Cazul fostului ministru de interne Gabriel Oprea, achitat după 8 ani de la acuzațiile de ucidere din culpă, ridică întrebări esențiale despre respectarea prezumției de nevinovăție și despre modul în care funcționează justiția în România.
Cum a fost posibil, din nou, ca un om să fie acuzat și supus unui veritabil „proces public” înainte ca vinovăția sa să fie stabilită definitiv?
Cât de adevărat este că ministrul Gabriel Oprea a fost "executat", fără probe, pentru că devenise un candidat redutabil la președinția României?
Cine a folosit tragedia morții tânărului polițist Gigină Bogdan-Cosmin pentru a-l "executa" pe Gabriel Oprea?
Cine poate să reîntoarcă presiunea psihică și cei 8 ani "furați" din viața domnului Gabriel Oprea, fost vicepremier pentru securitate și ministru de interne, obligat să demisioneze din toate funcțiile, dar achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție, de Curtea de Apel București, dar și de Tribunalul București cu privire la accidentul tânărului polițist Gigină Bogdan-Cosmin plecat între îngeri?
Gabriel Oprea a declarat că "moartea lui Bogdan Gigină este o tragedie fără margini, pentru care nu sunt vinovat” și că dosarul penal deschis este un dosar politic! Cu toate acestea, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a dispus trimiterea sa în judecată!
Pe cine deranja Gabriel Oprea?
Să luăm aminte!
La data de 20 octombrie 2015, în jurul orei 18.15, după terminarea programului de lucru, Gabriel Oprea, ministru de interne și vicepremier pentru Securitate națională în Guvernul României de la acea dată, însoțit de dispozitivul din care făcea parte și tânărul polițist Gigină Bogdan – Cosmin, în calitate de motociclist rutier, s-a deplasat de la locuința sa din cartierul Cotroceni, la U.M.0461 din cadrul Serviciului Român de Informații, iar de aici din nou către locuința sa. Potrivit imaginilor video surprinse de camerele de supraveghere instalate în incinta U.M.0461, Serviciul Român de Informații, autoturismul a pătruns în interiorul unității la ora 18.28.50 și a părăsit această locație la ora 18.51.49.
După cum rezultă din imaginile video surprinse de camerele de supraveghere exterioare ale Poliției Locale sector 1, dispozitivul de însoțire a intrat pe DN1, venind din strada Jandarmeriei, iar de aici, traseul urmat a fost strada Jandarmeriei, șoseaua București – Ploiești, șoseaua P.D. Kiseleff, Bulevardul Aviatorilor, apoi strada Știrbei Vodă, către intersecția cu Splaiul Independenței, până la locul nefericitului accident în urma căruia tânărul polițist Gigină Bogdan – Cosmin și-a pierdut viața, în urma impactului cu obstacolele de pe carosabil, respectiv o groapă din cele trei, efectuată de către S.C. General MPM Impex S.R.L., în beneficiul Distrigaz Sud.
Cu privire la viteza de deplasare a dispozitivului de însoțire, potrivit surselor amintite, procurorii au mai spus că Gabriel Oprea este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul conferit de funcția sa și cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează însoțirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, cauză care a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul lui Bogdan Gigină.
Organele de cercetare penală au luat în calcul faptul că, la momentul producerii accidentului, victima făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire a ministrului de interne, circula cu o viteză de 84 km/oră, lucru probat ulterior neadevărat!
De ce au fost făcute astfel de acuzații de către procurorii DNA, în condițiile în care se știa că viteza de deplasare a fost una moderată, adaptată condițiilor de trafic?
Potrivit martorului V.I.D., șef serviciu Brigada de Poliție Rutieră, "viteza de deplasare a fost de circa 60-70 km/oră, pe tronsonul Berzei – Știrbei Vodă, neexistând un reper temporal pentru sosirea ministrului Gabriel Oprea la domiciliu, deplasarea fiind realizată cu o viteză adaptată condițiilor de trafic".
În acest sens, trebuie reținut și faptul că "dispozitivul de însoțire a parcurs distanța dintre strada Jandarmeriei și strada Știrbei Vodă, către intersecția cu Splaiul Independenței, aproximativ 10 km, într-un interval de 10 minute și 7 secunde, viteza medie de deplasare fiind de 59,41 km/oră".
