Axa raului si statele problema. Avea George W. Bush dreptate? - De la cititori

Aproape toata Europa a reactionat cu scepticism si ostilitate atunci cand fostul presedinte american, George W. Bush, vorbea despre "axa raului" si "state problema". Dupa ultimele evenimente, dezvoltate in jurul Iranului si Coreei de Nord, multi se intreaba daca nu cumva Bush a avut dreptate.

Noul an a inceput tensionat, aducand in atentia publica, intr-o ecuatie cu doua necunoscute, Iranul si Coreea de Nord. La intervale destul de scurte, aceste state, prin declaratiile si actiunile lor ostile, au socat lumea moderna, lumea unei ere bazate pe diplomatie, comunicare si transparenta. Acestea nu sunt tari din vreo era indepartata, chiar daca sunt caracterizate de o ostilitate primitiva. Sunt state redutabile, pe care mapamondul ar trebui sa le monitorizeze cu mare atentie, scrie Deutsche Welle.

Ambele tari au un potential militar formidabil, pe care il folosesc cu regularitate pentru a profera amenintari, folosindu-se de umbrela protectoare a celor doi giganti, Rusia si China. Ramasite ale Razboiului Rece se fac simtite si astazi, chiar daca forta modernitatii si dorinta de libertate a maselor ating, pana la urma, toate popoarele. Iranul a trait si el rascoala spontana a propriului popor, a oamenilor tineri, dar a reusit sa zdrobeasca aceste proteste, spre deosebire de regimurile totalitare alte altor tari din regiune.

Mai mult decat atat, Iranul simte presiunea crescanda asupra aliatului sau din zona, Siria, vazand cum politica de sanctiuni a Occidentului capata viteza pe zi ce trece. Coreea de Nord, pe de alta parte, executa schimbul de putere cu mult sange rece, fara nici cea mai mica intentie de schimbare ideologica. Pe tron a fost instalat nepotul unui dictator care si-a transformat propriul popor in carne de tun, privandu-l, in primul rand, de alimente si dreptul la o viata decenta.

In urma cu zece ani, presedintele american, George W. Bush inventa termenul de "axa a raului", atragand atentia asupra Iranului, Irakului si Coreei de Nord, tari ale caror regimuri aveau drept scop amenintarea permanenta a Vestului, cu teroarea armelor de distrugere in masa.

In Europa, liderii politici de atunci nu au vrut sa accepte acest termen, mirosindu-le parca a prea multa cultura religioasa, in stilul pur-american. Multi lideri europeni au considerat conceptul ca fiind gresit si derutant, mai ales ca afirmatiile lui Bush vizau doua natiuni care se aflau in conflict fatis, Iran si Irak.

Dictaturile raman dictauri!

Dar, dupa cum credea si Bush pe atunci, in esenta, aceste state sunt similare in spirit si-n simtiri. Astazi, Iran, Siria si Coreea de Nord, cu usurinta, se consulta intre ele pe teme nucleare. Antipatia fata de Bush, in Irak, nu a scazut nici dupa caderea lui Saddam Hussein. Daca evolutia din Irak, acum dupa retragerea trupelor americane, va fi una pozitiva, depinde doar de irakieni.

In Irak, multe lucruri inca nu merg cum trebuie, dar fara Saddam tara este mult mai libera. Desigur, calea catre o schimbare de regim nu trebuie neaparat sa fie pavata de o interventie militara. Bush, insa, avea dreptul sa spuna ca, in definitiv, dictaturile raman dictaturi - periculoase si ostile. Si ca nu ar trebui tolerate. Impotriva lor trebuie actionat cu orice mijloace, mai ales cand vorbim de Coreea de Nord si Iran.