Expert israelian in Orientul Mijlociu: UE va trebui sa se apropie de SUA sau vom vedea alte miscari ale lui Putin Interviu

Gestul istoric al SUA de a-si muta ambasada de la Tel Aviv si de a recunoaste, astfel, Ierusalimul drept capitala a Israelului pare a fi creat o ruptura intre SUA si UE, dar si in interiorul Uniunii, unde Romania face, alaturi de alte trei state, corp distinct. Dar ce inseamna asta pentru relatiile transatlantice si cum arata in acest context perspectiva de pace, in Orientul Mijlociu?

Exact in ziua in care administratia americana a inaugurat noua ambasada de la Ierusalim, dar acum 70 de ani, David Ben Gurion a proclamat oficial statul Israel, iar Washingtonul a fost primul care a recunoscut noul stat.

Urmeaza, in 1967, asa-numitul "razboi de sase zile", cand Israelul cucereste Peninsula Sinai, Fasia Gaza, Cisiordania si Inaltimile Golan. In 1979, a fost incheiat Acordul de la Camp David, mediat tot de SUA, prin presedintele Jimmy Carter.

2000 este anul celei de-a doua Intifade palestiniane, cand premierul Ariel Sharon incepe ridicarea unui zid inalt spre tinuturile palestiniene.

Citeste si Dosarul Ierusalim: Implicatii regionale privind mutarea ambasadei SUA

Acum, America lui Donald Trump isi doreste sa fie, iarasi, deschizatorul de drumuri, asa cum a fost, in 1948, presedintele Harry Truman. Cine o va urma?

Ce inseamna pentru Uniunea Europeana aceasta noua falie care o desparte de SUA?

Ehud Yaari, expert international al Washington Institute for Near East Policy
si autorul mai multor volume privind conflictul israelo-palestinian (Toward Israeli-Palestinian Disengagement and Peace by Piece: A Decade of Egyptian Policy and Sinai: The New Front?), crede ca UE va trebui sa aleaga: relatii mai apropiate cu SUA sau spatiu mai mare pentru miscarile lui Putin.

In acelasi timp, intr-un dialog cu Ziare.com, Ehud Yaari avertizeaza ca problemele din Orientul Mijlociu sunt mult mai complexe, iar ecranul impartit in doua, cu Israel de-o parte si violentele din Gaza, de cealalta parte, e de multe ori o lectura prea facila.

Parasim astfel galceava de la Bucuresti, unde o tema esentiala de geopolitica a fost prinsa in circul politic si, astfel, ratata.

Ehud Yaari a fost asistent coordonator la Ministerul israelian al Apararii (1968) pentru Teritoriile ocupate, corespondent pentru Orientul Mijociu al ziarului Davar si al Radioului Armatei (1969-1975), analist-sef pentru aceeasi regiune la postul HaArutz HaRishon - Channel 1 al televiziunii israeliene si editor asociat la The Jerusalem Report (1990-2009).

Scrie frecvent in presa internationala, in publicatii ca New York Times, Wall Street Journal, Washington Post, Foreign Affairs si Atlantic Monthly.

In primul rand, insa, care este semnificatia directa a deciziei SUA? Care este mesajul transmis de administratia Trump in privinta conflictului israelo-palestinian?

Mesajul lui Trump este clar: negocierile trebuie sa se bazeze pe realitate: Ierusalimul este capitala Israelului si palestinienii au acceptat asta la Oslo. Granitele exacte vor trebui sa fie trasate de comun acord intre cele doua parti.

Pana acum, solutia pusa pe masa este asa-numita "2 states solution". Ce insemna ea atunci cand a fost formulata si ce inseamna astazi? Mai e posibila?

Inseamna acelasi lucru: solutia celor doua state inseamna un stat palestinian traind in pace langa statul Israel.

Va schimba decizia SUA negocierile pentru pace?

