Cand regiunea e un butoi cu pulbere, reunirea Romaniei cu R.Moldova e singura solutie

Societatea din Republica Moldova, desi imatura, putin stratificata si putin sofisticata, este marcata totusi de doua notabile prejudecati: nu este socialmente acceptabil sa aduci in spatiul public discutia despre reunirea cu Romania sau discutia despre apartenenta la NATO.

Orice persoana publica de la Chisinau, fie ca este politician sau nu, care s-a definit doar prin atributul unionist, a fost impinsa cumva spre periferie, nu a fost lasata sa se integreze in "main stream".

Spaima indusa celor dintre Prut si Nistru a facut ca optiunile fundamentale ale politicii si cetatenilor sa para oarecum ilare: Republica Moldova ar vrea sa fie si membru al spatiului rus extins (poate chiar in Uniunea Economica Euroasiatica), si membru al Uniunii Europene, cetatenii de acolo ar fi vrut sa fie si romani (cu acces la beneficiile acestui statut), dar sa fie si un pic rusi...

Dincoace de Prut, este o alta istorie. Social este inacceptabil in Romania sa te opui reunirii si doar unii exotici au curajul sa isi declame public rezervele sau indoielile legate de beneficiile tarii reintregite.

In schimb, politicienii, definiti de o mediocritate care le-a adus o viata linistita sub cerul Uniunii Europene, au dezvoltat o tehnica aparte de a ocoli problematici fundamentale. Aceasta tehnica a fost imprumutata si de catre asa-numitii formatori de opinie oficiosi, in genul ziaristilor de casa sau fostilor inalti responsabili.

Rezultatul: in spatiul public oficial si oficios, asa-numitul "main stream", lipseste cu desavarsire subiectul reunificarii Romaniei cu Republica Moldova; presedintii rostesc cuvantul "Unire" doar dupa incheierea mandatului/mandatelor, premierii rostesc cu religiozitate fraze lungi despre "reintalnirea celor doua state in Uniunea Europeana", ministrii de Externe se simt obligati sa se comporte precum preotii unui cult al uitarii si al butaforiilor, iar presa se ocupa de anticoruptie si/sau de anti-anticoruptie, atunci cand nu subliniaza cu tuse groase inapoierea noastra fata de "vechea Europa".

Intreaga societate "de la suprafata" a dezvoltat cu o ciudata perversitate un fel de limbaj nou, de lemn si in acelasi timp expresiv pentru a escamota o tensiune latenta din strafundurile identitatii colective: romanii nu au uitat niciodata ca tara este divizata de raul Prut; si atunci profetii noului limbaj au inventat tot felul de scheme pentru a ocoli cuvantul cu "U": fie vorbesc despre sansele (imaginare, bineinteles) de integrare a Republicii Moldova in UE, fie vorbesc despre faptul ca Romania este principalul sprijinitor al Republicii Moldova pe drumul catre "europenizare", fie vorbesc despre "reintalnirea in Europa", fie chiar participa la constructia "natiunii civice moldovenesti".

De ce vorbim acum de reunire?

Pe acest fond de fariseism, de cativa ani o acumulare de evenimente aduce la lumina incet-incet problematica unionista si impinge solutia reunirii spre prim-plan. Ce s-a intamplat?

In primul rand, Federatia Rusa s-a apropiat de granita estica a NATO amintindu-ne ca trei milioane de romani traiesc in afara umbrelei de protectie a aliantei respective.

In al doilea rand, statul Republica Moldova s-a prabusit, si-a atins limitele existentei ca atare: toate solutiile politice de guvernare au esuat, economia este distrusa, o treime din populatie a plecat in strainatate, bancile au fost devalizate inclusiv prin furtul devenit celebru al unui miliard de dolari, iar Occidentul si-a intors total fata de la Chisinau, fie din cinism geopolitic (incercand sa reia dialogul cu Moscova) fie din deceptia provocata de o coruptie si o indolenta endemice.

In al treilea rand, Romania, in ciuda multor turbulente politice, a prosperat la propriu, s-a transformat mult in bine si a inceput sa aiba nu doar fata ci si multa substanta de stat euro-atlantic; ba chiar a devenit in cativa ani un pilon de baza al atlantismului la Marea Neagra.

In al patrulea rand, Uniunea Europeana a devenit mai complicata, mai putin coeziva si mai concentrata pe sine insasi.

