
Tudor Stănică – torționarul condamnat la 10 ani de pușcărie pentru uciderea lui Gheorghe Ursu care din 2003 își tot amână executarea pedepsei – este cel care „a periat” arhiva Miliției la începutul anului 1990 de dosarele incomode care se găseau acolo, a declarat în fața instanței gen.(r) Aurel Rogojan, mâna dreaptă a lui Iulian Vlad, ultimul șef al Securității.
Aurel Rogojan a fost audiat ca martor marți, 13 decembrie, în procesul foștilor securiști Vasile Hodiș și Marin Pîrvulescu în legătura cu moartea disidentului Gheorghe Ursu în 1985, în timpul anchetei.
Îmbrăcat într-un palton negru, Aurel Rogojan este un tip rotofei, care șuieră când vorbește și când merge. Dar e om „cu greutate”, nu dă atenție acestui aspect, odată pornit nu se mai oprește.
General de Securitate – șeful de cabinet al lui Iulian Vlad, numărul 1 în Departamentul Securității Statului – Aurel Rogojan vorbea în fața instanței despre activitatea lui în mod clar și precis, răspunzând la toate întrebările. Ba mai strecura și ceva în plus, dacă tot a fost ca instanța să-l cheme să vorbească în fostul sediu de pe Batiștei al Departamentului de Informații Externe, unde acum funcționează Instanța supremă.
Depoziția lui Aurel Rogojan – ca, de altfel, a tuturor foștilor ofițeri de Securitate sau de Miliție care au fost audiați în acest dosar – trebuie luată ca venind din partea unui martor, adică propria lui versiune asupra chestiunii în legătură cu care a fost citat.
În ea se regăsesc informații interesante, credibile – cum este aceea că Tudor Stănică s-ar fi ocupat de distrugerea unor dosare din Arhiva Miliției – dar și susțineri greu de crezut, pe care Rogojan le-a strecurat pe ici pe colo fără a da alte detalii – cum e aceea că ofițerii de Securitate care îl urmăreau pe Gheorghe Ursu veneau și smulgeau afișele „neprietenoase” cu regimul comunist pe care acesta le lipea la „gazeta de perete” a Institutului la care lucra, tocmai pentru a-l proteja de o eventuală anchetă.
Pe scurt, Aurel Rogojan, fost ofițer de Securitate, dă vina pe Miliție pentru moartea lui Gheorghe Ursu în timpul anchetei, tot așa cum, la termenul trecut, torționarul Mihail Creangă – șeful Miliției – dădea vina pe Securitate.
„Nu cunosc ce implicare au avut inculpaţii Hodiș și Pîrvulescu, dar trebuie să existe un plan de anchetă. Nimeni nu ancheta de capul lui în Direcția de Cercetări Penale. În documentele postate pe site-ul Fundației Ursu există mai multe referiri la acte de bravură politică și de nuanță oarecum provocatoare prin care Ursu încerca să întrunească condiția locului public al infracțiunii de propagandă, prin afișarea la gazetă de perete a Institutului la care lucra sau de lansarea de legende urbane în cercul de apropiați. Ofițerii de Securitate care răspundeau de obiectiv s-au deplasat la față locului și au ridicat afișele cu scopul expres de a-l exonera de o eventuală răspundere penală. (…) În anul 1985 nu putem vorbi despre o adversitate între societate și puterea politică. PCR avea 4 milioane de oameni. Vizele se acordau restrictiv, iar pe spațiul SUA era aproape imposibil de obținut. Faptul că (Gheorghe Ursu – n.r.) a obținut viza acolo înseamnă că era considerat cel puțin un bun cetățean. Subliniez: cel puțin!”, a declarat Aurel Rogojan.
„Mâna dreaptă” a șefului Securității a încercat, astfel, să acrediteze ideea că Gheorghe Ursu nu era un disident, ci din contră, un om al regimului, prin faptul că a reușit să obțină viză de plecare în SUA când nimeni altcineva nu reușea.
În realitate, în cercul de prieteni ai lui Gheorghe Ursu erau intelectuali și artiști care aveau legături în străinătate. Printre aceste legături se numărau și câțiva politicieni din Congresul american, care se interesau de soarta lui Ursu după arestarea acestuia de către Securitate.
