Cat de dificil este sa treci si printr-o forma usoara a infectiei cu SARS-CoV-2. Marturiile unui tanar cuplu din Romania. "Mama, tu m-ai nascut, zi-mi ce simti in sufletul tau ca e mai bine pentru mine acum?"

Silviu Carligeanu, un tanar IT-ist din Bacau, a povestit intr-o postare pe pagina sa de Facebook momentele dificile, si mai ales stresul psihologic, pe care le-a trait trecand, impreuna cu prietena sa, printr-o forma usoara a infectiei cu SARS-CoV-2. Experienta, detaliata cu lux de amanunte, descrie aparitia primelor simptome dar si incarcatura psihologica deosebita a acestor momente.

"Experienta mea cu SARS-CoV-2

In primele luni de carantina am tratat situatia FOARTE SERIOS. Am fost intotdeauna constient ca virusul exista, doar ca pe masura ce a trecut timpul aveam tot mai multe indoieli asupra cifrelor. Incepusem sa cred ca sunt exagerate (1) ca sa bage frica in cei care nu se protejau deloc, (2) ca sa prelungeasca starile de alerta si urgenta pentru a fura mai mult prin atribuirea directa a contractelor, (3) ca sa poata obtine Iohannis bani mai multi de la UE, (4) ca sa fim usor de convins in privinta vaccinului, (5) din cauza volumului exagerat de mare de stiri negative prezentate de media, (6) din cauza ca nimeni din jurul meu nu cunostea pe nimeni care sa fi fost infectat (acum ma suna zilnic cate o persoana sa-mi spuna ca stie inca 1-3 persoane infectate).

Si uite asa, desi continuam sa port sprayul cu alcool sanitar peste tot cu mine, sa dezinfectez banii scosi de la bancomat, restul de la magazin, produsele comandate, cutiile de pizza sau pungile cu mancare comandata (!!!), mainile DE FIECARE DATA cand atingeam suprafete atinse de alte persoane, etc si imi stergeam disciplinat de fiecare data talpile papucilor de presul imbibat cu clor inainte sa intru in casa ori la birou, desi am purtat masca si am solicitat (uneori si certat) altora in magazine si farmacii sa isi poarte masca pe fata, nu sub barba, am inceput sa ma relaxez si sa incep sa-mi permit intalniri cu diversi prieteni, amici, rude.

Apoi am inceput niste cursuri la care am participat aprox. 12 persoane intr-o incapere mica (16mp) in care nu purta NIMENI masca (recunosc ca atunci am avut putine emotii), sa calatoresc cu taxiul si trenul (desi in carantina jurasem ca nu voi mai folosi taxi/bus/tren), sa vizitez prieteni, s.a.m.d si sesizand ca inca nu m-am infectat, am devenit tot mai convins ca virusul e departe de mine. Chiar am zis cuiva intr-o zi: "La cat am mers cu trenul si taxiul in perioada asta, daca era atat de periculos sigur ma infectam pana acum.".

Apoi a venit un weekend in care trebuia sa ma intalnesc alaturi de prietena, mama si bunica mea cu o persoana foarte apropiata noua pe care o vedem de 2-3 ori pe an (o voi mentiona mai departe cu initialele MB).

A doua zi, calatorind impreuna cu masina, l-am auzit pe MB cum tusea. O data, de doua ori, de trei ori. Deschidem subiectul. MB spune ca a iesit din dus si a calatorit spre noi cu o zi inainte timp de 5 ore cu aerul conditionat pornit. Ne linistim.

In urmatoarea noapte eu si prietena mea am avut un somn ciudat, odihnitor dar cu niste cosmaruri foarte urate si realiste (care nu pot fi considerate simptome).

Dupa 5 zile se sparge gasca si merge fiecare la casa lui.

Ziua 1 cu simptome: Dimineata ma trezesc cu o jena in gat. Dau vina pe berea rece din seara precedenta. In paralel, prietena mea are o stare de oboseala, slabiciune, iar bunica mea usturimi in gat (despre care am aflat cateva zile mai tarziu). Plecam la birou, pe drum incepem sa analizam situatia, dar simptomele sunt "cam mici" ca sa fie Covid-19. Impartind incaperea cu colegul meu, decid totusi sa port masca toata ziua "pentru orice eventualitate" (gest care l-a salvat pe el si probabil si pe familia lui).

Ziua 2 cu simptome: Ma trezesc cu aceeasi jena in gat, dar stare generala si mai proasta, nu aveam niciun chef sa merg la birou.

