Cum suna Schimbarea?

Autor: Andrei Taranu , profesor universitar
Sambata, 04 Aprilie 2020, ora 14:52
15749 citiri

Intr-un articol aparut pe 20 martie 2020 in Foreign Policy, Stephen Walt spunea ca la sfarsitul acestei pandemii lumea nu va mai fi la fel: va fi mai putin prospera, mai putin deschisa si mai putin libera. La randul sau, Jan Zileonka se temea zilele trecute - si pe buna dreptate - de reinvierea nationalismelor europene si blocarea proiectului european.

Stau lucrurile atat de rau in lume si pe batranul continent? Daca te uiti la ce se intampla in Ungaria zilele astea si la raspunsul extrem de discret al Uniunii Europene, da!, lucrurile arata rau de tot. Daca te uiti, insa, la extraordinara schimbare de paradigma economica mondiala, cu state care accepta criza economica in lupta cu criza epidemica ai putea spune ca, de fapt, lucrurile se schimba inspre bine in lumea civilizata. Si de aici am putea sa punem intrebarea care ne framanta pe toti zilele acestea: cum va arata lumea dupa SARS.CoV2 (COVID19 sau coronavirus)? Si a doua intrebare: Este, in realitate, lumea pregatita sa se schimbe?

Daca ne uitam in Europa Centrala si de Est, schimbarea - in rau - a inceput mai de multa vreme, epidemia doar a accelerat lucrurille inspre suprimarea libertatilor cetatenesti. Ungaria lui Viktor Orban a inceput acest proces de dematantelare a democratiei liberale inca din 2013, prin schimbarea constitutionala si mai tarziu a legilor electorale care au impus o democratie iliberala ce a limitat libertatea presei (direct sau indirect), a blocat participarea cetateneasca sau a facut presiuni asupra societatii civile prin legi asemanatoare cu cele din Rusia lui Putin.

Nici atunci structurile politice ale Uniunii Europene nu au facut mare lucru: au atentionat, au deplans, au amenintat cu articolul 7, dar banii de coeziune au continuat sa vina - si Ungaria sa ii atraga - domnul Orban a participat si a votat la toate Consiliile UE, iar marile firme germane de automobile au facut investititii record in Ungaria, fara sa chestioneze foarte mult problematica democratica, a statului de drept sau a coruptiei.

Zilele trecute (mai exact luni 30 martie), Primul Ministru Orban s-a asigurat ca poate conduce prin decret si ordonanata de urgenta, Parlamenul Maghiar oferindu-i pe termen nedeterminat - din motive de criza epidemica - intreaga putere politica. Acesta poate pedepsi jurnalisti daca se va considera ca raspandesc stiri neconforme cu realitatea (totdeauna mi-au placut eufemismele limbajului politic), poate pedepsi cetatenii care nu se supun si a incercat (si partial a reusit) sa inchida granitele tarii cu toate statele Uniunii Europene si cu Ucraina. Cu exceptia unei firave critici din partea Comisarului European pentru Justitie, Didier Ryenders - care a spus ca va analiza (?) - nici o voce de anvergura nu a luat pozitie impotriva faptului ca Viktor Orban a recurs la dictatura fatisa (The Economist: How Hungary's leader, Viktor Orban, gets away with it)

Avem deci prima dictatura permisa in Uniunea Europeana de Uniunea Europeana. Cate state din blocul comunitar vor accesa aceasta optiune? Sa speram ca nu foarte multe, desi derapaje de la democratia participativ liberala vor mai exista, fara indoiala.

Joi, 2 aprilie, Primul Ministru al Romaniei, Ludovic Orban, a renuntat prin OUG 34/2020 la transparenta decizionala - adica la dialogul social, cu mediul de afaceri etc. Alte state - Franta, Marea Britanie - au amanat alegerile locale si e foarte probabil ca si Romania sa o faca. Din contra, Presedintele Poloniei, Andrej Duda, ar vrea ca alegerile prezidentiale sa se tina la termen (in mai anul curent) pentru ca sondajele il crediteaza cu peste 50% sanse de castig. Nu acelasi lucru se intampla, insa, in SUA, unde se inmultesc vocile privind o posibila decalare a alegerilor prezidentiale din noiembrie 2020.