Potrivit rechizitoriului întocmit, "la preluarea funcției de ministru al Afacerilor Interne, în 2014, Gabriel Oprea ar fi dispus, cu încălcarea prevederilor legale privind însoțirea demnitarilor de către Poliția Rutieră, să fie escortat permanent de un dispozitiv de poliție rutieră. Din iunie 2015, acesta ar fi inclus în escortă și un polițist rutier pe motocicletă. Prin aceste decizii, fostul ministru și-ar fi atribuit „drepturi” neprevăzute de lege, punând polițiștii în situații de risc sporit și impunând deplasări în regim de viteză crescută".
Acuzațiile obligă la o analiză riguroasă și la reflecții!
Cum putea ministrul de interne Gabriel Oprea să își atribuie "drepturi" neprevăzute de lege, inclusiv să dispună pentru escortă prezența unui polițist pe motocicletă, în condițiile în care prevederile art. 223 din "Regulamentul de aplicare al Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 195/2002" sunt foarte clare?
De ce oare, organele de urmărire penală nu au acordat atenția cuvenită "Procedurii privind deplasarea pe drumurile publice a coloanelor oficiale (PRO-PS/PR 03)" aprobată de Inspectorul General al Poliției Române la data de 16.01.2009 și intrată în vigoare la data de 02.02.2009?
La o simplă lectură, un om de bună credință ar fi înțeles că ministrul Gabriel Oprea nu avea nicio atribuție în stabilirea dispozitivului de însoțire a demnitarului ori traseele de urmat în cursul deplasărilor, procedurile fiind aplicate încă din anul 2009.
Cum a fost posibil ca un om aflat pe bancheta din spate, într-o mașină, în urma antemergătorului motociclist, să fie acuzat de ucidere din culpă?
În opinia procurorilor DNA, "Gabriel Oprea i-ar fi expus pe polițiștii care îl însoțeau riscurilor generate de deplasările în regim oficial. Aceștia au fost obligați să participe la misiuni periculoase, cu potențial ridicat de accidente, cauzate de viteza de deplasare și de condițiile meteorologice nefavorabile".
Astfel, în 2018, DNA a stabilit că "responsabilitatea pentru accidentul soldat cu decesul polițistului Bogdan Gigină revine lui Gabriel Oprea, în calitatea sa de vicepremier, și administratorului firmei care a săpat groapa nesemnalizată corespunzător".
Procurorii au concluzionat că aceste elemente, coroborate, au condus la accident și sunt imputabile fostului ministru, potrivit declarațiilor DNA.
Cum au ajuns procurorii DNA la aceste concluzii, fără să țină seama de probele testimoniale, respectiv declarațiile martorilor V.I.D., G.R. și R.A.I.? Acestea puteau fi coroborate și cu împrejurările relatate de martorul D.D.I., în cuprinsul cărora se prezintă atât modalitatea de realizare a deplasării la finalul programului de lucru, cât și faptul că nu era solicitată o oră anume pentru a se ajunge la domiciliul ministrului Gabriel Oprea!
Procesul verbal întocmit la data de 16.04.2018 de către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul DNA - Serviciul Tehnic, de redare a comunicărilor purtate de lucrătorii de poliție rutieră prin intermediul stațiilor de emisie-recepție, sistem TETRA, pe canalul de comunicare POL-RUT B1, nu relevă "vreo solicitare de sporire a vitezei a dispozitivului de însoțire".
În aceste condiții, cine a dorit obținerea unei condamnări prin "stabilirea unui raport direct între fapta și atribuțiile de serviciu ale făptuitorului, respectiv ale ministrului Gabriel Oprea", raport infirmat de Tribunalul București care a dispus achitarea, hotărâre menținută și de Curtea de Apel București și devenită definitivă?
Potrivit "Open Sources"/hotnews.ro, "Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA în mai 2018, dosarul a fost trimis de procurori la Înalta Curte de Casație și Justiție, dar s-a plimbat pe la mai multe instanțe din motive de procedură. Abia în iulie 2020, Curtea de Apel București a decis definitiv că procesul în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă în legătură cu accidentul rutier care a dus la moartea polițistului Bogdan Gigină, poate începe"!
Care au fost probele care au stat la baza acestei decizii?
Timp de 8 ani, ministrul Gabriel Oprea s-a confruntat cu „atacuri la persoană, la familie, ofense și umilințe aruncate public, sistematic”, fiind transformat peste noapte într-un "criminal", deși era nevinovat!
Cine a ascuns adevărul?
