Saraca tara bogata. Valorile i se tot scurg, care-ncotro, spre Vest

Cand incepe sa se faca bine o tara? Cand se desparte definitiv de cei care o mint, dupa ce au chinuit-o ori le-au slujit tortionarilor ei si nu-si mai exclude, nonsalant, valorile autentice, in loc sa le recupereze.

Valorile i se tot scurg, care-ncotro, spre vest ca-n comunismul pur si dur. De securisti, in schimb, e doldora tara care, in centenarul unirii, se da de-a tumba pe beton, ca sa distreze versiunea teleormaneana a papusii Barbie, conducand natiunea la ordinul si cheremul sefului ei de partid.

Mi-am amintit de aceasta discrepanta la moartea unui academician. Unul care, desi "a colaborat" cu Securitatea, e interzis, vai, sa fie numit colaborator, conform newspeak-ului impus, odios, societatii romanesti, de legislatorii restaurationisti de pe malurile Dambovitei.

Alaturi de alti academicieni plamaditi din aceeasi faina, insul, un nationalist afirmand ca ar fi devenit "aproape un delict sa-ti iubesti tara", se arata "ingrijorat" nu de coruptia endemica si acuta, la varf, care se lateste vertiginos in Romania, amenintandu-i democratia, aliantele si viitorul.

Nici de aruncarea in aer a reperelor ei morale, prin protejarea oculta, timp de decenii, a politiei politice comuniste si a turnatorilor ei nespasiti. Ci se arata, chipurile "alertat" de imaginare "actiuni indreptate direct impotriva statului si poporului roman".

Care, plasat marginal, intr-o lume pe cale de globalizare, in raport cu universul cultural anglo-saxon, duce o lupta pentru supravietuire culturala tot mai grea. Una tipica, e drept, culturilor periferice, riscand sa devina, de la un moment dat, chiar mai anevoioasa decat urcatul dealului cu boii mici.

Blestemul romanului pana la sfarsitul veacurilor

Firesc ar fi, deci, ca, in centenarul Unirii, natiunea sa-si inlesneasca misiunea, invatand din trecutul ei saracit de elite inadecvate, prin includeri de neaveniti, precum academicienii securisti si prin excluderi de valori autentice. Si universale. Ca Brancusi, ca nenea Iancu, ori ca Tristan Tzara, ajunsi sa se simta mai bine in emigratie, decat acasa.

Ar fi fost de invatat si din pataniile generatiei lui Eugen Ionesco. Potrivit caruia, tanara generatie, intocmai ca precedentele, "este ingamfata si narcisica. Se priveste in oglinda, declara: Cu mine incepe cultura romanesca! Eu sunt cultura romaneasca! Trebuie sa ma definesc! Si se defineste, desi nu exista inca... La fiecare 15 ani, cultura romana reincepe; pune prima caramida. Povestea se repeta sistematic si fara variante. Probabil ca acesta e blestemul romanului pana la sfarsitul veacurilor.

Era, stim bine, trista epoca a autorilor rinocerizati refuzand confratilor lor evrei, de expresie romana, ca Blecher, Peltz sau Mihail Sebastian, o definitie a culturii nationale, care sa le dea dreptul de a se considera scriitori romani. Ionesco insusi, fiul unui oltean si al unei evreice, si-a resimtit evadarea din statul national-legionar ca o "scapare dintr-un foc, dintr-un cutremur, din valurile oceanului, din vartej".

Desteptati, dupa "obsedantul deceniu", comunistii aveau sa-ncerce sa-l recupereze. Marele dramaturg avea sa-i refuze. Pare, post-festum, sa fi avut dreptate. Caci orice invat are dezvat. Sub Ceausescu, "cine ma defaima, isi dovedea dragostea de tara", reliefa, intr-un interviu acordat ziarului german FAZ, laureata Premiului Nobel pentru Literatura, Herta Muller.

Prigonita de securitate si impinsa sa emigreze, inainte ca scrierile ei, denuntand neomenia totalitara, sa fie distinse cu premiul literar maxim, scriitoarea banateana s-a vazut recent nu doar "suspendata" din Uniunea Scriitorilor din Romania. Chipurile, pentru ca nu si-ar fi platit cotizatiile de membru (care nu i s-au cerut niciodata) intr-o asociatie de breasla in care, culmea, fusese inscrisa fara stirea ei, dupa ce emigrase in Germania. A devenit, in plus, si victima distributiei de certificate de apartenenta la romanitate, efectuata de scriitori si ziaristi romani.