Imaginile cele mai teribile au venit din Italia, a opta economie a lumii, care au semanat mai degraba cu cele din statele esuate: mii de oameni lasati pur si simplu sa moara pentru ca spitalele nu erau capabile sa ii mai interneze, familii intregi care au ajuns in foamete si care ajung sa cerseasca pe strazi in fata magazinelor alimentare, siruri nesfarsite de camioane militare ce cara sicrie spre cimitire si crematorii si cifre imense de persoane infectate, blocate in case aproape fara nici un sprijin.

Raspunsul si scuzele doamnei von der Leyen au venit prea tarziu, si pentru moment fara nici un efect practic. Softpower-ul chinez (adica exercitiul de imagine prin trimiterea de medici si materiale) si-a atins tinta si a mai generat un val de critici italiene la adresa UE. Nu discutam aici ce calitate au materialele medicale chinezesti sau cat au trimis state europene particular, ci de faptul ca Italia l-a votat masiv pe Salvini la ultimele alegeri regionale si al sau program suveranist, iar blocajele UE ii vor servi pe mai departe de munitie electorala. Populismul suveranist si eurosceptic vor inflori (daca nu a dat deja rod) in Italia, al carui guvern are ca partid majoritar un alt partid populist de protest cum e Movimiento Cinque Stelle. Asa ca teza lui Jan Zileonka nu se aplica doar statelor din Europa Centrala si de Est, ci si Italiei in egala masura.

Parerea mea este ca inca nu este totul pierdut pentru Uniunea Europeana, totusi. Mai are un teren de joc: cel economic. Intreaga lume isi va reveni greu dupa acest accident epidemic din punctul de vedere al economiei. Statele Unite anunta un varf al somajului de 47 de milioane de angajati - adica aproape o sesime din populatia SUA, ceea ce va face ca piata americana - cea mai bogata de pe planeta - sa se contracte atat de mult incat degeaba isi vor porni mai devreme motoarele alte economii (cea chineza, de exemplu) pentru ca cererea va fi extrem de mica.

Sistemul economic european este mult diferit de cel american fiind, totusi, mult mai social. Iar aici Uniunea are un avantaj, cred eu - acela al unui redemaraj mai linistit, care sa nu genereze socuri sociale prea mari. Pentru ca spre deosebire de criza din 2007 singurul lucru care nu lipseste acum sunt banii. Toata lumea anunta ca se vor da bani si se va tipari moneda astfel incat statele sa isi protejeze populatia si economia. Banca Centrala Europeana, prin vocea presedintei sale Christine Lagarde, anunta pe 19 martie ca pregateste un pachet de 750 de milarde de euro pe langa cei 120 de miliarde deja lansati penru a combate efectele economice ale coronavirusului si are o rezerva de 3.000 de miliarde pentru acelasi scop. Iar aceasta declaratie a calmat mult mai mult pietele decat mia de dolari oferita de Trump tuturor cetatenilor americani.

Acum Uniunea Europeana poate, intr-adevar, sa isi dovedeasca interesul si apropierea de cetatenii sai europeni, indiferent de cetatenia lor nationala. Sigur, raspunsul lui Mark Rutte (premierul Olandei) si al cancelarei Merkel la cererile Italiei, Spaniei (statele cele mai lovite acum) sustinute de Franta (si ea greu incercata) nu au fost foarte incurajatoare. Toate acestea cereau eurobonduri pentru a putea sa isi salveze economiile nationale pe speze europene si pentru a imparti datoria cu toate celelalte state membre ale eurozonei (si din punctul meu de vedere la asta foloseste moneda unica, ca de aia e unica).

