Efectele atacului cu drone asupra sauditilor sunt greu calculabile. Riscul unui nou razboi de amploare in Orientul Mijlociu a sporit considerabil, inconsistenta politicii SUA nefiind defel straina de acest pericol.
Un atac complex, cu drone, asupra rafinariilor saudite a pus, sambata, pe butuci concernul Aramco si jumatate din productia de titei a Riadului. Agresiunea, revendicata, probabil la ordinele Teheranului, de militiile yemenite siite Houthi, finantate, instruite, inarmate si sutinute de Iran, a pus pe jar si pietele financiare, si esichierul politic international.
Europa, grevata de conflictul comercial sino-american, de tensiunile iscate de Brexit, ca si de perspectiva tot mai conturata a recesiunii in Germania, numai de perspectiva unei scumpiri masive a titeiului n-avea chef.
Ca, temperat de anuntul posibilului apel la rezervele strategice americane, pretul petrolului a scazut rapid dupa ce, vremelnic, se scumpise cu 20%, nu e un motiv de relaxare totala.
E edificatoare reactia sefului diplomatiei americane Pompeo, care, realist, dat fiind ca militiile Houthi sunt, militar vorbind, inventia si creatia Teheranului si nimic nu le probeaza in acest caz implicarea directa, a aratat cu degetul spre Iran, ca sursa a atacurilor anti-saudite: avem de-a face cu o "agresiune fara precedent asupra aprovizionarii energetice a lumii", a spus secretarul Departamentului de Stat american.
Declaratia sa implica si prefigureaza, tacit, o riposta practic obligatorie, daca lumea astfel atacata nu vrea sa se vada complet discreditata, iar agresorul, oricine ar fi, incurajat.
O astfel de riposta in forta e cu atat mai probabila cu cat America va realiza, mai devreme sau mai tarziu, ca provocarile iraniene, fie ele directe sau indirecte, prin militiile Huthi, nu sunt decat efectele inconsistentelor teribile ale politicii externe americane.
Problematica s-a vadit in special indepartarea de la Casa Alba a lui John Bolton, un consilier de securitate renumit pentru refuzul sau de a cautiona atitudini impaciuitoriste si pentru coerenta optiunilor sale dure in raporturile cu inamicii SUA si ai lumii libere, intre care Iranul.
Nu e un secret ca Bolton s-a opus categoric diverselor ocheade aruncate de Donald Trump islamistilor, intre care deopotriva talibanii si ayatolahii, avansurile Casei Albe incluzand propunerea unei intalniri a presedintelui cu omologul sau iranian.
Plecarea lui, socanta pentru sauditi si cotata de iranieni ca semnal al prabusirii politicii de maxima presiune aplicata de SUA teocratiei persane, n-avea cum sa nu-i incurajeze mult pe extremistii de la Teheran.
E clar ca despartirea presedintelui de Bolton le-a intarit increderea in impunitatea perpetuarii unor agresiuni, menite sa-i terorizeze, sa-i intimideze si sa-i dezbine pe adversarii reali sau potentiali ai Iranului si ai aliatilor globali si regionali ai regimului de la Teheran.
Nu mai putin clar e ca Iranul, insufletit si de lasitatea unei Europe impaciuitoriste, n-are de gand sa respecte regulile convietuirii internationale, considerandu-se, ca pagubas chipurile nevinovat al sanctiunilor americane si, mai ales, ca mesager divin, deasupra lor.
A nu trage la raspundere acest regim terorist, a-i cautiona politica aventuriera sau a reactiona la ea doar prin taceri complice, echivaleaza cu a-l stimula si mai mult in delirul sau agresiv si expansionist.
Petre M. Iancu
