O intelegere actualizata a Ideii Europene. De la criza pandemiei la vechea Chestiune Germana

Ideea Europeana nu este nici noua, nici specifica epocii postbelice. Ceea ce este insa adevarat este ca succesul urias al acestei idei, cel putin in versiunea ei democratica (excluzand asadar expansionismul militar al lui Napoleon Bonaparte - da, si el vorbea de "Statele Unite ale Europei" - si bineinteles delirul nazistilor lui Adolf Hitler, aflati in cautarea unui Lebensraum pentru prea puternica dar "inghesuita" geopolitic natiune germana, intr-un spatiu considerat "prea mic" in raport cu potentialul poporului lor), a fost maxim in deceniile care au urmat incheierii celui de-al Doilea Razboi Mondial sau, asa cum vom arata in cuprinsul articolului, a Lungului Razboi European al secolului XX.

Proiectele europeniste au precedat cu mult Declaratia Schuman de reconciliere istorica franco-germana din 9 mai 1950, considerata punctul oficial de start al constructiei europene actuale. De exemplu, Uniunea Pan-Europeana a contelui Richard Nikolaus von Coudenhove-Kalergi din 1923 si Uniunea Federala Europeana propusa de premierul francez socialist Aristide Briand in 1929-1930 au esuat in imposibilitatea de a solutiona Chestiunea Germana. Frustrarea post-Versailles aproape viscerala a germanilor, augmentata de criza economica severa si intretinuta de populismul national-socialist, nu ingaduia Europei visul pacii prin solutii liberal-democratice si prefigura cele mai intunecate premonitii, din nefericire confirmate cu asupra de masura in anii urmatori.

Abia integrarea europeana inceputa dupa 1950, pe ruinele razboiului, si Uniunea Europeana actuala par sa fi gasit raspunsul optim la vechea Chestiune Germana, tema care reprezinta chintesenta intelegerii istoriei conflictuale a Europei secolului XX. Si totusi, problema solidaritatii europene si clivajul persistent intre interesele de putere si bunastare ale tarilor puternic dezvoltate si cele asistentiale ale tarilor vulnerabile din sud si est (vezi tema corona-bondurilor si incercarea de mutualizare a datoriilor) revin elocvent pe agenda, in contextul crizei pandemiei din primavara lui 2020. Va putea supravietui Proiectul European in secolul XXI si daca da, in ce forma?

Problema ordinii europene a avut intotdeauna la baza Europa Centrala. Nu mai e un secret pentru nimeni ca, asa cum au explicat fondatorii geopoliticii moderne (Halford Mackinder, Nicholas Spykman, Karl Haushofer), cine influenteaza Europa Centrala domina Europa si cine domina Europa controleaza practic super-continentul Eurasiatic, conducand astfel lumea. Este motivul pentru care, din perspectiva geopolitica, batalia pentru Europa Centrala si, prin extensie, pentru mica peninsula europeana, a pus fata in fata cele doua mari proiecte strategice rivale: Occidentul (inteles ca alianta peninsulei europene cu puterile maritime de limba engleza, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie si Canada) versus Proiectul Eurasiatic, adica incercarea Rusiei de a atrage Europa intr-un macrosistem articulat, la inceput economic, apoi politic, care "sa implineasca" potentialul si destinul geopolitic al teritoriului aflat in spatiul natural al marelui continent eurasiatic, linistind totodata angoasa istorica a rusilor privind "dorinta Occidentului de a distruge Rusia". Toti conducatorii imperiului rus au avut in ADN-ul lor politic ideea ca cea mai buna protectie a Rusiei este expansiunea teritoriala.

Este motivul pentru care Statele Unite nu au acceptat niciodata ca o Mare Putere sa devina hegemonica si sa controleze intreaga Europa (invingand Puterile Centrale in 1917-1918, apoi Germania nazista intre 1941-1945 si finalmente Uniunea Sovietica in 1989, dar ramanand cu o prezenta strategica pe continentul european pana in prezent), si totodata motivul pentru care Rusia sau China incearca acum, la randul lor, fie sa dezbine, fie sa atraga Europa de partea lor. Desi mica si fara sa mai fie demult centrul de putere al lumii, Europa se dovedeste in continuare epicentrul sau "trofeul" relatiilor internationale si in acelasi timp campul de batalie strategica intre SUA, China si Rusia.

Va dori oare pe termen lung Germania, "Puterea Centrala" a Proiectului European, sa ramana aliata Americii (deci sa ramana o putere occidentala) sau va prefera sa pivoteze spre Est si spre Rusia, devenind o putere de tip continental?

