Ziare.com

Statul Islamic din Siria si Irak: originile raului

Vineri, 08 Ianuarie 2016, ora 21:00

   

Statul Islamic din Siria si Irak: originile raului
Catastrofa actuala din Siria si Irak nu este un accident istoric. La originea ei, acum exact 100 de ani, au stat tradarea, minciuna, lacomia, carora li s-au adaugat ignoranta si aroganta unor puteri occidentale. Astazi, scadenta a sosit.

Toate elementele sunt intrunite, alarmant, pentru a sugera ca in 2016 razboiul din Orient va lua o turnura si mai grava.

La inceput a fost razboiul, mai exact Primul Razboi Mondial. In noiembrie 1914, la insistentele Germaniei (cu care se aliase), sultanul otoman, care detinea si titlul de "calif al islamului", a proclamat oficial jihadul impotriva imperiilor britanic, francez si rus. Jihadul proclamat de otomani nu a schimbat mersul razboiului, dar Londra nu stia asta atunci si se temea: cateva sute de milioane de musulmani traiau in teritoriile controlate de Imperiul britanic.

Ca urmare, intre aprilie si noiembrie 1915, Marea Britanie a incercat sa doboare rapid Imperiul Otoman printr-o lovitura directa in stramtoarea Dardanele. Ofensiva a fost un esec usturator. Britanicii au pierdut peste 250.000 de militari si mare parte din flota trimisa acolo. Infranta, Londra a schimbat tactica si a demarat, in noiembrie 1915, negocieri secrete cu Parisul in vederea delimitarii viitoarelor sfere de influenta in provinciile arabe ale Imperiului otoman.

Negocierile au produs, in martie 1916, acordul Sykes-Picot, care - simplificand detaliile - plasa Siria si Libanul in "grija" Frantei, in timp ce Mesopotamia (viitorul Irak) revenea Angliei. Debusolata de infrangerea din Dardanele si constienta ca nu va putea invinge usor Germania pe frontul de vest, Londra a oferit atunci Parisului o mare felie din viitoarea prada de razboi din Levant. Prin asta, Franta a fost motivata sa participe efectiv la politica orientala a Angliei.

Privind retrospectiv, totul a inceput cu o mare eroare de judecata la Londra. In cele din urma, englezii au fost cei care au impus in 1918 capitularea Imperiului otoman, dar in 1916, intr-un moment de slabiciune, au oferit francezilor in Orient un rol pe care acestia nici nu l-ar fi visat.

Albionul a jucat insa, ca de obicei, la doua capete. Dupa acordul cu Parisul, in octombrie 1916, Londra a trimis in Arabia un ofiter de informatii capabil, Thomas Lawrence (celebrul "Lawrence al Arabiei" din iconografia occidentala), cu o misiune aparent imposibila: sa castige increderea si alianta arabilor impotriva sultanului de la Istanbul, care le era atunci deopotriva suveran si lider religios.

Intre 1916 si 1918 britanicii au realizat o performanta unica, de care si-au batut apoi joc. Imperiile nu se prabusesc la fiecare 100 de ani, deci o astfel de ocazie nu va mai aparea prea curand. Atunci, Londra a castigat increderea custodelui din Mecca, membru al puternicei familii Al-Hashimi, care a acceptat oferta britanica transmisa de Lawrence si l-a numit pe unul din fiii sai, printul Faisal, la conducerea triburile arabe mobilizate contra otomanilor. In schimb, Marea Britanie a promis printului Faisal Al-Hashimi regatul "Siriei Mari", dupa victorie.

Semintele furtunii actuale din Orientul Mijlociu s-au aruncat atunci, intre 1916 si 1920. Printul, apoi regele, Faisal a fost o figura unica in istoria araba. Inteligent, educat, politician abil, militar curajos dar si om de dialog, sincer pro-occidental, avea si doua calitati unice care promiteau un start bun pentru regiune dupa Primul Razboi Mondial: o imensa notorietate pozitiva si apartenenta la o puternica familie sunita considerata a descinde direct din profet (pe multi europeni "post-religiosi" ii umfla rasul in fata unor asemenea "amanunte", dar pentru pacea din Orient vitala este legitimitatea pe care locuitorii de acolo, nu europenii, o vad in liderii lor).

