Rusia vs Turcia - la limita razboiului: "Oricand evolutiile pot scapa de sub control". Ce vrea Putin? Interviu

Tensiunea intre Rusia si Turcia poate escalada dramatic si oricand evolutiile pot scapa de sub control, spune analistul Armand Gosu, care se asteapta totusi sa primeze interese comune ale celor doua tari, cu o relatie economica solida, dar si relatia personala excelenta pana in prezent dintre Putin si Erdogan.

Intr-un interviu acordat Ziare.com, Armand Gosu a explicat care sunt mizele lui Vladimir Putin in acest moment: "alianta antihitlerista este modelul de coalitie despre care vorbesc analisti rusi apropiati de Kremlin." Moscova vrea sa arate Vestului ca este un pol de putere mondial, iar cel mai important lucru pentru Putin este ridicarea sanctiunilor care au lovit puternic economia Rusiei.

"Prima conditie, departe de a fi indeplinita, este ca Rusia sa duca o politica externa previzibila. Daca vrea ridicarea sanctiunilor, Rusia trebuie sa indeplineasca prevederile acordului de la Minsk. Sunt semnale pozitive care vin din estul Ucrainei, dar nu suficiente", spune Armand Gosu.


Criza Statul Islamic, culminand cu atentatele teroiste de la Paris, pare sa fi redesenat geopolitica transformand un Putin paria intr-un Putin frecventabil, chiar curtat in numele antiterorismului. A fost liderul de la Kremlin marele beneficiar politic al acestui moment, cel putin pana in momentul incidentului cu Turcia?

Liderul de la Kremlin nu devine mai frecventabil dupa oricat de multe atentate teroriste s-ar produce. Insa Putin a reusit sa obtina unele dividende de pe urma acestora. Si nu e vorba doar de atentatul de la Paris, unde au pierit 129 de oameni, ci si de prabusirea avionului rusesc in Peninsula Sinai, atentat in care au murit 224 de oameni.

De altfel, dupa ocuparea Crimeii si izolarea internationala a Rusiei, dialogul lui Putin cu Occidentul se poarta prin campania militara din Siria si prin intermediul reactiilor la atentatele teroriste revendicate de Statul Islamic. Recunoscand faptul ca A 321 a fost tinta unui atentat, Putin transmite Occidentului ca si el este tot o victima a terorismului.

Dar a recunoscut cu intarziere, desi era evident de ceva vreme ca a fost atentat terorist. De ce?

Nu intamplator Putin a recunoscut dupa Paris. Atentie la cronologie, avionul s-a prabusit la 31 octombrie. Imediat, Kremlinul a negat varianta atentatului. La 10 noiembrie, seful administratiei prezidentiale vorbea de o ancheta care se va incheia abia la sfarsitul anului. Dupa Paris, la 17 noiembrie, seful FSB, Bortnikov, ii raporteaza presedintelui Putin ca prabusirea avionului este un atentat terorist cert.

Insa, inca din 4-5 noiembrie, oricum dupa discutia telefonica cu premierul britanic Cameron, Putin trebuie sa fi stiut acest lucru, de vreme ce a ordonat evacuarea turistilor rusi si a interzis zborurile catre Egipt.

Liderul de la Kremlin a folosit emotia starnita de atentatele de la Paris, fluturand perspectiva colaborarii intr-o coalitie ad hoc indreptata impotriva Statului Islamic.

Alianta antihitlerista este modelul de coalitie despre care vorbesc analisti rusi apropiati de Kremlin.

Initiativa acestei coalitii apartine totusi presedintelui Hollande.

Da, pentru ca Parisul a fost lovit de atentatele teroriste, de aceea este o mare presiune publica asupra lui Hollande. Sa nu uitam ca in acest an Franta a fost lovita de mai multe ori de teroristi.

Scena politica e foarte agitata, prin aceasta initiativa, Hollande incearca sa-si consolide pozitia. Rivalul sau de dreapta, Nicolas Sarkozy, a vizitat Moscova la sfarsitul lunii octombrie, bucurandu-se de o primire foarte buna, iar lidera extremei drepte, Marine Le Pen, la randul ei are relatii bune cu Kremlinul.