Stim astazi ca Razboiul Mondial a fost de fapt unul singur, ca a inceput in vara lui 1914 in Europa Centrala, ca a avut o pauza tensionata intre noiembrie 1918 si 1 septembrie 1939, fara sa fi fost incheiat in esenta lui, ca a fost reluat tot in Europa Centrala (prin atacarea si impartirea Poloniei), dupa ce Anchluss-ul Austriei si Acordul infam de la Munchen din 1938, urmat de raptul Sudetenland din teritoriul Cehoslovaciei, dadusera semnalul ca Germania este neimpacata cu conditia de tara invinsa care i-a fost impusa la Versailles si isi va incepe expansiunea, si s-a incheiat oficial pe 3 octombrie 1990, odata cu reunificarea Germaniei.

Razboiul Mondial a fost asadar la origine o escaladare a Chestiunii Germane si a ecuatiei complicate a Europei Centrale, pe fondul prabusirii a patru imperii perimate care se intalneau in teritoriul tampon numit Zwischeneuropa: Imperiul German, Imperiul Austro-Ungar (fost Habsburgic), Imperiul Tarist si Imperiul Otoman.

Republicile post-imperiale nascute intre 1919-1922 (Germania, Austria, URSS, Turcia) incercau in aparenta sa dea semnalul noii ordini europene pacifiste, dar esecul liberalismului in Republica de la Weimar si visul bolnav al celui de-al Treilea Reich instaurat in 1933, ciocnindu-se de mamutul terorii bolsevice numit Uniunea Sovietica in Marsul catre Est (Drang Nach Osten), au reaprins valvataia, stinsa in aparenta prin capitularea neconditionata a nazistilor pe 8 mai 1945, apoi prin caderea Zidului Berlinului si reunificarea Germaniei in 1989-1990, si, in fine, stearsa politic complet, in consecintele ei directe, abia la 1 iulie 2013, odata cu aderarea Croatiei la Uniunea Europeana (ce ironie a istoriei - de la Zagreb la Sarajevo, de unde izbucnise scanteia cu 99 de ani in urma, sunt doar putin peste 300 de km), inchizand astfel un ciclu istoric dramatic al Europei sau Lungul Razboi European.

Ca sa ne apropiem de miezul problemei, adaugam ca, de fapt, Proiectul European a fost de la inceput interpus geopolitic intre proiectul mai mare al Vestului (sau, de cele mai multe ori, a fost vazut chiar ca parte a Occidentului) si Proiectul Eurasiatic.

Mai nou, presedintele Macron pune in discutie o valenta autonoma a Proiectului European, desprins si suveran de Statele Unite, deci renuntand la definitia Occidentului transatlantic. Presedintele Putin a salutat, cum altfel?, declaratiile suprinzatoare ale liderului francez privind "moartea clinica a NATO", neincrederea in SUA si ideea "parteneriatului UE-Rusia" pe care le-a formulat omologul sau de la Paris, anuntat pe lista participantilor la parada militara de Ziua Victoriei de la Moscova, programata (si neanulata inca) de pe 9 mai a.c. Ideea Europeana are asadar cel putin trei versiuni. Dar pentru a intelege care va fi calea Ideii Europene, nu trebuie intrebat Macron, ci trebuie privit inca o data spre Germania si proiectia intereselor germane pe termen scurt, mediu si lung.

Sunt trei mari variante de intelegere a semnificatiilor geostrategice, politice, economice si culturale ale Proiectului European. Vrea asadar Europa sa fie suverana, urmand o cale proprie, vrea sa ramana occidentala (apartinand, ce-i drept, unui sistem de putere cu centrul de greutate dincolo de Atlantic) sau vrea sa fie eurasiatica, in sensul natural pe care il da geografia ei si pe care l-ar dori si Rusia?

Trei seturi diferite de argumente sustin optiunile de mai sus. Nu le voi relua aici. In esenta, ma numar (asa cum se numara, din fericire, si cei care fac in acest moment politica externa a Romaniei) printre cei care vad Proiectul European ca parte a Proiectului Occidental. Nici separat de SUA, nici alaturi de Rusia sau China.

Viitorul Ideii Europene va depinde insa in mare masura de perceptiile europenilor la finalul crizei pandemice si a perioadei de recuperare economica post-pandemie. Sa luam pe rand cele trei scenarii.

Daca UE va reusi sa confirme asteptarile cetatenilor sai iar amenintarea ascensiunii Chinei si Rusiei ca regimuri iliberale, expansive si autoritare li se va parea un risc mai mare decat acceptarea pe mai departe a umbrelei de securitate americane, atunci versiunea occidentala a Proiectului European se va impune. UE, NATO si parteneriatul strategic transaatlantic vor ramane in picioare. Este scenariul ideal.

