"M-am nascut in 1933, in ziua de Craciun, dar nu era nimeni la Primarie, toti erau in chefuri, si m-au declarat in acte pe 1 ianuarie 1934.
Am fost foarte prins de cariera si am avut si un stil independent de viata, nu am vrut sa dau socoteala nimanui si nici nu am dat, am locuit singur. Ai mei s-au imprastiat in toate partile, stateam singur, singura mea obligatie era scena si meseria, care mi-a luat mai mult de trei sferturi din viata. Si restul, ce se intampla in afara ei, era la libera mea alegere.
Adevarul e ca nici nu am suferit, am trait bine. M-am bucurat de viata, pana cand a venit momentul ala, pe care nu stiu cum sa-l explic. Asa se intampla, te loveste in cap intamplarea si iese bine sau nu iese bine". (Interviuri publicate de ProTV, Esquire, VIVA)
E foarte simplu: Gheorghe Dinica a fost menit sa fie actor, a avut aceasta vocatie, iar norocul, alaturi de calitatile sale umane si de respectul pentru aceasta meserie, pe care a perfectionat-o permanent, l-au ajutat sa-si implineasca aceasta menire, scrie Gandul despre marele maestru care s-a stins marti dupa-amiaza.
Inca de la prima experienta in fata publicului, pe vremea cand era copil, vreme din care isi amintea senzatia descrisa mai devreme, Dinica a fost mereu incercat de acest sentiment de apartenenta la scena.
Printul personajelor negative a iesit din scena titreaza si Evenimentul Zilei. Marele actor Gheorghe Dinica, geniul histrionic care ne-a facut sa radem in hohote de-a lungul timpului prin replici de neuitat, ne face acum sa plangem. Artistul, in varsta de 75 de ani, s-a stins din viata ieri, la pranz, in urma unui stop cardiac, dupa 20 de zile de spitalizare. Dinica facuse o adevarata pasiune pentru partiturile negative, de deberdei si de escroci.
Cu privirea laser si vocea suieratoare, el putea fi "o lichea grotesca sau rafinata, un intrigant diabolic si terifiant, dar tot asa de bine poate fi un om simplu, generos si simpatic, un naiv romantic", cum il descrie Constantin Paraschivescu, in cartea "Histrion de cursa lunga".
In ultima vreme, Dinica a suferit si de Alzheimer, infruntand o alta "moarte", cumplita pentru un actor: uitarea.
Alert, ca un argint viu in lumea teatrului si a filmului. Iti scapa, ne scapa, in vreme ce ne cucereste cu talentul lui, cu iconoclastia lui, cu libertatea si sufletul lui, evidente intr-un simplu rictus al fetei, in vreme ce alti confrati au nevoie de zeci de gesturi si inflexiuni ale vocii. El intra in rol ca un deus ex machina, intempestiv, brutal adesea, naucitor, cu acel tip de talent care are replica nu pentru ca a fost scrisa, ci pentru ca este descoperita ad-hoc. Un talent urias, o expresivitate a chipului, un dar de a stapani toata scena fara efort.
O voce de neuitat, metalica, poruncitoare, un fel de a spune replica de parca auzind-o trebuia sa simti pe cerul gurii o corcodusa acrisoara, gust de iod, de pelin, de gaz, de sabaticie, de inteligenta si de ras de copii ai strazii. Ce aliaj unic in jocul lui de la inceput cinematografic, fara teatralismul desuet, lesinat ori tipator, de portavoce. Talentul sau era mult mai mare decat viata, il omagiaza si Cotidianul pe marele actor.
"Vino la mine si impresioneaza-ma, emotioneaza-ma, stoarce-mi o lacrima" ("Filantropica"). Exact asta a facut Gheorghe Dinica. A venit in vietile noastre, ne-a impresionat, ne-a emotionat, ne-a stors si lacrimi. Ne-a facut sa zambim, sa ne minunam de talentul cu supra de masura si mai ales de frumusetea, firescul si modestia cu care a stapanit arta de a trai, scrie si Ziua sub titlul "Eternul Dinica".
Comparat chiar si cu Robert De Niro, Dinica spunea ca nu asta conteaza, ci satisfactia suprema de a fi ramas in constiinta oamenilor. In tinerete, muza lui Gheorghe Dinica a fost Maria Tanase, iar ani buni mai tarziu, a imprimat albume de romante si cantece de petrecere in colaborare cu Stefan Iordache si Nelu Ploiesteanu.
Cariera i-a fost rasplatita cu numeroase si importante premii si nationale, si internationale, iar sufletul i-a fost alinat de sotia sa, Gabriela Georgeta Dinica, despre care actorul declara ca: "are o relatie clara cu viata si a facut ordine in dezordinea existentei mele".
Putina lume stie ca actorului i s-a dedicat o carte, "Un actor pentru eternitate - Gheorghe Dinica", scrisa de Mia Padurean, o romanca stabilita in Canada, fan declarat al lui Dinica, ne prezinta si Romania Libera. Volumul cuprinde cele mai frumoase amintiri ale actorului, din copilarie si pana la cele mai recente roluri de pe scena de teatru sau din filme. Pentru documentarea cartii, Mia Padurean a realizat o serie de interviuri cu Gheorghe Dinica.
"E un moment in care realizez ca lumea apreciaza eforturile mele de a face cat mai bine personajele pe care le-am avut", a declarat actorul. Pe de alta parte, intrebat daca ar juca intr-un film despre propria viata, Gheorghe Dinica a raspuns cu un "nu" categoric, intr-un interviu publicat la sfarsitul anului trecut pe frontnews.ro.
"Nu, sub nici o forma! Mi-ar fi imposibil sa ma joc pe mine, rolul meu e sa interpretez personaje, nu pe Gheorghe Dinica. Cred ca nu as sti sa ma joc pe mine, e poate cel mai greu rol, tocmai pentru ca il joci zi de zi".
A inchis ochii. S-a luptat saptamani la rand cu moartea, dar Doamna cu coasa a fost nemiloasa. Lasa in urma mii de oameni cu sufletele cernite, lasa inca un gol in galeria marilor actori romani. Bunul sau prieten, umoristul Dan Mihaescu, se ruga zilele trecute pentru ca maestrul sa mai zaboveasca printre noi. Dumnezeu a vrut insa altfel. Ni l-a luat pe Gheorghe Dinica, spun si randurile din Jurnalul National.
Revenind la Gandul, iata ce spunea maestrul, potrivit volumului "Histrion de cursa lunga" de Constantin Paraschivescu: "Rolurile negative mi le-au dat regizorii, iar mie nici nu mi-a parut rau. Fata mea era mai "taiata", mai dura, mai "negativa", mai gangstereasca, dupa criteriile lor, o fata care nu prea invita, cum sa va spun, la optimism. Era clar ca n-o sa joc roluri de secretar de partid pe intreprindere".
Am zis. Vezi tot