Romania, prizoniera unui mediu de securitate ostil?

Analiza rezultatelor recentului summit NATO de la Varsovia doar prin prisma consecintelor sale pentru Romania, de unde si criticile la adresa prestatiei presedintelui Iohannis, este un exercitiu de consum intern.

Citeste toate textele scrise de Cosmin Popa pentru Ziare.com

Binevenita, pentru o clasa politica obisnuita sa compenseze "performantele" interne modeste cu reale sau pretinse succese de politica externa, perspectiva in cauza nu este insa suficienta pentru a intelege deplin situatia in care ne gasim.

Oricat de mult ne place sa fim critici la adresa romanilor si a Romaniei, de la care asteptam fiecare atatea lucruri bune, cu greu se poate crede ca presedintele Iohannis ar fi putut obtine mai multe decizii clare.

Tara face parte dintr-o alianta politico-militara cu impact global, iar procentul in care interesele nationale de securitate ale fiecarui membru se regasesc in deciziile colective este direct proportional cu greutatea politica si militara a acestuia.

Politica agresiva si destul de imaginativa a Rusiei din ultimii ani a surprins total nepregatit dispozitivul de securitate occidental din Europa. Anii in care sud-estul Europei si regiunea Marii Negre au fost ignorate de administratiile occidentale, dar mai ales de cea de la Washington, la care s-au adaugat realele succese ale initiativelor rusesti de extragere a Europei de Vest din "frontul" euroatlantic, isi spun acum pe deplin cuvantul.

Intrarea Osetiei de Sud si a Abhaziei sub "suzeranitate" ruseasca, ocuparea Crimeii si "securizarea" peninsulei prin provocarea razboiului civil in sud-estul Ucrainei au schimbat paradigma de securitate a Marii Negre.

Rusia a devenit astfel singura stapana a litoralului estic si nordic al Marii Negre, Ucraina, Georgia si Moldova, dar nu doar acestea, devenind practic imposibil de protejat, in fata unei ofensive militare rusesti pe scara larga.

Mai mult, prin preluarea controlului asupra Stramtorii Kerci, Marea Azov a fost internalizata, Ucraina ramanand cu 350 km de litoral imposibil de aparat.

Odata transformata intr-o Mare Nostrum, flota ruseasca de la Marea Neagra a intrat intr-un proces accelerat de modernizare, de natura sa-i permita punerea in aplicare a tacticii anti-access area denial (crearea unor zone restrictionare a accesului), de curand intrata in doctrina navala a Federatiei Ruse.

Deteriorarea relatiilor cu Turcia era singurul "inconvenient" care strica frumusetea tabloului strategic rusesc, insa prezentarea de scuze, ce-i drept intr-o forma voalata, de catre Ankara, pare sa-i indeptateasca optimismul lui Putin, cu privire la un condominium ruso-turc in Marea Neagra.

Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, infiintarea Grupului naval permanent din Marea Mediterana, pe fondul implicarii rusesti crescande in Siria, i-a readus pe rusi, dupa foarte multa vreme, in postura de putere navala in Mediterana Orientala.

Scopul unei astfel de prezente, dincolo de sustinerea regimurilor loiale din Orientul Mijlociu, este acela de a pune in practica un dispozitiv inaintat de aparare a Marii Negre "rusesti", care sa includa si accesul la rutele de transport din Atlantic. Ceea ce nu a reusit inca sa faca pe uscat, adica sa obtina dreptul de a detine sfere de influenta, Rusia a realizat deja pe ape.

Suntem incapabili sa ne aparam interesele?

Raspunsul NATO, dat la Varsovia, a fost intarirea flancului baltic al NATO si plasarea Marii Negre in anticamera deciziilor strategice.

Situatia nu se datoreaza presupusei incapacitati a romanilor de a-si apara interesele, ci optiunii de temporizare a conflictului cu Rusia pe care a luat-o Alianta.

Plasarea de trupe sub egida NATO in zona baltica, decizie completata de initiativa americana de sporire a prezentei militare in Romania si de asumarea de catre NATO a scutului antiracheta, certifica dorinta unei consolidari in trepte a pozitiilor occidentale pe teritoriul fostului "lagar socialist".

Prin intarirea flancului nordic, NATO isi arata hotararea de a-si apara traseele strategice din Atlanticul de Nord, iar prin amanarea deciziilor privitoare la Marea Neagra, NATO vrea sa arate Rusiei ca exista inca spatiu de negociere.

Noul curs NATO in relatia cu Rusia, inspirat de tarile "vechii Europe", care presupune, cel putin teoretic, atat consolidarea flancurilor "fragile", cat si intensificarea dialogului cu Moscova, nu putea ramane fara urmari in deciziile summit-ului de la Varsovia.

Jocul a fost acceptat de Putin

Declaratiile retinute ale inaltilor reprezentanti rusi, de la finalul summit-ului, arata ca Moscova este, cel putin la fel ca Bruxelles-ul, interesata de reusita Consiliului Rusia-NATO, adica de detensionarea situatiei militare din Europa.

Propunerea finlandeza de intarire a securitatii aviatice la Marea Baltica, Afganistanul, Siria, situatia din Ucraina si amenintarea terorista sunt subiecte de discutie unde exista spatiu de compromis, atat din partea NATO, cat si din cea a Rusiei.

