Invitatii Ziare.com Adrian Staii: Libertatea si riscurile ei

Masacrul de la redactia saptamanalului Charlie Hebdo si urmarile sale tragice amintesc tarilor democratice ca libertatea si securitatea sunt fragile.

Aceste evenimente ne arata in acelasi timp clar care sunt principiile si valorile fundamentale ale unei democratii si in ce masura aceste principii si valori sunt inca puternice, actuale, intelese si aparate de populatie.

Indiferent de sensul pe care voiau sa il dea actului lor, teroristii care au decimat redactia Charlie Hebdo au atacat in ochii populatiei franceze un principiu fundamental al democratiei: libertatea de gandire si de expresie.

Acest principiu nu este negociabil si nu este gradual. Cei care discuta astazi calitatea editoriala a acestei publicatii, socotind ca, poate, unele caricaturi au mers prea departe, ca unele texte au putut soca, ca unele subiecte ar fi putut (sau ar fi trebuit?) sa fie evitate, fac o enorma greseala.

Fara indoiala, involuntar, prin analizele lor, ei intaresc discursul terorist si legitimarea pe care acesta incearca sa o dea unor fapte care nu pot avea nicio justificare.

In discutie nu este calitatea editoriala, bunul gust sau vreo alta notiune subiectiva. Intr-o democratie exista legi care spun cand libertatea de expresie trebuie ingradita, cand o idee nu trebuie raspandita, cand "s-a mers prea departe". Restul tine de alegerea fiecarui cetatean, liber sa cumpere sau nu, sa citeasca sau nu, sa priveasca sau sa intoarca capul, sa se amuze sau sa se indigneze.

Faptul ca o societate accepta aceste reguli arata nu numai ca ea intelege principiul libertatii de expresie, dar si ca are incredere in institutiile statului, in justitie si in impartialitatea ei, in legile in vigoare, considerandu-le adaptate si legitime.

Sloganul Je suis Charlie purtat de sutele de mii de oameni care au iesit spontan in strada imediat dupa primul atentat din Paris nu e numai expresia emotiei, a solidaritatii umane cu victimele atacului si cu familiile lor, a respingerii fara concesiuni a violentei oarbe si barbare.

Acest slogan arata, mai ales, ca oamenii au inteles ca un principiu fundamental si non-negociabil al democratiei a fost atacat si ca el trebuie aparat. Nu a fost nevoie sa le explice cineva ca in joc este libertatea de gandire si de expresie, toleranta fata de opinia celuilalt, diversitatea ideilor si exprimarea libera a criticilor si a satirei de orice fel. Adica principii fundamentale ale societatii si ale modului lor de a fi.

Sute de mii de oameni au inteles spontan acest lucru si l-au exprimat cat se poate de clar aratand astfel ca aceste principii nu sunt doar formule invatate la scoala sau reminiscente ale unor ideologii abstracte a caror origine se pierde intr-un trecut istoric ce pare deja atat de indepartat generatiilor de astazi. Ele sunt conditii esentiale ale vietii de zi cu zi. Este o admirabila proba a vitalitatii unei democratii.

Daca institutiile unei societati (structurile statului, legile, mass media, sistemul de educatie etc.) sunt paznicii democratiei, acest mod de a fi colectiv nu poate fi garantat si nu se poate perpetua decat in masura in care principiile sale fundamentale sunt absorbite de masa populatiei si fac parte din gandirea si fiinta colectiva.

Manifestatiile din ultimele zile au fost expresia vie a faptului ca anumite principii democratice sunt profund inradacinate in societatea franceza.

Ramane de vazut in perioada urmatoare daca alte principii, la fel de importante, sunt si ele tot atat de solide. Intrebarea este fundamentala pentru ca actele teroriste din ultimele zile, precum si numeroase alte masacre din ultimii ani, sunt asociate unor ideologii politico-religioase care cauta sa instaureze ideea unui conflict inevitabil intre religii, culturi si regimuri sociopolitice.