In 1919, printul Faisal a condus delegatia araba la conferinta de pace de la Paris, incercand sa obtina ceva in esenta nu prea diferit de ce incerca, tot atunci, sa obtina Ionel Bratianu pentru romani: materializarea promisiunilor facute de Antanta in timpul razboiului. Faisal a garantat drepturile crestinilor si evreilor din viitorul regat al Siriei, mergand pana la a declara "deplina simpatie a arabilor fata de miscarea sionista" si obiectivul acesteia de a-i aduce in Palestina pe evreii care doreau acest lucru (isi mai imagineaza cineva, astazi, un lider arab declarand ceva fie si vag asemanator?).

Cu 23 de ani inainte de inceperea Holocaustului, cand Hitler era doar un anonim jerpelit, care pierdea vremea prin berariile din Munchen, Faisal a invitat "acasa", in Orient, evreii din Europa si a garantat la Damasc o viitoare dinastie sunita care sa asigure drepturi egale tuturor nemusulmanilor din viitorul regat. Dar Marea Britanie si Franta aveau alte planuri.

Privind, astazi, situatia aparent fara iesire in care a ajuns conflictul israeliano-palestinian si nenorocirile care s-au abatut recent asupra majoritatii comunitatilor crestine din Orientul Mijlociu (pe cale de disparitie in prezent), sansa uriasa irosita in 1919-1920 poate fi privita cu alti ochi.

Celor care rostesc discursuri savante despre "dialogul civilizatiilor" le-ar prinde bine sa umble putin prin istoria recenta, pentru a vedea ca expresia respectiva a avut odata substanta reala, nu doar acoperire pentru conferinte internationale "corecte politic" platite din bani publici.

Marea Britanie a decis in 1919 sa respecte intelegerea cu Franta din 1916 si sa-si incalce cuvantul de onoare dat arabilor tot in 1916. Simtind pericolul, congresul national sirian a proclamat la Damasc, in martie 1920, Regatul Arab al Siriei, cu Faisal I rege al acestuia, care includea, in linii mari, teritoriile Siriei, Libanului, Palestinei si vestul Irakului.

Era un regat care promitea: legitim pentru majoritatea sunita, care se regasea in el si care i-ar fi conferit sanse reale de stabilitate pe termen lung, era totodata cu adevarat multicultural (pe teren, nu in vorbe, precum in statele vest-europene de azi), in sensul ca includea organic si oferea garantii solide siitilor, catolicilor, ortodocsilor, maronitilor, druzilor, evreilor etc. sub sceptrul unei dinastii legitime care incepea sub auspicii clar pro-occidentale.

Daca nu ar fi fost lichidat in fasa, regatul sirian ar fi avut o sansa sa stabilizeze durabil golul geopolitic aparut in Levant si nordul Arabiei dupa prabusirea Imperiului Otoman, asa cum, mai tarziu, un alt regat arab, sub sceptrul familiei Al-Saoud, a facut-o in centrul si sudul Arabiei (cu garantii americane insa, ceea ce a facut diferenta fata de primul).

Dupa ce britanicii si-au "uitat" promisiunile, Franta a obtinut "mandatul" asupra Siriei si Libanului, iar in iulie 1920 trupele franceze au intrat in Damasc si au pus capat, dupa doar patru luni de existenta, Regatului Arab al Siriei. Regimul impus de la Paris a fost ilegitim din primul moment si n-a avut niciodata sansa sa dea coeziune tarii.

Cu acelasi cinism cu care argumentase in 1919-1920 ca popoarele din regatul Siriei "nu sunt pregatite" pentru independenta si au nevoie de "tutela" franceza "pana la aparitia unei natiuni siriene", Parisul a instalat la Damasc, in 1930 o iluzorie "republica", in care nu s-a preocupat insa niciodata de construirea unei natiuni, ci a guvernat pe principiul "dezbina si stapaneste", manipuland comunitatile confesionale in interes propriu.

