"Ne mutam sau nu ne mutam" - Nu aceasta e intrebarea!

Daca Liviu Dragnea ar fi ratat pana acum vreo ocazie sa-si dovedeasca din plin ignoranta si lipsa oricarei viziuni politice, cineva care nu-l cunoaste si a epuizat toate explicatiile posibile privind felul in care a declansat mega-scandalul mutarii ambasadei Romaniei la Ierusalim ar fi putut ajunge, in extremis!, si la concluzia ca, in realitate, presedintele PSD nu doreste aceasta miscare si ca a lansat ideea, constrans de Dumnezeu stie cine, doar pentru a dovedi necesitatea abandonarii ei.

Evident, ipoteza tine de domeniul absurdului impins dincolo de orice limite, dar tot ce se intampla de o buna bucata de vreme in tara asta nu este altceva decat proba incremenirii Romaniei intr-un timp in care gandirea aplicata, logica si bunul-simt au fost extirpate.

Altfel, o asemenea parada de calcari in picioare ale Constitutiei si ale tuturor procedurilor legale chiar nu s-a mai pomenit.

Problema nu mai este a felului in care presedintele tarii este desconsiderat si aruncat in ridicol in fata lumii intregi, supus unui proces perpetuu de vidare a oricarei semnificatii, ci a modului in care pornirile si bunul plac ale unui individ care a incatusat statul au ajuns sa aiba valoare de diktat.

Nu am sa intarzii nicio clipa asupra abaterilor formale, inacceptabile, care au fost indelung relevate in toate comentariile facute pe marginea "memorandului secret" adoptat de Guvern la o zi dupa ce Liviu Dragnea il anuntase deja cu surle si tobe.

Mi se pare insa important de abordat chestiunea pe fond si de a evidentia o serie de aspecte care dau o importanta cu totul deosebita deciziei pe care Romania e pe cale s-o ia privind locatia ambasadei in Israel.

Un gest excesiv

Primul lucru care a fost adus in discutie si care s-a constituit in principalul argument impotriva unei eventuale decizii de mutare a ambasadei la Ierusalim tine de apartenenta noastra la UE. La doar cateva ore dupa ce "memorandumul secret" a devenit public, un purtator de cuvant a Comisiei Europene s-a grabit sa ne aminteasca faptul ca toate statele UE au ambasada la Tel Aviv, de unde, pe cale de consecinta, ar decurge si datoria Romaniei de a ramane aliniata in frontul comun.

Calitatea relatiei intre statele membre si a obligatiilor ce le revin in cadrul acestui larg parteneriat au fost si sunt subiecte indelung si insufletit dezbatute de-a lungul si de-a latul Europei.

Fara a cocheta nicio clipa si sub niciun motiv cu euroscepticismul, nu se poate sa nu observam larghetea sau strictetea cu care unui stat sau altuia, functie de "grupa de viteza" in care este incadrat, ii este permis sa-si urmareasca interesele nationale sau, din contra, este tinut din scurt intr-o chestiune pe care o considera in beneficiu propriu, defel impotriva intereselor "familiei".

Nu mai departe de saptamana trecuta, Franta, membru-fondator al UE, si Marea Britanie, inca un an membra a UE, s-au aliat SUA intr-o actiune militara de anvergura in Siria, impotriva avertismentelor grave si repetate venite din partea Rusiei.

Nu stiu sa fi avut loc vreo consultare prealabila cu celelalte state membre UE si nu am auzit de niciun purtator de cuvant al Uniunii care sa-si fi exprimat macar rezerva fata de o interventie ce ar fi putut declansa un conflict militar de dimensiuni catastrofale, care ar fi antrenat intreaga Europa.

Nu fac o lista a repetatelor derapaje de la hotarari privind embargouri sau sanctiuni economice - fie impotriva unor tari arabe, fie impotriva Rusiei - si care, pe parcursul anilor, au fost incalcate cu dezinvoltura de state din prima linie care au dat prioritate intereselor proprii, in detrimentul binelui colectiv.

Ponderea capitalului tarilor arabe in economiile si marile banci europene a ajuns la proportii greu de imaginat.

Nimeni nu s-a alarmat, nimeni nu s-a gandit la promovarea unor planuri comunitare pentru a face fata unui asalt ce inseamna un pericol real pentru Europa. A suna in schimb imediat clopotelul si a aminti Romaniei de datoriile ce-i revin in cadrul UE mi se pare un gest excesiv, dat fiind felul ireprosabil in care Romania si-a onorat toate obligatiile ce ii revin.

Amenintare de o gravitate maxima

Un al doilea lucru major care s-a consumat in spatiul public mi se pare avertismentul lansat de Fuad Kokaly, ambasador extraordinar si plenipotentiar al statului Palestina la Bucuresti. Excelenta sa apreciaza ca o decizie de relocare a ambasadei Romaniei la Ierusalim "ar putea pune in pericol siguranta nationala a cetatenilor romani".

Cu alte cuvinte: "Fiti atenti ce decizie luati, altfel viata cetatenilor romani, in tara sau in afara ei, ar putea deveni tinta actiunilor teroriste ale unor luptatori fideli cauzei palestiniene!"

