Vasilica Gheorghiu, cunoscută drept „Lica” în lumea artistică, a fost fiica fostului lider comunist Gheorghe Gheorghiu Dej. Deși nu avea un talent ieșit din comun, statutul tatălui său i-a deschis uși în industria cinematografică. Viața ei a fost marcată nu doar de succesul efemer în filme, dar și de o poveste de dragoste tragică cu un medic, care a plătit cu viața pentru iubirea față de ea.
Viața fiicei fostului lider comunist Gheorghe Gheorghiu Dej a fost o combinație între luxul impus de statutul familiei și realitățile unei cariere cinematografice ce nu a reușit să o transforme într-o adevărată vedetă.
Vasilica Gheorghiu, cunoscută sub numele de scenă „Lica”, a fost un nume adesea asociat cu perioada comunistă, atât datorită poziției tatălui ei, cât și datorită unei iubiri interzise, care a dus la o tragedie. Descoperă povestea „Prințesei roșii”, de la cariera cinematografică în umbra tatălui, până la moartea dramatică a iubitului său, medicul Gheorghe Plăcinţeanu.
Vasilica Gheorghiu, sau Lica, a visat dintotdeauna să devină actriță, dar nu avea talentul necesar pentru a cuceri publicul. În ciuda acestui fapt, statutul său de fiică a lui Gheorghe Gheorghiu Dej i-a permis să își construiască o carieră cinematografică. Cu toate acestea, nimeni nu o considera o adevărată talentată.
Criticii din perioada comunistă spuneau despre ea că „nu e talentată, dar e tare-n tată”, iar descrierile făcute de regizori și colegi de platou nu erau deloc măgulitoare. Paul Cornea, fost director al Studioului Cinematografic București, a subliniat că Lica avea „gesturi stricte” și un „caracter lemnos”, iar vocea ei suna adesea „fals” și „plăcut”.
Lica a jucat în câteva filme de mare succes, printre care „Avalanșa”, „Tudor”, „De-aș fi Harap Alb” și „Lupeni ‘29”, alături de actori precum George Calboreanu, Gheorghe Dinică și Colea Răutu. Deși i-a lipsit talentul recunoscut, prezența ei pe marele ecran a fost un simbol al epocii comuniste, un simbol al puterii politice.
Pe lângă cariera cinematografică, viața personală a „Prințesei roșii” a fost marcată de o poveste de dragoste tragică. Lica a început o relație cu medicul Gheorghe Plăcinţeanu, un chirurg ortoped renumit, la acea vreme deja căsătorită și mamă a trei copii.
Deși era cunoscută pentru statutul său de fiică a liderului comunist, relația cu Plăcinţeanu a fost privită cu dezaprobare de autoritățile regimului.
Gheorghe Gheorghiu-Dej, având o influență majoră asupra societății, nu a acceptat această legătură și a pus spioni pe urmele medicului.
Când anchetele nu au adus dovezi de fapte ilegale, regimul a fabricat un dosar de contrabandă, iar Plăcinţeanu a fost acuzat pe nedrept. Ca urmare a acestui dosar fabricat, medicul a fost arestat și închis în temutul penitenciar Râmnicu Sărat, unde a fost supus la tratamente inumane și a murit pe 1 mai 1961, la doar 36 de ani.
După moartea tatălui său în 1965, cariera Licăi s-a prăbușit, iar ea s-a retras treptat din lumina reflectoarelor.
La aproape două decenii de la sfârșitul carierei sale, în 1987, Lica Gheorghiu s-a stins din viață. Pe piatra sa funerară, un detaliu a atras atenția: „artistă” era cuvântul înscris, un titlu care, deși nu i-a adus succesul mult dorit în timpul vieții, reflecta statutul pe care și-l dorea.
Tragedia personală, carierele ratate și iubirea interzisă, toate fac din viața „Prințesei roșii” o poveste de neuitat a unei perioade istorice încărcate de contradicții și ambiguități.