Leningrad, orasul condamnat de Hitler la moarte

La 27 ianuarie s-au implinit 65 de ani de cand Leningradul (Sankt Petersburg) a spart blocada nazista, in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Orasul a trait 900 de zile de oroare, pe care istoria si rusii si le amintesc in fiecare an.

De fapt, istoricii sustin ca Hitler nu a dorit sa cucereasca orasul Leningrad ci l-a condamnat la infometare, asediul metropolei de 3,5 milioane de locuitori durand aproape 900 de zile si soldandu-se cu doua milioane de morti si alte mii de oameni transformati in canibali.

La patru saptamani dupa invadarea URSS, Wehrmachtul a ajuns la portile vechiului oras Sankt Petersburg (din 1924 pana in 1991 cunoscut ca Leningrad), grupul de armate Nord, format dintr-o jumatate de milion de soldati si dotat cu cea mai moderna tehnica, incercuind complet orasul la inceputul lui septembrie 1941.

Hitler insa a ordonat armatei sa opreasca inaintarea in oras, el nedorind sa cucereasca acest simbol al Rusiei ci sa-l stranguleze printr-o blocada, in timp ce artileria si Luftwaffe (armata aerului) urmau sa-l faca una cu pamantul.

Condamnarea la moarte a orasului a fost una fara precedent in istorie, pentru 3,5 milioane de oameni incepand 'o noapte fara sfarsit', asa cum se exprima autorul american Harrison Salisbury in cronica sa despre asediul Leningradului.

Dupa terminarea asediului, la 27 ianuarie 1944, la exact 871 de zile de la inceperea sa, circa 1,1 milioane de locuitori murisera de inanitie, inghetati sau sub ploaia de bombe, in timp ce un alt milion de soldati ai Armatei Rosii si-a pierdut viata aparand orasul.

Timp de doi ani si jumatate, pe Neva (raul care traverseaza St Petersburg) a domnit infernul, o tragedie pe care niciun alt oras nu a mai suferit-o in acest fel.

Catastrofa prin infometare pusa la cale strategic de asediatori a fost accentuata prin erorile si neglijentele aparatorilor. Rusii nu s-au gandit la un asediu de lunga durata si au decretat masuri extreme in eventualitatea unui asalt, care urma sa fie oprit prin aruncarea in aer a caselor, minarea totala a orasului si ridicarea poporului infometat pana la ultimul om.

Tactica nu a avut succes iar agresorii, in persoana ministrului propagandei, Dr. Joseph Goebbels, au folosit chiar aceste declaratii belicoase ale sovieticilor drept alibi pentru soarta pe care urma sa o aiba orasul.

La inceput, minciuni

Erorile propriei conduceri au facut sa sufere si aprovizionarea orasului. Secretarul de partid responsabil pentru Leningrad, Alexei Jdanov, se lauda ca aprovizionarea orasului functioneaza bine si a refuzat inclusiv livrarile suplimentare anuntate de Moscova.

Conform partidului, in depozite se aflau rezerve de alimente pentru o luna, desi un raport secret de control indica in realitate o situatie dezastruoasa: unt mucegait, umezeala in locurile de depozitare a fructelor uscate, orez invadat de acarieni si saci de biscuiti rosi de sobolani, raportul conchizand ca 'rezervele sunt pe cale de degradare'.

Primele bombardamente au dat dreptate pesimistilor. Depozitul Badaev, cel mai important de la fata locului, s-a mistuit in flacari inca de la inceput.

Alimentele au devenit raritate iar in curand au cazut victime si alimentarea cu curent electric, apa precum si transporturile. Apoi a venit iarna, mai devreme ca de obicei, deja in noiembrie temperaturile scazand la 20 de grade sub zero.

In acest moment s-a declansat catastrofa. Ratiile de paine erau aproape de zero iar oamenii s-au apucat sa manance animalele de casa, sobolanii si celuloza.

La temperaturi de minus 40 de grade, oamenii istoviti se inghesuiau in spatele ferestrelor ramase fara geamuri, in timp ce foamea si delirul suprimau toate inhibitiile.

Pentru alimente se ducea o adevarata lupta, cei infometati furand muribunzilor bonurile de masa, in timp ce in plina strada se ucidea pentru supravietuire.

Administratia a recurs la duritate pentru a stopa fenomenul, zilnic fiind anuntate in ziarul Leningradskaia Pravda (Adevarul de Leningrad) executii de criminali, hoti si comercianti la negru. Masurile au avut totusi putin efect, in oras inmultindu-se inclusiv cazurile de canibalism. Dintre cele 2.000 de persoane suspectate de a fi consumat carne de om au fost executate 500.

Vera Ketlinskaia a scris "Asediul" inconjurata de moarte

In unele zile se inregistrau chiar si 6.000 de persoane moarte prin inghetare, oamenii prabusindu-se put si simplu pe unde se aflau, pe strada, pe coridoarele spitalelor sau in curti.

Secatuita de puteri, autoarea Vera Ketlinskaia, scria la romanul ei intitulat 'Asediul', in timp ce mama ei zacea inghetata in camera alaturata.

Mortii, tarati pe strada pe miile de sanii de copii se adunau gramada in cimitire, unde genistii aruncau in aer tone de pamant, creand gropi comune uriase. Intre timp, orasul se chinuia sa supravietuiasca si sa mentina restul de normalitate.

Fabricile de armament lucrau in continuare, fiind construite chiar tancuri, trimise de pe banda rulanta direct pe linia de asediu, radio Leningrad emitea programe zilnice iar teatrul si orchestra functionau si ele.

"Strada vietii"

Suferinta era indulcita intrucatva de faptul ca asediul nu izolase orasul chiar complet. Germanii incercasera in zadar sa taie legaturile Leningradului si dinspre est, cu ajutorul aliatilor finlandezi, care insa au ezitat sa o faca, asa ca orasul a dispus continuu de un acces catre lacul Ladoga, aflat la 60 de kilometri distanta.

Prin aceasta mare interna, de 35 de ori mai mare decat lacul Konstanz (Bodensee - lac la granita dintre Germania, Elvetia si Austria, n. red.), rusii organizasera linii de aprovizionare, chiar si in primele luni mai grele ale asediului.

Ambarcatiunile de transport au adus in oras 25.000 de tone de cereale si carne, pana cand s-a produs inghetul.

Dupa ce stratul de gheata a atins circa douazeci de centimetri grosime transportul a fost continuat cu camioane, pe zi fiind aduse circa 2.500 de tone de provizii peste pista de gheata, denumita oficial 'autostrada militara numarul 110', slab aparata contra bombardierelor germane de cateva avioane de vanatoare si de baterii antiaeriene montate pe gheata.

Camioanele au continuat sa ruleze pe gheata chiar si cand aceasta a inceput sa se topeasca, zeci dintre ele prabusindu-se in adancuri. Pe aceasta cale s-a reusit insa evacuarea unui milion de oameni din oras, motiv pentru care leningradenii au botezat drumul 'strada vietii'.

La sfarsitul lui ianuarie 1944, cand ofensiva Armatei Rosii a pus capat complet asediului, in Leningrad mai traiau 560.000 de persoane.

Bibliografie:

saint-petersburg.com,

tlt.news,

St Petersburg Times

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...