12 ani de la moartea actorului Gheorghe Dinică, cel mai mare ”rău” al cinematografiei românești

Gheorghe Dinică a fost unul dintre cei mai importanți actori români. A jucat în peste 70 de filme, în special în rolurile unor personaje negative, motiv pentru care Horațiu Mălăiele l-a supranumit „cel mai mare «rău» al cinematografiei românești”.

Există actori care se identifică, în timp, cu personajele interpretate sau cu replici celebre din filmele în care au jucat. Una dintre cele mai cunoscute replici din filmul românesc este din „ Cu mâinile curate”, regizat de Sergiu Nicolaescu: „Nu trage dom Semaca! Sunt eu, Lăscărică!”. Inevitabil, când spunem sau auzim replica, gândul ne duce la marele actor Gheorghe Dinică.

Gheorghe Dinică s-a născut la Bucureşti, în zorii zilei de Crăciun, la 25 decembrie 1933, la Bucureşti, în mahalaua Giuleşti. Părinții săi, Petre, funcționar la poștă, și Jana – casnică, au hotărât, însă, să-și înregistreze băiatul după Anul Nou, astfel că data oficială a venirii sale pe lume este 1 ianuarie 1934, dată la care naşterea a fost declarată.În copilărie şi adolescenţă a frecventat spectacolele Teatrului de revistă, fiind impresionat de Titi Mihăilescu sau Puiu Călinescu, dar şi sălile de cinema din Giuleşti şi Calea Griviţei, în care s-a născut dorinţa sa de a deveni actor, fiind impresionat de filmele în care jucau Stan Laurel şi Oliver Hardy, Charlie Chaplin, de actori ca John Wayne, James Stewart, Humphrey Bogart, Cary Grant, pe care i-a admirat în producţiile americane, western, muzicale, cu gangsteri sau de dragoste.

În ianuarie 1944, pe când avea doar 10 ani, a fost salvat ca prin minune de bombardamente, însă mulți dintre prietenii săi de joacă au fost uciși, iar trauma războiului și moartea „trăită pe viu” aveau să i se întipărească profund pentru tot restul vieții.

A intrat apoi în trupele de teatru de amatori ale unor întreprinderi, prima sa apariție pe scenă fiind în rolul locotenentului Stămătescu, în piesa „Titanic Vals”, de Tudor Mușatescu, jucată de o trupă de amatori de la Poștă, instituţie în care se angajase, ca vânzător de presă, pentru a se putea întreţine.

La 17 ani a început să joace alături de trupe de amatori, care puneau în scenă piese de Moliere, Shakespeare, dar şi dramaturgie românească.S-a înscris, apoi, în cercul teatral al Casei de Cultură a Sindicatelor București, iar în 1955, a fost distribuit în „Jocul de-a vacanța”, de Mihail Sebastian, în rolul lui Bogoiu, unde a fost remarcat de actrița Dina Cocea, care se afla în public şi care l-a invitat la cursurile ei de pregătire. Au urmat două încercări de admitere la Teatru, amblele nereuşite.

În anul 1957 a fost admis, la a treia încercare, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” – chiar la clasa profesoarei Dina Cocea –, pe care l-a absolvit în anul 1961, în „promoţia de aur” a teatrului românesc alături de George Constantin, Amza Pellea, Silvia Popovici, Constantin Rauţchi, Sanda Toma, Mircea Albulescu, Draga Olteanu-Matei.De atunci, Dinică a jucat la cele mai importante teatre din Bucureşti: Teatrul de Comedie, Teatrul Bulandra, Teatrul Naţional I. L. Caragiale, Teatrul Mic, Teatrul Odeon.

Unul dintre cele mai importante roluri din teatru este cel al lui Cadîr (Tache, Ianke şi Cadîr), piesă în care a jucat alături de Marin Moraru şi Radu Beligan.Debutul cinematografic l-a cunoscut în 1963, cu un rol în filmul „Străinul”, adaptare cinematografică a romanului omonim scris de Titus Popovici.De-a lungul carierei a jucat în peste 70 de filme, în special în rolurile unor personaje negative – gangsteri autohtoni, în seria cu comisarul Moldovan, regizată de Sergiu Nicolaescu, roluri de parveniţi, Pirgu din Craii de Curtea veche sau Stănică Raţiu în Felix şi Otilia –, motiv pentru care Horaţiu Mălăele l-a supranumit: „cel mai mare rău al cinematografiei româneşti”.

Printre cele mai importante roluri ale sale se numără: Savu („Zidul”- 1974, regia Constantin Vaeni), Paraipan („Un comisar acuză” – 1974 şi „Revanşa” – 1978, regia Sergiu Nicolaescu), Diplomatul (Prin cenuşa imperiului – 1975, regia Andrei Blaier), Aurică Fieraru (telenovelele Inimă de ţigan – 2007 şi Regina – 2008, unde a jucat alături de Marin Moraru, Gheorghe Visu, Florina Cercel, Dan Condurache şi Carmen Tănase). Prin rolul Pepe din filmul Filantropica (2002) s-a făcut cunoscut în special publicului tânăr.Ultimul rol în film a fost cel al lui Grigorie Vulturesco („Aniela” – 2009), un general în rezervă şi erou al României de la începutul secolului XX.A colaborat atât în film, cât şi pe scenă cu mari regizori români, printre numele cele mai importante numărându-se Sergiu Nicolaescu, Andrei Blaier, Mircea Daneliuc, Constantin Vaeni, Dan Piţa, Lucian Pintilie, Mircea Drăgan, Şerban Marinescu, Nae Caranfil, Andrei Şerban, David Esrig.