Nu trebuie pierdut din vedere faptul ca actele teroriste islamiste de pe teritoriul statelor democratice sunt un instrument prin care aceste ideologii cauta sa creeze conditiile de realizare a unui proiect politic de conflict deschis intre spatiul cultural iudeo-crestin si cel musulman pentru a legitima lupta dintre democratie si teocratie.

Aceasta chestiune va fi centrala in urmatoarele decenii, atat pentru societatile democratice occidentale, care numara deja multi cetateni musulmani, cat si pentru raporturile geopolitice.

In interiorul tarilor democratice, se pune problema egalitatii necesare intre cetateni de origini sau de religii diferite, a gradului util si acceptabil de limitare a libertatilor individuale (libera circulatie, respectul vietii private si al comunicatiilor personale etc.), a structurii esichierelor politice in contextul intaririi partidelor si curentelor de extrema dreapta in majoritatea tarilor democratice din Europa, si chiar problema regimurilor politice daca aceste partide reusesc sa se impuna prin insusi jocul democratic al algerilor.

Contextul actual ne aduce aminte ca istoria nu are sfarsit si ca democratia nu este rezultatul unui proces ireversibil. Actele teroriste sunt o amenintare pentru democratie nu atat prin crimele directe si tragediile umane pe care le cauzeaza, cat mai ales prin miscarile politice sau de opinie pe care le pot declansa sau intari.

Daca societatea franceza a reactionat admirabil la atacul contra principiului libertatii de gandire si de expresie, dovedind ca ii intelege profund sensul si necesitatea, ramane de vazut cum va reactiona pe termen lung la amenintarea mult mai perfida a principiilor de egalitate si toleranta.

Aceasta chestiune este mult mai complexa.

Exista o problema a integrarii comunitatilor de culturi si de religii diferite in Franta? Cu siguranta. De mai multe decenii, politicile publice, fie ca au fost inspirate de ideologii umaniste sau securitare, au esuat unele dupa altele.

Statul si societatea in ansamblul ei au asistat la aparitia unor zone cangrenate de violenta, de criminalitate si de incultura. In aceste teritorii delasate de Republica, prospera intr-adevar tot mai mult obiceiuri, idei si credinte de imprumut. Este insa o mare greseala sa se confunde terorismul cu problemele sociale si culturale de fond, oricat de serioase sunt ele de altfel, cu diferentele culturale (deranjante pentru unii, necesare pentru altii), cu dificultatile de integrare, cu discriminarea sau cu frustrarile anumitor imigranti sau cetateni francezi, unii dintre ei de cultura sau de religie musulmana.

Mai mult, desemnarea in bloc a unei comunitati ca fiind sursa raului este un rationament perfid, care trebuie sa ne aduca aminte de orele cele mai sumbre ale istoriei contemporane.

Acest mod de a gandi nu poate decat sa intareasca curentele antidemocratice. Paradoxul acestui sofism este ca el serveste atat curentelor de extrema dreapta, cat si miscarilor islamiste: musulmanii sunt astfel desemnati in ansamblul lor ca o entitate unica si omogena, care, pentru unii, trebuie combatuta, care, pentru altii, trebuie sa combata pentru a-si pastra puritatea.

Daca acest mod simplist de a gandi se raspandeste, rezultatul nu poate fi decat o spirala tragica de discriminare si de radicalizare. Daunele aduse democratiei pot fi enorme si ireparabile.

Transfomarea unui individ oarecare intr-un terorist nu poate avea ca sursa doar lipsa de integrare, diferenta culturala, discriminarea sau chiar ura personala. Acesti factori pot crea fara indoiala un context propice, dar radicalizarea se bazeaza in primul rand pe aderarea la o ideologie, care structureaza viziunea terorista, formeaza si orienteaza actul terorist furnizandu-i o justificare si un sens in ochii celui care il realizeaza.

Or, in cazul de fata, ideologia terorista care a instigat crimele oribile din Franta nu isi are radacinile pe teritoriul francez.

