"Prefer sa traiesc in pericol decat in teroare". Daca nu e un razboi religios, atunci ce e? - Interviu

Atentatele din Franta sunt efectele unor politici de integrare sociala care au esuat, iar rezultatele se vad. Fara o integrare culturala, rezultatul este aparitia unor cetateni care, desi locuiesc in Franta, practic nu sunt francezi, si isi urasc tara pentru ca nu o inteleg, subliniaza Ciprian Apetrei, doctorand in filosofie al Universitatii din Nantes.

Ciprian este din Ploiesti, dar de 5 ani locuieste in Franta. Am discutat cu el despre atentatele din ultima vreme, soldate cu sute de victime, si despre moartea preotului Jacques Hamel (foto), dar mai ales despre ce ar trebui facut pentru ca asemenea nenorociri sa nu se mai intample.

"Ca sa rezolvam o problema, oricare, trebuie intai sa fim constienti ca o avem. (...) Cred si sper ca la un moment dat musulmanii sa se ridice ei insisi impotriva acestei nebunii ucigase care le revendica religia", spune Ciprian Apetrei, intr-un interviu acordat Ziare.com.

In ce fel au influentat atentatele din ultimele luni viata de zi cu zi a francezilor?

Mai putin decat reiese din presa, in special din cea din Romania. Modul principal de raspuns al francezilor este de a isi continua viata ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.

Un prieten mi-a spus ieri "Je prefere le danger a la peur" ("Prefer sa traiesc in pericol decat in teroare"). Este aici un mod de a refuza o societate foarte securizata, precum cea israeliana, despre care s-a tot vorbit in ultimul an ca despre un model functional. Nu se potriveste felului de a fi al francezilor.

Exista mici schimbari, unele de-a dreptul hazlii. Peste tot sunt noi masuri de securitate, in fata bisericii din cartier a fost amplasat un mic gardulet pe care este afisat un decret al primariei conform caruia nu ai voie sa stationezi acolo. La festivalul medieval de la Dinan, de saptamana trecuta, a fost interzis in ultimul moment accesul cu arme de panoplie. Erau colectionari veniti din toata lumea care si-au lasat armele la intrare.

Tin sa remarc ca nu au fost deloc acte de islamofobie. Nu a existat niciun atac asupra moscheilor radicale, asupra cartierelor salafiste.

Papa Francis a declarat zilele trecute, in debutul vizitei in Polonia, ca lumea este in razboi, dar nu e vorba de un razboi al religiilor. Sunteti de aceeasi parere?

Sincer sa fiu, nu inteleg aceasta declaratie decat in termeni de politete politica. Adica nu spunem ca este un razboi religios pentru a nu acuza islamul, dar nici nu putem atunci spune cine este in razboi cu cine.

Cred ca extremistii incearca pornirea unui razboi religios, dar nu prea au cu cine sa il poarte. Pare o reintoarcere la razboaiele din Evul Mediu, dar cruciatii europeni au iesit demult la pensie. Cel putin Franta si-a dat de foarte multi ani jos crucea de pe scut, iar atacurile la adresa Bisericii Catolice, oricat de sangeroase, nu cred ca o vor pune la loc. S-a vazut asta si din solidaritatea diferita, dupa ultimul atentat, care a avut loc in apropiere de Rouen, fata de cel de la Charlie.

Este adevarat ca Charlie Hebdo a fost primul si impactul emotional a fost mult mai mare, dar si solidaritatea in jurul libertatii de exprimare a fost mult mai puternica. Este o valoare certa a poporului francez.

Au fost voci care au spus ca moartea martirica a parintelui Jacques Hamel va duce la o reintoarcere a Frantei catre credinta crestina. Este de vazut daca se va intampla acest lucru.

De ce cauta solutii doar autoritatile, nu si imamii sau ceilalti lideri religiosi? De ce nu sunt incredintati acesti tineri rataciti, usor de radicalizat sau deja radicalizati, unor parinti spirituali, care sa contracareze efectele propagandei Daech?

O intrebare foarte pertinenta. Pe care insa nimeni nu o pune in mod serios. Pentru ca acesti lideri religiosi nu au nicio responsabilitate fata de statul francez. Au dreptul la protectie, la sprijin financiar, dar nu au la schimb nicio obligatie de a sprijini acest stat. Este o decizie individuala daca participa sau nu la efortul de lupta impotriva radicalizarii. Dat fiind insa ca radicalizarea, inaintea aparitiei propagandei pe Internet, a pornit din moschei, unde a si ramas in multe cazuri, este corect sa ne asteptam ca de acolo sa plece si scuturarea islamului normal de ratacirea jihadista.

O precizare aici: nu imi place deloc termenul "islam moderat" pe care il vad in presa. Exista islam normal, nerazboinic, precum cel practicat de secole in Romania, si o ratacire cumplita a lui, jihadismul contemporan. Nu exista o "moderare" intre ele, un mijloc. Asa cum nu exista intre legionarism si crestinismul ortodox.

