Sfarsitul istoriei in lumea araba - a avut dreptate Fukuyama?

La inceputul anilor '90, teoria "sfarsitului istoriei", a politologului american Francis Fukuyama, facea valva si starnea o dezbatere care mai dureza si astazi.

Ideea sa de baza era aceea ca, datorita unor factori precum progresul societatii, globalizarea, accesul tot mai mare la informatii sau comertul, lumea evolueaza spre democratia liberala, de tip occidental. Si ca societatile fac asta prin evolutie interna pasnica sau prin revolutii.

Schimbarile provocate de valul de revolte din lumea araba, denumita "Primavara araba", prin care mai multi dictatori au fost goniti de la putere sau sunt in pericol sa fie rasturnati, se pot incadra in valul de democratizare pe care l-a prevazut Fukuyama pe plan mondial. Pentru ca, la cum au decurs lucrurile pana acum, pare evident ca democratizarea e principalul drum pe care au luat-o aceste societati, de la Tunisia si Egipt pana la guvernul rebel care stapaneste o mare parte a Libiei.

Si, daca lucrurile merg pe directia pe care par sa mearga in acest moment, se pot pune mai multe intrebari. A avut Fukuyama dreptate? Avem de-a face cu un val de democratizare adevarata in lumea araba? Va ajunge aceasta si in celelalte tari arabe, intr-un anumit interval de timp? Si in celelalte dictaturi ale lumii, daca teoria e corecta?

Conditii pentru sfarsitul istoriei

Ce inseamna, totusi, "sfarsitul istoriei"? Desi multi au crezut ca e vorba despre sfarsitul evenimentelor, tulburarilor, razboaielor, schimbarilor, teoria lui Fukuyama nu spune asa ceva. In esenta, e vorba despre faptul ca evolutia istoriei, in care societatile acumuleaza si se perfectioneaza, tinde spre cel mai logic si mai participativ sistem politic de pana acum - democratia. Cea de tip occidental, reala.

Acelasi Fukuyama arata ca, in secolul XX, au avut loc mai multe valuri de democratizare, cu cat societatile aveau mai mult acces la informatii, se modernizeaza, iar cresterea economica produce o clasa de mijloc ce preseaza pentru impunerea singurului sistem in care isi poate apara interesele, adica democratia de tip occidental, ce presupune existenta unui stat de drept.

Si, daca sa ne uitam la ultimele doua decenii dupa ce Fukuyama si-a lansat teoria, pare evident ca, desi aceasta nu a fost intrutotul exacta, a intuit exact directia. De atunci, un numar urias de tari s-au democratizat sau au facut pasi importanti spre democratizare. De la state precum Ucraina, care, chiar daca a facut pasi inapoi, e mai democratica acum decat in 2003, pana la Serbia sau alte state balcanice si de la tari importante precum Indonezia pana la state minuscule si nerecunoscute, ca Abhazia, pasii spre democratie au fost facuti.

Totul in conditiile unui avans extrem de rapid al globalizarii, al unor schimbari pe plan economic, al evolutiei acestor societati, dar si a eliminarii sistemului bipolar dominat de SUA si Uniunea Sovietica, din timpul Razboiului Rece.

Arabii, spre democratizare?

Aceleasi conditii, in mare, se aplica si tarilor din lumea araba, cu toate diferentele dintre ele. Societati tot mai tinere, tot mai informate, tot mai constiente de rolul lor, cu o clasa de mijloc tot mai activa, s-au trezit incorsetate de regimurile dictatoriale inapoiate care le conduceau. "Primavara araba", care s-a manifestat nu doar prin revolutiile reusite din Tunisia, Egipt si, la cum stau lucrurile in ultimele zile, Yemen, la cea partial reusita din Libia sau la cea in dubiu din Siria ori esuata din Bahrain, a aratat miscari, mai mari sau mai mici, in aproape toate statele arabe.

Toate isi doreau un singur lucru - mai multa participare la decizii ale populatiei, mai multa libertate si eliminarea privilegiilor elitei autocratice. Cu alte cuvinte, primii germeni ai democratiei.

Dar inseamna asta democratie adevarata, asa cum ar trebui pentru un "sfarsit al istoriei", o victorie a democratiei liberale? In primul rand, peste tot s-a vazut ca sunt pasi spre democratizare. Clari, chiar daca asta nu inseamna ca se va intampla maine sau anul acesta.

In al doilea rand, acolo unde revolutiile s-au incheiat cu siguranta, adica in Tunisia si Egipt, s-a vazut un singur lucru. Democratia e singura solutie. Singurul mod in care poti impaca masele care isi doresc o solutie, si care nu e nici dictatura, nici islamismul. Odata eliminata dictatura si odata ce popoarele dau de gustul libertatii, trendul poate fi stopat, inversat temporar, dar in niciun caz oprit. Sigur, sa nu ne asteptam la o democratie ca-n Vest prea curand. Asa cum nici in Europa de Est nu a fost cazul imediat dupa 1990. Dar, daca ne uitam la tari fara discutie democratice, precum Polonia si Cehia, procesul duce intr-acolo. Spre stabilirea unor democratii de tip liberal.

Cand incep sfarsitul?

Da, multe dintre dictaturile arabe vor rezista. Democratizarea nu merge uniform. Cu cat regimurile dictatoriale au mai multe resurse de bani si/sau de violenta, cu atat au mai multe sanse sa se mentina. Dar, daca ne uitam la trendurile ultimilor zeci de ani, pare tot mai evident ca ele doar rezista valului de democratizare, nu au o solutie alternativa.

Doar ca, atunci cand toata lumea in jurul tau se democratizeaza, cand propria ta populatie devine mai informata, mai constienta politic, mai puternica, devine tot mai greu pentru dictaturile arabe sa reziste. Multe o vor face, e adevarat. Dar nu la nesfarsit.

Ceea ce "Primavara araba" ne-a aratat foarte clar e asta - tarile din regiune merg spre democratie, ca cele mai multe din tarile globului. Nu toate vor fi democratice in anii ce vor urma si poate nici in zecile de ani ce vor urma. Dar, in schimb, e clar ca germenii democratiei au fost plantati acolo sau ca sunt tot mai puternici, pentru ca e singura varianta logica, pe termen lung. Si, asa cum ne-a aratat evolutia spre democratie a atator tari, germenii vor da roade, intr-un final.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...