Sa nu trecem Prutul! Ne trebuie o Romanie mai buna, nu una mai mare!

Daca actuala situatie internationala ar permite unificarea R.Moldova cu Romania, din care o Romanie Mare sa iasa intarita, cu un plus de securitate si modernitate, cu un plus de autoritate si respect international, as fi primul care as propune-o, militand pentru realizarea acelui obiectiv.

Din pacate, dupa cum voi explica mai jos, nu numai ca actualele conditii interne si internationale nu favorizeaza o eventuala unire a celor doua state romanesti, dar daca aceasta tema va fi lasata pe mana nostalgicilor, a demagogilor si populistilor, ea se poate transforma dintr-o potentiala oportunitate intr-o amenintare la adresa securitatii nationale a Romaniei, inclusiv la adresa integritatii ei.

Cand am inceput sa scriu aceasta analiza, la Chisinau lumea era in strada, politica moldoveneasca fiind in fierbere, la Bucuresti si in cateva capitale occidentale evolutiile erau urmarite "cu atentie", dar cel mai important lucru, parea sa fie liniste la Moscova.

Rusii pareau preocupati cu Ucraina, Siria, situatia economiei rusesti si a pretului petrolului. Vineri, ceva s-a schimbat. S-a aprins lumina la Kremlin. Dupa intalnirea Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse am aflat toti, mai mult sau mai putin surprinsi, ca presedintele Vladimir Putin urmareste "in detaliu situatia politica grava in continua escaladare" din Republica Moldova.

Alo, Bucurestiul avem o problema! Va recomand sa nu treceti Prutul!

Vremurile pe care le traim sunt din ce in ce mai proaste, iar pentru a le traversa cu bine trebuie sa fim inteligenti, lucizi si competenti in politica noastra interna si internationala.

Din cauza degradarii situatiei internationale, in special a revansismului si iredentismului unora dintre actorii internationali, suntem obligati sa revenim la mai vechile noastre ingrijorari teritoriale, inclusiv sa luam in calcul (ceea ce de fapt noi nu prea facem) posibile amenintari militare la adresa Romaniei sau chiar agresiuni de acest tip.

Chiar daca in ultimii 25 de ani nu am avut niciodata sansa unirii cu R.Moldova, pentru ca vremurile au fost totusi bune, in relatia bilaterala cu Chisinaul Bucurestiul a avut sansa de a repara, macar si partial, nedreptatile istoriei ultimilor doua sute de ani, constiinta romanilor si a romanismului de dincolo de Prut fiind astazi mult mai puternica decat acum 25 de ani.

In egala masura, dintr-un spatiu al vitregiei istorice, izolat complet de tara mama si de Europa, R.Moldova s-a transformat, chiar daca doar partial, intr-un alt spatiu cultural, unde spiritul european se poate manifesta, simti ca acasa si, speram noi, chiar impune.

In primul rand, este meritul romanilor din Basarabia, atat al celor care se definesc ca romani, cat si al celor care se definesc drept moldoveni. Limba pe care o vorbesc ei este aceeasi, o limba latina, chiar daca unii o recunosc de romana, iar ceilalti inca mai folosesc conceptul fals, bolsevic, de "limba moldoveneasca". O eticheta nu poate schimba lexicul sau gramatica unei limbi.

Niciodata nu voi uita curajul profesorilor, copiilor, parintilor din Transnistria, care, sub teroare si mari presiuni, predau sau invata in continuare limba romana, dandu-ne noua tuturor o lectie de demnitate nationala.

Din pacate, anii buni s-au terminat, "vacanta s-a sfarsit", iar noi va trebui, ca tara si popor, sa navigam cu bine prin apele tot mai tulburi ale politicii mondiale, gestionand corect amenintarile pe care o istorie prea putin ingaduitoare cu noi ni le ridica deja in fata.

Iar pe lista amenintarilor la adresa securitatii nationale a Romaniei R.Moldova ar putea fi una dintre cele mai directe.

Asta este un prim adevar pe care trebuie sa-l rostesc in articolul de fata. Dintr-o oportunitate, daca gestionam prost relatiile cu ei, R.Moldova se poate transforma intr-o amenintare pentru Romania, inclusiv in una militara. Iar pericolul asta este cu atat mai mare cu cat ne folosim doar inima in a ne formula politica fata de Basarabia, uitand ca natura ne-a dat si creier.

Politica noastra fata de Chisinau este un amestec de romantism, populism si prea multa superficialitate.