Cred si sper ca la un moment dat musulmanii sa se ridice ei insisi impotriva acestei nebunii ucigase care le revendica religia.

Intr-un articol publicat recent ati sustinut ca politicile de integrare prin masuri sociale au esuat. De ce nu au dat ele rezultatele asteptate?

Nu au dat rezultate pentru ca au pornit de la premise gresite, respectiv marxismul anilor '70, urmat apoi de corectitudinea politica contemporana.

Oamenii nu sunt doar constructe sociale, cu nevoi materiale si sexuale. Nu ajunge sa le oferi ajutoare sociale, locuinte ieftine in cartiere facute special pentru ei si sa ii lasi sa sa enclavizeze, pentru ca astfel isi pastreaza identitatea. Fara o integrare culturala, rezultatul este aparitia unor cetateni care, desi locuiesc in Franta, practic nu sunt francezi. Iar criza lor identitara este mijlocul perfect de dezvoltare a propagandei jihadiste, care le ofera un orizont spiritual puternic si modalitate de a se razbuna pe tara in care, desi locuiesc, o urasc sincer. Pentru ca nu o inteleg deloc.

Aici s-a gresit enorm si inca nu se recunoaste acest lucru: s-a permis, cu mult inainte de aparitia DAESH, ca tinerii sa auda ca muzica vine de la diavol, ca femeia este inferioara barbatului, ca poligamia este binevenita, ca veselia este un pacat etc. Cei care au crescut cu aceasta propaganda in urechi sunt acum oameni in toata firea, locuiesc in cartiere care nu sunt decat geografic in Franta, este o lume paralela in care infloreste propaganda jihadista. Cartiere din care au plecat francezii, in care mancarea este Hallal, femeile imbracate occidental nu au ce cauta etc.

Oricate ajutoare sociale am pompa acum acolo, este inutil, cei care le primesc nu au nici un fel de recunostinta fata de statul care le ofera. Le primesc pentru ca au dreptul, nu pentru ca le merita. Si atunci nu au nimic de dat la schimb.

O lume la care statul francez se uita neputincios si cu un sentiment de vinovatie pe care se incapataneaza sa nu il exprime.

Ati mai afirmat si ca v-ati asteptat ca dupa Charlie Hebdo sa se ia masuri mai aspre, pentru ca acum Franta nu starneste "nici respect, nici frica". La ce masuri va refereati?

Masuri ar fi trebuit luate demult. De la revoltele tinerilor din periferiile Parisului, de acum multi ani. Le mai tineti minte? Incendiau masini, se bateau cu politistii... Pare un carnaval acum, in comparatie cu atentatele teroriste. Dar nu s-a intamplat aproape nimic dupa.

La mine in oras au fost incendiate saptamana trecuta noua masini. A fost o stire de cateva randuri pe ultima pagina a ziarului.

Ar fi trebuit demult inchise mocheile radicale. Ar trebui expulzati sau inchisi propagandistii jihadisti. Sunt imami cunoscuti ca radicali, impotriva carora au fost organizate proteste de strada, dar nu li s-a intamplat nimic.

Se combat acum efectele, dar despre cauze inca nu se vorbeste destul.

Sunt mii de potentiali teroristi filati de politie, dar daca adaugam doar cativa din anturajul lor sunt o armata intreaga. Este un efort imposibil sa-i supraveghezi pe toti in acelasi timp.

Frica trebuie sa fie la ei, nu la populatia franceza. Starea de urgenta intinsa pe mai mult de un an nu a produs mari efecte. Ar trebui sa fim solidari cu politistii. Aici este o mare problema a francezilor, sunt obisnuti cu o cultura a nesupunerii, a dispretului fata de fortele de ordine. In timpul starii de urgenta, cand, teoretic, erau interzise adunarile populare, anarhistii de extrema stanga au intors Franta pe dos, au manifestat violent saptamani in sir, au spart geamuri de banci si capete de politisti, au blocat rafinarii.

Publicul a fost mai mult de partea lor, fiecare actiune mai hotarata a politiei a fost copios huiduita in numele umanismului.

Totusi, dupa atentate, publicul a devenit mai permisiv cu politistii, aproape ca ii considera oameni. Va recomand melodia "J'ai embrasse un flic" a lui Renaud, un fel de Tudor Chirila francez, care, dupa o viata de lupta contra gaborilor fascisti, dupa atentatul de la Charlie imbratiseaza un gabor, surprins ca si acesta face parte din specia umana.

Presa ar trebui sa mai relateze atat de detaliat despre aceste atentate? Nu le fac jurnalistii astfel jocul teroristilor?