Prietena mea se trezeste tot cu stare de oboseala, de data asta mult mai accentuata, tuse, dureri de cap si musculare. Pe drum spre birou decidem impreuna sa-l trimitem pe colegul nostru sa lucreze de acasa. Incepem sa ne gandim la teste si ne programam.

In drum spre casa (evident, cu masti si pe jos, fara taxi/bus) ne intalnim cu un amic cu care ma vad rar si cu drag. Pastrez distanta (2m) si ii spun "Emi, scuze, nu dam mana, vorbim de la distanta, avem niste simptome ciudate si pentru orice eventualitate...". Schimbam cateva cuvinte (l-am simtit sceptic, dar asa erau toti cei apropiati in acele zile) si apoi ne despartim. L-am salvat si probabil nu doar pe el, ci am oprit un potential intreg lant al infectarilor. Masca + distanta. Dupa 18 zile nu are simptome.

Ziua 3: Luam laptopurile cu noi ca sa putem lucra de acasa, ne testam, iar apoi ne autoizolam. In aceeasi zi, seara, incep sa am stari subfebrile, max. 38 grade (nu am depasit niciodata, dar chiar si asa dupa 12 zile te epuizeaza). Incep sa iau antitermice (paracetamol, aspirina). Prietena mea are o stare fizica proasta, dureri musculare, tuse, dureri de cap si de ochi.

Ziua 4: Nimic nou, aceleasi simptome. Ma fortez, incerc sa nu cad prada bolii, imi continui exercitiile zilnice pentru spate, incerc sa lucrez ceva la laptop, dar greu. Temperatura ma baga intr-o stare proasta. Prietena mea are aceleasi simptome, mai putin durerile de cap si ochi.

Ziua 5: De stres, in asteptarea rezultatelor, ne comandam prin Glovo ceva de la KFC. "Cartofii n-au sare". Pun sare. Degeaba. Mai pun sare. Incepe sa usture cumva pe gat, dar tot n-aveau gust si nici sarea nu se simtea. "Hmm, oare ne pierdem gustul? N-ai treaba, asa sunt cartofii la KFC". Incepe tusea, nu foarte agresiva, dar cu junghiuri si usturimi profunde in piept.

Prietena mea are o stare generala mai buna si incepe sa realizeze ca isi pierde gustul.

Seara era deadline pentru primirea rezultatelor, devenim tot mai nerabdatori, desi cumva eram convinsi ca avem SARS-CoV-2, dar totusi speram ca poate avem unul dintre ceilalti 200 de virusi si e doar o coincidenta.

Nu mai am rabdare si sun dupa-amiaza la clinica. "Da domnul Carligeanu, le-am gasit, dar sa stiti ca sunt pozitive.".

Nod in gat, blocaj fizic si mental. Primesc rezultatele pe email, citesc si vad "SARS-CoV-2: DETECTAT".

Bun. Panica. Sun repede si anunt membrii familiei si toti contactii. Sun la DSP: "Da, pai pana nu trimite clinica privata rezultatele dvs. la noi nu putem incepe ancheta epidemiologica.". Zic "OK, dar noi ce putem face ca sa nu murim?". "Nu stiu, sunati la Spital".

Sun la Spital, doamna tipa la mine ca de unde sa stie ea. Cer legatura la Urgente, iar acolo mi se transmite ca daca sunt confirmat nu am ce cauta la ei, doar la Boli Infectioase. Sun iar la Spital si cer legatura la Boli Infectioase. "Nu se poate, e taiat cablul".

In acel moment am realizat ca suntem pe cont propriu si avem de ales, (1) sunam la 112 sau (2) ne tratam acasa. Eram 50-50. Riscurile erau majore in ambele cazuri.

Varianta 1: daca ma internam (nu erau locuri la SJU Bacau, dar nu stiam in acel moment) poate aveam o sansa sa fiu scanat la un Computer Tomograf ca sa vad gradul de afectare al plamanilor (inclusiv asimptomaticii pot avea plamanii afectati in mare masura), dar as fi riscat sa ma expun unor cantitati mai mari de virus din Spital, unor bacterii nosocomiale sau unor tratamente prea agresive si ineficiente formelor medii (parerea mea) precum Kaletra, Remdesivir, etc care iti pot lasa sechele mai mari decat virusul in sine.