Asta rezultă și din depoziția lui Aurel Rogojan, atunci când a relatat cum șeful Securității, Iulian Vlad, fusese informat despre ancheta în cazul Ursu:
Judecătorul l-a întrebat pe Aurel Rogojan dacă s-a mai întâmplat așa ceva și în alte cazuri, adică un deținut, fiind cercetat de organele de Miliție, să fie în interesul Securității, urmare a unor informări.
Întrebarea magistratului a fost pusă în contextul în care, la termenul trecut, fostul șef al Miliției Mihail Creangă (foto) a susținut că nu ei îl anchetau pe Gheorghe Ursu, ci doar îl „cazau” la ei în arest, iar de cercetare se ocupa Securitatea.
La această întrebare a arătat Aurel Rogojan că adevărul s-a pierdut, după ce Tudor Stănică a „periat” Arhiva Miliției.
Aurel Rogojan: Am rămas surprins când șeful Secției Parchetelor Militare Coșneanu (n.r. – Gheorghe Coșnneanu) mi-a spus că Tudor Stănică a fost reactivat pentru 6 luni în 1990, din ianuarie până în iunie, perioada în care s-au cam periat arhivele. La ordinul expres al gen. Nicolae Militaru. trebuie să fac această precizare.
Judecător: De ce a fost reactivat?
Aurel Rogojan: Asta e concluzia pe care am desprins-o din discuția cu procurorul Coșneanu.
Judecător: Ce înseamnă acest periat?
Aurel Rogojan: Asta a fost esența convorbirii. Cică destinul multora putea fi sensibil influențat, pentru că și în perioada comunistă era corupție și corupți și multe dosare erau înmormântate acolo. În fapt, l-am întrebat de ce nu a fost cercetată arhivă veche. Atunci a spus: nu s-a cercetat, pentru că a fost periată arhivă.
Trebuie spus că Tudor Stănică se pregătește, ca în fiecare an, de o nouă cerere de amânare a executării pedepsei de 10 ani de închisoare pentru moartea lui Gheorghe Ursu.
Din 2003 face asta în fiecare an și reușește de fiecare dată, invocând motive medicale.
Anul viitor, pe 16 ianuarie, Tudor Stănică cere Curții de Apel București, pentru a 19-a oară, amânarea cu un an a executării pedepsei.
De fiecare dată avocații susțin că Tudor Stănică este în imposibilitatea executării pedepsei din cauza afecţiunilor de care suferă, iar tratamentul nu poate fi administrat în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi nici sub pază în instituţii sanitare ale Ministerului Sănătăţii.
Ultima oară, afecțiunile care îl țineau departe de pușcărie pe Tudor Stănică erau:
Fostul şef al Direcţiei de Cercetare Penală a Miliţiei, colonelul (r) Tudor Stanică a fost condamnat în anul 2003 la 10 ani de închisoare pentru implicare în uciderea disidentului Gheorghe Ursu.
Potrivit procurorilor, în noiembrie 1985, Tudor Stănică şi Mihail Creangă au cerut şi determinat doi deţinuţi de drept comun, Marian Clită şi Radu Gheorghe, „să exercite acte de violenţă” împotriva inginerului Ursu.
Cei doi l-au torturat pe disident în infama „Catanga”, o aripă a Arestului Miliției Capitalei în care erau închiși opozanții regimului comunist. Gheorghe Ursu a fost ucis în bătaie de cei doi deținuți introduși în celulă anume pentru a-l tortura.
În august 2016, Parchetul General i-a trimis în judecată pentru crime împotriva umanității pe Marin Pîrvulescu (maior în rezervă), Vasile Hodiş (colonel în rezervă), ambii fiind foşti ofiţeri ai Departamentului Securităţii Statului.
Alături de ei au fost deferiți justiției și George Homoştean (fost ministru de interne), precum și Tudor Postelnicu (șef al Departamentului pentru Securitatea Statului în timpul regimului Ceaușescu). Numai că ultimii doi au murit înainte ca dezbaterile pe fond să înceapă la Curtea de Apel București.
La sfârșitul procesului pe fond, Marin Pîrvulescu și Vasile Hodiș au fost achitați, iar acum procesul se judecă în apel la Înalta Curte.