Dimpotriva, presa vorbeste foarte putin. Pana acum nu a vorbit aproape deloc. A existat o tacere corecta politic, care se intoarce acum impotriva noastra. Pur si simplu, habar nu avem cu ce ne confruntam.

Sa va dau un exemplu, acum 11 ani jurnalista belgiana Hind Fraihi in cartea "Sub acoperire in micul Maroc" a descris pericolul integrist din cartierul Molenbeek din Bruxelles, atunci necunoscut in lume. A fost considerata xenofoba, fascista, primarul socialist de acolo a spus ca minte, ca lucrurile sunt sub control. Acel om a fost primar 20 de ani, ajutat de voturile celor pe care ii proteja. Astazi Molenbeek-ul este cunoscut, din pacate, in toata lumea.

Daca acum 11 ani exista o solidaritate de breasla cu Fraihi, presa ar fi putut ajuta la prevenirea atentatelor. Dar, in numele corectitudinii politice, au sfasiat-o atunci pe ziarista.

Astfel de cartiere exista peste tot si in Franta. Rar se vorbeste despre ele si cu mare greutate. Va recomand documentarul "Salafistes", care cu greu a reusit sa treaca de cenzura Ministerului Culturii.

Ca sa rezolvam o problema, oricare, trebuie intai sa fim constienti ca o avem. Cu sinceritate. Sa incepem cu greselile noastre si sa le incepem sa le indreptam. Altfel, putem incepe de pe acum sa fim deja solidari cu victimele viitoare.

In acest context sangeros, cum s-a desfasurat ceremonia anuala "Le Grand Pardon de Sainte Anne", la care invitat de onoare a fost anul acesta episcopul din Alep, Siria?

Pardonul este o ceremonie catolica, ce se intalneste doar in Bretania, este o caracteristica a catolicismului celtic, probabil o mostenire de la calugarii irlandezi si scotieni care au crestinat aceasta parte a Frantei. Seamana cu ceea ce in ortodoxie se numeste hram. Este o ceremonie anuala in care comunitatea isi onoreaza sfantul protector, un prilej individual de a rememora anul care a trecut, de a isi cere iertare pentru pacate (de aici numele de pardon) si de a-si pregati anul care urmeaza.

In afara slujbelor, care dureaza doua zile, au loc procesiuni, noaptea si ziua, pe cat de discrete pe atat de impresionanate. Se rostesc in soapta rugaciuni colective, dar, in acelasi timp, fiecare este cu gandurile sale. Impreuna cu membrii comunitatii de credinta, ne intoarcem mai usor catre noi insine.

In fiecare an participa mai multi episcopi, anul trecut cel care a prezidat a fost episcopul din Vietnam. O premiera dupa foarte multi ani ca guvernul comunist de acolo sa recunoasca un episcop catolic.

Anul acesta invitatul de onoare a fost episcopul din Alep (Siria), zona din care crestinii aproape ca au disparut, in urma persecutiilor si martirajelor din ultimii ani. In anul Mizericordiei (Milostiveniei) pentru Biserica Catolica, pardonul de acest an a fost dedicat pacii.

Am participat la ceremonia de noapte, au fost rugaciuni in franceza, bretona si araba pentru pacea lumii, amplificate de tacerea rugatoare a miilor de pelerini care se "plimbau" cu torte.

Oroarea de a doua zi, uciderea ritualica a parintelui Jacques Hamel intr-o biserica din Normandia vecina, a avut loc in timpul uneia dintre liturghiile de aici. Infiorator!

Ce credeti ca se va intampla in continuare?

Sunt convins ca Franta isi va gasi resursele necesare pentru a depasi aceste momente grele. Cu siguranta francezii nu isi vor schimba esential stilul de viata, dar cred ca vor fi mult mai atenti cu cine isi vor imparti resursele.

Franta este o tara frumoasa si generoasa, asa si-a atras, din pacate, si multi profitori. Dar acestia nu sunt majoritari. Nici nu vor strica echilibrul acestei tari. Fraternitatea franceza, una din valorile de baza ale Republicii, cred ca va iesi intarita din aceste incercari. Vive la France!

Ciprian Apetrei este ploiestean, dar locuieste de cinci ani in Franta, in prezent in Bretania. Este doctorand in filosofie al Universitatii din Nantes, membru in comitete de etica spitalicesti si pasionat de fotografie, imaginile surprinse de el putand fi vazute pe pixoto.com.

Gabriela Firea iese în stradă. Candidata PSD la Primăria Capitalei vrea întâlniri directe cu electoratul

Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, nu va sta la birou în timpul campaniei electorale. Firea a declarat miercuri, 24 aprilie, că îşi va axa campania în primul rând pe...

Lider PNL inculpat pentru corupție și-a depus candidatura la locale: ”Intru în competiţie bărbăteşte, deschis şi asumat”

Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, inculpat pentru corupţie şi cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, şi-a depus miercuri, 24 aprilie,...