Dupa criza cu Iranul, NATO i se supune lui Trump si se implica in Orientul Mijlociu. Ce inseamna asta pentru Romania Interviu

Implicarea mai solida a NATO in Orientul Mijlociu, ceruta de presedintele Trump si acceptata rapid de alianta, se refera cel mai probabil la politica de parteneriate a aliantei, in niciun caz la interventii militare, spune expertul in securitate nationala Hari Bucur-Marcu, in opinia caruia mesajul clar transmis miercuri de Statele Unite este ca "nu au de gand sa fie ele singure jandarmul in regiune".

"Lumea civilizata trebuie sa dea un semnal clar si unit regimului iranian: campania voastra de teroare, crime si haos nu va mai fi tolerata. Nu i se va permite sa continue. Astazi voi cere NATO sa se implice mult mai mult in procesul din Orientul Mijlociu", a declarat miercuri, la Casa Alba, presedintele american Donald Trump. Iar reactia aliantei nu a intarziat. In foarte scurt timp, secretarul general Jens Stoltenberg a anuntat ca NATO accepta solicitarea SUA de a contribui mai mult la stabilizarea Orientului Mijlociu.

Ce presupune aceasta decizie, ce implicatii are pentru Romania si la ce evolutii ne putem astepta in continuare ne spune, intr-un interviu acordat Ziare.com, Hari Bucur-Marcu, doctor in stiinte militare, fost sef al Serviciului Strategii de Aparare la Statul Major General, direct implicat in relatia Armatei Romaniei cu NATO.

Cum sa interpretam afirmatia ca "NATO va contribui mai mult la stabilizarea Orientului Mijlociu"? La ce sa ne asteptam in continuare?

In primul rand, reactia secretarului general al NATO e de natura sa confirme faptul ca SUA au un cuvant greu de spus, fiind principalul contributor la alianta si principala putere militara. Sigur, in NATO deciziile se iau prin consens, dar daca vine cineva cu o propunere, cu o initiativa rezonabila, ea va trece prin consens.

La ce sa ne asteptam? NATO are doar trei modalitati de a actiona, trei misiuni strategice. Una este apararea comuna. Daca la asta s-ar fi referit presedintele Trump, ar insemna ca unul din statele din aceasta regiune sa devina membru al NATO, lucru foarte putin probabil. Nu este imposibil, dar este foarte, foarte putin probabil.

A doua misiune strategica a NATO este contributia la rezolvarea crizelor (crise management). Aici, intr-adevar, daca va exista o criza propriu-zisa, concreta, NATO ar putea sa aiba o misiune de rezolvare a acelei crize, asa cum a avut in Afganistan sau in Irak. Dar ar trebui sa existe o criza ca sa se intample asa ceva, adica sa existe niste parti clar identificate si o criza care nu ar putea fi rezolvata decat prin prezenta militarilor NATO.

Si a treia misiune, unde cred eu ca vom vedea evolutii, este politica de parteneriate a NATO.

NATO nu are acum parteneriate in afara zonei euro-atlantice, care include si Asia Centrala (fostele state ale Uniunii Sovietice devenite independente, plus celelalte state din Caucaz si Europa de Est), dar Parteneriatul pentru pace din Orientul Mijlociu ar putea fi impins undeva, in asa fel incat sa cuprinda si Israel, si Palestina, si eventual alte state arabe care si-ar dori sa fie parte la acest proces.

Ce ar insemna asta? Intre statele respective sa existe un document cadru care sa le permita sa aiba exercitii militare in comun, vizite in comun, chiar si unitati militare comune, in asa fel incat sa fie transparent, clar, ca nu exista in zona un stat care sa se pregateasca de o agresiune militara impotriva altui stat.

Cam aici vad eu rolul NATO - in cadrul acestei politici de parteneriate. S-au mai facut propuneri, sunt diferite forme de tip extra-parteneriat pentru pace in care sunt implicate unele state din zona, dar ar putea sa prinda contur mai multe initiative si sa apara (si la sugestia americanilor, si la sugestia altor aliati) anumite evolutii.

Dar, sigur, nu ne asteptam acum ca NATO va cuceri Orientul Mijlociu si va pune ordine acolo cu armele.

Putem considera dezamorsat conflictul actual sau e posibil sa escaladeze? Si la ce sa ne asteptam din partea Iranului?

Este foarte greu de spus care va fi comportamentul iranienilor de acum incolo.

Din punct de vedere al Statelor Unite, mesajul de ieri (dat de intreaga America, nu doar de catre presedintele Trump) este clar: Ceea ce a facut pana acum Iranul este inacceptabil si, ca urmare, e sanctionat, inclusiv pentru aceasta sponsorizare a terorismului si activarea sau finantarea unor miscari pro-iraniene din alte state, care devin miscari antistatale (impotriva statelor si guvernelor respective). Aceste lucruri sunt sanctionate in momentul de fata si vor fi sanctionate si in viitor.

Si revin la discursul de ieri al presedintelui Trump, care este semnificativ. El a nominalizat niste state care ar trebui sa se implice in rezolvarea acestui diferend - Iranul care destabilizeaza intreaga regiune: China, Rusia, dar si trei parteneri: doi dintre ei nucleari - Marea Britanie si Franta - precum si Germania.