Astfel, vizita lui Hollande la Moscova pusa sub semnul constituirii unei coalitii antiteroriste raspunde si unei mari presiuni a opiniei publice franceze. Putin a dovedit empatie fata de drama francezilor. L-a sunat imediat pe Hollande si a ordonat militarilor rusi dislocati in Siria sa mentina contactul cu cei francezi si sa-i trateze ca si cand ar fi aliati. Navele rusesti au stabilit legatura cu cele din flota militara franceza aflata in estul Mediteranei.

Acum, odata cu doborarea bombardierului SU - 24 de catre avioanele de vanatoare turcesti, realizam cat sunt de importante aceste contacte intre militarii care se afla pe acelasi teatru de operatiuni practic.

Cat de grav este acest incident intre Rusia si Turcia?

Foarte. Tensiunea poate escalada dramatic. Avem de-a face cu doi lideri autoritari si populisti, Erdogan si Putin, care au in spate popoare cu un trecut imperial, de care sunt foarte mandre. Oricand evolutiile pot scapa de sub control.

Totusi, plec de la premisa ca, desi in Siria interesele Moscovei si Ankarei sunt partial divergente, pe multe alte dosare importante Rusia si Turcia au interese comune si s-au coordonat bine in ultimii ani. La care se adauga si relatia personala excelenta pana in prezent dintre Putin si Erdogan. Relatia bilaterala este foarte solida pe plan economic si in schimburile comerciale.

Ce vrea, de fapt, Putin in Siria?

Obiectivul strategic urmarit de Rusia este reformatarea sistemului global de securitate, mostenit dupa prabusirea URSS si incheierea Razboiului Rece. Occidentul refuza acest lucru, pentru ca nu e in interesul sau.

Prin campania militara din Siria, Moscova vrea sa arate Vestului, mai ales SUA, ca Rusia poate actiona global, ca nu este doar o putere regionala, ci un pol de putere mondial, intr-o lume multipolara.

In schimbul participarii Rusiei la coalitia antiterorista, Vestul ar putea sa faca unele concesii. Exista riscul ca, sub presiunea antiterorista, Ucraina, chiar si R.Moldova, sa fie uitate de Occident pentru ca aceste teme sa nu mai inaspreasca tonul discutiilor cu Kremlinul?

Exista limite in aceasta colaborare. De pilda, Rusia doreste sa-si mentina influenta in Siria. Moscova ar putea renunta la Bashar al-Assad, a dat cateva semnale in aceasta directie, dar vrea pastrarea regimului politic actual la Damasc.

Orice aranjament presupune negocieri anevoioase, asumarea unui calendar complicat care sa duca in Siria la alegeri recunoscute de toti cei interesati.

Deci e nevoie de participarea Rusiei la negocierea unei formule de pacificare. Ceea ce se intampla deja sunt contacte intre Moscova si Washington pe acest dosar, cel mai recent la Viena, la 15 noiembrie. In cazul coordonarii operatiunilor militare intre Rusia si celelalte forte ale coalitiei anti-ISIL, atunci s-ar putea crea baza unei apropieri, care sa permita si discutarea dosarului ucrainean.

Prima conditie, departe de a fi indeplinita, este ca Rusia sa duca o politica externa previzibila. Daca vrea ridicarea sanctiunilor, Rusia trebuie sa indeplineasca prevederile acordului de la Minsk. Sunt semnale pozitive care vin din estul Ucrainei, dar nu suficiente.

Ce vrea acum Putin de la Occident in chestiunea ucraineana?

Ridicarea sanctiunilor. Este cel mai important lucru pentru Kremlin. Putin stie ca proiectul Novorossia a esuat. A ocupat si anexat Crimeea, dar abia acum se vede ca e foarte complicat s-o administreze fara Novorossia, adica fara sudul si estul Ucrainei care leaga Crimeea de Rusia pe uscat. Controleaza Donbass-ul sperand sa tina in sah Kievul si sa blocheze astfel orice tentativa a Ucrainei de a se apropia serios de Vest.

In acelasi timp, Rusia este puternic lovita de sanctiunile economice. In trimestrul al III-lea, PIB-ul a continuat sa scada cu 4,1%, deficitul bugetului federal este urias, incasarile din exportul de resurse energetice au scazut dramatic. Pentru prima data dupa 2009, pretul la barilul de petrol a coborat sub 40 de dolari, pretul la carbune a atins un minim istoric in aceasta toamna, nichelul, unde Rusia controleaza peste 90% din piata mondiala, este mai ieftin cu 40%.