In al cincilea rand, regiunea Marii Negre a redevenit un butoi cu pulbere, la criza ucraineana inceputa cu anexarea Crimeii s-a adaugat de curand si intrarea Turciei intr-o zona de radicalizare si conflict intern pronuntat, care face lumea diplomatica sa nu prioritizeze prea "sus" situatia Republicii Moldova.

In al saselea rand, si in Romania, si in Republica Moldova s-au schimbat generatiile, iar tema unionista este adusa fara complexe si cu nonsalanta in apropierea multor dezbateri publice atat de catre tinerii militanti, cat si de catre o generatie de analisti cu o buna stapanire a regulilor dezbaterii publice.

In acest context, apare o tendinta clara de crestere a optiunilor unioniste in Republica Moldova de la o cota marginala de cateva procente in 2009-2010 la zece-doisprezece procente in 2014, la 20-23% spre finalul lui 2015 si la 28-30% in august 2016!

In Romania, procentajul unionistilor este, in toate masuratorile, de peste 70%.

Fenomenul unionist este vizibil, este unul derulat in profunzimea societatii dintre Prut si Nistru, este un proces pe termen lung si nu mai poate fi ignorat.

Este totusi nevoie de spus mai apasat anumite adevaruri care fac mai multa lumina in aceasta zona.

1. Analogia cu situatia Germaniei. Inca din cursul anilor 2013-2014 cand FUMN a declansat dezbaterea despre reunificare in mediul academic de la Bucuresti si Chisinau s-a impus ideea ca modelul german guverneaza orice constructie teoretica referitoare la procesul unionist.

Daca Republica Democrata Germana reprezenta (1990) a patra parte din Republica Federala a Germaniei din punct de vedere al marimii teritoriului si al populatiei, Republica Moldova reprezinta a sasea parte din punct de vedere al suprafetei si al populatiei; daca economia landurilor estice reprezenta a 16-a parte din economia landurilor vestice, economia Republicii Moldova reprezinta a 30-a parte din economia Romaniei (termeni nominali) si a 26-a parte in metodologie PPP.

Ca o consecinta a modelului german, Romania va avea de cheltuit un PIB al sau anual pentru a reusi sa reduca in proportie de peste 2/3 decalajul existent intre actualul teritoriu si cel dintre Prut si Nistru.

In contextul din august 2016, trebuie reamintite alte doua amanunte importante referitoare la modelul german: primul dintre ele se refera la faptul ca, in noiembrie 1988, STASI (politia politica est-germana) a intocmit o nota catre conducerea politica a RDG in care estima ca doar aproximativ un sfert din populatie are opinii unioniste; al doilea se refera la cercetarile sociologice din anii '90 din fostele landuri estice care reliefau ca principale motivatii ale sustinerii de catre cetateni a ideii reunificarii erau motivatia economica (un trai mai bun) cu peste 60% adepti si cea de securitate (protectia americana) cu peste 50%, mult peste motivatia nationala (apartenenta la natiunea germana) cu sub 40%.

Mai mult, adancirea discrepantelor de dezvoltare economica intre cele doua Germanii in contextul prabusirii CAER-ului din anii '90 a determinat guvernul cancelarului Kohl sa actioneze pentru o rezolvare rapida a problemei reunificarii, in scopul evitarii unor costuri dramatic de mari de suportat de catre populatia RFG.

2. Asocierea intentiilor unioniste cu problematica economica si de securitate. Este evident ca cele mai mari esecuri ale guvernelor succesive de la Chisinau sunt cele din domeniul economic si de securitate. Acestea au devenit si principalele preocupari ale cetatenilor.

Populatia dintre Prut si Nistru traieste din ce in ce mai prost, iar decalajul de bunastare si de dezvoltare generala intre cele doua maluri ale Prutului creste constant, cu viteza mare. In acelasi timp, aceasta populatie se simte sub presiunea conflictelor din bazinul Marii Negre si se stie neaparata de nimeni.

Mai mult, nimeni la Chisinau nu isi mai face iluzii ca sistemul politic local poate sa abordeze si eventual sa atenueze problemele din aceste doua domenii. Nimeni nu mai crede in iluzia neutralitatii (dupa aventura Ucrainei sfarsita cu pierderea unui sfert din teritoriu si din economie) si nimeni nu mai crede in iluzia integrarii europene.

A devenit foarte vizibil faptul ca actualul mod de organizare politica este in favoarea unui numar restrans de aproape 2.000 de oameni, dar transforma incet-incet teritoriul Republicii Moldova intr-un desert al subdezvoltarii.