Deși Senatul României votase împotriva începerii urmăririi penale, Gabriel Oprea a demisionat din funcția de senator și s-a pus la dispoziția organelor de urmărire penală pentru aflarea adevărului! Dar pe cine interesa cu adevărat nevinovăția unui om, în condițiile în care "condamnarea" era încurajată la televizor?
Ce se mai poate spune de modul în care a fost desfășurată urmărirea penală, în condițiile în care Curtea de Apel București precizează în cuprinsul Hotărârii definitive că, analizând probele administrate în dosarul în cauză (...) în privința lui Gabriel Oprea, "nu a existat o conduită, o acțiune, o faptă a inculpatului Oprea Gabriel, de stabilire a dispozitivului de însoțire (alcătuire, componență nominală, amplasare concretă), de indicare a vitezei de deplasare ori a traseelor de urmat"?
Considerând acestea, organele de cercetare penală în baza cărui adevăr au dispus continuarea urmăririi penale, după cercetarea INREM (pe faptă) și stabilirea calității de "inculpat" pentru ministrul Gabriel Oprea?
În evidența probelor testimoniale, declarațiilor martorilor, procesul verbal amintit mai sus, întocmit de Serviciul Tehnic din cadrul DNA, nu demonstrează o posibilă intenție de inducere în eroare, infracțiune pedepsită de art. 268, alin. 2, respectiv: "producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existența unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârșirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani"?
Adevăr prin omisiune?
După dispunerea prin ordonanță a începerii urmăririi penale, obligațiile organelor de cercetare penală sunt clar stabilite de prevederile art. 308, alin. 3, Cod Procedură Penală, respectiv: "după începerea urmăririi penale, organele de cercetare penală strâng și administrează probele, atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului ori inculpatului"!
La o simplă analiză a rechizitoriului prin care Gabriel Oprea a fost trimis în judecată, cum au fost strânse și administrate probele de către organele de urmărire penală?
Deși nu vreau să cred că este posibil, nu cumva ordinul primit a fost pentru administrarea probelor în defavoarea acuzatului și nu în sensul aflării adevărului?
Cine avea nevoie de o "execuție" publică?
DNA a verificat în mod obiectiv caracterul ilicit și culpabil al acțiunilor care au dus la decesul tânărului polițist Gigină Bogdan-Cosmin?
Pe ce schemă logică au operat organele de urmărire penală când au apreciat incriminator pentru Gabriel Oprea "prezența victimei ca motociclist într-o coloană oficială; viteza de deplasare și neadaptarea acesteia la condițiile meteorologice; modalitatea deficitară de semnalizare a obstacolelor existente pe carosabil"?
Cum a ajuns DNA la concluzia că "prezența victimei ca motociclist într-o coloană oficială, viteza de deplasare și neadaptarea acesteia la condițiile meteorologice au fost determinate și că îi sunt imputabile lui Oprea Gabriel”?
Gabriel Oprea a fost acuzat de ucidere din culpă, fără să fie vinovat.
După opt ani de procese, dar și de tergiversări repetate, dosarul fiind plimbat ani de zile pe la mai multe instanțe din motive de procedură, de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), la Judecătoria Sectorului 1, de la Tribunalul București în cele din urmă la Curtea de Apel București, instanțele de judecată au decis pentru Gabriel Oprea că „fapta nu există”.
Cu toate acestea, fostul ministru a fost nevoit să demisioneze din funcțiile de ministru de interne și vicepremier pentru securitate națională, să renunțe la toate funcțiile publice, inclusiv la statutul de senator și să suporte presiunea psihologică a unui adevărat "linșaj mediatic" extins, în mod inexplicabil, și asupra familiei sale prin tot felul de "tertipuri", precum sechestrul asigurător pe toate bunurile, inclusiv ale copiilor!
Cine răspunde pentru cei opt ani furați din viața unui om și pentru presiunea psihică la care a fost supus alături de întreaga sa familie? Cine va repara prejudiciul moral cauzat de acest caz?
Considerând toate acestea, dacă un ministru de interne în funcție, vicepremier pentru securitate națională în Guvernul României, a fost executat public pe baza unor acuzații dovedite neadevărate, ce se întâmplă cu un om obișnuit care ajunge victimă unor personaje obscure interesate să îl distrugă moral și profesional și să îl lase și fără casă?
Fără să îndemnăm la atitudini neconforme cu respectul față de lege, cine reprezintă garantul statului de drept în România?