Varianta 2: ma tratez acasa si doar daca se agraveaza, sun la 112, dar totodata foarte multi medici spuneau ca esti mai usor de salvat daca mergi de la inceput, decat daca te prezinti cand ai simptome severe

O sun pe mama, ii explic variantele. "Mama, tu m-ai nascut, zi-mi ce simti in sufletul tau ca e mai bine pentru mine acum?". Mama opteaza pentru varianta 2, acasa. Balanta se inclina la 60-40, iar pe masura ce aflu din diverse surse ca as putea fi directionat la un spital din Buhusi sau Barlad, deja se face 70-30 si iau decizia sa imi asum varianta 2 cu toate riscurile.

Incep sa-mi simt nasul extrem de uscat, incepe sa usture. Fiecare respiratie imi crea disconfort.

In aceeasi zi, eu si prietena mea decidem sa ne izolam in camere diferite.

Ziua 6: La micul dejun, desi imi auzeam stomacul de foame, privesc mancarea ca pe un inamic. Iau prima gura, chin total. Imi dau seama ca nu-i ok, dar fiind constient ca trebuie sa livrez ceva corpului, ma fortez. Iau cate o inghititura, ma invart prin camera, ma intind in pat, fac orice sa-mi distrag atentia, inghit bucati intregi. La final, dupa tot efortul, am mancat cel mult jumatate din cat era in farfurie (si nu era mult). Din acel moment, m-am chinui sa mananc timp de 3 zile.

Detestam asa tare momentul mesei ca incepeam sa-mi fac de treaba. "Stai asa sa fac aia mai intai, apoi cealalta, apoi inca ceva". Si tot asa, pana am realizat ca fug de mancare. Apoi inca vreo 4 zile corpul a acceptat mancarea cat de cat, dar greu si nu orice, doar fructe. Asta e, ii dau ce vrea. In final slabesc 5.5 kg in 12 zile, adica 0.45 kg/zi.

Apoi sesizez ca se instaleaza o stare de ameteala. Devenise atat de intensa ca uneori parca mi se rupea filmul pentru o fractiune de secunda. Incep sa ma ingrijorez, dupa care accept starea si ma gandesc doar la faptul ca va disparea asa cum a aparut. Erau prea multe pe capul meu ca sa ma stresez si cu asta. Dupa aprox. 4 zile dispare, pheww.

Prietena mea are o stare generala mai buna, tuse, isi recapata partial gustul, dar ramane fara miros.

Ziua 7: Am o mica banuiala ca nu mai am miros. Merg la toaleta, pulverizez deodorant in capac, duc la nas, NIMIC. Mai dau o data, cantitate mai mare, miros iar, simt doar un disconfort ciudat in gat, in rest, NIMIC. OK, avem si simptomul asta, de parca nu erau suficiente.

Datorita unui prieten, intru in legatura cu o doamna doctor care prin recomandarile ei a ajutat indirect 8 persoane infectate apropiate mie (in total dupa acel prim contact cu "pacientul zero" au devenit simptomatice cel putin 12 persoane). Doamna imi face tratamentul care am inteles ca se aplica si la Spital (nu stiu exact daca si produsele naturiste, dar mi-au fost recomandate):

- Biomicin Forte (anti-bacterian naturist): 3/zi, la o ora dupa masa

- Biosept (anti-viral naturist): 3/zi, cu 1/2 h inainte de masa

- Vitamina C 1000mg + vitamina D3 2000U: 2/zi

- Azitrox (antibiotic): 1/zi, la 2 ore dupa masa

- Eubiotic: 2/zi, la 2-3 ore dupa Azitrox + inca unul in cursul zilei

- antitermice (paracetamol, aspirina)

+ Coughend fara zahar (cel mai eficient sirop de tuse de pe piata, de care stiam eu)

Stiu, multi se gandesc ca nu ajuta antibioticul la virusi, ci doar la bacterii, insa infectia pulmonara face in multe cazuri si suprainfectie bacteriana. E normal ca Ministerul Sanatatii sa comunice ferm ca antibioticele NU AJUTA, altfel probabil ca ar fi luat 22 milioane de oameni antibiotice si (1) ar fi epuizat stocurile precum alcoolul sanitar si hartia igienica si (2) ar fi aparut probleme de supradozaj in masa + altele, cine stie.

De asemenea, daca te-ai infectat e OBLIGATORIU sa ai in casa un oximetru. Costa max. 170 ron unul bun pe eMag si iti masoara saturatia de oxigen din sange. Daca scade sub 95%, nu-i semn bun. Daca ai peste 95%, inseamna ca plamanii functioneaza corect si oxigeneaza sangele.