Pragmatismul face ca aproximativ jumatate din populatia republicii (cam acelasi segment cu cel al publicului "pro-european") sa inteleaga ca singura modalitate practica de dezvoltare economica si de obtinere a unei protectii de securitate este reunirea cu Romania, care ar da cetatenilor Republicii Moldova statutul de cetateni UE, precum si un loc sub umbrela NATO!

3. Demitizarea problematicii anti-unioniste. In ultimii ani, s-a demonstrat, aproape metodic, riguros si constant ca tot ceea ce se opune formal reunificarii se poate surmonta.

S-a demonstrat ca efortul pe care Romania ar trebui sa-l faca pentru unire este mare, dar suportabil, ba chiar ca e mai mult o investitie in crestere economica mai sustinuta decat o cheltuiala umanitara; s-a demonstrat ca nimeni din Uniunea Europeana nu se opune formal unui astfel de proiect si s-a demonstrat ca majoritatea populatiei dintre Prut si Nistru nu se opune definitiv proiectului unionist, inclusiv ultimul sondaj reliefand acest aspect.

4. Cat de mare trebuie sa fie procentajul cetatenilor care sprijina un proiect national pentru a determina o schimbare a discursului public? Evolutia procentajului unionist din ultimii ani lasa deschisa o intrebare atat pentru politicienii de la Bucuresti, cat si pentru cei de la Chisinau: cat de mare sa fie suportul publicului pentru un proiect politic pentru a determina aducerea acestuia in sfera prioritatilor oficiale sau oficioase? Cat de mare sa fie procentajul romanilor unionisti pentru a face Guvernul sa aiba o strategie referitoare la problematica Republicii Moldova? Cat de multi unionisti sa fie in Republica Moldova pentru a determina la Chisinau macar existenta unui candidat la presedintie care isi asuma unirea ca principal obiectiv?

Si pentru ca intrebarea din urma este mai mult retorica a aparut ideea folosirii contextului electoral de la Chisinau pentru aducerea in prim-planul societatii a solutiei unioniste; in mod similar se poate imagina contextul electoral romanesc ca o buna oportunitate de a propune o schimbare de paradigma in abordarile Bucurestiului fata de Chisinau.

Pentru credibilitatea proiectului, candidatul unionist de la Chisinau ar trebui sa indeplineasca doua conditii fundamentale:

- Sa nu se raporteze sub niciun fel la disputele interne curente din republica; sa nu fie nici pentru, nici contra lui Vladimir Plahotniuc, ci sa-l ignore; sa nu fie nici pro-european, nici pro-rus, sa nu aiba aceste dihotomii in discursul sau;

- Sa nu vorbeasca despre propasirea statului Republica Moldova, ci doar despre proiectul reunificarii.

Cu alte cuvinte, discursul acestuia, la limita, ar trebui sa fie foarte simplu: Nu mai are rost sa ne ascundem dupa deget, Republica Moldova este un stat esuat care contine in sine, genetic, germenii insuccesului; extragerea identitatii si excluderea caii romanesti din proiectele de viitor ale micii republici au constituit premisele unui non-stat, ale unei constructii definitiv si total prabusite.

Republica Moldova este cladita pe saracie extrema, hotie la drumul mare, indolenta fata de propriii cetateni si inapoiere perpetuata la scara istoriei.

Singura modalitate de reconectare la sensul timpului istoric este reunirea cu Romania; singura solutie, astazi, in conditiile date este reunirea cu Romania, care ar aduce umbrela de securitate NATO, prosperitatea UE si rezolvarea decenta si moderna a problematicii minoritatilor nationale!

Este cineva cu acest discurs, este cineva care sa isi asume un astfel de proiect? Este cineva dispus sa iasa din maniheismul facil pro/anti-Plahotniuc? Este cineva care sa spuna public ca Republica Moldova si-a epuizat resursele interne politice si ca este nevoie de renuntarea pur si simplu la un proiect compromis?

Este cineva dispus sa ceara public desfiintarea propriului stat in favoarea unui proiect unionist care sa se adreseze tuturor romanilor? Este cineva care sa riste izolarea politica la Chisinau, precum si indiferenta Bucurestiului simultan, doar pentru a aduce in spatiul public solutia definitiva a reunirii?

Nu prea pare a fi o asemenea persoana, dar ce frumos ar fi sa vedem o astfel de figura luminoasa!

