Ipocrizia diplomației internaționale în criza ucraineană și sancțiunile ”de catifea” aplicate Rusiei

Ambasadorul Federației Ruse la Națiunile Unite este și președintele Consiliului de Securitate, cel care a prezidat ședința de urgență de ieri, în care sub-secretarul Națiunilor Unite a prezentat situația de fapt din estul Ucrainei, rezultată din recunoașterea independenței celor două regiuni separatiste, așa-zisele republici populare Donețk și Lugansk, dar mai ales din trimiterea în acele regiuni a trupelor rusești, sub pretextul „menținerii păcii”.

Așa că ambasadorul Federației Ruse a dat cuvântul fiecărui membru al Consiliului de Securitate care a avut ceva de spus, precum și celor doi invitați, reprezentanții Germaniei și Ucrainei.

Și a mulțumit fiecăruia pentru exprimarea poziției țării sale, deși fiecare reprezentant a exprimat o poziție de condamnare a Federației Ruse pentru disprețul cu care tratează Charta Națiunilor Unite, pentru încălcarea flagrantă a dreptului internațional și pentru amenințarea cu forța și folosirea forței armate, împotriva unui stat membru fondator al Organizației Națiunilor Unite, căruia îi neagă suveranitatea, independența și integritatea teritorială.

E drept că reprezentantul Chinei nu a condamnat nimic. Doar a reiterat poziția țării sale că apelul la forța armată în relațiile internaționale este inacceptabil și că independența și integritatea teritorială a Ucrainei sunt drepturi inalienabile.

Deși Consiliul de Securitate nu a hotărât nimic, a reieșit din ședința sa de urgență, din seara zilei de marți, îngrijorarea întregii comunități internaționale că Federația Rusă a pornit pe un drum în afara normelor, regulilor și legilor care guvernează relațiile dintre statele planetei. Și că așa ceva este inacceptabil, atitudinea Rusiei urmând să aibă consecințe grave.

În replică, în chip de reprezentant al Federației Ruse și nu de președinte al Consiliului de Securitate, ambasadorul rus a respins toate condamnările la adresa țării sale ca fiind emoționale (adică iraționale și rupte de realitate), a amintit că intervenția țării sale în estul Ucrainei este provocată de amenințarea cu forța armată de către Ucraina (fără să aducă vreun argument faptic în susținerea acestei afirmații) și a amintit că justificarea pentru recunoașterea independenței celor două așa-zise republici populare se află în discursul președintelui rus, care a fost adresat întregii lumi.

Ceea ce ar fi amuzant, dacă nu ar fi tragic. Deoarece, în acel discurs, președintele rus Vladimir Vladimirovici Putin a spus, printre alele, că Ucraina nici nu ar fi un stat (în sensul în care nu ar fi un subiect de drept internațional ca oricare alt stat suveran și independent de pe Planetă) și nici nu ar fi fost vreodată un stat, în condițiile în care, așa cum au amintit unii dintre cei care au prezentat pozițiile statelor ai căror reprezentanți sunt, la Națiunile Unite, Ucraina este membră a acestui for suprem internațional de la înființarea lui, în 1945.

Adică, ce statalitate și ce atribute de actor internațional cu drepturi depline mai solide decât recunoașterea ca stat a Ucrainei, încă de la semnarea Chartei Națiunilor Unite, la San Francisco, California, ar mai fi necesare pentru a face mai puțin siderante și în multe privințe mincinoase afirmațiile președintelui rus Putin?

Cu alte cuvinte, izolarea politică a Federației Ruse pe arena internațională s-a declanșat, la inițiativa ei, a acestei federații. Deocamdată, statele conlocuitoare ale Planetei Pământ au luat notă de această inițiativă și i-au spus Rusiei că e cazul să se întoarcă din acest drum, care nu duce spre niciun bine pentru ea.

Să mai notăm că această izolare politică, alături de sancțiuni economice aplicate direct Federației Ruse ca stat, sunt consecințe anunțate ale comportamentului agresiv al Kremlinului. Ar mai fi interzicerea accesului la dezvoltarea tehnologică occidentală, pentru ca pachetul să fie complet.

De ce a preferat președintele rus Putin acest curs al acțiunilor

Întrebarea la care nu avem încă răspuns este de ce a preferat președintele rus Putin acest curs al acțiunilor și nu celălalt, cel al dialogului și negocierilor diplomatice?

Este foarte posibil să avem de a face cu o neîncredere a Kremlinului în capacitatea comunității internaționale de a pune în practică un asemenea pachet comprehesiv de măsuri împotriva țării sale.

Cam cum s-a întâmplat cu regimul Miloșevici, în Serbia, în 1999, când NATO a trimis cei mai credibili emisari ai săi, în mai multe rânduri, la Belgrad, ca să îl convingă pe președintele sârb că politica sa violentă militar asupra populației din provincia Kosovo va fi sancționată cu o intervenți militară distructivă, care poate fi ușor evitată, prin cârmirea acelei politici în direcție inversă. Iar Miloșefici a refuzat să creadă că NATO poate obține consensul pentru o intervenție decisivă împotriva țării sale. După care a urmat acea intervenție, cu toate consecințele sale.

Dar, la fel de bine, s-ar putea să avem de a face cu o simplă și banală sinucidere prin intermediul comunității internaționale (ca o copiere a tipului de sinucidere prin polițist, pe care sinucigașul îl determină, îl obligă chiar pe polițist, să îl împuște mortal).

Rămâne să vedem.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Organizația ”teroristă” care a înfuriat Rusia. Ce s-a discutat, de fapt, în forumul din Parlament VIDEO

Rusia investighează o așa-zisă ingerință a României în treburile interne și a acuzat că o organizație „teroristă” interzisă pe teritoriul său a avut o platformă în Parlament...

Negocierile de la Riad, cu ochii pe Marea Neagră

La Sofia și București, discuțiile din Arabia Saudită sunt urmărite cu teama că SUA ar putea gira extinderea influenței Rusiei în bazinul Mării Negre. Negocierile vizează culoarul maritim...