Un lider paranoic, inconjurat de mercenari brutali si o armata slaba reprezinta ingredientele unui cocktail periculos care, foarte repede, poate conduce catre sacrificari in masa. Cam asa poate fi rezumata situatia din Libia. Astfel ca Occidentul este obligat sa se poarte cu manusi de catifea.
Sa fie Libia tara in care norocul i-a parasit pe revolutionarii arabi? Schimbarile de regim din Tunisia si Egipt au produs victime, dar, istoric privind, revolutiile de acolo nu au fost sangeroase si nici dramatice. In cele din urma, nu trebuie uitat ca aparatul de stat din tari precum Egipt, Siria sau Irak a fost cladit in anii '50, cu ajutorul URSS si chiar cu sustinerea nationalistilor germani fugiti din tara natala.
Au rezultat tari cladite pe experienta celor mai severe regimuri totalitare cunoscute in secolul 20, dupa cum analizeaza Deutsche Welle.
Prin urmare, este destul de surprinzator cat de repede au fost eliminate regimurile politice autoritare din Tunisia si Egipt. Acest lucru se datoreaza, partial, faptului ca liderii respectivi nu au stiut sa explice oamenilor de ce inca mai sunt la putere. In consecinta, regimurile s-au prabusit sub presiunea valului de tinerete care a protestat in strada.
Un paranoic fara scrupule
Libia este, insa, diferita. Unul dintre motive este acela ca granitele dintre vechiul regim si tinerii revolutionari nu sunt destul de clare. In plus, exista familii si clanuri, dintre care multe au fost sustinute de dictator, iar altele marginalizate. Moammar Gaddafi este un domnitor, care inca mai crede in misiunea sa ideologica. Poate fi paranoic, dar este destul de inteligent si total lipsit de scrupule incat sa continue lupta.
El este mult mai pregatit pentru o eventuala rebeliune masiva decat alti dictatori din zona. Timp de decenii, el a slabit intentionat pozitia fortelor armate, pentru a nu crea un alt pol de putere in Libia.
In Tunis si Cairo, pana la urma, generalii au fost cei care i-au dat jos pe Ben Ali si Mubarak. In Libia nu exista o astfel de opozitie militara, deoarece, asemenea regimului din Iran, Gaddafi se bazeaza pe forte paramilitare atent selectate, care i-au jurat credinta pana la moarte.
Comunitatea internationala a inteles la timp ca un lider paranoic amestecat cu o armata slaba si mercenari sadici reprezinta un mix periculos care, foarte usor, poate conduce catre un masacru in masa.
Prin decizia de a impune sanctiuni clanului din jurul lui Gaddafi, Consiliul de Securitate al ONU arata ca, daca vrea, comunitatea internationala poate sa actioneze repede si decisiv.
Putem sa speram ca rezolutia Consiliului de Securitate va avea un efect asupra fortelor politice din jurul lui Gaddafi, care ar trebui sa accepte faptul ca, la un moment dat, va incepe un proces penal impotriva lor pentru incalcarea drepturilor omului.
Extinderea agoniei?
Rezolutia, insa, este problematica, deoarece limiteaza posibilitatile de retragere ale lui Gaddafi. In cazul in care Consiliul de Securitate va preda "cazul Libia" imediat la Haga, atunci Curtea Penala Internationala ar putea formula acuzatiile, ceea ce inseamna ca lumea politica internationala nu va putea miza pe o intelegere cu Gaddafi, cum ar fi de exemplu o retragere imediata, in schimbul neformularii acuzatiilor. Prin urmare, rezolutia ar putea prelungi agonia Libiei.
Comunitatea internationala ar trebui sa fie pregatita pentru orice scenariu posibil si sa dispuna de planuri de interventie rapida, daca Gaddafi va incepe sa omoare cetateni libieni, fara mila, sau va recurge la arme chimice.
Occidentul nu trebuie sa se grabeasca, deoarece acestea sunt revolutiile cu care arabii din Africa de Nord se pot mandri. Iar aceasta mandrie este baza transformarii societatii din regiune.
Orice interventie militara a Occidentului ar putea fi interpertata ca agresiune militara si ar conduce la acuzatii de imperialism sau o recolonizare a nordului Africii. Iar organizatiile teroriste, precum Al-Qaida, de-abia asteapta astfel de motive.