America mica, din nou? (DW)

Daca America nu va mai fi mare si pe primul loc, cum a vrut-o Trump, cum si unde va fi? In locul puciului prezis a inceput tranzitia. Dar incotro va duce SUA? Si cum se vor pozitiona fata de aliati, rivali si inamici?

Casa Alba, SUA, Washington

Euforia a cuprins bursele cand, fara sa se recunoasca invins, presedintele care ar fi vrut sa faca America "din nou, mareata" a dat dispozitie autoritatilor sa pregateasca tranzitia de la administratia sa, la cea a lui Joe Biden. Infirmarea insistentei predictii anti-trumpiste privind un proxim "puci" al "dictatorului" si tulburarile aferente s-a dovedit o veste atat de buna pentru piete, incat indicele bursier Dow Jones a sarit de propriul sau record si a trecut de pragul, in ochii multora magic, al celor 30.000 de puncte.

Bucuria actionarilor ar putea fi de scurta durata. De pilda, daca noul presedinte obtine printr-o posibila victorie democrata, in ianuarie, in Georgia, in alegerile pentru Senat, majoritatea in ambele camere ale Congresului. Chiar daca, reducand masiv numarul democratilor din Camera Reprezentantilor, americanii au semnalat ca nu favorizeaza progresismul radical, nu va lipsi probabil, la Washington, de la masa puterii acea parte a ideologiei pure si dure a stangii care, in ultimii patru ani, a pus umarul la impunerea unei noi utopii salvationiste si in plan ecologic si in cel al asa-zisei "justitii sociale".

Biden si echipa sa moderata

Pe moment, cu exceptia lui John Kerry, o relicva a tristei epoci Obama, plasata in calitate de emisar ecologic, echipa prezentata de Joe Biden pare a se conforma pozitiei centriste adoptate de fostul vicepresedinte in campania electorala. Dar pozitionarea in centrul spectrului politic nu e o garantie de succes. Nimic nu documenteaza mai clar fulminantul esec extern al administratiei Obama, decat predictia facuta de John Kerry in 2016, cand, conformandu-se unei vechi si stupide mantre diplomatice apusene, fostul ministru de externe american a declarat, vag, textual, ca "nici un stat arab nu va face vreodata pace cu Israelul, cat timp statul evreu nu va incheia o intelegere cu palestinienii". Varii acorduri arabo-israeliene, care mai de care mai rasunatoare, l-au contrazis intre timp.

Or, desi Biden a fost vicepresedinte sub Barack Obama, pare ca al 46-lea presedinte al SUA nu mizeaza doar pe perdanti. Cu Tony Blinken ca sef al diplomatiei americane si cu Jake Sullivan in calitate de consilier de securitate nationala, Biden semnalizeaza ca opteaza pentru moderatie, nefiind prea dornic sa dea curs extremismului preconizat si in politica externa de radicalii sai contracandidati democrati, gen Bernie Sanders si Elizabeth Warren.

In statele arabe si in Israel, optimistii rasufla usurati. Dar realistii stiu ca au toate motivele sa nu-si coboare garda, chiar daca e vadit ca ar fi aberant ca o administratie americana sa renunte frivol si nesilita de nimeni la succesele obtinute parca miraculos de cea precedenta, mai cu seama pe terenul extrem de laborios al relatiilor israeliano-arabe.

Totusi, instalarea unora din doctrinarii extremei stangi antisioniste la butoanele diplomatiei, bunaoara, e oricand posibila, date fiind varsta si anemiile cognitive manifestate de Biden in campanie.

Predictibilitatea si invierea vechilor reflexe ar putea fi moartea recentelor succese

In plus, chiar si in absenta lor, n-au cum sa nu se destepte, la Departamentul de Stat, vechile si pernicioasele reflexe politice externe care, dupa glorioasa epoca Reagan, au inglodat decenii la rand diplomatia americana in cosmaruri fie impaciuitoriste si perdant-multilateraliste, fie interventioniste intr-un mod insuficient reflectat si, ca atare, pagubitoare.