Daca fisura relatiei transatlantice se va adanci iar anti-americanismul vest-european se va consolida insa Rusia si China vor ramane in continuare nepopulare printre europeni, ca dictaturi mincinoase si detestabile, care sfideaza drepturile si libertatile cu care sunt obisnuiti europenii, atunci probabil ca UE va incerca sa-si croiasca un drum propriu, alegand calea deplinei suveranitati si a autonomiei strategice fata de SUA, ceea ce va insemna o ordine globala cu patru mari jucatori - SUA, China, UE si Rusia, aflati in competitie unul cu celalalt. Nu e grozav, dar e gestionabil, cu riscurile de rigoare pentru UE, singurul actor global care nu poate acorda garantii de securitate cetatenilor sai, nefiind ceea ce se numeste hard power.

Daca nici relatia cu SUA nu va fi reparata si nici coeziunea interna a UE nu va fi deplina, atunci europenii, nesiguri pe puterile lor si convinsi ca Occidentul transatlantic este o idee perimata a secolului XX, vor alege calea Proiectului Eurasiatic, lasandu-se atrasi in capcana marilor afaceri cu Rusia si China, deci UE va urma drumul Proiectului Eurasiatic. Este de departe scenariul cel mai cumplit pentru Europa in general si pentru Europa Centrala in particular, care nu ar mai avea nicio sansa sa evite regimurile marioneta autoritare si corupte invartite cu cheita de la Moscova sau Beijing.

In centrul acestei ecuatii stau din nou tema solidaritatii europene si Chestiunea Germana. Am spus-o de multe ori dupa referendumul din 2016, iesirea Marii Britanii nu va duce la prabusirea UE. Nicio alta putere europeana nu este esentiala Ideii Europene in afara Puterii Centrale a Europei, Germania, si desigur a celeilalte parti a motorului european, Franta. Chiar daca nimeni nu doreste o noua iesire, trebuie sa stim ca oricare dintre Italia, Olanda, Grecia sau Ungaria ar putea parasi blocul comunitar fara ca Ideea Europeana sa moara iar UE sa inceteze sa mai existe. Ne place sau nu, UE inseamna in principal nucleul germano-francez, asa cum s-a spus inca de la inceput, in Declaratia Schuman din 9 mai 1950.

Era Merkel se va incheia insa cel tarziu in septembrie 2021, daca nu mai repede. Dincolo de Angela Merkel, un exceptional lider european, dovedind maturitate, intelepciune si echilibru, orientarea proeuropeana si pro-atlantista a Berlinului devine o necunoscuta. Evaluarea pe care o va face urmatorul guvern german va fi de tip cost-beneficiu: cum le va fi germanilor mai bine, alaturi de celelalte natiuni in cadrul Uniunii sau in afara UE, bazandu-se eventual pe parteneriate si relatii bilaterale cu celelalte mari puteri?

Atata timp cat evaluarea va fi pe plus, germanii vor sustine Ideea Europeana. Toti cei care cer Germaniei sa plateasca, in diferite contexte si crize, de la falimentul de stat mascat al Greciei pana la criza pandemiei, trebuie sa stie ca viitorul cancelar al Germaniei, cu siguranta lipsit de experienta de viata comunista (de cetatean est-german) a Angelei Merkel, se va gandi de zece ori inainte sa decida in favoarea sustinerii cauzei UE, daca pe moment nu este clar in ce masura sunt servite interesele germanilor. Este deja vechi cliseul ca exporturile germane in intreaga Piata Comuna ar fi un argument suficient de puternic pentru ca Germania sa faca orice si sa plateasca oricat pentru a tine in viata Uniunea Europeana. Este o iluzie! Germania ar putea exporta masiv si fara Uniunea Europeana iar optiunile cumparatorilor europeni nu ar fi cu mult diferite. Sa nu credem, de exemplu, ca fara UE nu s-ar mai vinde Volkswagen pe piata europeana (doar nu o sa trecem la Lada, Jianghuai sau Buick), ci doar sa stim ca europenii vor cumpara tot VW, dar mai scumpe. Pentru ca UE sa reziste, este nevoie ca tarile care sunt astazi sub media europeana sa faca eforturi rapide sa recupereze si sa isi ridice nivelul de dezvoltare, competitivitate economica si performanta statala, pentru a nu mai crea alegatorilor din Germania, Olanda, Austria, Danemarca, Suedia etc. sentimentul (altminteri incorect dar intens speculat politic) ca unii ii tin in spate pe ceilalti.