Ce mai înseamnă normal sau anormal într-o țară în care legea poate fi aplicată după ureche?
Reaua credință, încălcările flagrante ale legii, dar și erorile judiciare obligă la reflecții!
În condițiile în care prezumția de nevinovăție aproape că nu mai există în România, cine plătește pentru condamnarea unor oameni nevinovați?
Așa cum am mai amintit, fără să îndemn la polemici sau la atitudini neconforme cu respectul față de lege, cine are nevoie de "execuții publice" la televizor, fără să se țină seama de obligația respectării "prezumției de nevinovăție"?
Evenimentele recente ne obligă să reflectăm asupra greșelilor judiciare, dar și asupra unor posibile execuții politice din ordinul unor interese de gașcă.
Erorile judiciare obligă la sancțiuni, dar și la soluții, pentru ca astfel de fapte să nu se mai întâmple!
Cât de importantă este "prezumția de nevinovăție"?
Prezumția de nevinovăție este un principiu fundamental al dreptului penal, consacrat în Codul Penal și în Codul de Procedură Penală din România, precum și în legislația internațională. Conform acestui principiu, orice persoană este considerată nevinovată până când vinovăția sa este stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Constituția României consacră regula prezumției de nevinovăție, potrivit art. 23 pct. 11: „până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.”
În jurisprudența internațională, prezumția de nevinovăție este reglementată expres, potrivit juridice.ro, și în art. 66 al Statutului Curții Penale Internaționale de la Roma, potrivit căruia „orice persoană va fi considerată nevinovată până ce vinovăția sa va fi stabilită în fața Curții, în concordanță cu legea aplicabilă.”
Potrivit art. 4, alin. 1, Cod de Procedură Penală, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă. În acest sens, o atenție deosebită trebuie acordată art. 11 paragraful 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit căruia orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită, în mod legal, în cursul unui proces public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale, precum și art. 6 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită.
Ce facem când "actori statali interni" se antepronunță cu privire la vinovăția unui om, încurajând linșajul mediatic? Cine răspunde pentru anii furați și pentru destinele distruse?
Cine răspunde pentru grave încălcări ale legii, când, după ani furați din viața lui Gabriel Oprea, Tribunalul București și Curtea de Apel București, prin sentința penală nr. 241/F/06.03.2023 și prin Hotărârea 1308/2023 din 26.07.2023 rămasă definitivă, au dispus achitarea, hotărând că "fapta nu există", pentru un om nevinovat, dar care a fost transformat în "țintă"?
A funcționat prezumția de nevinovăție în cazul ministrului Gabriel Oprea?
De ce președintele Klaus Iohannis l-a "sfătuit" pe ministrul Gabriel Oprea să își dea demisia din funcțiile de ministru de interne, vicepremier pentru securitate națională și să renunțe la mandatul de senator?
Nu cumva acest "sfat", urmat de demisia lui Gabriel Oprea, a permis DNA să înceapă urmărirea penală menită să elimine din viața politică un posibil candidat la funcția de președinte al României?
Conform legislației actuale, începerea urmăririi penale împotriva persoanelor care dețin sau au deținut funcția de ministru, pentru fapte comise în exercitarea mandatului, și care, la momentul sesizării, nu sunt deputați sau senatori, necesită obținerea unui aviz din partea Președintelui României.
În condițiile în care nevinovăția lui Gabriel Oprea era evidentă, în baza căror probe președintele Klaus Iohannis a dispus începerea urmăririi penale pentru ucidere din culpă?
Cum poate fi explicat faptul că tot președintele Klaus Iohannis, potrivit "Open Sources"/mediafax.ro, a declarat că este "profund dezamăgit" de respingerea de către Senatul României a cererii DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea (...) iar că "senatorii nu au înţeles că vinovăţia sau nevinovăţia nu e stabilită de Parlament, ci de instanţă"?
Cum se explică, altfel, faptul că DNA a revenit, la scurt timp după ce Gabriel Oprea a renunțat la mandatul de senator, cu o nouă cerere de începere a urmăririi penale adresată președintelui României, iar acesta a aprobat-o fără nicio reținere?
În condițiile în care Gabriel Oprea a fost achitat după 8 ani, președintele Klaus Iohannis are puterea să mai îndrepte lucrurile și să își asume decizia prin care fostul ministru de interne și vicepremier pentru securitate națională a devenit inculpat pentru o faptă față de care nu se făcea vinovat?
