În practica încheierii unor acte notariale (în special contracte de vânzare, donație sau schimb), dar şi a actelor sub semnătură privată (în special contracte de împrumut sau de închiriere) se utilizează instituția juridică cunoscută drept "procurator de fonduri".
Această instituție juridică nu este reglementată în mod expres în Codul Civil. Cu toate acestea, în practică există mai multe spețe în care instanţele de judecată s-au pronunțat asupra valabilității unor contracte în care plata preţului s-a realizat prin intermediul "procuratorului de fonduri".
Totodată, o referire expresă la noţiunea "procuratorului de fonduri" se regăseşte în Convenţia privind implementarea programului "Prima casă'", astfel cum a fost amendată în anul 2011.
Pentru a înţelege ce anume este un „procurator de fonduri” şi la ce poate folosi o astfel de instituţie juridică este util să ne imaginăm următorul exemplu: să presupunem că părinţii doresc să achiziţioneze copilului acestora un bun imobil (apartament, casă, teren etc.), însă acesta din urmă nu beneficiază de sursele financiare necesare plății prețului. Într-o astfel de situaţie există opţiunea ca părinţii să transfere suma necesară achitării preţului către copilul acestora prin intermediul unui act de donaţie care conform Codului Civil trebuie să fie încheiat în mod obligatoriu în formă autentică, iar copilul să achite la rândul său preţul vânzătorului. O altă opţiune este că părinţii să semneze alături de copilul acestora contractul de vânzare al bunului imobil drept „procuratori de fonduri”, iar în această calitate să achite în mod direct preţul vânzătorului facilitând procesul de semnare și plată.
Exemplul de mai sus se aplică şi în privinţa cumpărării unor bunuri mobile, precum autoturisme, bijuterii, titluri de stat, acţiuni, obligaţiuni etc.
În mod evident exemplul de mai sus este unul simplist menit să prezinte situaţia “procuratorului de fonduri” într-un context general, putând fi extinsă la operaţiuni juridice complexe.
În mod similar instituția „procuratorului de fonduri” este utilă şi în cazul în care persoana care achită preţul împrumută suma necesară sau deţine o obligaţie faţă de cumpărător care este astfel stinsă prin plata directă (spre exemplu un împrumut anterior).
Având în vedere limitele plăţilor în numerar în privinţa vânzării unor bunuri (e.g., case, terenuri, autoturisme), prestarea de servicii sau acordarea ori restituirea de împrumuturi în cuantum de maximum 50.000 lei / tranzacţie (despre care am scris un articol disponibil aici), precum și dificultăţile care pot apărea în privinţa deschiderii şi efectuării unor transferuri bancare de către persoane minore, considerăm că instituţia „procuratorului de fonduri” reprezintă un instrument util în practică şi menit să evite încheierea unor acte juridice succesive consumatoare de timp şi resurse financiare.
Despre autor:
Dr. Daniel MOREANU este avocat reprezentând pe parcursul carierei companii internaţionale şi româneşti de top. În prezent coordonează activitatea MOREANU Law (www.moreanulaw.com) o firmă de avocatură dinamică din București cu expertiză extensivă în următoarele domenii: Drept Imobiliar și REITs, Fiducii și Trust-uri, Drept Corporativ și Insolvență, Fuziuni și Achiziţii, Litigii, Drept Bancar și Finanţări, Dreptul Muncii, Contracte Comerciale, Protecţia Datelor cu Caracter Personal și G.D.P.R. și Moșteniri Naționale și Internaționale.
Daniel MOREANU este Doctor în Drept cu cea mai înaltă distincţie, summa cum laudae, autorul unei lucrări care analizează instituţia Fiduciei şi a Trust-ului, precum şi a numeroase articole de specialitate în presa juridică şi de business.