Al doilea subiect pe care intentionez sa-l abordez este cel al imposibilitatii unirii cu R.Moldova, plecand de la experienta istorica anterioara, cea a unirii Basarabiei cu Romania la 1918. Desi nu exista o formula standard pentru un astfel de demers, de fiecare data aparand conditii particulare noi, experienta anului 1918, rememorata, ne poate ajuta la stabilirea unei matrici a unificarii. Tocmai analiza acestei matrici demonstreaza imposibilitatea demersului unionist.

Expertiza pe care am acumulat-o in diferitele functii in care statul roman m-a solicitat ma obliga sa contribui la dezbaterea despre R.Moldova, aducand in atentia cititorului aceste chestiuni, care vor crea disconfort, dar care nu pot fi ignorate.

Republica Moldova si Romania, ca subiecte intre Occident si Rusia

Soarta R.Moldova nu a depins niciodata numai de Romania. Ea a fost intotdeauna in special o chestiune din dosarul relatiilor intre marile puteri, mai ales dintre Rusia si vestul european, fie el reprezentat de Franta, Germania, Marea Britanie sau ulterior SUA.

Unul dintre profesorii mei de relatii internationale ne spunea tot timpul la facultate: "cand Europa a fost puternica, granita ei a fost pe Nistru; cand ea a fost slaba, granita ei a fost pe Prut".

Chiar daca in anumite momente istorice, precum in 1918, noi, romanii, am avut suficienta vigoare nationala pentru a ne afirma singuri idealurile si a lucra pentru indeplinirea lor, ca tara mica sau mijlocie tot am avut nevoie de suportul marilor puteri occidentale pentru recunoasterea internationala a victoriilor noastre.

Asta a fost logica relatiilor internationale intotdeauna, iar astazi este la fel ca si acum aproape o suta de ani. Cel mai bun exemplu la indemana este modul cum Kosovo si-a obtinut in ultimii ani independenta.

Soarta Basarabiei a fost intotdeauna negociata, in primul rand, intre Europa si Rusia, chiar inainte ca Romania sa existe ca stat modern.

In 1812, cand Imperiul Tarist a vrut sa fixeze granita dintre teritoriile sale si Imperiul Otoman pe raul Siret, lucru pe care multi l-am uitat astazi, Occidentul a intervenit, deranjat de tupeul rusilor. Imperiul Otoman a fost sprijinit in negocieri si in felul asta granita negociata a ajuns doar pe Prut, chiar daca otomanii cedau ceva ce juridic nu le apartinea.

Franta a facut o concesie Rusiei, europenii intelegand prea putin ambitiile imperialiste ale Moscovei. In plus, la vremea respectiva, doctrina cu apararea crestinilor din Imperiul Otoman avea trecere in cancelariile occidentale.

Mai tarziu, lucrurile s-au schimbat. Nu este o intamplare ca Franta si, convinsa de ea, Anglia, ne-au sprijinit in aspiratiile noastre nationale, fie ele legate de unirea principatelor, independenta nationala sau marea unire.

Intelegand optiunea noastra pentru occidentalitate, in special datorita latinitatii limbii romane, o entitate romaneasca consolidata prin unire, independenta si modernizata devenea un aliat important in orientul continentului european si un obstacol geopolitic semnificativ in calea expansiunii imperiale rusesti spre Europa Centrala si Bosfor.

Pe aceeasi logica a mers Occidentul si mai tarziu, atunci cand a sprijinit renasterea nationala a Poloniei, dupa Primul Razboi Mondial sau a tarilor baltice dupa 1991, asa numita logica a Intermariumului, cordonul sanitar anti-rus, de la Baltica la Marea Neagra.

La randul lor, rusii au inteles corect logica geoplitica a Europei, de aici dorinta lor continua de a evita izolarea, scoaterea din Europa si a controla cel putin gurile Dunarii sau Carpatii Orientali, cele doua directii strategice mari, spre Vest si Sud.

In Rusia, inclusiv "albii" considera aceste teorii geopolitice valabile. In anii '30, corifeii rusi de la Paris, teoretizand miscarea eurasiatica sustineau ca aceasta regiune, definitorie pentru o Rusie anti-bolsevica, se intinde pana la Carpatii Orientali. Iar in vremurile noastre aceste teorii sunt reluate de oameni precum Alexandr Dughin, prieten al unora dintre compatriotii mei care se jura ca nu mai pot de grija tarii, dar se mandresc cu relatia, chiar cu prietenia unui iredentist de moda noua.

Lectiile istorice sunt mai relevante astazi ca oricand. Prin posibila aderare a Ucrainei la NATO si UE rusii nu numai ca pierd orice sansa de revenire si eventual de refacere a imperiului, dar geopolitic sunt scosi din Europa, fiind din nou izolati acolo unde erau acum 500 de ani cand au inceput expansiunea imperiala.