Cred ca suntem in fata unei amenintari de o gravitate maxima, fara precedent si ca o reactie imediata a institutiilor statului: Presedintie, Guvern, servicii ar fi fost obligatorie. Nu s-a produs. Niciun cuvant. Niciun gest. Nici din partea autoritatilor si nici din partea mass-media.

Daca cineva isi permite sa creada ca politica externa a Romaniei poate fi dirijata sub spectrul unor atentate si a unor acte de terorism si replica autoritatilor romane nu este imediata si de o fermitate care sa nu tradeze nicio slabiciune, atunci trebuie sa constientizam cu totii si impacati (?!) sa ne asumam faptul ca, la cat suntem de slabi si de neputinciosi, nimeni nu ne va putea apara vreodata.

Are Romania o politica externa? In beneficiul cui?

In sfarsit, ultimul, dar nu cel din urma element pe care il aduc in discutie este cuprins intr-o intrebare fundamentala. Mutarea sau nu a ambasadei este, pana la urma, o chestiune de detaliu. Intrebarea in fata careia suntem blocati si realitatea nu ne ofera un raspuns clar este: "Are Romania o politica externa; in beneficiul cui?".

Da, ne-am dorit cu cerul si pamantul sa fim acceptati in UE si in NATO. Am fost convinsi ca apartenenta la cele doua institutii reprezinta singura cale pentru recuperarea marilor decalaje care ne desparteau de lumea democrata si pentru asigurarea unei mult ravnite independente nationale.

A fost o optiune care nu poate fi pusa sub nicio forma in discutie si vinovatia pentru inca multele neimpliniri trebuie sa ajungem sa avem onestitatea sa recunoastem ca ne apartine.

Dar dincolo de interesul comunitar si deasupra lui exista un interes national pe care nu-l putem ignora. Si instrumentul prin care slujim acest interes, in planul relatiilor internationale, este politica externa pe care o facem.

Loialitatea si solidaritatea in cadrul UE nu trebuie sa mearga dincolo si impotriva intereselor tarii. Aliatii nu trebuie pusi pe picior de egalitate, in aceeasi oala.

In politica externa, "Parteneriatul strategic" are un sens si un continut precis si confuziile sunt extrem de pagubitoare; cu atat mai mult pe termen lung.

In anii in care tara noastra era captiva in lagarul comunist, si stim bine felul in care tancurile Pactului de la Varsovia au aparat unitatea de monolit a aliantei, Romania a avut forta sa iasa din rand si sa-si asume, singura!, initiative politico-diplomatice care au uimit lumea intreaga.

Primul stat comunist care a stabilit relatii diplomatice cu RFG (1967); singura tara comunista care si-a pastrat relatiile diplomatice la nivel de ambasade cu Israel (1967) dupa Razboiul de 6 zile; singura tara membra a Pactului de la Varsovia care nu a participat si a condamnat interventia trupelor Pactului de la Varsovia in Cehoslovacia (1968): gesturi cruciale pe care tara asta le-a facut expunandu-se amenintarilor de la Moscova si asumandu-ti toate riscurile.

Timpul a dovedit din plin corectitudinea pozitiilor adoptate si beneficiile pentru Romania au fost uriase, independent de felul in care regimul comunist le-a folosit.

Astazi suntem in fata unei noi provocari a istoriei. Ce alegem: SUA sau UE? Un singur raspuns: Romania! Interesul ei este singura ratiune care trebuie sa ne ghideze pasii! Decizia de a muta sediul ambasadei in Ierusalim pare astazi un gest relativ izolat.

Dar timpul nu sta pe loc. In octombrie 2017, Parlamentul ceh a adoptat o decizie care incurajeaza Guvernul sa mute ambasada la Ierusalim; presedintele Milos Zeman impartaseste opinia, si in decembrie, imediat dupa declaratia lui Trump, Cehia a dat o declaratie prin care recunoaste Ierusalimul de Vest drept capitala Israelului.

La intalnirea cu corpul diplomatic, prilejuita de cea de a 70-a aniversare a Independentei, premierul si ministrul de externe Netanyahu a multumit tarilor care si-au aratat deja disponibilitatea in tratarea acestui subiect si a promis primelor 10 state care isi vor muta ambasadele in Ierusalim un regim de sprijin si de colaborare preferentiala.

Dincolo de reactiile de moment, provocate in buna masura de modul in care presedintele PSD recidiveaza in incalcarea grosolana a Constitutiei si a normelor procedurale, toti cei care diriguiesc astazi politica externa a Romaniei au datoria sa o serveasca ghidati numai si numai prin prisma intereselor ei. Atat pe termen scurt, dar mai ales pe durate istorice semnificative.

Radu F. Alexandru este un dramaturg, prozator si politician roman, fost senator.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Plângeri la DNA și ANI împotriva lui Cristian Popescu Piedone. USR îl acuză că și-a angajat ”rudele și pilele” la primărie

USR va depune plângeri la Agenţia Naţională de Integritate şi Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva lui Cristian Popescu Piedone şi a caracatiţei cu rude şi pile pe care a...

Ciolacu nu-l lasă pe Robert Negoiță să intre în cursa pentru Capitală: "E candidat la Sectorul 3 și lucrurile așa vor rămâne"

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 19 aprilie, că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat foarte bun al alianţei PSD -...