Mai exista, oare, Vestul? Europa isi asuma riscuri majore

Mutarea ambasadei americane la Ierusalim, in ziua aniversarii a sapte decenii de existenta a statului evreu, precum si denuntarea acordului cu Iranul au zguduit raporturile transatlantice.

Mai exista, oare, Vestul?

Unii afirma ca Occidentul ar fi decedat. Ideea lui, adanc inradacinata in constiinta colectiva a europenilor si americanilor, va disparea mai greu. Dar radicala adversitate antiamericana a unei parti a elitei europene, care-si justifica repozitionarea transatlantica prin acuze la adresa unilateralismului presedintelui american, ridica probleme fara precedent.

Istoria litigiilor transatlantice

Sigur, au mai existat varii litigii transatlantice. Semnificativ, desi nicidecum primul conflict separand America de Europa, e cel implicandu-l, la inceputul anilor 2000, pe cancelarul german social-democrat, Gerhard Schroder, care avea sa devina ulterior angajatul, unii ar spune lacheul presedintelui Rusiei, Vladimir Putin.

In contextul deciziei declansarii campaniei irakiane, Berlinul avea sa faca pe plac Kremlinului si unei parti a lumii islamice, denuntand "solidaritatea neingradita" pe care Schroder le-o promisese Americii si lui George Bush in siajul atentatelor islamiste de la 11 septembrie 2001.

Decizia germana avea sa fie urmata de o buna parte a cancelariilor europene.

Virulente s-au dovedit si conflictele generate de hotararea administratiei Reagan de reinarmare a NATO spre a face fata, in timpul Razboiului Rece, rachetelor sovietice, instalate in Germania rasariteana. Ori cel iscat de alungarea, sub Bush senior, a dictatorului irakian Saddam Hussein din Kuweitul invadat de trupele Bagdadului.

Infierbantati de impaciutiorism radical, de care profita cu regularitate, de la Htiler si Stalin incoace, toate tiraniile, miscarile teroriste si regimurile totalitare, au iesit si atunci in strada, in Germania, sute de mii de protestatari.

Dar, cu mici exceptii, reprezentantii elitei politice s-au abtinut sa toarne gaz pe foc si sa exarcebeze neintelegerile transatlantice.

Un clivaj fara precedent si fara egal

Acum situatia este alta. In chestiune nu mai e doar un antiamericanism al gloatei. Ci un clivaj fara precedent si fara egal. Unicitatea lui consta intre altele in faptul ca, altfel decat cea est-europeana, elita politica vest-europeana si nu doar liderii extremisti se declara gata sa-i arate pisica lui Donald Trump, uitand ca, in inconturnabilul sau narcisism, el este totusi presedintele ales al unui stat democratic.

Ba unii prefera chiar parteneriatului cu SUA aiuritoare aliante cu tiranii, dictaturi si regimuri autocratice sau totalitare rasaritene, intre care Rusia, China si Iranul.

Nu putini isi motiveaza optiunile condamnand ceea ce, nu fara temei, afirma a fi "unilateralismul" lui Trump. Acesta s-a manifestat mai intai in denuntarea acordului privind schimbarile climatice de la Paris si in conflictul comercial transatlantic, prin impunerea de taxe vamale punitive la otel si aluminiu.

Capac le-au pus, insa, multilateralistilor, decizia mutarii ambasadei americane la Ierusalim, precum si, mai ales, cea a denuntarii acordului cu Iranul.

Nu putini au calificat, eronat, ambele aceste demersuri, drept incalcand dreptul international, cand, de fapt, ele nu contravin catusi de putin prevederilor sale.

Astfel, nimic nu poate impiedica un stat sa-si aleaga capitala pe teritoriul propriu. Nimic nu-i poate rapi celui evreu dreptul de a opta pentru Ierusalim. Intrucat apartenenta la Israel a vestului orasului sfant e recunoscuta inclusiv de catre organizatia mondiala, plasarea oricarei reprezentante diplomatice in aceasta zona e cat se poate de conforma dreptului international.

In plus, a te supune, ca presedinte, deciziilor adoptate in mai multe randuri de poporul american, prin majoritatea reprezentantilor sai din Congres, e o atitudine eminamente democratica. A le recuza, dimpotriva. Motiv pentru care acuza de unilateralism poate fi cotata, in acest caz, ca un apel la punerea in paranteze a democratiei. Ba chiar, vai, la renuntarea sau la sfidarea ei.

A gresit Trump?

Gresita e si acuza de incalcare, de catre Trump, a dreptului international in materie de acord cu Iranul. Or, una e a "incalca" si cu totul alta a denunta, respectiv a nu prelungi ridicarea sanctiunilor.

Aceasta optiune se gaseste intre drepturile inalienabile ale sefului statului american. A i le contesta unilateral sau multilateral e moral admisibil, dar legal si juridic eronat. Iar politic, problema multilateralismului militant rezida in experienta istorica.

Numeroase intelegeri multilaterale s-au soldat cu violarea lor eclatanta. Si cu rezultate contrare celui scontat, precum de pilda acordurile rezultate din negocierile 5+1 purtate cu nord-coreenii.

De ce, deci, sa nu se incerce, in interesul pacii, altceva? De pilda, cand se constata ca, la antipodul tratativelor fructificate prin tratate de pace cu arabii egipteni ori iordanieni, deceniile de negocieri intre israelieni si arabii palestinieni s-au soldat sistematic, inclusiv in cele mediate de SUA, cu repetate esecuri si inghetarea procesului apropierii bilaterale.

Zeci de palestinieni au fost ucisi de militari israelieni, luni, in ziua deschiderii ambasadei Statelor Unite la Ierusalim

Sigur, europenii se sustrag nevoii de a-si argumenta solid si convingator pozitia, aratand cu degetul spre stilul abrupt al lui Trump, bunaoara. Ori spre consilierii sai din tabara dura, ca John Bolton, sau ca noul sef al diplomatiei, Mike Pompeo, situati, ambii, net mai la dreapta decat unii din sfetnicii sai din trecut.

Dar echivaleaza toate acestea cu o "provocare" si "o schimbare de paradigma" in politica Americii fata de Orientul Mijlociu si partenerii ei vest-europeni?

Trump e de alta parere. Presedintele SUA a reliefat ca nu incearca sa rezolve unilateral litigiul israeliano-palestinian.

Trump spera si intr-o schimbare a opticii iraniene prin ralierea vest-europenilor la reluarea sanctiunilor SUA, justificate de agresiva expansiune militara a Iranului, de sustinerea de catre Teheran a terorismului international si de programul de rachete al ayatolahilor.

E, desigur, dreptul Europei de a nu accepta aceste pozitii si de a se orienta spre Rusia si China. Dar Batranul Continent isi asuma riscuri majore.

Petre M.Iancu