Primele "rezultate" au aparut dupa ce Franta a iesit in zdrente din Al Doilea Razboi Mondial: in 1945 Siria a obtinut independenta deplina, urmata de 25 de ani de tulburari grave, lovituri de stat si razboaie pierdute, la capatul carora o stabilitate iluzorie s-a reinstalat sub dictatura feroce a familiei Al-Assad, apartinand minoritatii alawite (ramura siita, maximum 10% din populatie).

Adevarul crud este ca politicile orientale ale Londei si Parisului din 1916-1920 si intelegerile lor de atunci au definit in Levant o "ordine" marcata de doua aberatii geopolitice: o Sirie majoritar sunita guvernata de siiti si un Irak majoritar siit guvernat de suniti. "Bonus" - un Liban profund instabil, care astazi este aproape de o noua explozie si un conflict israeliano-palestinian inca nerezolvat dupa 70 de ani de convulsii grave si eforturi diplomatice colosale.

Dupa prabusirea imperiilor coloniale francez si britanic, regimurile "independente" ramase in Siria si Irak, (ultra) minoritare si nereprezentative, nu s-au putut mentine decat prin forta bruta si cruzime, ceea ce a anulat insa orice sansa de "constructie nationala". Este chiar de mirare ca cei doi copii mutanti ai colonialismului franco-britanic au rezistat atat, dar sansele ca ei sa aniverseze 100 de ani in forma in care au fost conceputi de "parintii" lor sunt minime.

Ceea ce se intampla astazi in Siria si Irak, inclusiv aparitia organizatiei zisa "Statul Islamic", care a bagat in sperieti tot Occidentul (si nu numai), nu este altceva decat o corectie geopolitica brutala, haotica, "la firul ierbii" a unor erori de judecata si politice uriase facute de principalele puteri mondiale de acum un secol. Acolo unde politica esueaza, realitatea o ia singura inainte, mai devreme sau mai tarziu.

Destructurarea ordinii impuse de britanici si francezi in Orientul Mijlociu, in 1916-1920, era inevitabila. Sfarsitul razboiului rece si prabusirea logicii bipolare (1991), succedate la intervale de doar 10 ani de interventia Occidentului in regiune in numele "razboiului antiterorist" (2001) si de "revolutiile arabe" (2011), au precipitat lucrurile.

Dar la fel de adevarat este faptul ca nu era obligatoriu ca totul sa se faca intr-o baie de sange si cu milioane de refugiati. Aici a intervenit, si intervine in continuare, esecul policii. Care merita o analiza separata.
Urmareste Ziare.com pe Facebook  si pe Instagram  Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
Sursa: Ziare.com

Articol citit de 26580 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
20 comentarii
Ordoneaza comentariile:Standard |Calitate |Numar Voturi |Recente

ISTORIA SE REPETA?

http://cassad.net/tv/videos/15953/

siria iraq libia tari bogate prospere cu un nivel de trai invidiat de tari bogate ,au ajuns vandalizate d interses fara scrupule si falsitatea unei lumi mai bune ,pacea destabilizata d calaul mondial si vasali turcia arabia saudita qatar si altii care au pus umarul la distrugerea orientului o perla neagra pe planeta pamant.

 

Originile raului.

Nu cu o suta de ani trebuie sa ne intorcem ci cu o mie si cu doua mii de ani!
Acum o mie de ani a aparut ideea de Cruciada.
Acum doua mii de ani rromani au acaparat toata zona.
Ne putem intoarce in anii de dupa Al Doilea Război Mondial.Ce fierbere a fost in zona!!!Anul 1948 ...

 

Un amalgam de minciuni si propaganda ieftina

"dictatura feroce a familiei Al-Assad"..O minciuna sfruntata. Siria a avut o situatie economica de invidiat in timpul lui Al-Assad batranul.