Fără să dau cu piatra, tăcerea președintelui Klaus Iohannis înseamnă tot o dovadă a "consecvenței" declarate cu privire la pozițiile exprimate pe tema cererilor justiției, respectiv "cred că mă bănuiți că rămân coerent cu propriile abordări. Mai simplu, da, voi da curs acestei cereri" (cererea DNA de încuviințare a urmăririi penale)?
Deși prezumția de nevinovăție nu este prevăzută explicit în Codul Penal, ea se aplică indirect prin toate normele acestuia, care impun dovedirea vinovăției în cadrul unui proces echitabil.
În acest sens, nu pot fi neglijate sub nicio formă principiile derivate din prezumția de nevinovăție, precum: sarcina probei, dreptul la tăcere și procesul echitabil.
Sarcina probei revine organelor de urmărire penală (procurorilor) și instanțelor de judecată să dovedească vinovăția inculpatului, iar inculpatul nu are obligația să-și demonstreze nevinovăția.
Dreptul la tăcere constă în dreptul persoanei acuzate să nu se autoincrimineze, fără ca această tăcere să fie interpretată în defavoarea sa.
Procesul echitabil subliniază faptul că prezumția de nevinovăție garantează că persoana acuzată beneficiază de un proces imparțial și echitabil, conform articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Din perspectiva principiului dreptul la tăcere, cum poate fi interpretată declarația președintelui Klaus Iohannis că "este inadmisibil” ca Guvernul să nu ia o poziție oficială în cazul accidentului în care și-a pierdut viața polițistul Bogdan Gigină și a adăugat că îi poftește ”de urgență în fața microfoanelor pe domnii Ponta și Oprea să dea lămuriri”?
În ce temei legal președintele Klaus Iohannis a cerut demisia lui Oprea „pentru proasta gestionare a crizei”, apreciind că "după părerea mea, întreaga comunicare pe acest accident a fost catastrofală”, deși dreptul la tăcere este consfințit prin lege?
Cât de adevărat este că acest tragic accident a fost transformat într-o ocazie pentru eliminarea lui Gabriel Oprea din viața politică pentru că era apreciat de circa 53% din populație și pentru că devenise un adversar redutabil la președinția României?
De ce nu a funcționat și în acest caz un proces echitabil, respectiv prezumția de nevinovăție?
Cine răspunde pentru erorile judiciare sau pentru "execuțiile" pe baza ordinelor politice?
Oameni nevinovați au fost condamnați pe vorbe!
În 1993, subinginer Marcel Țundrea a fost condamnat de Tribunalul Gorj la 25 de ani de închisoare, pentru viol și omor asupra unei fetițe de 14 ani! Tragedia lui Marcel Țundrea obligă la atenție! Condamnat, fără să fie vinovat, la 25 ani de pușcărie, Marcel Țundrea a fost pus în libertate după ani grei de pușcărie, dar a decedat la scurt timp urmare a bolilor și umilințelor la care a fost supus în anii de detenție! Deşi Marcel Țundrea a cerut daune morale 1 milion de dolari, familia acestuia a primit prin Decizia 3824/18.11.2009 a ÎCCJ, 5000 euro, apreciaţi drept „o reparaţie morală corespunzătoare“, respective 462 europentru fiecare an de puscarie! Ce înseamnă 462 euro pentru 1 an de puşcărie în care Marcel Țundrea, nevinovat, a îndurat umilinţe şi un chin de neimaginat?
În 1993, subinginer Marcel Țundrea a fost condamnat de Tribunalul Gorj la 25 de ani de închisoare, pentru viol și omor asupra unei fetițe de 14 ani!
Tragedia lui Marcel Țundrea obligă la atenție!
Condamnat, fără să fie vinovat, la 25 ani de pușcărie, Marcel Țundrea a fost pus în libertate după ani grei de pușcărie, dar a decedat la scurt timp, urmare a bolilor și umilințelor la care a fost supus în anii de detenție!
Deși Marcel Țundrea a cerut daune morale de 1 milion de dolari, familia acestuia a primit, prin Decizia 3824/18.11.2009 a ÎCCJ, 5000 euro, apreciați drept „o reparație morală corespunzătoare“, respectiv 462 euro pentru fiecare an de pușcărie!
Ce înseamnă 462 euro pentru 1 an de pușcărie în care Marcel Țundrea, nevinovat, a îndurat umilințe și un chin de neimaginat?