Spunand asta, presedintele Trump a subliniat clar ca aceste state nu fac cat ar putea sau ar trebui sa faca pentru detensionarea situatiei si pentru stabilirea unor relatii de pace si prosperitate in zona.

Iar, pe de alta parte, a spus ca SUA nu au de gand sa fie ele singure jandarmul in regiune, mai ales cand interesul economic al energiei a disparut de pe agenda americana pentru zona respectiva, ei fiind prezenti acolo doar pe considerente morale si de alta natura.

Am putea avea surprize din partea Turciei, tara membra a NATO?

Turcia are un comportament international dictat de interesele personale ale presedintelui Erdogan, care si-a consolidat destul de serios puterea interna si acum isi permite sa aiba si o voce internationala, insa nu o sa vedem Turcia jucand international pe alte considerente decat cele care ii sunt favorabile presedintelui Erdogan.

Dar si el are niste limite, iar una dintre ele este NATO. Putina lume intelege ca statutul Turciei in NATO este unul special, in sensul in care Turcia doar pe anumite componente (de aparare antiaeriana, de constituire de forte, de planificare de operatii complexe) apeleaza la NATO, altfel este autosuficienta in apararea proprie.

De aceea, si NATO ii cere foarte putin Turciei sa contribuie la altceva, decat pe teritoriul ei si pentru propria aparare, in cadrul apararii comune NATO. E un caz unic al NATO in Europa (mai sunt SUA si Canada, dar ele sunt pe alt continent si au alti vecini...).

E foarte greu de prevazut ce va face Erdogan, dar cu siguranta nu va face un gest decisiv. Chiar daca a schimbat multe, mai ales la nivelul mentalului colectiv, din tezele si principiile pe care s-a constituit statul turc, el nu poate merge pana acolo incat sa schimbe rolul pe care il are armata in Turcia sau alte asemenea elemente statale serioase, asa ca nu ne asteptam ca Erdogan sa faca vreo disidenta de genul sa ramana in NATO, dar sa dea veto la absolut orice. Totusi, nu este de capul lui.

Care sunt implicatiile acestor decizii pentru Romania? Noi avem vreun cuvant de spus sau doar respectam deciziile aliatilor? Iar scutul de la Deveselu ne protejeaza sau ne supune unor riscuri, asa cum sustin unele mijloace mass-media?

Noi suntem in NATO si putem sa propunem initiative. Sigur, ca sa faci asta trebuie sa ai motive, argumente. Or, Romania este in general lipsita de o perspectiva, nu are o viziune de lunga durata pentru sine, cu atat mai mult pentru altii, ca sa si-o impuna.

Ca urmare, in afara de faptul ca "ramanem angajati", cum se spune, in interiorul NATO si al UE, eu nu cred ca Romania va aparea ca un actor independent sau ca o sursa de gandire pentru pace si pentru rezolvarea problematicii din zona Orientului Mijlociu, desi din punct de vedere strategic noi suntem cam aproape, suntem vecini.

Dar cum nu am avut niciun cuvant de spus nici in razboaiele care au fost chiar la granita noastra (in fosta Iugoslavie, in Ucraina sau in Moldova, cand noi nu am avut niciun cuvant de spus pentru securitate si rezolvarea acestor conflicte la care ne uitam peste gard), cu atat mai putin cred ca avem capacitatea politica, la nivelul conducerii Romaniei, de a spune ceva acum. Sigur, nici nu ne va afecta, in nume personal, in vreun fel.

Scutul de la Deveselu este singurul obiectiv strategic pe care Romania il are pe teritoriul sau, din partea NATO si a partenerului strategic SUA, pentru ca toate celelalte sunt la nivel tactic-operativ (de brigada, divizie) si in niciun caz la nivel strategic, cum este instalatia de la Deveselu.

Intr-adevar, se vorbeste despre faptul ca avand instalatii si comandamente NATO pe teritoriul Romaniei, daca NATO s-ar implica intr-un conflict, dintr-odata Romania ar deveni tinta. E o retorica antinationala si antieuropeana, pentru ca, tocmai, toate acestea sunt elemente de augmentare, de sporire a puterii militare de care, in interiorul NATO, Romania dispune, pentru a se apara pe sine si pentru a-i apara si pe altii.

• Dungaciu: Daca americanii se opresc, vor putea sa puncteze un mare succes in politica externa. Si iranienii ar putea sa iasa castigatori
• Ministrul de Externe da detalii despre militarii nostri din Irak si zecile de romani din zona bombardata de Iran
• Razboi terminat? Iranului i-e frica

Prima ședință de Guvern care se desfășoară la Timișoara. Ce proiecte vor fi discutate în întâlnirea de astăzi

Guvernul se reuneşte joi, la Timişoara, într-o şedinţă specială, în cadrul căreia urmează să fie aprobate o serie de proiecte de infrastructură cu impact regional, precum şi plata în...

Ciolacu este sigur de victoria lui Firea la Capitală: ”Va câștiga şi cu Piedone, şi fără Piedone”

Indiferent dacă Cristian Popescu Piedone se va retrage sau nu din cursa electorală, Gabriela Firea va fi noul primar al Capitalei, este convins Marcel Ciolacu. Premierul a precizat miercuri,...