Din cauza sanctiunilor, sistemul bancar scartaie din toate incheieturile. In primele 10 luni ale acestui ani, peste 80 de banci si-au pierdut licentele de operare, iar in Rusia iarna e tare lunga si grea. Si e abia la inceput.

Nu exclud ca Putin sa obtina in ianuarie, gratie progreselor in implementarea Minsk 2 si a disponibilitatii de a participa la campania antiterorista, unele concesii din partea UE.

Au circulat informatii privind actiuni diplomatice ale Berlinului si Parisului pentru ridicarea sanctiunilor indreptate impotriva persoanelor particulare, tocmai pentru a incuraja disponibilitata de colaborare manifestata de Moscova in ultimul timp. Numai ca mecanismul UE de luare a deciziilor este foarte complicat, o astfel de initiativa putand fi blocata usor de statele din Est, mult mai sensibile la amenintarile rusesti.

Nu trebuie uitat ca Putin actionand contra cronometru ramane totusi imprevizibil. Pe de o parte, sanctiunile economice diminueaza capacitatile militare ale Rusiei, in doi ani tara riscand sa ramana fara rezerve financiare. Pe de alta parte, din ianuarie 2017, la Casa Alba va veni un nou presedinte care ar putea sa adopte o linie politica mult mai dura fata de Rusia.

De unde graba lui Putin de a obtine in 2016 un aranjament negociat cu Vestul, macar cu o parte a lui. Pentru ca, in an electoral, nimeni de la Washington nu va negocia un acord global cu Putin. Cu atat mai putin presedintele Obama.

Daca acestea ii sunt interesele strategice, de ce pluseaza atat de mult Putin in criza cu Turcia? Isi poate strica tot jocul.

Putin e obligat sa reactioneze cat timp are soldati morti. E umilit pentru ca Erdogan a facut ce nu se astepta sa faca. Putin l-a confundat cu Obama.

Ce-ar trebui Vestul sa obtina intr-o negociere cu Putin? Pentru a nu repeta vechile istorii cu Pactul Molotov-Ribbentrop, Ialta si Malta.

In primul rand, sa respinga categoric ideea sferelor de influenta, pe care Rusia o vrea parte a unui nou aranjament de securitate. Sfere de influenta au existat in secolele XIX si XX, sunt depasite istoric. Retragerea trupelor si mercenarilor rusi din Donbass, cu asigurarea unor drepturi de nivel european pentru minoritatea rusa de acolo.

Crimeea va fi o nuca tare, dar se poate imagina un mecanism de rezolvare a problemei: fie restituita fara conditii Ucrainei, fie instaurat un mandat ONU sau UE, cu un calendar care sa prevada si un referendum la care populatia sa-si decida liber viitorul.

Refacerea integritatii teritoriale a Georgiei si Republicii Moldova, prin imaginarea unor mecanisme internationale care sa dezghete aceste conflicte, rezolvandu-le de o maniera rezonabila. As mai putea adauga si alte cateva puncte, dar prefer sa ma opresc la dosare din regiunea noastra, care ar trebui sa intereseze Bucurestiul in cel mai inalt grad cu putinta.

In conditiile acestei crize uriase, instalarea dlui Comanescu in locul dlui Aurescu la MAE este o veste buna? Este diplomatia romaneasca la inaltimea momentului?

Cred ca este o veste buna, Lazar Comanescu este un diplomat cu experienta. A ocupat posturi importante de ambasador la NATO, UE, la Berlin. Da, ministrul Comanescu este un diplomat din scoala veche, de la care publicul nu pare sa aiba mari asteptari.

Totusi, cred ca el va aduce mai multa coerenta in politica externa a Romaniei, MAE, Guvernul, Cotroceniul si SIE urmand sa interpreteze aceeasi partitura de acum incolo.

Este nevoie de depolitizarea, profesionalizarea corpului diplomatic sau MAE sta mai bine decat alte ministere?

Urgenta cred ca este anchetarea votului din diaspora din noiembrie 2014. Sigur ca in corpul diplomatic e nevoie de depolitizare, de indepartarea catorva dintre cei transferati in MAE de la PSD si partidele care l-au sprijinit pe Ponta, si care paraziteaza nu doar schema ministerului, ci si pe cele ale ambasadelor si consulatelor generale si chiar ale ICR-urilor. Personal, nu sunt optimist, cred ca va fi un mandat limitat la administrarea treburilor curente.