"Nici n-a vrut sa aiba treaba cu Romania"

Care, halucinant, nu se multumesc sa se disocieze nonsalant de ea si de talentul literar al unei demascatoare germane a Securitatii, care, ca scriitoare e "nitelus mai putin importanta" decat unii din colegii academicieni ai lui Dinu Giurescu. Ci, apud Cristian Tudor Popescu, ii atesteaza ca n-ar avea "nicio treaba cu Romania".

Nonsalanta acestei excluderi transante imi pare, daca am inteles-o bine, inrudita cu a penalilor (sau infractorilor) corifei politici postcomunisti, care, aflati la a cincea nevasta si a enspea amanta, distribuie cu maxima naturelete certificate de ortodoxie, garantii de buna purtare sexual-heterodoxa, ateste de romanitate si chezasii de familie traditionala, pe langa apeluri la mitinguri antiprogresiste cu participarea a milioane de oameni.

Laureatei banatene a premiului Nobel i se pun in carca si, colac peste pupaza, intentiile. Potrivit lui C.T.Popescu, Herta Muller "nici n-a vrut sa aiba treaba cu Romania", de vreme ce, "cand a luat premiul Nobel, nu s-a referit la literatura romana in niciun fel, nu si-a definit niste filiatii, n-a facut niste exercitii de admiratie, de mentorat - mi-a placut cutare, m-am inspirat din cutare. Nu a avut sentimente decat fata de co-etnicii domniei sale, domnul William Totok...".

Pai, cum sa aiba femeia vreo treaba cu Romania, daca si-a petrecut anii decisivi ai copilariei si tineretii in aceasta tara, in care a avut privilegiul sa se nasca? In care si-a pus intreaga sensibilitate la bataie ca sa scrie primele ei carti cenzurate si acasa, si, partial, in strainatate? Cum sa aiba, ca scriitoare, vreo treaba, daca a scris o carte de colaje, in limba romana, si publica, in corpore, carti pe teme romanesti, ca in autobiograficul grade Herztier" (Animalul inimii)? Sau in nu mai putin zoologic intitulatul "Inca de pe atunci vulpea era vanatorul"?

E clar ca nu poate fi iertata. Caci si-a parasit tara la varsta la care Iisus Cristos era rastignit. Iar apoi demonstreaza si in prezent ca nu are treaba cu Romania de vreme ce, invitata la targul de carte de la Leipzig, cu Romania invitata de onoare, a prezentat si interpretat, cu un atasament vibrant, versurile romanesti ale romancei Ada Milea, pe care tot ea le-a tradus din limba lui Eminescu in cea a lui Goethe.

Normal ca nu se poate afirma ca ar avea vreo treaba cu Romania, o scriitoare careia, reprosandu-i-se in Germania, in repetate randuri, ca scrie excesiv despre romani si Romania, admite, in eseuri, ca limba romana a influentat-o masiv, in scrisul si in poetica ei.

E adevarat, simultan, ca e de alta etnie decat criticii ei. Ca n-are manifestari de nationalism, implicand ura fata de altii, spre deosebire de cele de patriotism. Ca, asa cum n-a colaborat, n-a fost nici "rezistenta prin cultura". In fine, delict si el imprescriptibil, n-a mancat destul salam cu soia. Si nici bunatate de rahat.

Spre deosebire de o parte din nomenclatura teleormaneana. Si de unele din slugile ei.

Petre M. Iancu

Ciolacu este sigur de victoria lui Firea la Capitală: ”Va câștiga şi cu Piedone, şi fără Piedone”

Indiferent dacă Cristian Popescu Piedone se va retrage sau nu din cursa electorală, Gabriela Firea va fi noul primar al Capitalei, este convins Marcel Ciolacu. Premierul a precizat miercuri,...

Ciolacu susține că nu există riscul ruperii coaliției: ”Ce voiaţi? Să stau la televizor să spun: "m-am gândit eu că e mai bun Piedone"?”

Marcel Ciolacu nu crede că decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei va afecta în vreun fel coaliția formată din PSD şi PNL. El susţine că membrii alianţei...