Palestinienii au refuzat sa mai negocieze de la ultima incercare facuta de secretarul de Stat John Kerry. Ei incearca din rasputeri sa-si impuna solutiile proprii prin intermediul unor conferinte internationale, in loc de acorduri bilaterale.

Asa cum spuneam la inceput, s-a creat o falie in interiorul UE in privinta politicii fata de conflictul israelo-palestinian. Considerati ca e necesara in continuare o pozitie unica a Uniunii Europene?

Cred ca Uniunea Europeana nu va fi capabila sa isi mentina o politica unitara, dar asta nu va impiedica emiterea unor declaratii plate de catre Bruxelles. Brexit-ul va accelera procesul.

Cum arata, din acest punct de vedere, relatiile transatlantice?

Uniunea Europeana are dificultati in a accepta leadeship-ul lui Trump si solicitarea lui ca statele europene sa plateasca mai mult pentru aparare.

Ruptura se adanceste si testul va fi dat in curand, cand SUA vor impune noi sanctiuni care vor afecta firmele europene. La final, Uniunea Europeana va trebui sa mentina relatii apropiate cu SUA, altminteri vom vedea noi miscari din partea lui Putin.

Ecranul televizorului a fost impartit, luni, in doua: pe jumatate de ecran era transmisa ceremonia de inaugurare a ambasadei americane, iar pe cealalta jumatate curgeau imagini din Fasia Gaza, acolo unde erau proteste si unde au fost ucisi peste 50 de oameni. E aceasta imagine duala cliseica? Ce lipseste de aici? Despre ce se vorbeste in exces si despre ce nu se vorbeste?

Au fost 61 de morti.

Mutarea ambasadei la Ierusalim este istorica, pentru ca abroga defuncta rezolutie ONU din 1947 asupra impartirii Palestinei, in care Ierusalimul ramanea un oras international.

Chiar si Organizatia pentru Eliberarea Palestinei a abandonat-o in urma cu multa vreme.

Varsarea tragica de sange in Gaza este o noua drama in procesul de implozie in care se afla miscarea nationala a palestinienilor. A fost o scena de sinucidere colectiva instrumentata de Hamas.

Adevaratele probleme in regiune sunt: incercarea Iranului de a obtine hegemonia in Levant, modelarea viitorului Siriei, prevenirea colapsului economic in Egipt si promovarea aliantei emergente dintre Israel si sunniti.

Context istoric: Ce sunt Acordurile de la Oslo, pentru care trei lideri politici au impartit Nobelul

In 13 septembrie 1993, lideriul palestinian Yasser Arafat si cel israelian Yitzhak Rabin au incheiat primul acord de pace.

Pentru acest acord, negociat in deplina confidentialitate in Norvegia si semnat sub privirile presedintelui american Bill Clinton, liderul OEP, Yasser Arafat, premierul israelian Itak Rabin si ministrul de Externe Shimon Peres aveau sa primeasca in anul urmator Premiul Nobel pentru Pace.

Acordurile de la Oslo stabilesc liniile mari ale unei autonomii palestiniene, pentru o perioada de cinci ani, in teritoriile ocupate, incepand din Fasia Gaza si pana in orasul Ierihon, in Cisiordania ocupata de Israel.

In acea zi de 13 septembrie, relata AFP, la Casa Alba, asistenta de pe "peluza de sud" era pe masura evenimentului: doi fosti presedinti americani - George Bush si Jimmy Carter -, opt fosti secretari de Stat, intregul Congres, Curtea Suprema, numerosi ministri de Externe, ambasadorii arabi si altii. In total, au fost prezenti 3.000 de invitati si 1.000 de jurnalisti.

In urmatorul an, Arafat a revenit in Cisiordania, dupa aproape trei decenii de exil, si a format Autoritatea Palestiniana.

In noiembrie 1995, Rabin a fost asasinat de catre un extremist evreu, iar astazi, la 25 de ani de la Acordurile de la Oslo, perspectivele pacii nu mai sunt atat de optimiste.