Raspunsul Ursulei von der Leyen este esential acum, dupa scuzele adresate Italiei: acum va trebui sa arate daca este Comisarul Sef al Europei sau doar al Germaniei si daca nationalismele diverse (economice sau etnice) pot fi invinse de solidaritatea europeana a unei structuri politice si birocratice solide.

Cred ca acest mic excurs de realitate imediata este ncesar pentru a vedea cum putem sa privim in viitor: cu optimism sau cu pesimism, in functie de increderea pe care o avem si in cine. Ceea ce stim sigur este ca oricum vom privi la acest viitor acesta are niste date certe: niste decizii vor trebui sa fie luate si cat de curand.

Toate acele lucruri care generau pasiuni in grupurile largi precum fotbalul, arta, concertele rock sau de opera, nuntile si serviciile religioase au fost fortate sa ia o pauza. La fel si politica, europeana sau domestica. Doar ca aceasta pauza - neasteptata si greu de inteles pentru cei mai multi - se va termina la un moment dat. Vom putea sa revenim in aceleasi conditii la viata si pasiunile noastre anterioare atat de usor? Si mai ales la vechile pasiuni politice?

Si aici vine cea de a doua intrebare: Este, in realitate, lumea pregatita sa se schimbe?

Psihologia sociala ne arata ca grupurile sociale sunt destul de inertiale si ca schimbarea sociala (si, de ce nu?, si cea personala) nu e o treaba deloc usoara. Daca la nivel personal, un strop de vointa poate misca cumva si candva lucrurile, la nivel social, vointa nu ajuta la nimic, ci doar cooperarea. Voluntarismul fascist si developmentalismul comunist au esuat pentru ca telurile nationale sau universale se opresc in fata interesului individual, oricare ar fi acesta, ca degeaba urmaresti sa faci o scietate mai buna sau mai dreapta, daca fix atunci te indragostesti sau ti-e foame - telul poate sa mai astepte. Schimbarea de paradigma sociala este un proces indelungat si cu o multitudine de meandre, in conditii normale.

Ceea ce s-a schimbat - intai mai greu si apoi tot mai repede - a fost mediul social si economic, ceea ce a determinat si schimbari, in final, la nivel politic. Accesul la un alt spatiu cultural, economic si de valori a produs mai multa dorinta de schimbare decat toate sfaturile si incercarile de politici publice care sa determine schimbarea.

Doar crizele (personale sau de grup) determina schimbarea, pentru ca ele presupun necesitatea vointei. Ori acum traim, fara indoiala, o criza. O criza neasteptata, globala si extrem de dezagreabila - pentru ca ne pune pe toti intr-o situatie exceptionala: am vrea, dar nu putem, am face, dar nu avem cum. Homo Faber trebuie sa se imprieteneasca cu Ganditorul (de la Hamangia sau al lui Rodin). Asa ca daca va fi o schimbare, ea va presupune ca lumea crizei sa faca loc lumii cooperarii.

Dar oare va fi posibil?

Andrei Taranu este profesor universitar dr la Facultatea de Stiinte Politice din cadrul SNSPA si profesor asociat la Universitatea Federico II Napoli, Dipartimento di Scienze Politiche. Interesat de doctrine si ideologii politice, in special de populism si partide iliberale.



Citeste si:
Liviu Dragnea îl critică pe Raed Arafat: "Dacă voiam să-l schimb, îl schimbam"
Liviu Dragnea îl critică pe Raed Arafat: "Dacă voiam să-l schimb, îl schimbam"
Fostul lider PSD Liviu Dragnea îl critică pe șeful DSU Raed Arafat și consideră că acesta este mânat de dorința de a conduce singur sistemul de urgență din România. Dragnea spune că...
Ilie Bolojan, despre varianta de a candida la președinție: "Fiecare om își poate face o analiză personală"
Ilie Bolojan, despre varianta de a candida la președinție: "Fiecare om își poate face o analiză personală"
Fostul primar al Oradei, actualul președinte al Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, este văzut de mulți drept unul dintre cei mai valoroși liberali. Unii merg mai departe și îl văd...