In afara de tratamentul de mai sus, am consumat orice am considerat ca ar putea ajuta sistemul imunitar: miere de albine, ceai de ghimbir, propolis, bitter din plante, polen de albine, smoothie-uri, etc + multe fructe.

Zilele 8 si 9: Temperatura nu mai e constanta, apar primele pauze de cateva ore cu doar 36,6 grade si simt in acele ferestre o imbunatatire considerabila, corpul revenise in parametri chiar daca tuseam, nu aveam gust sau miros, etc.

Tot atunci incep sa sper ca da inapoi, mai ales ca ma simteam mai lucid si mai fresh (dupa atatea zile sustinute de temperatura), dar aud povesti cum ca boala poate avea 2 sau chiar 3 varfuri si ca de foarte multe ori dupa cateva zile bune te loveste iar, asa ca raman rezervat. Si bine am facut.

Prietena mea are din nou o stare generala proasta, vertij, confuzie, ameteala, dupa cateva zile mai bune, dar isi recapata partial mirosul.

Zilele 10 si 11: Simt cum incepe sa mi se incalzeasca limba, pun termometrul, 38 de grade. Incepe iar temperatura sustinuta, non-stop. Revin la starea fizica de inainte, dar nu ma panichez datorita faptului ca (1) stiam deja ca poate reveni si (2) totodata ma gandeam ca intr-o zi se va opri. "Doar n-o sa tina 3 luni, inca sunt in cele 14 zile cat dureaza formele medii, in cateva zile va inceta." Si asa a fost. Si bine mi-a prins. Dupa 9 zile incepusem sa ma satur de starea asta (caldura, presiune in cap, lipsa de concentrare).

Ziua 12: Prima dimineata fara temperatura. Primul pranz fara temperatura. Prima seara fara temperatura. Creierul isi reintrase in parametri, buna dispozitie isi facea aparitia, ma simteam cel mai bine de la debut. Tusea isi pierduse considerabil din intensitate, aveam gust si miros, nasul nu mai ustura sau jena, aveam pofta de mancare (eram lup, incepeam sa am pofte, fac prima comanda la Kaufland prin Glovo strict pentru ca imi doream sa mananc ceva anume, era mare lucru, credeti-ma).

Viata incepea sa prinda iar contur, ne relaxam, gata, am scapat. Da, noi, dar apar simptome la 3 apropiati. Da-i iar cu stres, emotii, tratamente, roaga prieteni sa ti le aduca si sa le distribuie. Cand parea ca s-a terminat, incepea iar cosmarul. Virusul asta e groaznic, va zic. Chiar si cu o forma usoara sau medie, te chinuie fizic si psihic. Da cu tine de pereti. Cateva zile mai tarziu avem confirmarea ca au forme foarte usoare si 2 din 3 scapa doar cu gargara si spalaturi nazale (nu apucase sa coboare la plamani). Imi vine sa pup pamantul de recunostinta.

Ziua 13+: Revin la normal. Ma simt slabit, mai ales ca am pierdut 5.5 kg, dar sunt fericit. Am scapat de Spital, terapie intensiva, izoleta, Barlad, salvare, Kaletra, Hidroxiclorochina, etc

Concluzii:

Virusul nu omoara pe oricine se infecteaza. Nu e ca-n filmul Contagion, sa-l iei si sa mori imediat. Daca iti supraveghezi atent starea fizica si nu te minti singur ca "e de la aerul conditionat", "de la berea rece", "asa mai simt de obicei o jena in gat", etc, ai TOATE sansele sa il opresti in nas sau gat doar prin gargara si spalaturi nazale cu apa+sare si apa+bicarbonat. Stiam asta din martie, dar nu am facut conexiunea si din cauza asta probabil ca a ajuns la plamani.

Nu exista coincidente in plina explozie de cazuri si in plina pandemie. Orice mica jena in nas sau gat si orice tuse mica si nevinovata e semn clar. NU IGNORA.

Mass media ne prezinta doar cazurile grave si automat stim doar de scurtarea respiratiei, febra mare, dureri in piept (simptomele severe) si nu vorbeste deloc de cele mai mici semne (jena in gat, nas uscat sau infundat, pierdut partial gust sau miros, etc).

ATENTIE: pericolul e in primul rand la contactul cu alte persoane, nu la suprafete (asta e capcana in care am cazut noi). Prin contact nu ma refer la pupat si imbratisat, ci la stat de vorba fata in fata la mai putin de 2m fara masca.