Bineinteles ca tuturor ne place ideea de solidaritate europeana si am vrea ca intotdeauna UE sa sara in ajutorul celor vulnerabili, dar in fiecare astfel de momente critice trebuie sa ne intrebam "cat rezista coarda" contribuabililor si alegatorilor germani sau olandezi si care sunt alternativele tarilor vulnerabile din sudul si estul continentului daca Proiectul European esueaza iar Germania se hotaraste sa ii puna punct.

Vremurile sunt tulburi, criza pandemiei va lasa in loc o criza economica iar aceasta va deschide poarta unei crize politice si ideologice. Am mai explicat lantul celor trei crize posibile. Nu este deloc momentul ca Germania sa vireze de pe traiectoria sa europeana. Pe de alta parte, sa ne temem de un eventual populism nationalist al germanilor mai mult decat de plecarea chinuita a britanicilor, de lamentarile spumoase ale italienilor, de conservatorismul nerecunoscator al polonezilor sau de ifosele suveraniste si protectioniste ale lui Viktor Orban si ale micutei sale tari, caci daca cele din urma inseamna "mult zgomot pentru nimic" (nici Italia, nici Polonia, nici Ungaria nu au, de fapt, alternativa la UE si nu vor iesi niciodata), schimbarea la fata a Germaniei ar fi fatala.

Istoria ne spune multe despre relatia Germaniei cu Europa, mai bune sau mai rele. Franta insasi, Franta de astazi, este departe de a mai arata simpatie fata de Europa Centrala, asa cum a aratat la negocierile de pace de la Paris, din 1919-1920. Presedintele Macron este in prezent pe lista celor care au confirmat prezenta la parada propagandistica a lui Putin de la Moscova, pe 9 mai, desi Rusia este inca sub sanctiuni europene pentru anschluss-ul Crimeei din martie 2014 iar Serviciul European de Actiune Externa a aratat intr-un raport din 16 martie a.c. ca Rusia a orchestrat o ampla campanie de dezinformare si decredibilizare a UE in timpul pandemiei. Greu de inteles cum s-ar putea duce la Moscova in astfel de conditii, in care parada de putere a lui Putin s-ar desfasura sub ochii aprobatori ai oaspetilor prezenti in tribune. Nu e de mirare ca mai multe voci din Europa Centrala (a se vedea Parlamentul Lituaniei) sau think tankuri (de exemplu, ICDE in Romania) cer in prezent sefilor de state si de guverne din UE si NATO sa nu participe la mascarada lui Putin de la Moscova, de pe 9 mai (in caz ca nu va fi anulata pana atunci), al carui unic scop este sa arate ca unitatea Occidentului si a democratiilor liberale nu mai exista iar Rusia a spart blocada ce ii fusese impusa dupa agresiunile comise in Estul Europei si respectiv dupa incercarile de destabilizare a ordinii liberale occidentale.

Ma intreba deunazi un coleg ce ar trebui sa faca Romania, daca solidaritatea europeana va esua iar falia dintre tarile puternic dezvoltate, sigure pe puterile lor, si cele care au avut si au nevoie de asistenta, se va dovedi de netrecut? "Cu cine o sa mergem noi mai departe?" Cumplita intrebare. As prefera sa nu trebuiasca niciodata sa raspundem unei asemenea provocari. Deocamdata, pachetul de 500 de miliarde de Euro aprobat de UE pentru interventia solidara in criza pandemiei (cel mai mare pachet financiar de redresare economica din istorie) ne face sa respiram pentru moment usurati si sa observam ca Ideea Europeana, desi lovita din toate partile, rezista si sta inca in picioare, dincolo de diferentele de viziune exprimate in ultimele saptamani. Nu stim pentru cata vreme de acum inainte.

Valentin Naumescu este conferentiar doctor abilitat in domeniul relatii internationale la Facultatea de Studii Europene a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si presedintele asociatiei Initiativa pentru Cultura Democratica Europeana (proiectul Romania Europeana).

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Gafa rușinoasă a premierului Ciolacu în Qatar. Ce-a putut să spună în loc de ”lecție” VIDEO

În timpul vizitei sale în Qatar, premierul Marcel Ciolacu a fost protagonistul unei gafe rușinoase, în timp ce lăuda grandoarea Campionatului Mondial de Fotbal găzduit de țara asiatică în...

Scandal electoral la Sibiu. Unul dintre candidații la locale, bătut cu biciul de fratele primarului VIDEO

Scandalul a avut loc în localitatea sibiană Brădeni. Candidatul PSD la primărie, Dan Braga, a filmat mai multe clipuri video în curțile familiei actualului edil, fără, însă, a primi...