Întâmplarea face să scriu aceste rânduri dintr-o superbă sală a Bibliotecii Centrale Universitare din București, privind pe fereastra din față Palatul Regal și statuia ecvestră a Regelui Carol I, pe cea din stânga clădirea fostului Comitet Central, iar pe masa de lucru având volumele a doi autori fundamentali pentru studiul democrației: John Stuart Mill și Alexis de Tocqueville. Pentru cei familiarizați cu realitățile dure și absurde ale regimului comunist din România, un astfel de context era, practic, imposibil înainte de 1989.
Să revenim la problemele zilelor noastre și la subiectul despre care vreau să vorbesc astăzi. Astfel, trebuie să spun că o altă realitate m-a lovit și pe mine în acest început răcoros și însorit de ianuarie. Aceea a constatării că, în curând, voi împlini zece ani de când activitatea mea profesională se desfășoară în cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Primii trei petrecuți la Direcția Cercetare și restul de șapte la Direcția Investigații și-au pus amprenta asupra celui care sunt astăzi, nu doar din punct de vedere profesional, dar și din punct de vedere al valorilor pe care le-am îmbrățișat și care îmi ghidează, sper eu, marea majoritate a gândurilor, spuselor și faptelor. Sunt zece ani de citit, zi de zi, săptămână de săptămână, file prăfuite și îngălbenite de timp, dar pe care sunt așezate mii și zeci de mii de destine frânte. Zece ani în care am înțeles că Libertatea se câștigă greu și se poate pierde extrem de ușor. Zece ani în care am realizat că natura umană nu este în mod natural una bună și că delațiunea poate fi un exercițiu teribil de tentant, fie și din curiozitate, amuzament, vanitate, naivitate sau simplă dorință de a face rău.
În toată această perioadă petrecută în compania, destul de neplăcută, a dosarelor întocmite de Securitate, am avut oportunitatea de a vorbi în fața elevilor și a studenților despre ceea ce a însemnat aparatul represiv al României comuniste. Surprinzător sau nu, chiar și cu dovezile evidente ale abuzurilor comise de poliția politică, am putut să observ în rândurile generațiilor mai tinere, cu unele excepții notabile, o decuplare aproape totală de la ceea ce au însemnat, cu adevărat, cele aproape cinci decenii de totalitarism comunist. Am întâlnit sentimente și opinii nostalgice la persoane născute după 2008, am întâlnit elevi care purtau cravată de pionier pe post de articol fashion, am întâlnit, la elevi și profesori deopotrivă, binecunoscutele replici: „toată lumea avea o casă”, „toată lumea avea un loc de muncă”, „pe vremea aceea chiar se făcea școală”, „eram fericiți și nu știam”. Și așa am realizat, la 35 de ani după căderea regimului comunist și revenirea la democrație, că mai este enorm de mult de muncă pentru noi, cei care ne ocupăm cu studiul acelui regim pe care cineva, cândva, sub cupola Parlamentului României, îl caracteriza ca fiind „ilegitim și criminal”.
Chiar deunăzi citeam în social media postarea unui domn, cu destul de multe pretenții intelectuale, în care sugera că instituții care se ocupă de studiul regimului comunist, precum CNSAS sau Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, trebuie desființate, în virtutea unei economii la bugetul de stat. Poftim?! Când? Acum? Când efectele dezinformării cu privire la comunismul românesc par să se extindă precum metastazele unui cancer agresiv și să ne coste mult mai mult decât ne-am putea închipui? Și, între noi fie vorba, deficitul bugetar al României ar scădea substanțial dacă n-ar mai fi plătiți, cu salarii deloc competitive, aproximativ 180 de oameni de la CNSAS și vreo 20 la IICCMER, nu-i așa?
Astăzi, când circulația informației este mai facilă ca oricând, pare că ne afundăm cu toții într-o mlaștină a dezinformării, a discursului urii, a nostalgiilor absurde după un trecut odios, a agresivității, a izolaționismului și a unui autohtonism complet nejustificat. Efectele acestui fenomen au putut fi observate, cu ochiul liber, la finele anului trecut. Știm cu toții despre ce e vorba și nu voi zăbovi, aici și acum, asupra acestei teme.
În tot acest peisaj dezolant, care, trebuie să recunosc, m-a descumpănit vreme de săptămâni, a apărut știrea de la jumătatea lunii decembrie 2024, referitoare la introducerea istoriei comunismului ca materie obligatorie la clasa a douăsprezecea de liceu pentru toate ramurile de studiu. Trebuie să recunosc faptul că am fost și încă sunt bucuros. De ce? Foarte simplu. Pentru că soluția optimă pentru a combate lipsa de cunoaștere, propagarea informațiilor false și divizarea societății nu se face prin polarizare, segregare și tratarea cu dispreț a celor care sunt de altă părere. Nicidecum. Soluția este cea care implică efort susținut, muncă, dialogul de pe poziții egale și aducerea de argumente, informații veridice din punct de vedere istoric, explicații coerente pe înțelesul tuturor.
Este misiunea noastră, a celor care profesăm în domeniul studiului fenomenului totalitar, dar și a cadrelor didactice, să colaborăm permanent, să explicăm copiilor ce s-a întâmplat între 1945 și 1989, să argumentăm cu răbdare și calm, să dovedim ceea ce este, de fapt, atât de evident. Că Libertatea și Democrația sunt cele care permit ființei umane să se dezvolte cu adevărat. Că demnitatea umană trebuie să fie un concept la care să facă apel permanent orice lider politic atunci când gândește politici publice. Că orice guvernare democratică va respecta drepturile și libertățile cetățenești. Că deschiderea euroatlantică și nu izolaționismul comunist a adus dezvoltare și prosperitate economică în România. Că educația de calitate, accesul la resurse academice internaționale și bursele Erasmus au fost aduse de Uniunea Europeană și nu de fostul CAER. Că nu Securitatea comunistă ne-a adus securitate națională, ci NATO. Că votul, acest drept pentru care s-a vărsat sânge, trebuie exercitat și susținut de o alegere prealabilă responsabilă, bazată pe informație reală.
Să avem cu toții un 2025 cât mai democratic cu putință!
In calitatea sa de angajat al Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, Andrei-Catalin Galita este implicat atat in activitatea de deconspirare a politiei politice comuniste, specifica Directiei Investigatii, dar si in proiecte educationale si de cercetare pe tema metodelor si tehnicilor de supraveghere a populatiei, folosite de aparatul represiv comunist.
Din 2021 este doctorand in stiinte politice, cu tema "Procesul de disparitie a Partidului National Liberal dupa instaurarea regimului comunist in Romania".
Interesele sale academice si de cercetare privesc istoria regimului comunist din Romania, partidele politice, liberalismul romanesc, regimurile autoritare si totalitare, formele de disidenta si opozitie fata de regimulcomunist.
Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.