 

Daca nu ar fi fost lichidat in fasa, regatul sirian ar fi avut sansa

Sa nu exageram domnule Avram.
Conflictul suniti-siiti e putin mai vechi, are vreo 1300 de ani acum. Nu contest ca vestul a abordat superficial problema interconfesionala din zona, dar sa pastram proportiile, arabilor le este insuflata notiunea de intoleranta religioasa din fasa. Aia s-au casapit reciproc de fiecare data cand au avut ocazia, fie ca erau sub otomani, sau 'protectorat' vestic.
Chiar credeti ca arabii ar fi fost pacifisti, daca impartirea teritoriala ar fi fost altfel in 1920 ?
Plus ca si-au mai bagat coada si ciortii de rusi...
Parerea mea este ca 'primavara araba', ca orice alta schimbare de altfel, va avea si efecte benefice, peste ceva timp insa, cand treburile se vor mai aseza.
Realitatea este ca nu poti scurma in raXat fara sa ***, iar acolo e o nevoie acuta de curatenie a mizeriei stratificate.

asa zici tu rautule?

de ce sa fi fost lichidat in fasa? regatul sirian ar fi avut sansa la ce?
https://www.facebook.com/video.php?v=191260837894383&theater#

bun

articol

Nu pentru toata lumea situatia economica

e lucrul cel mai important.
Adevărul e ca astfel de regimuri nu reprezintă popoare ci doar interesele unor grupuri minoritare ce se mențin la putere prin forță.
Astfel de regimuri se expun la tot felul de riscuri: revoluții, lovituri de stat, intervenții externe.
De ce nu se intamplă astfel de lucruri si in tarile cu adevărat democratice din Europa sau de oriunde altundeva in lume? De ce tarilor democratice nu li se intamplă revoluții, lovituri de stat sau intervenții externe? Pentru ca guvernele aflate la putere, oricat de detestate ar fi, pot fi date jos fără a fi nevoie de revoluții, lovituri de stat sau intervenții externe.
Un regim ce nu permite schimbarea pe cale pașnică, nu e mai legitim decat o intervenție externa impotriva lui. De ce-ar fi mai legitim? Din cauza sistemului represiv cu care se menține la putere?

Domnul Avram

Ati omis sa spuneti de ce au fost britanicii ajutati de americani,de tradarea evreilor din Germania a insusi statului german,de promisiunea britanicilor ca in schimbul ajutorului sa recunoasca statul Israel,de unde a inceput ura germanilor fata de evrei si culminand cu exterminarea lor in lagarele de concentrare,ordonate de Hitler

 

Exterminare? Care exterminare?

Sa fim seriosi!

Evreii se simteau minunat in Germania, deja aveau o "ebraica..

...noua", numita "idish", de fapt un dialect al limbii germane. Evreii de aiurea - din Rusia de exemplu - visau la un viitor stat sionist in Palestina, dar evreii din Germania nu prea voiau sa stie, considerau Germania patria lor, unde germanii munceau iar ei prosperau, Abia cand a aparut antisemitisnul in Germania, evreii de acolo si-au vazut viitorul intr-un stat al lor.

Domnul Stan

Vedeti declaratia Balfour

"germanii munceau iar ei prosperau"

Chiar aceasta percepție a alimentat antisemitismul.
Dar ma-ntreb si eu, cine-i impiedica pe germani sa prospere si ei daca doreau? Aveau cumva mai puține drepturi in Germania decat evreii?

Excelenta

Documentare istorica

 

D-le Avram eu as zice sa lasati 'frectiile istorice'. Traim azi.

Si azi, realitatea e ca lacomia, aroganta si inginfarea unor put0ri occidentale si 'orientale' au facut varza (si de bruxelles) lumea.
Tupeul si lipsa de reactie a popoarelor ( de oriunde) a facut ca regulile sa fie facute de o gasca de psihopati senili la care violenta alzheimerului netratat dicteza.
'Primavara araba' a fost 'bomboana pe coliva' a 'entitatilor guvernatoare'. Fara sa vrea si-au pus streangul in git. Si-au spus 'provocam si controlam'. Nu stiau ca haosul nu poate fi controlat.(entropia lucreaza...ca vrei sau nu vrei) Se ajunge la punctul zero (cind totul e praf si pulbere si... echilibru e ... un fel de zero, nici + nici -) dupa care o luam de la inceput.... cine o apuca.
Un fel de 'reset'....sau 'restart'.
.........
Cred ca s-a depasit punctul de la care se mai pot repara 'lucrurile' si faptele.
Sintem pe exponentiala 'coboritoare'.
.........
Asta-i varianta optimista.