Este esential sa se inteleaga faptul ca nu poti sa fii in acelasi timp si unionist, si moldovenist: solutia unionismului este o solutie pragmatica la probleme reale care exclude, ab initio, orice incercare de a face o "Moldova mai buna"!

Politicienii basarabeni care vorbesc despre solutii stataliste nu pot raspunde unor intrebari fundamentale: cum sa asiguri securitatea republicii si cum sa asiguri dezvoltarea economica si institutionala? Unionismul raspunde exact acestor doua intrebari si, de aceea, este o solutie pragmatica.

Pe de alta parte, un candidat unionist trebuie sa isi asume si povara unei puneri intre paranteze a subiectului Transnistriei.

In timp s-a observat ca unionismul de tip "pod de flori" a facut politicieni de sub 1%; in acelasi timp, s-a observat ca politicienii conectati la ideea moldovenista sunt parlamentabili, chiar daca nu impun majoritati; ca atare, unionisti sinceri au adoptat pozitia comoda a jumatatilor de drum si a jumatatilor de adevar, solutie care a dus la conservarea unor lideri si a unor partide, care a dus chiar la cresterea sentimentului pro-romanesc, dar care nu mai poate genera nimic de acum inainte.

Daca vor continua sa vorbeasca despre solutii de tip moldovenist, unionistii sinceri de la Chisinau se vor conserva la cateva procente la orice alegeri, dar niciodata nu vor forma majoritati si nu vor face istorie.

Sunt greu de judecat de la Bucuresti politicienii de la Chisinau, dar chiar este nevoie de un unionism pragmatic si dedicat acolo, care sa exploateze fereastra de oportunitate si care sa concentreze discursul spre aspectele concrete si imediate ale reunirii: problematica de securitate, accesul la Uniunea Europeana si la alte standarde de dezvoltare.

Timpul nu lucreaza in favoarea unionismului, asa cum proclama doctrina oficiala; dimpotriva, timpul adanceste decalajele si poate conduce la situatia insuportabilitatii (economice si sociale) a reunirii.

Tehnic vorbind, exista o scala care pleaca de la varianta germana (un raport de unu la patru ca performanta economica) si ajunge la cea coreeana (un raport de unu la 10-11 ca performanta economica).

Noi ne aflam aproape de capatul "german" al scalei, dar timpul ne va impinge spre capatul coreean, ceea ce va ingreuna mult orice viitoare apropiere atat financiar, cat si social.

Romania are, la randul ei, prilejul de a aborda schimbarea paradigmei in raportarea la Republica Moldova. Campania electorala ar permite cuiva suficient de curajos sa propuna o alta viziune nationala: renuntarea la politica vorbelor caldute si elaborarea unei politici structurate, bazata pe investitii directe, nu pe finantarea unui guvern ineficient si indolent.

O voce politica credibila care sa ceara renuntarea la acordarea de imprumuturi si finantari nerambursabile si trecerea la investitii concertate, mari, de substanta care sa schimbe total peisajul economic, social si mai ales identitar in spatiul dintre Prut si Nistru!

Mai mult, a devenit politic posibil si chiar indicat ca Romania sa admita si sa urmeze o agenda legata de Republica Moldova. Federatia Rusa are o astfel de agenda (care presupune conservarea actualei situatii), Germania are o astfel de agenda (impusa azi ca fiind a OSCE - solutia pasilor mici spre doua state independente), ba chiar state precum Ungaria, Polonia sau Bulgaria au astfel de agende.

Ce-ar fi sa aiba si Romania o agenda proprie fata de Republica Moldova?

Astfel de viziuni politice ar lumina intrucatva scena politica si ar aduce cu sine avantajul unei dezbateri deschise in doua societati flamande dupa implinire si dupa viitor. E drept ca timpul Bratienilor a cam apus demult pe la noi si politica a devenit doar un loc caldut unde ascultam cuminti de Frau, dar avem inca dreptul la speranta.

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN).

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Verdictul lui Ciolacu în privința medicului Cîrstoiu: ”Nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliției”

Premierul Marcel Ciolacu a delcarat, vineri, că până când doctorul Cîrstoiu nu va explica toate aspectele apărute în spaţiul public, dânsul nu poate merge înainte ca fiind candidat al...

Piedone și-a depus candidatura la Primăria Capitalei. Îndeamnă votanții să poarte tricourile "Și eu sunt interlop" VIDEO

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, şi-a depus vineri, 19 aprilie, candidatura pentru Primăria Capitalei, el venind cu un tricou pe care era scris „Je suis Pepa Pig!” şi „Şi...