Ne meritam locul? (Opinii)

Va propun un exercitiu de imaginatie. Anul 2014. Rusia, intr-o extrem de periculoasa ofensiva. Crimeea anexata. Informatii nelinistitoare despre planuri de atac asupra Ucrainei, Finlandei si tarilor baltice. Transnistria intr-un echilibru tot mai fragil.

Romania in afara NATO si UE, intre ape, fara reformele facute in ultimii 10 ani, cu o clasa politica si mai corupta, cu o justitie complet subordonata politic, la fel ca in 2004. Fara DNA, fara ANI, poate fara CCR sau cu o CCR decorativa. O Romanie de capul ei si pe cont propriu, teritoriu tampon intre Rusia si lumea civilizata. Ce am fi simtit? Ce am fi gandit? In ce situatie eram? De ce ne-am fi temut? Cum am fi privit ziua de maine?

Da, poate ca intrarea in NATO si UE nu ne-a adus exact ceea ce gandeam in momentul de maxim entuziasm. Cainii nu umbla cu covrigi in coada prin Romania si nici nu ploua cu carnati. Dar ceea ce avem acum, apartenenta la lumea civilizata, face cat toti covrigii si toti carnatii din lume. Afara e furtuna, tuna, fulgera, in casa poate ca nu e chiar raiul pe pamant, dar suntem la adapost.

Am avut o sansa istorica pe care inca nu stiu daca o apreciem la justa ei valoare. Cu atat mai mult cu cat nu stiu daca la momentul respectiv o meritam 100%. Si aderarea la NATO si integrarea in UE au fost favorizate de un context geopolitic care a jucat pentru noi si a determinat concesii din partea partenerilor pe care in alte conditii poate ca nu le-am fi primit.

Intrebarea este ce facem acum cu aceasta sansa istorica? Cat atasament manifestam noi ca popor fata de valorile occidentale sub acoperisul carora Romania este, dupa cum afirma presedintele Basescu, mai sigura ca niciodata din punct de vedere al securitatii.

In opinia mea, prea putin. Iar argumentul pe care ma bazez este presiunea publica infima pe care poporul roman o pune pe clasa politica pentru respectarea acestor valori, incepand cu statul de drept.

N-am vazut decat o mana de oameni iesind in strada dupa martea neagra, dar am vazut cum politicieni corupti sunt votati cu constiinciozitate la fiecare rand de alegeri. N-am vazut oameni revoltati cand un politician de varf al acestei tari vorbea despre revocarea judecatorilor CCR sau cand Curtii Constitutionale i-au fost amputate atributii prin ordonanta de urgenta, dar vad cum prea multi romani reactioneaza la agitatii nationaliste ieftine.

Ne preocupa mai mult Jobbik decat faptul ca hotararile definitive ale instantei supreme nu sunt respectate in cazul unor parlamentari incompatibli. Atat de multi romani sunt dispusi sa faca un erou antijustitie dintr-un politician care refuza sa respecte rigoarea legii dupa ce a primit un verdict definitiv de incompatiblitate din partea ICCJ.

Din pacate, avem o clasa politica specifica mai degraba unei societati din afara celor doua blocuri din care avem norocul sa facem parte. Si ea este asa pentru ca avem un electorat in mare masura lipsit de exigente, care nu a metabolizat valorile occidentale si un alt electorat, mai exigent, dar care in loc sa puna presiune, si in strada daca este nevoie, prefera sa se retraga, sa iasa cu totul din jocul politic acceptand implicit, constient sau nu, ca in felul acesta sansa unei reale schimbari este nula.

De ce nu ne-a adus integrarea ceea ce speram? E mai usor probabil sa invocam o conspiratie universala impotriva pasnicului si muncitorului popor roman. Dar oare nu este vorba despre propriul nostru esec de a apuca cu doua maini toate sansele pe care le aveam, asa cum a facut Polonia, tocmai din cauza compromsiului pe care-l giram zilnic?

Opinia mea este ca in vara lui 2012 am fost la un pas de dezastru, iar el nu s-a produs, de fapt, nu pentru ca romanii s-ar fi opus cu duritate derapajului de la regulile democratiei, ci pentru ca partenerii occidentali nu ne-au dat drumul, nu ne-au lasat sa ne ducem in directia spre care, ma tem, eram deja incolonati. Si nu ma refer aici la persoana unui presedinte, ci ma refer la toate ilegalitatile grave care cred ca s-au comis in acea vara, impotriva carora reactia publica din Romania a fost timida.

Suntem unde suntem. Am primit, in mare masura cadou, un statut pentru care la Kiev, spre exemplu, se moare. Ce facem cu el? Ce intelegem din el? Cum ne intarim noi statutul european si nord-atlantic prin propria conduita, prin propriile exigente? Nu vom avea niciodata o alta clasa politica decat aceea pe care o meritam si nu vom trai niciodata mai bine decat votam. Mai rau, da. Dar mai bine, nu.

Cat timp respectul pentru valorile occidentale primordiale nu va fi intrat in fibra noastra, pana cand cu ajutorul lor nu vom repara ravagiile facute in ea de atatia ani de comunism, nu cred ca ne vom merita acest statut, iar pericolul de a-l pierde va ramane mereu prezent.

Ce n-a văzut CTP în 34 de ani de alegeri libere: ”Doar Ceaușescu îl poate egala pe Ciociu. Ca pe o turmă de mancurți...”

Retragerea lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei a fost comentată acid de jurnalistul Cristian Tudor Popescu, care i-a criticat dur pe președinții PSD și PNL, Marcel...

Candidatul USR la Primăria Sectorului 5 a depus o plângere la DIICOT împotriva lui Cristian Popescu Piedone

Avocatul şi liderul consilierilor USR din Sectorul 5, Alexandru Dimitriu, a depus joi dimineaţă, 25 aprilie, o plângere la DIICOT împotriva primarului Cristian Popescu Piedone şi ”a...