 

Aproximativ

corect dar destul de aproape de adevarul istoric !

 

E un istoric. Se cunoaste si dupa limbaj

Alex Avram aduce in discutie o mare cantitate de date. Faptele sa zicem ca sunt interpretabile, dar ii multumesc ca aduce in discutie niste tone de date exate, adevarate. Le interpreteaza, desigur, in felul sau, interpretare cu care vad ca nu toti sunt de acord. Eu, nefiind un istoric, nu am competenta sa il contrazic. Dar nici macar sa fiu de acord cu el ...

 

Felicitari!

Un articol excelent, domnule Alex Avram. Ati neglijat totusi o problema importanta a regiunii: cea a kurzilor. Un kurdistan independent ar fi avut aceeasi legitimitate ca si siria sau irakul, dar marile puteri europene au decis sa imparta teritoriul lor intre turcia, siria si irak, creand astfel un factor de destabilizare foarte serios in zona. Acum kurzii sunt probabil cei mai eficienti luptatori impotriva ISIS. Poate ar fi timpul ca si kurzii sa aiba un stat al lor. Si cine stie, sub protectorat american, rus sau european (lol!) Kurdistanul independent ar putea deveni un pivot important in stabilizarea regiunii.

 

Excelent articol!

Istorie adevărată,argumente adanci și logică ireproșabilă ce previzionează acțiuni ulterioare.
Și posibil, ca firul istorisirii să inceapă chiar de la viața Bizanțului și pornirile adevărate ale cruciaților,căci Istoria a demonstrat,dacă o afli din surse demne,că e un șir infinit de determinări,un algoritm in care abundă variantele dar,parcă se evită găsirea ori exprimarea celei optime...
Langă ce am citit aici de la domnul Alex Avram,pot să intreb și eu:de ce a provocat Germania ,două războaie mondiale?Și,nu cumva,a schimbat in acest mileniu,tactica și strategia,conform cu ințelegerea greșelilor din primele două?
Se urmărește un plan foarte vechi de globalizare,ce a avut inceputuri cu perșii lui Cirus,cu Alexandru cel Mare, cu Imperiul roman,otoman,incercările lui Napoleon, ale rușilor albi și roși și ajungem azi,la aceleași planuri.Lumea evoluează ori nu,dar un gand anume,nu-i părăsește pe cei tari și puternici ai momentului.Ceva s-a rupt in Irakul-Mesopotamia al suniților și șiiților de după Saddam,in Libia lui Gadafi,in Siria lui Abuud...Și se incearcă niște recuperări ce pune lumea pe jar,din care nu numai săracii,ies cu pierderi ci toată populația civilă și chiar și țări și zone intregi ale Asiei și Europei.E ca un CUTREMUR ce răscolește și schimbă cursuri de vieți ale unor nații.De ce?
Mi-ar fi fost drag să nu observ luări de cuvint pe marginea articolului,ce divulgă opțiunile față de mai marii zilei ca State ori lideri,ci să se incerce a se plasa Romania in acest puzzle in care am fost tarat de cel puțin două milenii.
Eminescu,Coșbuc,Hașdeu...nu pot a ne lumina mai bine acum,cu dragostea lor de țară,in aceste condiții in care, din nou ni se dau roluri de valeți?

 

"Excelent articolul",

dar si comentariul d-tra. Respect.

Interesant

Un articol interesant. E destul de evident ca actuala criza generala din zona a fost cauzata de jocurile de putere ale occidentalilor, de la anul 1900 incoace.

 

Platforma pentru solutionarea online a litigiilor