Fa tot posibilul sa NU PARTICIPI la ruleta ruseasca. Poti avea noroc sa iei o cantitate mica de virus (forma usoara sau medie) sau poti primi o cantitate mai mare sau de la 2-3 persoane simultan si atunci te incadrezi in acei 1% cu forme severe.

Am citit atatea articole cu situatii in care persoane infectate au sunat de X ori la DSP si nu i-au contactat niciodata inapoi, iar apoi am trait asta pe pielea mea. Din asta nu pot decat sa inteleg ca cifrele oficiale sunt doar VARFUL ICEBERG-ului, in realitate cifrele fiind undeva poate de 10 ori mai mari, daca nu si mai mult.

Apoi, daca ai luat virusul:

- NU TE PANICA. Din momentul in care am primit confirmarea, totul a fost mai greu. Asocierea dramelor si cazurilor severe te termina psihic pur si simplu, chiar daca tu ai o forma usoara sau moderata si scapi usor.

Apoi, statistica e de partea ta. 99% din cazurile active au "mild condition", asadar ai toate sansele sa nu mori. Frica si stresul te slabesc, iar tu ai nevoie de un corp cat mai puternic. Nu zic ca eu am fost, zic doar cum mi-ar fi placut sa fie.

- NU CITI STIRILE. Cauta-ti activitati. Netflix, carti, jocuri, orice simti ca te satisface psihic si te face sa uiti ca "ai coronavirus". Distragerea de la situatia in care esti te ajuta sa te relaxezi. Nu incinge telefonul cu prietenii si cunostintele ca sa le povestesti ce ai. Toata ideea e sa uiti ca ai.

- FA INHALATII cu ceai din orice plante medicinale ai prin casa, min. 15 min/zi. Ajuta mult la eliminarea virusului din plamani.

- FA EXERCITII DE RESPIRATIE de cel putin 3 ori pe zi, la geam (inspiri in 5 secunde, expiri in 6 secunde). Un procent semnificativ al plamanilor nu il folosim de obicei pentru ca avem o respiratie scurta (daca nu suntem sportivi). E ca un muschi pe care nu il antrenam deloc, iar acum avem nevoie de el mai mult ca niciodata. Daca virusul iti afecteaza de ex. 40% din plamani, iti doresti sa apelezi la partea lor "latenta".

Daca temperatura depaseste 38-39 grade si nu scade deloc cu antitermice, daca ai dureri in piept (simptom de afectare severa a plamanilor) sau daca simti ca ti se scurteaza respiratia ori ai dificultati in a respira adanc si nu simti ca te umpli/hranesti cu oxigen, ia in calcul sa suni la 112.

Cam asta e tot ce imi amintesc in acest moment, revin cu actualizari pe masura ce mai revin la suprafata alte amintiri.

In perioada urmatoare vom face o scanare a plamanilor la computer tomograf, analize de sange si verificari la inima si rinichi din cauza ca multe studii spun ca unora dintre pacientii care au avut forme usoare sau moderate le-au fost afectate organe sau functii vitale. Asta recomand oricui trece prin boala.

*Din cauza perioadei destul de lungi (in comparatie cu o raceala), a simptomelor destul de mixte si a multor altor evenimente, e foarte posibil sa nu fi relatat 100% in ordinea exacta a evenimentelor.

Multumesc enorm tuturor celor care m-au ajutat in aceasta perioada cu retete, medicamente, sfaturi si suport moral. A CONTAT ENORM.

In semn de recunostinta am atasat foto unui prieten de nadejde caruia ii multumesc si totodata cer scuze pentru abuzul sustinut din acele zile.

Aveti grija, MARE DE TOT!"

Documentarul despre "tulburarea neurologică rară" de care suferă Céline Dion va fi difuzat de o platformă de streaming

"I Am: Céline Dion", documentarul în care cântăreaţa vorbeşte despre boala care o ţine departe de scenă, Stiff Person Syndrome, va fi prezentat pe Prime Video în 25 iunie, a anunţat...

Ce putem face pentru prevenirea demenței. De la ce vârstă recomandă specialiștii să luăm măsuri

Lupta împotriva demenţei ar trebui să înceapă la 40 de ani, sugerează oamenii de ştiinţă. Intervenind mai devreme pentru a îmbunătăţi sănătatea creierului ne-ar putea ajuta să ne...