Nimeni nu poate nega ca oferta ideologica care formeaza gandirea si care structureaza actiunea teroristilor islamisti abunda astazi in multe colturi ale lumii. Ea este sigur direct prezenta si pe teritoriul francez sub diferite forme (prin retelele organizate de recrutare care opereaza in cartierele dificile, dar si in inchisori sau in alte structuri in principiu controlate de autoritatile publice, prin vocea unor predicatori, "intelectuali" si imami islamisti a caror actiune este cu atat mai dificil de controlat, cu cat islamul nu are o structura clericala bine definita).

Rolul acestor furnizori de ideologii nu poate fi neglijat, iar autoritatile franceze trebuie fara indoiala sa priveasca realist situatia si sa gaseasca solutii.

Atentatele recente de la Paris sunt un esec indiscutabil al dispozitivelor de securitate. Si, totusi, critica trebuie sa tina cont si de faptul ca aceleasi dispozitive au permis evitarea unui numar important de tentative de atentat in ultimul timp.

Reorganizarea masurilor de securitate este poate necesara, dar nu va fi suficienta. Combaterea surselor terorismului pe teritoriul francez nu va fi deloc simpla pentru ca fenomenul a luat deja amploare, pentru ca solutiile eventuale pot conduce la limitarea anumitor libertati (de cult, de deplasare, de respect al vietii private) si pentru ca ele risca sa intareasca stereotipurile si tensiunile intre comunitati.

Doar vazute din exterior si fara a cunoaste specificitatile democratiei si societatii franceze poti crede ca solutiile se impun de la sine.

Daca combaterea factorilor favorabili aparitiei unor noi teroristi islamisti este o necesitate absoluta, nu ne putem astepta din pacate la eradicarea acestui fenomen doar prin actiuni desfasurate pe teritoriul francez sau al oricarui stat democratic (caci situatia din Franta e departe de a fi singulara).

Chiar daca nu ar avea foarte multi instigatori pe teren, oferta ideologica islamista este larg accesibila astazi pe Internet. Tineri musulmani destructurati, fara orizont si fara ideal, dar si tineri din familii in aparenta fara probleme, uneori convertiti la islam, pot gasi astfel un trist simulacru de sens.

Indoctrinarea poate fi intr-adevar facilitata de situatia fiecarui "candidat terorist", dar nu trebuie uitat ca ea este in primul rand rezultatul unei manipulari ideologice ai carei marionetisti sunt astazi raspanditi in toata lumea: Irak, Siria, Afganistan, Pakistan, Yemen, Sudan, Libia...

Lupta contra terorismului este asadar o miza geopolitica si nu poate fi castigata decat pe termen lung. Ea este din nefericire ingreunata de lipsa de coordonare internationala, dar mai ales de viziunile si de interesele geopolitice diferite ale tarilor democratice, precum si de interventiile militare (sau de lipsa lor, atunci cand ele ar fi necesare) realizate fara un proiect politic ce ar permite reorganizarea tarilor unde infloresc astazi ideologiile islamiste.

In acest context, tarile democratice trebuie sa se astepte la noi amenintari teroriste in viitor, la alte victime, la alte masacre. Va trebui din pacate sa plangem din nou, dar sa speram ca ne vom si aminti ce ne uneste si ce da sens felului nostru de a trai.

prof. univ. dr. Adrian Staii,

Universite Stendhal-Grenoble 3

Ce spune Marcel Ciolacu despre o candidatură la alegerile prezidențiale de anul viitor. Provocarea pe care o are în prezent

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat că nu ştie ce va face legat de o candidatură a sa la alegerile prezidenţiale de anul viitor, subliniind că provocarea pe care o are...

Marcel Ciolacu exclude USL 2. „Exista un duşman, Traian Băsescu. Eu nu am duşmani în politică”

Liderul PSD Marcel Ciolacu a precizat că exclude crearea unui nou USL şi a adăugat că Uniunea Social-Liberală a fost creată deoarece exista un duşman atunci, respectiv Traian Băsescu....