți pe piața de export, se realiza în atelierele de vopsitorie ale fabricii.
Un număr de 8.000 de verificări erau necesare la capitolul controlului calității pieselor, până ca maşina de cusut, produsul final, să ajungă pe piață și apoi în casele oamenilor. De asemenea, era supusă unui rodaj timp de două ore, iar apoi la proba de cusut.
“Mașina de cusut fabricată de CMC Cugir, prin calitățile sale de execuție, de funcționare și tehnice, concurează cu cele puse în vânzare de firmele străine, prin construcția sa simplă și robustă”, era descris produsul în ziarele de atunci.
Mașina de cusut „Casnica” era de două tipuri: acționată prin apăsarea unei pedale și cu motor electric. Noul produs de pe piață putea fi folosit în domeniile confecții și croitorie. După cele două tipuri de au urmat mașinile de cusut ”Ileana” (1959-1960), care avea să fie cea mai celebră dintre mașinile de cusut de la Cugir, ”Sanda” (1968-1972), ”Iris” şi ”Veronica”.
După anul 1990, piața internațională de profil se diversifică cu mașini de cusut din import, iar comenzile către fabrica din Cugir încep să scadă treptat. În anii 1998-1999, secția de mașini de cusut și-a închis porțile. Produsele au rămas însă în activitate, fiind foarte fiabile. Și astăzi, se vând mașini de cusut Ileana, Veronica sau Nicoleta și chiar Casnica pe site-urile de specialitate.