Cea mai mare problema a unei politice externe multilateraliste, precum cea in care spera multi europeni, risca sa fie tocmai excesul de predictibilitate si predictibilitatea ineficientei ei.

Succesele fara precedent in rastimp de decenii, repurtate de administratia Trump in Orientul Mijlociu, s-au datorat presiunii maxime exercitate de Washington asupra regimului islamist iranian, precum si impredictibilitatii unui presedinte dispus sa riste nu doar lichidarea unor sefi teroristi ca liderul ISIS al Bagdadi, ci si ca influentul general iranian Soleimani. Promisa revenire la falimentarul acord nuclear cu Iranul ar putea arunca in aer baza acestor succese.

In absenta unei doze (suportabile) de unilateralitate si impredictibilitate, aducand inestimabile avantaje disuasive, care s-au materializat in capacitatea Americii lui Trump de a nu fi implicata in aventuri militare externe, creste mult riscul ca varii tiranii sa vrea sa testeze un presedinte nou, apreciat ca slab, neputincios, ori cognitiv inconstant.

Ce-ar fi, in rest, o America mica si in decadere, in locul celei "marete", visate de Trump, dar zadarnicite de formidabila alianta a adversarilor sai, in frunte cu establishmentul politic, cu elita culturala, cu presa si cu patronii gigantilor tehnologici?

Cu democratia in degringolada inca inaintea epocii Trump si dupa alegeri foarte discutabile, din perspectiva partialitatii presei, a cenzurii operate in retelele de socializare, a catastrofei sondajelor, a multiplelor neregularitati acuzate, dar inca insuficient probate, America se apropie rapid de imaginea unei republici care e orice, numai superputere nu.

O astfel de America ar fi o veste buna pentru rivalii ei si pentru dusmanii valorilor ei clasice. Intre ei se numara in primul rand China, dar si Rusia, Turcia, Iranul, Fratia Musulmana si gruparile teroriste de orice orientare.

America lui Biden si europenii

In revista Time, Ian Bremmer crede ca in urma instalarii unei administratii Biden ar avea motive sa-si frece mainile de bucurie multilateralisti ca premierul canadian Trudeau si liderul vesteuropean Macron, care s-ar pregati sa preia de la "liderul de facto al lumii libere in epoca Trump, Angela Merkel", conducerea Europei. Or, Canada, ca si China comunista, are motive in primul rand comerciale sa se bucure de crepusculul erei Trump.

Cat despre liderul Frantei, Macron are pe moment de castigat un razboi intern impotriva "separatismului islamist", stimulat si promovat de Fratia Musulmana, altul, partial extern, cu Turcia lui Erdogan, a carui influenta asupra comunitatii turcesti din Germania ramane considerabila, precum si un al treilea, cu politic corecta presa anglo-saxona care l-a ajutat esential pe Biden sa-si repurteze victoria electorala. Si care considera Franta antiislamista, republicana, o tara "rasista", cu tendinte "fasciste", care acorda o regretabila prioritate nu luptei pentru "justitie sociala", ci libertatii de opinie si exprimare, stresand minoritatile emotional.

In "Franta, Germania si istoria care-i pedepseste pe intarziati" am reliefat ca liderul Hexagonului Macron a deplans, nu intamplator, "obsesia cu rasismul" a presei anglofone. A regretat si "vederile ei despre terorism, retinerea ei in a manifesta solidaritate (cu victimele islamismului) invinuirea de islamofobie adresata Frantei, si indepartarea ei de valorile iluminismului si ale Revolutiei Franceze constituind mostenirea Americii".

Intrucat presa mainstream de peste ocean s-a pozitionat in mare masura ca una militanta si de partid si s-ar putea considera, o data in plus, parte a establishmentului politic american, Parisul risca sa se creada impins sa ramana in litigiu atat cu ea cat si cu SUA si NATO. Multe vor depinde de capacitatea unei administratii Biden de a rezista ideologilor extremisti si de a confrunta fara menajamente regimul Erdogan, in spiritul intereselor aliatilor ei vest-europeni.

