Next Generation. Relansarea Proiectului European si capcanele asteptarilor prea inalte

Autor: Valentin Naumescu - presedinte ICDE
Vineri, 29 Mai 2020, ora 07:29
6858 citiri

In toate sensurile si modurile posibile de a intelege acest termen, cu sau fara ghilimele, Noua Generatie a Uniunii Europene va trebui sa treaca in anii care urmeaza testul de validare istorica. Sa confirme asteptarile.

Va fi mult mai dificil decat am putea crede dupa anuntul entuziasmant de zilele trecute al Comisiei Europene, dar nu va fi imposibil.

"Noua Generatie" (preferam aceasta traducere in romana, in loc de "urmatoarea") este numele tonic si mobilizator al instrumentului financiar gigantic de redresare economica post-pandemie a UE, propus de Comisia Europeana spre aprobare Parlamentului European si Consiliului.

Dar tot "Noua Generatie" vom numi si actuala generatie a cetatenilor europeni, din care facem si noi parte, care incearca sa relanseze Proiectul European la capatul (speram) al unei lungi succesiuni de crize din ultimii 15 ani, la exact 70 de ani de la Declaratia Schuman si 30 de ani de la prabusirea Cortinei de Fier.

Daca precedentele doua generatii de europeni, sa le numim simbolic Schuman-Adenauer-Kohl si Chirac-Juncker-Merkel, au facut posibile constructia europeana de la Declaratia Schuman la caderea Cortinei de Fier (practic, in timpul Razboiului Rece), apoi de la Tratatul de la Maastricht la momentul actual, este randul noii generatii sa isi asume responsabilitatea istorica de a duce mai departe proiectul de pace si dezvoltare al Europei postbelice.

"Noua Generatie" nu este numai o generatie de lideri politici reprezentativi ai anilor care vin (de exemplu, Macron-Von der Leyen-Iohannis), pe care urmeaza sa o vedem la lucru dupa criza pandemiei, conducand destinele politice europene de la Atlantic la Prut, ci in primul rand o generatie de cetateni europeni activi, care isi vor spune cuvantul, prin vot sau prin alte initiative, in privinta directiei pe care ar dori sa o urmeze Uniunea Europeana.

Nu putem sa nu observam o interesanta si inspirata suprapunere de denumire intre o generatie ajunsa la maturitate, in varful ei de potential creativ, si un instrument financiar complex de salvare a Ideii Europene, denumite la fel tocmai pentru a sugera caracterul exceptional al vremurilor pe care le traversam si semnificatia lor istorica incontestabila. Sa speram ca asocierea este de bun augur.

Bineinteles, aceeasi Noua Generatie va trebui sa si deconteze factura de 750 de miliarde de euro, pana la ultimul cent (plus dobanzile creditului), indiferent ca e vorba de cele 500 de miliarde pentru granturi si subventii sau de cele 250 de miliarde care vor fi luate ca imprumut de UE de pe piata de capital si pe care statele membre vor trebui sa le restituie.

Nimic din cele 750 de miliarde de euro nu va fi achitat de altcineva decat de europenii de astazi si de cei de maine, indiferent de sursa banilor. Pentru a-si creste veniturile proprii la cel putin 2% din venitul brut, in conditiile in care statele membre nu sunt de acord sa isi majoreze contributiile la bugetul UE peste 1,1% din venitul national brut, UE intentioneaza sa introduca mai multe tipuri de taxe, precum o taxa pe tranzactiile financiare, impozitarea serviciilor digitale, venituri din schema de comercializare a certificatelor de emisii, venituri din mecanismul de ajustare la frontiera a emisiilor de dioxid de carbon.

Din acest motiv, ar trebui sa fim cu totii (guverne, societate civila, think tankuri, presa, analisti independenti) extrem de atenti, rigurosi si responsabili cu modul in care acest pachet financiar grandios va fi cheltuit, de la Roma si Madrid pana la Varsovia sau Bucuresti. Daca Noua Generatie esueaza, o alta sansa nu va mai veni pentru Uniunea Europeana.

Momentul de entuziasm de zilele trecute va trece. Suntem obisnuiti cu aceasta alternanta a suisurilor si coborasurilor pe scena politica a UE. Aparentului consens de la Bruxelles ii vor lua locul repede dezacordurile si divergentele legate de plafonul sumelor si defalcarea lor pe tari, impartirea banilor pe directii prioritare, modalitatea de obtinere a fondurilor, viziunea care sta la baza cheltuirii lor, mecanismele si procedurile cu care se va lucra.

Deja se anticipeaza in mass-media europene ca viitorul Consiliu European din 18-19 iunie va esua in a ajunge la un acord final privind Noua Generatie, in principal din cauza viziunii diferite pe care o au cei din Grupul Frugal Four ("austerii"), adica Olanda, Suedia, Danemarca si Austria.

Proiectul de ieri abia lanseaza discutiile in UE pe aceasta tema. Mai avem mult pana la decizii si implementare. Este aproape o certitudine ca decizia va fi luata doar in semestrul al doilea, poate chiar spre finalul anului.

