Presedintele Barack Obama a semnat un ordin excutiv, vineri, care prevede sanctionarea a trei organizatii nord-coreene si a zece persoane fizice din aceeasi zona, ca reactie la atacul cibernetic impotriva companiei Sony Pictures Entertainment.
Sanctiunile interzic accesul respectivilor nord-coreeni la sistemul financiar al Statelor Unite precum si intrarea lor pe teritoriul american. In mod normal, ar fi fost de asteptat ca cei vizati sa fi aparut cu o reactie publica fata de atacul la adresa lor, cu recunoastera vinei sau cu o dezaprobare. Nici vorba de asa ceva.
Departe, in istorie
Si nu e primul caz. Iranul nu lasa de inteles ca e sesibil la sanctiuni, iar Rusia pretinde ca sanctiunile se vor intoarce inapoi in Occident, ca un bumerang, si inventeaza propriile replici.
E normal sa ne intrebam cum de isi permit cei admonestati sa trateze cu "je m'en fiche" niste lovituri de maciuca, cel putin dureroase, daca nu si rusinoase?
Isi permit, intrucat dupa cum se vede, efectele sanctiunilor sunt modeste, sau cel putin insuficiente ca sa-si atinga adevarata tinta si gadila adversarul pe la talpi, in loc sa-l faca sa simta ca doare la partea sensibila.
Aceasta ineficienta din secolul XXI ne indreptateste sa reflectam putin gandind daca au existat asemenea presiuni in trecutul istoric si ce efecte au produs ele atunci, comenteaza Project Syndicate.
Istoria ne trimite tocmai in anul 432 i.Hr, cand generalul grec Pericles a vrut sa-i pedepseasca fara violenta pe locuitorii din Megara, pentru faptul ca rapisera trei femei din casa unei curtezane.
Pentru indrazneala lor, megarienii trebuiau pedepsiti, dar trimiterea soldatior care sa-si riste viata si sa-si verse sangele pentru atata lucru i s-a parut lui Pericles o treaba disproportionata. Si atunci a aplicat prima sanctiune economica nascocita in istorie.
Le-a interzis megarienior accesul in portul si in pietele din Delos, ceea ce reprezenta o lovitura grea economica, dat fiind ca acestia traiau aproape exclusiv din comert. Restituirea uneia din femei n-a dat satisfactie si a dus la declansarea razboiului peloponeziac, care a durat opt ani. Cu alte cuvinte, sanctiunile au esuat.
Sunt si cazuri cand sanctiunile si-au facut efectul
In timpurile moderne, procedeul sanctiunilor economice a aparut pentru prima oara in 1970 sub administratia Carter, pentru apararea drepturilor omului. Mai tarziu, in 1980, au fost din nou aplicate pentru a opri proliferarea nucleara. Nu e cazul sa comentam rezultatele.
Mai tarziu, sanctiunile economice impotriva Serbiei, din 1990, nu au descurajat-o sa atace Bosnia, cu urmarile pe care le stim.
Nici sanctiunile aspre ale Statelor Unite impotriva Cubei n-au reusit sa-i puna piciorul in prag lui Fidel Castro. El Lider Maximo a suportat cu stoicism si rabdare toate consecintele si abia in zilele noaste se simt semne de destindere, dupa ce tiranul a parasit scena.
Proliferarea nucleara continua, drepturile omului nu sunt peste tot respectate, Iugoslavia s-a facut tandari si uneori ne intrebam daca sanctiunile economice nu sunt cumva niste masuri aplicate numai pentru ca liderii sa demonstreze telespectatorilor ca "fac si ei ceva".
Totusi, sunt cazuri cand sanctiunile functioneaza. Datorita lor, de exemplu, a fost abolit apartheidul in Africa de Sud. Tot prin sanctiuni, a fost readus Iranul la masa negocierilor, desi nu se stie inca daca negociaza cu adevarat sau trage cumva de timp, cum a mai facut-o.
Kremlinul simte ca ustura, dar tine coada sus
Dar toate par sa fie un nimic pe langa ce se petrece in Rusia. Sanctiunile au dus la prabusirea rublei si la escaladarea exponentiala a preturilor, iar Kremlinul reuseste sa-si pacaleasca propria populatie, inducand in opinia publica ideea ca Occidentul n-are alte scopuri, decat sa puna Rusia "in genunchi".
Acum, cand rubla s-a prabusit iar preturile au devenit incontrolabile in toata Rusia, este momentul ca opinia publica sa inteleaga ca nimeni nu e pus sa stea in genunchi, dar dreptul international trebuie respectat de toti. Inclusiv de Putin.
In Grecia antica, sanctiunile lui Pericles n-au putut evita conflictele si, in cele din urma, au netezit drumul spre razboiul peloponesiac, care a urmat.
In zilele noastre, avem prea multe arme de nimicire, pentru ca, macar de teama lor, sa optezi mai curand pentru negocieri decat pentru violenta. Singura cerinta e ca respectivele sanctiuni sa fie destul de "convingatoare". In asta consta marea arta a liderilor de azi.