O prima concesie, cu rol de captare a bunavointei rusesti, a fost deja facuta de NATO. Amanarea discutiei pe fond legata de flota NATO de la Marea Neagra, initiativa care a adus Moscova in pragul isteriei, pentru ca era singura de natura sa genereze pericole majore la adresa sistemului rus de securitate din Marea Neagra, este un semnal evident in directia lui Putin.

In cazul in care Rusia va raspunde prin concesii similare in privinta Ucrainei si Afganistanului, decizia va fi din nou amanata.

In caz contrar, ea va reveni, mai repede decat ne asteptam, pe masa liderilor occidentali.

Liderii europeni stiu ca una dintre "bataliile" hotaratoare pentru securitatea sistemul euroatlantic se va da la Marea Neagra, dar inca nu sunt pregatiti sa-si asume responsabilitatea unui nou "razboi rece" cu Rusia.

Fie ca vor sau nu sa recunoasca, acesta este insa in plina desfasurare. Oricat de nesemnificativa ar fi o facilitate militara NATO la granitele Rusiei, Moscova va acuza presiunea militara occidentala si o va folosi ca pretext pentru a justifica intarirea propriei capacitati ofensive, aflata in desfasurare inainte de revenirea la viata a NATO.

In privinta regiunii Marii Negre, fie ca ne referim la interesele militare sau la acelea energetice, agendele Occidentului si ale Rusiei sunt ireconciliabile.

Rusia detine controlul Marii Negre si este greu de crezut ca absenta unui raspuns pe masura al NATO o va face sa inceteze programul de modernizare a flotelor sale militare sau pe acela al fortelor aero-cosmice, unde Crimeea joaca un rol extrem de important, prin pozitionarea regimentului de bombardiere strategice TU-22M3, cu rol de "descurajare" in Europa de Sud-Est.

Moscova este angajata in plin efort de modificare a rezultatelor sfarsitului primei runde a "razboiului rece", cel desfasurat intre 1944 si 1989.

Concurenta militara cu Occidentul este doar una dintre modalitatile in care vrea sa arate ca este pregatita sa-si asume un rol global, asemanator cu acela al URSS.

Semnarea unui pact european de securitate, incheierea unui "parteneriat strategic" cu UE, in baza unui "numitor comun" (a se citi indepartarea SUA din Europa), transformarea OSCE in "principala platforma politica pentru formarea unui sistem european unic de securitate" sunt doar cateva dintre directiile in care actioneaza.

De multe ori, cantecele de sirena ale lui Putin ii atrag pe "realistii" din "vechea Europa", fapt care explica atat absenta unei viziuni comune in privinta sistemului occidental de securitate la Marea Neagra, cat si inmultirea apelurilor la relaxarea sanctiunilor si la evitarea izolarii diplomatice a Rusiei.

Ceea ce ingrijoreaza in pozitiile unor tari ca Franta, Italia, iar uneori si Germania nu este atat dorinta de a face "afaceri" cu Rusia, ci absenta eforturilor de a stabili cu aceasta care sunt zonele si domeniile supuse negocierii.

Romania pare aproape prizoniera unui mediu de securitate ostil

Cu un vecin-aliat ca Bulgaria, al carei premier, cu aerul ca nu-si da seama ce face, recomanda doar NATO sa se reprofileze pe turism, Romania pare aproape prizoniera unui mediu de securitate ostil.

Desi angajamentul principalei armate NATO fata de Romania este fara precedent, a venit totusi momentul sa intelegem ca intarirea capacitatilor nationale de aparare este o prioritate stringenta.

Nicio prezenta militara aliata, fie ea si americana, nu poate suplini capacitatile nationale de aparare, care pentru o tara de dimensiunile si potentialul Romaniei trebuie sa fie semnificative.

Brigada NATO pe o structura romaneasca, gruparea navala NATO din Marea Neagra sunt contributii inspirate ale Bucurestiului la ceea ce, mai devreme dau mai tarziu, cu siguranta ca va fi "raspunsul adecvat" dat Rusiei.

Pana atunci, Romania trebuie sa se asigure ca va putea si va avea cu ce sa contribuie semnificativ la ambele initiative.

Discutiile despre relatia strategica a Romaniei si a Poloniei cu SUA, lansate intr-un format diplomatic semnificativ pentru contextul in care s-a desfasurat, pot fi considerate aproape o reactie critica a Bucurestiului la "amanarea" unei discutii serioase despre rolul NATO in Marea Neagra. O replica "nervoasa" a reprezentantilor Romaniei, in conditiile in care tara trebuie sa fie solidara cu aliatii sai si in replierile lor tactice, ar fi fost mai mult decat contraproductiva.

Ceea ce trebuie sa faca Bucurestiul este sa invete bine pe cine poate conta in propriile demersuri de intarire a granitelor lumii occidentale, neuitand nici un moment ca angajamentul militar colectiv al aliatilor nu poate functiona eficient daca nu e completat de unul national pe masura.

Cosmin Popa este cercetator stiintific al Institutului de Istorie "Nicolae Iorga" al Academiei Romane, conferentiar-asociat la Facultatea de Istorie si Stiinte Politice, Universitatea "Ovidius", Constanta, conferentiar-asociat la Institutul Diplomatic Roman. Este specializat in istoria URSS/Rusiei si istoria Europei Centrale si de Sud-Est, perioada comunista si contemporana. A studiat la Bucuresti si la Moscova si este membru al Comisiei bilaterale a istoricilor din Romania si Rusia.

Despre ce vrei sa scriem?