Din fericire, de la 1 iulie urmeaza presedintia germana a Consiliului UE, o mare sansa pentru o coordonare puternica a unor negocieri teribil de complicate, in care trebuie finalizat si Cadrul Financiar Multianual (bugetul UE 2021-2027), propus la nivelul de 1.100 de miliarde, si instrumentul Next Generation de 750 de miliarde, ambele trebuind sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2021.

Va fi "cantecul de lebada" (nu neagra) al Angelei Merkel, ultima ei mare incercare politica, inainte de retragerea din functie de anul viitor. Dar despre uriasa cariera politica a Angelei Merkel si contributia ei majora la trecerea UE printre aisbergurile crizelor de dupa 2005, vom mai avea ocazia sa vorbim.

As observa acum cateva aspecte legate de atat de mult discutata solidaritate europeana. Solidaritatea este un cuvant mare si o idee generoasa, cu care toti suntem de acord in plan declarativ.

Cu atat mai mult in Uniunea Europeana ideala, a valorilor si principiilor nobile, pe care o proiectam mereu in discursurile si asteptarile noastre, de la Est la Vest si de la Nord la Sud. Uneori ne intrebam daca nu cumva am ridicat stacheta acestor asteptari prea sus, in stratosfera utopiilor, sadind astfel germenii viitoarelor dezamagiri.

Noi nu traim in versiunea ideala a Uniunii, ci in cea reala, care tine cont cu prioritate de interesele proprii ale statelor membre - asa cum intelege fiecare guvern national sa le defineasca - si care poate supravietui numai prin negociere si compromis, mergand cu grija pe sarma subtire care separa reusita de dezastru, ca un acrobat.

Fata de ce a insemnat istoria razboinica multiseculara a Europei, mergand pana in 1945, haideti sa admitem ca varianta de astazi este totusi un lux.

Aceasta este, deocamdata, UE reala. O Uniune a statelor, nu a cetatenilor europeni, chiar daca Parlamentul European este definit ca institutie democratica transnationala, in masura sa ne reprezinte pe noi ca cetateni europeni, nu tarile din care facem parte.

Aparitia unei federatii europene, a unui super-stat, capabil sa ia decizii supranationale in momente critice - asa cum este cel de acum -, in numele tuturor celor 450 de milioane de cetateni, trecand peste punctele de vedere ale guvernelor statelor membre, nu este imposibila in viitor, dar, sa recunoastem, este inca foarte departe.

As atrage insa atentia asupra faptului ca actul politic de solidaritate europeana, despre care toti vorbim exuberant, are doua fete. Nu inseamna doar a beneficia de solidaritate, ci si a oferi solidaritate.

Nu inseamna doar beneficii, ci si contributii. Banii aceia vin de undeva, cineva va trebui sa achite nota de plata. Toti cei 750 de miliarde de euro vor fi platiti, pana la ultimul cent, de europeni. Nu de chinezi, nu de rusi, nu de americani sau de japonezi!

Germanii, olandezii, suedezii, austriecii sau danezii nu sunt deloc "europeni mai putin buni" decat italienii, spaniolii sau romanii, doar pentru ca se uita mai atent si isi pun mai multe intrebari despre dimensiunea contributiva a solidaritatii europene, pe care, sa recunoastem, o vor suporta in primul rand tarile si natiunile cele mai dezvoltate ale UE.

Abordarea simplista si unilaterala a securitatii, doar din perspectiva celor asistati, care in mod traditional asteapta sa primeasca mai mult decat contribuie, este o capcana in care tarile sudice si cele mai putin competitive nu ar trebui sa cada.

Politicieni populisti sunt peste tot, iar "suveranistii" castiga teren pretutindeni, si in tarile din sud, pe ideea ca este prea putina solidaritate cu popoarele lor, si in nord, pe ideea ca este prea multa, iar UE a devenit o povara pentru statele bogate.

Brexit-ul a fost o lectie amara a modului in care populismul poate specula electoral diferentele economico-sociale din Uniune.

Testul de solidaritate europeana este asadar bidimensional si reciproc. Sigur, natiunile cele mai dezvoltate vor plati acum grosul pachetului. Dar solutia onesta ar fi in viitor ca tarile mai putin dezvoltate sa faca eforturi mai mari pentru a-si reduce cat mai rapid vulnerabilitatile si decalajele istorice care le despart de tarile performante, beneficiind de toate facilitatile pe care le ofera apartenenta lor la UE. Convergenta economica europeana devine o conditie obligatorie.

Adevarata solidaritate este intre cei asemanatori si compatibili. Numai astfel Uniunea Europeana va putea rezista pe termen lung.

Ridicarea asteptarilor la un nivel prea inalt este o capcana care ar trebui evitata. Integrarea europeana a suferit dintotdeauna de acest sindrom de overexpectation, pe care au putut usor sa il exploateze euroscepticii si populistii nationalisti.

