Frica de eșec: prieten sau dușman?

Gândește-te că urmează să participi la un interviu. Începi deja să simți cum se eliberează adrenalina, pupilele ți se dilată, respirația și bătăile inimii accelerează, mușchii ți se contractă, mâncarea-ți stagnează în stomac, saliva se reduce și ai senzația de nod în gât. Ți-e frică. Pe lângă asta, în mintea ta aleargă tot felul de gânduri care te acuză („Nu ești suficient de bun”), care îți dau ordine („Trebuie să fie perfect!”) și care îți mai aduc asigurări din când în când („Hai că o să treacă repede”). Ești în momentul în care ai vrea să evadezi, dar în același timp tu știi că frica de eșec este singura care te-a ajutat până acum să obții performanțe, singura care te-a motivat să mergi mai departe.

Dacă frica de eșec poate fi și prieten, de ce avem tendința să o vedem ca pe un dușman?

Zilnic avem în jur de 50.000 și 70.000 de mii de gânduri, iar 80% dintre ele sunt negative. Acest procentaj e rezultatul evoluției omului de-alungul timpului, ca urmare a adaptării sale la mediul înconjurător. Timp de zeci de mii de ani ne-am obișnuit să rezolvăm sarcini concrete și relativ simple (ex. să găsim hrană, adăpost, să procreăm). Într-un astfel de mediu, gândurile negative ne-au ajutat să fim mai vigilenți, să categorizăm rapid lucrurile din jur ca fiind utile sau inutile, să schimbăm situația și să fim gata să reacționăm la pericole. Din acest motiv putem spune că există o “predispoziție” de a percepe frica de eșec mai degrabă ca pe un dușman decât ca pe un prieten.

Totuși, în mediul modern sarcinile sunt mult mai complexe și complicate, iar apelarea la gânduri negative pentru a ne motiva să mergem mai departe duce la scăderea performanței. În alte cuvinte, anticiparea constantă a “pericolelor” înaintea unui interviu (ex. “o să mă fac de râs”, “o să eșuez”) poate duce la ceea ce numim anxietate de performanță.

Mai mult, experiențele din copilărie precum practicile parentale controlative (ex. primești afecțiune doar când “meriți”, altfel ești respins), lipsa de sprijin și susținere emoțională din partea mamei și a tatălui, lipsa de comunicare a nevoilor și a emoțiilor în cadrul familiei sau situațiile de umilire (ex. să fii pedepsit în fața celorlalți) nu fac decât să accentueze simptomele și comportamentele de evitare. Ca să aflăm mai multe despre modul în care încercăm să facem față fricii de eșec, vă invit să urmărim împreună câteva tipologii de oameni.

Autoprotectorul

Motto: „Nu trebuie să greșesc!”

Trăind sub acest imperativ, ne îndoim constant de propriile capacități fără să ne simțim neapărat în siguranță și ne consumăm viața în alertă față de orice posibil pericol. „Armele defensive” pe care le folosim cu scopul de a ne proteja împotriva dezamăgirii, respingerii sau a rușinii se întâlnesc în situațiile în care:

• · Ne consolidăm eșecul prin fugă, chiar dacă ne împiedică să evoluăm personal, în carieră sau în relații.
• · Refuzăm să ne asumăm responsabilități noi sau să variem sarcini, fiindcă ne e teamă că orice încercare se va încheia printr-un eșec.
• · Lăsăm ca oportunitățile să ne zboare prin fața ochilor, așteptând ca absența succesului să devină o confirmare a convingerii personale cum că nu suntem suficient de buni.
• · Nu ne expunem reușitele sau abilitățile înaintea persoanelor cu putere de decizie (ex. șeful, profesorul etc.), fiindcă există posibilitatea de a fi criticați sau respinși.
• · Alegem să facem lucrurile pe ultima sută de metri, ca să putem da vina pe circumstanțe și nu pe lipsa noastră de abilități.
• · Avem așteptări mici de la noi ca să reducem orice șansă de critică din partea celorlalți.
• · Frica de eșec este considerată un dușman.

Suprasolicitatul

Motto: “Trebuie să am mai mult succes decât majoritatea persoanelor de vârsta mea!”

Competitivitatea pornește atât din experiențe nesecurizante din copilărie cât și din aspecte ce țin de cultură: creșterea consumerismului și al așteptărilor, nesiguranța de la locul de muncă, atenția focalizată pe modelele din mass-media, accentul pus pe notele primite la școală încă de la o vârstă fragedă etc. Astfel ajungem să ne simțim inferiori altora, rușinați, criticați, motiv pentru care hormonul de stres (cortizolul) e stimulat foarte puternic. Pentru a echilibra nivelul de stres resimțit recurgem la strategii de evitare a eșecului precum:

• · Ne străduim ca să obținem performanța cu orice preț (ex. epuizare, evitarea relațiilor, întreruperea activităților care ne fac plăcere etc).
• · Ne străduim să-i impresionăm pe ceilalți exagerând reușitele sau etalându-ne rezultatele obținute.
• · Ne îngrijorăm cu privire la cum suntem văzuți.
• · Suntem nesiguri cu privire la propriile abilități de a obține succesul.
• · Avem așteptări nerealiste cu privire la modalitatea de a obține succesul (ex. vrem să primim o promovare fără să depunem efort).
• · Reacționăm defensiv când ne confruntăm cu obstacole.