Pentru SUA sau Franta si Germania, Ucraina reprezinta o miza mare, dar nu una existentiala. Pentru Rusia controlul Ucrainei este o chestiune existentiala, de aceea, a si folosit forta sa militara pentru a-si apara interesele.

Or, in situatia asta importanta pentru Rusia, si R.Moldova creste, devenind si ea o chestiune existentiala pentru Kremlin. O Republica Moldova, fosta componenta a URSS, pe care oricum MAE rus o definea ca "vechi teritoriu rusesc", iar ministrul de Externe Lavrov o prezenta ca pe o linie rosie. Asta s-ar putea sa fie de fapt adevaratul mesaj de acum al Moscovei.

Matricea unificarii

Unirea Basarabiei cu Romania, la 1918, a fost posibila datorita unor factori favorizanti pe care astazi nu-i avem. Ii analizez mai jos.

In primul rand, unirea a fost solicitata de fratii nostri basarabeni. Chiar daca era doar o solutie de urgenta pentru ei, teama de jafurile bandelor bolsevice jucand un rol, cererea de unire cu Tara Mama a dat forta legala demersului.

In baza principiului international al dreptului la autodeterminare, romanii basarabeni s-au adresat Bucurestiului, dar si marilor puteri cerand recunoasterea acestei noi realitati.

Aceasta conditie necesara este valabila si astazi. Inainte de orice, pentru a exista sansa unei uniri, populatia romaneasca majoritara din R.Moldova trebuie sa ceara unirea cu Romania. Conditie absolut necesara, astazi neintrunita.

Miscarea unionista in R.Moldova nu a depasit niciodata plafonul de 10-12 procente, iar actuala politica a Bucurestiului de a sprijini un guvern perceput ca dependent de un oligarh poate diminua si mai mult acest grup social pro-romanesc.

In al doilea rand, ca si conditie necesara, Rusia trebuie sa fie slaba si anti-occidentala.

La 1918 Imperiul Tarist era in plin proces de destructurare din cauza Revolutiei Bolsevice, nemaifiind capabil o perioada sa-si apere teritoriile. Mai mult decat atat, prin deciziile lui Lenin anti-monarhie si prin declansarea Revolutiei, Rusia iesea de pe "calea europeana" pe care o angajase tarul Petru cel Mare.

In felul acesta, prin unirea cu Romania, Basarabia ramanea atasata spatiului european, constitutional-monarhic si democratic.

Nici aceasta conditie nu este indeplinita astazi. Rusia nu numai ca nu este slaba, dar a facut deja doua razboaie pentru a-si apara influenta in Georgia si Ucraina si, eventual, pentru a-si reface imperiul rus, pe care l-a pierdut odata cu destramarea URSS, "cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului 20".

De aceea, trebuie foarte serios luata in calcul posibilitatea ca o eventuala unire a Romaniei cu R.Moldova sa angreneze tara noastra intr-o confruntare militara cu Rusia sau interpusii ei.

In al treilea rand, unirea de la 1918, fie a Basarabiei cu Romania, fie a Transilvaniei, a trebuit sa fie recunoscuta international, pentru a putea fi ulterior confirmata prin tratate internationale.

Acest lucru s-a datorat modului foarte inteligent in care Romania si-a ales aliatii in Primul Razboi Mondial. Alianta cu Franta si Marea Britanie, la care s-a adaugat ulterior SUA, a dus la confirmarea Unirii celei Mari de catre marile puteri occidentale.

Astazi nici acest aspect nu este asigurat, chiar daca Romania este membra a NATO si UE. Un eventual demers oficial al Bucurestiului in vederea unei unificari cu R.Moldova ne va aduce in situatia delicata, chiar periculoasa, de confruntare diplomatica cu Vestul.

Logica unificarii germane nu poate fi aplicata Romaniei, situatia astazi fiind total diferita de cea de acum 26 de ani.

Dupa incheierea Razboiului Rece si sub influenta tragediilor petrecute in fosta Iugoslavie, Occidentul a hotarat ca scopul principal pentru tarile europene, in special cele central europene, sa fie transformarea lor in tari mai bune si nu mai mari. Trebuia evitata capcana "tarii mari", cea care dusese la mai multe razboaie in Europa, inclusiv doua mondiale.