Cand oamenii isi fac sau li se vand iluzii, sfaramarea acestora sau chiar si numai aducerea cu picioarele pe pamant pot echivala, pe buna dreptate sau incorect, cu deceptii legate de ideea initiala.

Multi politicieni si-au rezolvat carierele pe seama Ideii Europene, fie livrand-o in forme ideale si utopice, fie demonizand-o. In prea putine cazuri politicienii vorbesc realist despre Uniunea Europeana.

Sa dam ca exemplu Romania, o tara pe care 1990 a prins-o cumplit de saraca, inapoiata si corupta. Probabil, ultima din Europa, ca nivel de viata. Intr-un proces politic foarte rapid la scara istoriei, de numai 17 ani, si cu multa sansa, Romania devenea stat membru al UE, la 1 ianuarie 2007.

Pornita fiind de la un nivel atat de coborat, din bezna unui regim care aproape a animalizat natiunea romana, scotand-o practic in afara spatiului european civilizat, Romania a urcat in ritm accelerat treptele modernizarii si cresterii calitatii vietii, cu toate problemele care inca exista, ajungand la peste 65% din media UE.

Si, totusi, multi romani au crezut gresit, inainte de 2007, ca in UE o sa "curga lapte si miere". Pentru ca, evident, in numai un deceniu salariile din Romania nu puteau ajunge la nivelul celor din Germania, iar tarile nu puteau arata la fel, o parte din compatriotii nostri au inceput sa spuna ca "nu e mare lucru cu intrarea asta in UE".

Daca ar fi fost suedezi sau austrieci care au aderat in 1995 din tari cu niveluri similare sau chiar peste media UE, as mai fi zis. Dar tocmai in Romania sa apara eurofobi? Ei bine, explicatia rezida tocmai in fenomenul de overexpectation (asteptari exagerate) de care vorbeam anterior.

Imi este teama ca "Next Generation" sa nu sufere de acelasi sindrom al iluziilor. Cine crede acum ca cele 750 de miliarde vor rezolva toate problemele si vor transforma UE intr-un paradis coborat pe pamant se insala. Va exista in continuare somaj. Falimentele nu vor lipsi. Preturile nu vor fi nicidecum mici.

Populismul, nationalismul si radicalismul de dreapta sau de stanga vor continua sa atace Proiectul European si modelul democratiei liberale. O parte din banii Next Generation vor fi probabil cheltuiti ineficient, pe proiecte care se vor dovedi inutile, asa cum se intampla demult si cu alte programe europene.

Nu este exclus sa apara cazuri de coruptie si deturnare de fonduri, ca mai intotdeauna la borcanele in care mierea da pe afara.

Presa va mediatiza intens aceste rateuri. Nu spun ca este normal sa se intample toate acestea si nici ca trebuie sa toleram asemenea abateri, dar nici nu as spune oamenilor ca sigur asemenea probleme vor lipsi.

M-as feri sa ridic asteptarile contribuabililor si votantilor la cote nerealiste, pe care tot natura umana si complicatiile inevitabile ale politicii le vor face ulterior nesustenabile.

Next Generation nu va functiona perfect, dar are toate sansele sa functioneze bine. Daca intelegem insa ca orice alta perspectiva este mai proasta decat continuarea Proiectului European si vom reusi sa punem permanent in evidenta partea plina a paharului, aratand realizarile -altminteri extraordinare- ale UE, vom fi feriti de dezamagiri viitoare masive si vom pune la adapost Uniunea de criticile isterice ale populistilor si nationalistilor, care deja se pregatesc sa atace Noua Generatie.

Asa cum am mai spus si este bine sa intarim, ar trebui sa fim constienti de pe acum ca, daca Noua Generatie va esua, o alta sansa nu va mai veni pentru Uniunea Europeana.

Valentin Naumescu este conferentiar doctor abilitat in domeniul relatii internationale la Facultatea de Studii Europene a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si presedintele asociatiei Initiativa pentru Cultura Democratica Europeana (proiectul Romania Europeana).

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.



Moartea unui om politic - pomenirea și lecțiile acesteia. Partea I: de ce trebuie să (ne) criticăm liderii?
Moartea unui om politic - pomenirea și lecțiile acesteia. Partea I: de ce trebuie să (ne) criticăm liderii?
Acum la mine e noapte târziu, dar calendaristic ziua de 27 martie a început deja. Când domniile voastre (sau majoritatea) veți citi acest articol (în două părți), peste cea de-a 29-a zi a...
Intrarea în Schengen pune sub lupă corupția din România: “Iar ne-a prins ninsoarea nepregătiți”
Intrarea în Schengen pune sub lupă corupția din România: “Iar ne-a prins ninsoarea nepregătiți”
România intră în spațiul Schengen doar pe cale maritimă și aeriană, la finalul lunii martie 2024. Aderarea va stimula turismul și comerțul și va consolida piața internă. Pe de altă...
#relansare proiect Uniunea Europeana , #Uniunea Europeana
Comentarii