Dosarele istoriei: Cel mai mare criminal in serie este o romanca

Primul loc in topul celor mai mari criminali in serie este ocupat de o romanca, viata sa fiind si astazi un mister pentru criminalisti. Nici macar numele adevarat nu ii este cunoscut, avand in vedere ca a ramas in istorie ca fiind Vera Renczi, sau "Vaduva neagra", nume pe care l-a preluat de la al doilea sot al sau.

Unele surse ii indica drept an al nasterii anul 1903 dar, cel mai probabil, Vera s-a nascut la sfarsitul secolului al XIX-lea, in Bucuresti, in urma legaturii dintre un om de afaceri ungur si o frumoasa unguroaica ce apartinea micii nobilimii din Romania.

Copilaria si-o petrece la Bucuresti, acolo unde ramane pana la varsta de 13 ani, scrie unul dintre cele mai complete site-uri de specialitate,
Murder Revisted.

Odata cu pierderea mamei, Vera este mutata de tatal sau la Berkerekul Mare, oras din Serbia, ce la vremea respectiva facea parte din Imperiul Austro-Ungar, unde acesta detinea o mica mosie. Adolescenta Verei este marcata de lipsa unei prezente protectoare masculine (a tatalui) si numeroase aventuri amoroase, ea ajungand nu o data, pe prima pagina a ziarelor locale din cauza scandalurilor in care implica de la elevi de liceu pana la bancheri si oameni de afaceri.

Primul sot, prima disparitie misterioasa

Miracolul "cumintirii" sale se produce atunci cand Vera il cunoaste pe Karl Schick, un influent bancher austriac, cu care se va si casatori. Tanara nu isi continua escapadele, ci devine o sotie atenta si placuta, mai ales dupa nasterea fiului lor, Lorenzo.

Totusi la mai putin de un an, Karl dispare misterios pentru a nu mai reveni niciodata. Vera explica apropiatilor ca sotul sau a parasit-o si ca a decedat ulterior intr-un accident de masina in Romania.

Dupa ce a purtat o vreme doliu, cam cat cereau canoanele vremii, Vera se marita din nou. Numele acestui barbat avea sa ramana in istoria crimei, Joseph Renczi. La fel ca si Vera, acesta era recunoscut in lumea mondena pentru frumusetea sa si pentru numarul mare de amante pe care le avusese de-a lungul timpului, dar si pentru banii multi pe care ii tinea in banci.

Dupa o scurta perioada de liniste, Joseph, obisnuit cu vechile sale obiceiuri, incepe sa isi insele cu frenezie tanara sotie. Zvonurile ajung la urechile Verei Renczi, iar accesele ei de furie si amenintarile dintre cele mai morbide devin o obisnuinta pentru apropiatii cuplului.

Joseph nu se cuminteste si, in ciuda constitutiei sale robuste, este lovit de o boala misterioasa si nu se mai poate ridica din pat. Vera, sotie devotata, il ingrijeste in fiecare zi si nimeni nu si-a imaginat ca ea este cauza afectiunii care il pocnise din senin.

In mod ciudat, nici disparitia inexplicabila a lui Joseph, care survine la numai cateva luni dupa imbolnavire, nu ridica semne de intrebare autoritatilor locale, iar castelana de la Berkerekul este lasata, din nou, in pace.

La fel ca si in cazul disparitiei primului sot, Vera incepe sa poarte iarasi rochiile negre de doliu desi nimeni nu avea cunostinta de decesul celor doi. Doliul nu a tinut prea mult.

Viata la Viena

Pentru Vera Renczi incepea o noua perioada in care escapadele amoroase aveau loc cu regularitate. De data aceasta, tanara isi cauta rapid alinare in tumultoasa viata de noapte de la Viena.

Petrecerile deocheate din centrul Imperiului Austro-Ungar se tin lant seara de seara si, nu o data, se transforma in orgii care o au in centrul lor pe frumoasa blonda din Berkerek.

Insotita intotdeauna de o ceata de admiratori, Vera Renczi se retrage din cand in cand cu cate unul dintre acestia la conacul sarbesc. In mai putin de 10 ani, peste 30 de barbati treg pragul castelanei, fara a se mai intoarce vreodata. Vera isi alegea cu atentie victimele: erau doar straini veniti ocazional de la Viena, despre care autoritatile sarbesti nu aveau nicio informatie.

Misterele din cripta conacului

In ciuda precautiilor luate de Vera Renczi atunci cand isi alegea amantii din randul strainilor, ea face "imprudenta" de a se indragosti de un anume Milorad, un bancher sarb, casatorit, cu 20 de ani mai in varsta decat ea, scrie revista Historia.

Ca sa-si justifice absenta prelungita, bancherul ii spune sotiei sale ca pleaca intr-o calatorie de afaceri, dar cum zilele treceau fara ca acesta sa dea un semn de viata, banuielile incoltesc in mintea sotiei. La fel de influenta ca si Vera in randul autoritatilor locale, ei nu ii este greu sa afle de relatia celor doi si cere jandarmeriei sa inceapa o ancheta.

Surprizele incep sa apara odata cu prima vizita a jandarmilor la conacul de la Berkerek. "Stiam ca veti veni sa ma vizitati, domnilor!", este replica pe care Vera Renczi le-o adreseaza celor oamenilor legii.