Adesea, criticii de film l-au asemuit cu Robert De Niro, comparaţie de care nu era deloc încântat: Ce legătură are Robert De Niro cu mine? Eu am studiat şi jucat în România, spunea actorul. Totuşi, în anul 2006 a jucat într-un film regizat de marele regizor american Francis Ford Copolla, o ecranizare a nuvelei lui Mircea Eliade Tinereţe fără tinereţe.Dinică avea talent muzical, iubea romanţele şi cântecele de petrecere, le cânta cu plăcere şi a înregistrat patru albume – Cântece de petrecere (2003), Cântece de petrecere 2 (2003), Romanţe (2004), Parol că te iubesc (2006). Îşi petrecea timpul liber în localuri unde se cânta astfel de muzică împreună cu prietenii săi, regretatul actor Ştefan Iordache şi cântăreţul Nelu Ploieşteanu, alături de care a jucat în filmul Ticăloşii.

Pentru activitatea sa deosebită, Gheorghe Dinică a fost distins cu numeroase premii:

1972: Premiul ACIN pentru Explozia”, Felix şi Otilia”, Bariera”, Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”

1975: Premiul ACIN pentru Ilustrate cu flori de câmp”

Premiul UCIN pentru Casa din vis”

Premiul ACIN pentru Figuranţii”, Cuibul de viespi”, Secretul lui Herodot”

Premiul de interpretare la Karlovy Vary pentru rolul Diplomatul (Prin cenuşa imperiului”)

1992: Premiul UCIN; Premiul Troia (Portugalia) pentru Patul conjugal” (regia: Mircea Danieliuc)

1999: Premiul de excelenţă – UNITER

Marele premiu la Paris pentru Troilus şi Cresida” de William Shakespeare

2002: Premiul Special UCIN, pentru rolul Print (Filantropica”)

2002: membru de onoare al societăţii “Teatrul Naţional Ion Luca Caragiale”, cetăţean de onoare al Bucureştiului

2004: Diploma de interpretare acordat de Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, pentru Orient Expres”

2006: Premiul pentru întreaga activitate la Festivalul T.I.F.

2008: Doctor Honoris Causa, titlu acordat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Ion Luca Caragiale din Bucureşti

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice.A primit apoi şi Ordinul Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer.

În viaţa privată, Gheorghe Dinică nu s-a căsătorit până la 60 de ani și nici nu a avut copii, însă în 1995, Gheorghe Dinică fost invitat la o familie de prieteni, pe care nu-i văzuse de mult timp. Acolo a cunoscut-o pe Gabriela-Georgeta, care i-a atras atenția și căreia i-a propus o întâlnire.

La 2 februarie 1996, cei doi au celebrat cununia civilă, apoi, mai târziu, cununia religioasă. Despre soţia sa, Dinică spunea: „E o femeie care are o relație clară cu viața și care a făcut ordine în dezordinea existenței mele. Dragostea nu are vârstă, indiferent că este în primăvara anilor sau a toamnei, ea răbufneşte şi îşi cere drepturile.

”La 9 noiembrie 2009, marele actor a fost operat la Spitalul Floreasca, având diagnostice extrem de complicate: colecistită acută fără pietre, şoc septic, la care se adăuga disfuncţie multiplă de organe cu insuficienţă respiratorie acută – suport ventilator (bronhopneumonie, pneumonie bazală stânga); insuficienţă cardiocirculatorie – suport inotrop şi vasopresor; fibrilaţie atrială paroxistică; insuficienţă renală cronică acutizată – anurie – hemodiafiltrare continuă; disfuncţie digestivă; disfuncţie hepatică – sindrom de colestază, potrivit buletinului medical. Din nefericire evoluţia post-operatorie, cu toate eforturile medicilor, nu a fost însă favorabilă, pacientul necesitând şi un simulator cardiac.

Gheorghe Dinică a trecut la Domnul a doua zi, marţi, 10 noiembrie 2009, la Spitalul Floreasca, în urma unui stop cardiac.La 13 noiembrie, trupul său neînsuflețit a fost depus în foaierul Teatrului Național din București unde a fost petrecut cu aplauze timp de 15 minute de aproximativ 2000 de persoane venite să-și ia rămas bun.

În aceeaşi zi a fost înmormântat la cimitirul Bellu, pe Aleea Gheorghe Dinică, denumită astfel în semn de omagiu, alături de alţi actori plecaţi prea devreme: Toma Caragiu, Amza Pellea, Colea Răutu, Ștefan Iordache…Dinică a considerat că rolurile negative pe care le-a interpretat l-au ajutat în carieră şi chiar l-au amuzat…Am avut marea şansă, în teatru şi în film, să joc roluri negative. Nu regret că le-am jucat, pentru unii sunt monştri, pentru mine aveau şi haz. Dacă eşti un făt frumos, o faci pe îndrăgostitul şi cam atât, declara artistul, relatează pagina de Facebook Filme Românești.

Șoșoacă atacă la CCR decizia BEC prin care i se interzice candidatura. Europarlamentara, mesaj pentru Putin

Președinta partidului SOS România, europarlamentara Diana Șoșoacă, a depus duminică, 16 martie, o contestația la Curtea Constituțională a României cu privire la decizia Biroului Electoral...

Avertismentul unui fost europarlamentar pentru liderul AUR. „Simion are de ce se teme”. Contestația la CCR, judecată duminică

Curtea Constituțională a României va analiza duminică, 16 martie, contestația depusă împotriva acceptării candidaturii președintelui AUR, George Simion, la alegerile prezidențiale din...