Intre perdantii internationali ai tranzitiei s-ar mai putea regasi, pe langa Brazilia lui Bolsonaro, Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite si Bahrein, unii europeni. Intre ei, Boris Johnson si guvernul sau conservator britanic, avertizat explicit de Biden sa nu reimpuna o frontiera irlandezo-nord-irlandeza pazita. Apoi, central si est-europenii rasfatati de Donald Trump.

Mari perdanti si mari castigatori probabili

Rusia lui Putin risca sa nu profite cine stie ce de o administratie Biden, date fiind antiamericanismul prea pe fata obsesiv al Moscovei, sub actualul ei presedinte kaghebist, calificat nu fara temei de Gary Kasparov in cartea sa, "Winter Is Coming", drept lider "mafiot", precum si funciara ostilitate fata de cursul agresiv al Kremlinului, manifestata pe drept, in reactie, in ultimii ani, de intregul establishment politic american.

Citeste si https://ziare.com/stiri/cnsas/sistemul-pcr-pile-cunostiinte-relatii-a-supravietuit-caderii-comunismului-la-fel-si-structurile-securitatii-care-au-preluat-economic-romania-1645288

Intre marii castigatori ai tranzitiei americane s-ar putea regasi, alaturi de promotorii societatii globale, regimul expansionist de la Beijing. Exulta si marii investitori occidentali in economia Chinei comuniste. Succesul celei din urma s-a bazat intre altele, in mare masura, pe accesibilitatea la extrem de ieftina ei forta de munca inrobita si la zacaminte rare, pe plagiat, impaciuitorism vestic si infiltrarea elitei universitare americane si apusene.

Daca dispar ori se usureaza sensibil presiunile economice, financiare, comerciale si tehnologice exercitate de americani asupra Chinei, expansiunea globala in care s-a angajat regimul Xi va continua si va progresa cu pasi de gigant si in ritm alert, spre bucuria patronilor concernelor apusene care-si extrag o parte substantiala din profituri din investitiile chineze.

Si, desigur, spre fericirea tuturor detractorilor statelor de drept si democratiei liberale. Care nu poate exista fara natiuni.

Articol publicat si pe DeutscheWelle.ro

Citeste si https://ziare.com/alegeri/alegeri-parlamentare-2020/pnl-foloseste-reteta-psd-a-politizarii-institutiilor-legile-justitiei-nereparate-de-ministrul-predoiu-tabloul-politic-neschimbat-1646338

https://ziare.com/economie/stiri-economice/moldova-regiune-marginalizata-1646298

Petre M. Iancu a absolvit Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti. Intre 1980 si 1987 a lucrat la studiourile Sahia ca redactor si asistent de regie. In 1987 a emigrat in Germania. A fost redactor la postul de radio german Deutsche Welle, intre 1988 si 1990. A lucrat apoi vreme de doi ani pentru redactia romana a Europei Libere, in perioada imediat consecutiva revolutiei din 1989. Din 1993 pana astazi lucreaza din nou ca redactor la Deutsche Welle. A fost corespondent in Germania al TVR si al revistelor Dilema si 22. A publicat numeroase articole in presa centrala de la Bucuresti, colaborand frecvent si cu ziare din Germania sau Israel.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

China folosește programe civile pentru a ascunde obiective militare în spațiu, susține șeful NASA

Şeful agenţiei spaţiale americane NASA, Bill Nelson, a declarat miercuri în Congres că China foloseşte programe civile pentru a ascunde obiective militare în spaţiu, relatează DPA....

Israelul a luat în considerare lovituri rapide de represalii împotriva Iranului. „Va exista evident un răspuns”

Armata israeliană a luat în considerare efectuarea unor lovituri rapide împotriva Iranului ca represalii la atacul cu rachete şi drone lansat de Teheran în weekendul trecut asupra teritoriului...