Care tara europeana nu a fost "mare" in trecut si, pe baza unei astfel de revendicari, nu ar putea emite pretentii astazi? In felul asta, in Europa, dupa ce ca avem o situatie atat de complicata, generata de suprapunerea mai multor crize mari (refugiati, economie, Brexit, Rusia), ar trebui sa gestionam si ambitiile expansioniste ale Bulgariei Mari, Ungariei Mari, Albaniei Mari sau Serbiei Mari.

De aceea, daca sunt intelepti, in urmatorii ani, pentru romani idealul ar trebui sa fie "o Romanie mai buna" si nu neaparat una mai mare. Nu intamplator Corneliu Vadim Tudor, unul dintre marii anti-occidentali romani, si-a intitulat partidul Romania Mare, stiind ca denumirea era in acelasi timp si o declaratie de razboi la adresa Vestului.

Mai mult decat atat, odata cu aderarea noastra la NATO si UE, Romania a acceptat filozofia "tarii mai bune" in detrimentul "tarii mai mari", fiecare tara central europeana angajandu-se sa renunte la eventualele visuri de marire.

A se vedea in acest sens politica Poloniei din ultimii ani, cand a refuzat varianta oferirii de cetatenie poloneza etnicilor polonezi din Ucraina si din alte tari din jurul sau, preferand varianta mult mai inteligenta a "cartii de polonez". Polonia se putea astfel ingriji de cultivarea culturii si a identitatii poloneze in afara granitelor fara a starni ingrijorari geopolitice.

Si in fine, in al patrulea rand, la 1918 s-a mai pus si problema capacitatii Romaniei de a administra noile teritorii si problemele pe care acestea le aduceau cu sine, in special numarul mare de minoritati.

Din pacate pentru noi astazi, in special in ceea ce tine de administrarea Basarabiei intre 1918-1940, performanta Bucurestiului a fost una indoielnica.

In primul rand, am comis greseala marginalizarii elitei locale, ea fiind in mai multe situatii inlocuita cu functionari regateni. Pe de alta parte, selectia acestora nu era una foarte fericita, grija pentru locuitorii noii provincii romanesti fiind secundara dorintei acestora de imbogatire.

In al doilea rand, am neglijat modernizarea acestei provincii, in cei 22 de ani de administratie romaneasca Bucurestiul construind dincolo de Prut doar un drum si cateva scoli. Adevarata modernizare a Basarabiei, electrificare totala, alfabetizare, industrializare, a avut loc doar dupa Al Doilea Razboi Mondial, in anii sovietizarii RSSM.

Aceasta intrebare, legata de capacitatea Romaniei de a administra noile teritorii, trebuie pusa si astazi. Aspectele geopolitice (Transnistria, Gagauzia, Balti), cele sociale (sute de mii de etnici rusi si ucrainieni) si cele economice vor solicita Romania la maximum.

Din prima zi a unificarii, salariile si pensiile vor trebui aduse la nivelul celor din Romania. Stie cineva de cate miliarde de euro este nevoie pentru a ridica economic populatia actualei R.Moldova?

Nu a fost in intentia mea sa elaborez o analiza exhaustiva a subiectului "unificarea R.Moldova cu Romania". Sunt multe alte aspecte ce nu au fost atinse sau mentionate aici, in special cele legate de posibila reactie a tarilor vecine. In definitiv, de ce Romania are dreptul sa-si propuna ca obiectiv realizarea Romaniei Mari si Ungaria nu?

Dar chiar si asa, cu aceasta abordare partiala, sper ca cititorul site-ului Ziare.com sa fi obtinut suficiente argumente pentru a intelege atat complexitatea unui eventual demers unionist, cat si eventualele pericole ce pot fi generate de o astfel de decizie.

Parafrazand o replica celebra dintr-un film al lui Mel Gibson, astept de la cititorii mei sa-mi spuna unde am gresit. Iar daca nu am gresit, sper sa nu ma pedepsesca.

Iulian Fota este fost consilier prezidential pe probleme de securitate.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Citește și:

Întoarcerea fiilor risipitori. Cine sunt liberalii care l-au abandonat pe Ludovic Orban și au revenit în PNL

După ce la finalul anului trecut PNL suferea o lovitură importantă ca urmare a ruperii lui Ludovic Orban și a mai multor parlamentari, rolurile par cum că s-au întors, iar liberalii...

Primăria, afacere de familie. Fiul deputatului suspectat de relații cu minori a ajuns primar în locul tatălui

Fiul deputatului PSD de Argeș Aurel Bălășoiu, Victor, este primarul comunei Rociu, cea pe care tatăl său a condus-o timp de 16 ani, între 2004 și 2020. Deputatul Aurel Bălășoiu a fost...