Decizia statului român de a acorda familiei sale doar 5000 de euro drept despăgubire morală nu este un exemplu de nedreptate post-factum?
România normală? Proces echitabil?
Cine îi apără pe români?
În România, din păcate, pe baza unor declarații mincinoase, poți să ajungi tot mai ușor în pușcărie!
Dacă prezumția de nevinovăție aproape că nu mai există în România, ce se întâmplă cu autosesizarea organelor de cercetare penală pentru tragerea la răspundere a celor ce se pot face vinovați de declarații mincinoase?
De ce nu se autosesizează organele de cercetare pentru tragerea la răspundere penală a celui care se poate face vinovat de "declarații mincinoase" și de "inducerea în eroare a organelor penale" cu rea-credință?
De ce povara reabilitării cade mereu pe umerii celor acuzați pe nedrept?
Abuzurile țin loc de lege?
Cum poate fi reparată viața unui om distrus de acuzații nefondate?
Cine răspunde pentru anii pierduți și pentru stigmatul social?
Cine încurajează „execuțiile publice” și linșajul mediatic?
Alte cazuri recente, precum acuzațiile dovedite nefondate împotriva unor psihoterapeuți, profesori universitari sau politicieni, ilustrează pericolul antepronunțării și al mediatizării excesive. În aceste situații, cei nevinovați devin ținte ale opiniei publice, fiind condamnați înainte ca justiția să se pronunțe.
Prezumția de nevinovăție este un drept fundamental care previne abuzurile și protejează demnitatea umană. Însă, în România, există riscul ca acest principiu să fie ignorat, afectând grav viețile celor implicați. Astfel, este nevoie de aplicarea strictă a legii și sancționarea celor care formulează acuzații false.
Responsabilitatea din partea instituțiilor statului și a presei în respectarea prezumției de nevinovăție trebuie să susțină aflarea adevărului.
Cum ne asigurăm că astfel de cazuri nu se vor mai repeta? Cine garantează siguranța și libertatea cetățeanului într-un stat de drept nealterat de jocurile politice?
Cum poate fi explicat faptul că, în cazul lui Gabriel Oprea, opinia publică, alimentată de relatările presei și declarațiile politice, a exercitat o presiune semnificativă, ceea ce ridică întrebări legate de dreptul la un proces echitabil și imparțial?
Cine a organizat ieșirea în stradă a peste 1000 de oameni care au cerut demisia lui Gabriel Oprea, în condițiile în care acesta era nevinovat?
Acest caz reflectă o serie de provocări legate de funcționarea statului de drept în România! Cum se poate asigura respectarea prezumției de nevinovăție în condițiile unei presiuni mediatice intense? Cine răspunde pentru eventualele greșeli judiciare, care pot distruge reputația și cariera unei persoane? Este utilizarea instituțiilor judiciare în scopuri politice o amenințare reală la adresa democrației?
Memoria colectivă îndeamnă la aducere aminte!
În ciuda campaniei de denigrare organizată în mod sistematic de adversarii săi politici, Gabriel Oprea a reprezentat și reprezintă o amenințare directă pentru grupurile de interese posibil deranjate de activitatea desfășurată în calitate de general de armată, prefect al Capitalei, ministru al Apărării Naționale (2009, 2012), ministru al Administrației și Internelor (2014-2015), vicepremier responsabil de securitate națională (2014-2015), senator în Parlamentul României și, nu în ultimul rând, în calitate de prim-ministru interimar al Guvernului României!
Ce învățăm din cazul ministrului Gabriel Oprea și din alte erori judiciare, precum cazul Marcel Țundrea?
Statul paralel a devenit omniprezent?
România, încotro?
Radu Nicolae este profesor universitar dr. in cadrul Universitatii "Spiru Haret" din Bucuresti. Din anul 2018, in calitate de profesor asociat, a predat cursuri de Ledership, Laborator de specialitate - Servicii de informatii si Psihopatologie militara in cadrul Universitatii Bucuresti.
Din anul 2015, Nicolae Radu este abilitat conducator de doctorat pentru Informatii si securitate nationala in cadrul Universitatii Nationale de Aparare "Carol I".
In prezent, Nicolae Radu are preocupari operationale in spatiul intelligence, de prevenire si combatere a terorismului, dar si in zona psihologiei aplicate pentru personalul destinat misiunilor speciale tip Sayeret Matkal din cadrul Israel Elite Special Forces Unit si General Staff Reconnaissance Unit 269.
Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.