• · Simțim că lucrurile ne scapă de sub control.
• · Stima de sine fluctuează în funcție de eșec sau reușită.
• · Frica de eșec este considerată un „prieten” pentru că ne motivează să obținem succesul (chiar dacă nu într-un mod constructiv).

Neajutoratul

Motto: „Nu mai are rost să încerc căci oricum voi eșua.”

Această tipologie de oameni sunt cei care acceptă eșecul, însă sub forma unui „destin” care trebuia să se întâmple. Când trăim într-un mediu dezorganizat, în care suntem criticați sau pedepsiți pentru fiecare comportament bun sau rău, în care suntem marginalizați sau „luați peste picior”, nici măcar nu mai încercăm să evităm eșecul, fiindcă ne-am obișnuit cu gândul că “nu vom reuși”. Refuzăm să ne implicăm în sarcini și avem un pattern de învățare neajutorată. Ne lipsește atât motivația cât și reziliența la obstacole.

În toate aceste situații, frica de eșec a devenit un ghid distructiv de a ne trăi viața. Fie că evităm frica de eșec prin a ne pune bețe-n roate, fie că folosim frica de eșec ca să obținem succesul cu prețul propriei sănătăți sau manipulându-i pe ceilalți, fie că ne vedem pe noi înșine ca fiind un eșec nu primim nici o garanție că vom avea o viață de succes. Totuși, există cealaltă categorie de oameni care se află în siguranță în cadrul relațiilor sociale, care nu au nici frică de inferioritate, nici frică de eșec.

De ce?

Pentru că ei văd lumea ca fiind un loc sigur, în care cei din jur sunt dornici să îi accepte, să îi susțină, să îi îngrijească, să îi ghideze. Ei văd oamenii prin prisma acceptării și într-ajutorării, ei sunt orientați spre succes, sunt proactivi, pozitivi, orientați pe sarcină și răspund la obstacole cu optimism și energie. Motto-ul lor este „ridică-te repede și mergi mai departe”.

Așadar, în loc să cauți modalități prin care să scapi de frica de eșec, mai bine schimbă-ți perspectiva asupra oamenilor din jurul tău. Știu că ești tentat să te întrebi “oare cum mă văd ceilalți?” și să acționezi pe baza acestui gând, însă cum ar fi să înlocuiești întrebarea asta cu altă variantă: “Cum aleg eu să îi văd pe ei? Aleg să îi văd cu intenții rele sau aleg să îi văd disponibili să mă ajute?”. Cu siguranță că-ți va trebui curaj ca să-ți confrunți frica, rușinea și stângăcia de a încerca din nou și din nou, însă adesea căderea e un mijloc de a te ridica mai sus.

Surse:

Gillbert, P. et al., The dark side of competition: How competitive behavior and striving to avoid inferiority are linked to depression, anxiety, stress and self-harm. The British Psychological Society. 2009

Gillbert, P. et al., Development of striving to avoid inferiority scale. The British Psychological Society. 2007

Martin, A.J., & Marsh, H.W., Fear of failure: Friend or foe? Australian Psychologist, 38, 31-38, 2003

Young, J., Klosko, S. & Weishaar, M., Schema Therapy: A Practioner’s Guide. The Guilford Press. 2003

David, D., Psihologie clinică și psihoterapie: Fundamente, Polirom 2006

https://www.psychologytoday.com/us/blog/smashing-the-brainblocks/201712/why-fear-failure-can-keep-you-stuck

Anisoara Lung este psiholog clinician si psihoterapeut. A finalizat studiile in cadrul Facultatii de psihologie din universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca. Psihoterapia pe care o practica este cea cognitiv-comportamentala. Este o forma de psihoterapie de relativ scurta durata, focalizata asupra modului in care gandim, ne comportam si comunicam. In momentul de fata colaboreaza cu Clinica Oana Nicolau, care a devenit parte din reteaua de sanatate Regina Maria.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Citește și:

Singura româncă eliminată în turul I la Miami a cedat la o jucătoare mult mai slab clasată

Două dintre cele trei jucătoare din România, angajate în competiția WTA de la Miami, au trecut în turul doi al turneului. Singura eliminată este Ana Bogdan (60 WTA), care a cedat în...

Ce a făcut echipa românească de volei în returul finalei Challange Cup

Echipa de volei feminin CSM Lugoj a pierdut miercuri, la Timişoara, trofeul Challenge Cup, după ce a fost învinsă de formaţia italiană Reale Mutua Fenera Chieri şi în manşa retur din...