Ea nu neaga legatura cu Milorad si chiar da o declaratie scrisa prin care recunoaste faptul ca acesta i-a fost amant in ultimele luni. In schimb, precizeaza ea, relatia s-a rupt in momentul in care a aflat ca bancherul este casatorit.

Mai mult, incearca sa le insufle celor doi oameni ai legii ca, probabil, Milorad ar fi comis un act necugetat in urma despartirii. Puternic intimidati, jandarmii parasesc conacul fara a pune alte intrebari. In fond, cazurile de infidelitati si parasiri de domiciliu erau numeroase chiar si la acea vreme. De ce ar fi fost altfel acum?

Sotia bancherului incepe, insa, o ancheta pe cont propriu pe care o aduce in fata autoritatilor. Ce se intamplase cu Karl Schick? Dar cu Joseph Renczi si Lorenzo? Unde au disparut toti barbatii care fusesera vazuti la Berkerek? In plus, aceasta aduce jandarmilor un bilet de dragoste pe care imprudentul Milorad il pastrase in buzunarul unei haine. Incepea astfel a doua si ultima ancheta a politiei.

Surprinzator, in fata celei de a doua vizite a jandarmilor, Vera Renczi neaga vehement ca l-ar fi cunoscut pe Milorad. Confruntata cu biletul din buzunarul bancherului, dar si cu propria declaratie scrisa, Vera se prabuseste strigand isteric: "Nu sunt o criminala!".

Oficialii se privesc stupefiati. Nimeni nu pronuntase o asemenea acuzatie. Prima perchezitie a conacului nu aduce nimic in plus. Nu mai ramanea decat cripta familiei, cea ale carei chei se aflau in permanenta asupra tinerei. Fara sa se opuna, aceasta deschide usa, absenta, si ii insoteste pe jandarmi pe scara in spirala ce conducea catre subsolul intunecat al conacului. Imaginea care avea sa li se infatiseze martorilor era, pe drept cuvant, una de cosmar.

Confesiunea

Nu mai putin de 35 de sicrie de zinc, asezate in cerc, incadrau camera luminata doar de cateva lumanari. Fiecare sicriu avea o eticheta pe care era notat, elegant, un nume. In mijocul camerei se afla un fotoliu, iar langa acesta se gasea un sfesnic bisericesc cu o lumanare pe jumatate arsa precum si o sticla si o cupa de sampanie.

In fata jandarmilor, Vera Renczi isi incepea confesiunea, in fapt 35 de confesiuni terifiante. Oprindu-se in fata fiecarui sicriu, frumoasa stapana a conacului tinea, fara nici un pic de emotie, un monolog sinistru. La cel de al doisprezecelea sicriu, Vera se prabuseste, izbucnind in plans. Era sicriul propriului ei fiu. Asa cum avea sa declare ulterior, fusese nevoita sa il ucida pentru ca ii aflase secretul macabru.

Conform propriilor declaratii, Vera Renczi si-ar fi ucis primul sot, pe Karl Schick, cu o doza de arsenic pe care i-ar fi turnat-o din plin in cupa de vin pe care obisnuia sa o bea in fiecare seara. Motivul? Desele calatorii de afaceri si banuiala unei presupuse infidelitati. La fel se intamplase si cu Joseph Renczi, cu deosebirea ca sadismul tinerei atinge, in acest caz, paroxismul.

Incapabila sa isi imagineze ca in viata barbatilor din jurul ei poate exista si o alta femeie, Vera il otravea lent, seara de seara, pe cel al carui nume avea sa il poarte pana la sfarsitul vietii. Sub grija aparenta, tanara ii administra acestuia doze mici de arsenic in cina si cupele de vin pe care ea singura il le aducea la pat. Mai mult, ea va recunoste ca l-a inchis pe Joseph in sicriu inca inainte de a-si da ultima suflare.

Ceea ce a urmat este lesne de inchipuit. Toti cei care i-au trecut pragul au luau drumul criptei din Berkerek in urma unei puternice doze de arsenic. Lui Milorad, ultimul din lista victimelor, fusese nevoita sa ii ofere, pe deasupra, o puternica doza de stricnina, pentru ca efectul otravii sa fie imediat.

Vera simtea o placere stranie sa stie ca ea, si nimeni alta, a fost ultima femeie din viata fiecarui barbat care ii trecuse pragul. In linistea sumbra a criptei, ea se reculegea adesea, delectandu-se cu o cupa de sampanie si vorbind cu fantomele celor ucisi. Acest ritual a durat vreme de peste 15 ani.

Condamnata la moarte, Vera nu mai realiza ce i se intampla. Pedeapsa i-a fost comutata la inchisoare pe viata, intrucat femeile nu puteau fi executate in Iugoslavia acelor vremuri.

In inchisoare, starea ei s-a agravat. In celula in care era inchisa, Vera Renczi se credea inconjurata de toti cei pe care ii ucisese si le vorbea acestora ore intregi cu voce tare.

Schizofrenica, Vera a fost transferata intr-un ospiciu, acolo unde se stingea in urma unei hemoragii cerebrale, cu putin inaintea inceperii celui de Al Doilea Razboi Mondial. Cazul sau ramanea in istoria criminalisticii sub numele de cazul Vaduvei Negre.