Paradoxalul caz al lui Alexandr Lukasenko

Pentru a stimula curiozitatea cititorului, incep cu un element biografic. Personajul politic despre care vorbim a facut Armata sovietica in trupele de graniceri aflate la granita U.R.S.S. cu Romania, la Ungheni. Deci, Sasha ne cunoaste. Si nu doar pentru cognomenul sau in randul societatii belaruse: Lukashesku.

Belarus ar fi putut deveni azi o tara care sa scrie o poveste de succes cu uriasul sau potential, asemenea Poloniei si Balticilor, insa viata e plina de imprevizibil, o clipa de neatentie sau dezordine morala si politica pot arunca pe scena istoriei un monstru care sa terorizeze o natiune si sa adauge in cartea neagra a Umanitatii lista crimelor si abuzurilor de care este capabil un homo sovieticus incununat de orgoliu, imprevizibil si putere.

Numele liderului autoritar si nemilos de la Minsk nu este des invocat. Ba chiar este amintit foarte rar, in subsolurile analizelor cu privire la Europa de Est si spatiul ex-sovietic. El se afla la periferia Europei si a atentiei internationale.

Si totusi, saptamanile trecute, presa internationala i-a acordat o atentie deosebita, in lumina scrutinului prezidential de pe 9 august 2020.

Evenimentele in curs de desfasurare de la Minsk sunt acum pe larg amintite in presa vestica, dar si in cea de la Moscova.

Uniunea Europeana a reactionat, prin vocea sefului diplomatiei europene, Josep Borrell. Si David Sassoli, presedintele Parlamentului European, a publicat un comunicat de presa care denunta brutalitatea si persecutiile asupra protestatarilor.

Totusi, declaratiile sunt formale, nu atrag consecinte grave.

Uniunea Europeana nu a recunoscut oficial niciun scrutin electoral din Belarus. OSCE a denuntat mereu fraude masive.

UE nu anunta niciun fel de sanctiuni impotriva statului, ci sanctiuni individuale, care vizeaza anumiti functionari cu pozitii importante. In acelasi mod au mai fost sanctionati oficiali belarusi in anii precedenti.

Cu alte cuvinte, comunitatea europeana a reactionat imediat, Europa are experienta crizei ucrainene, insa situatia a fost diferita acolo si momentele nu pot fi egalate.

Este util in acest context sa analizam personalitatea si cum a ajuns la Putere omul pe care propriul popor il detesta si care si-a capatat porecla in societate "Sasha3%".

Cum a reusit sa supravietuiasca si sa isi consolideze puterea in stat?

Sistemul Lukasenka este foarte rigid. El se bazeaza pe mostenirea si experienta sovietica a abuzului, persecutiei, filajului, amenintarii, brutalizarii, umilirii si, in ultima instanta, crimei. A mostenit un aparat represiv, el doar l-a consolidat.

S-a nascut in 1954, in plina era Hrusciov, in R.S.S. Belarusa, intr-o familie saraca si lipsit de tata. Studiile sale sunt foarte vagi si evident, scoala de partid a fost absolvita. Urca treptele ierarhiei nomenclaturiste sovietice, insa de precizat ca a fost activ si in Komsomol, apoi a intrat in P.C.U.S.

Perestroika si Glasnostul il gasesc sef de colhoz intr-o zona rurala si saraca. Experienta muncii in economia planificata sovietica va avea ecou. In 2019 l-a concediat pe ministrul Agriculturii deorece, intr-o "vizita de lucru", a gasit grajdurile animalelor murdare, facand o comparatie triviala cu un lagar de concentrare. Nu ar fi primele abateri. Deseori a avut remarci antisemite, ba chiar cand a vizitat un oras a afirmat ca e murdar deorece acolo traiesc evrei. Un lucru nesabuit, Belarusul a avut o puternica minoritate evreiasca, dar care avea sa fie decimata in al Doilea Razboi Mondial, iar pe urma de migratia masiva. Ca nota de curiozitate, Shimon Peres si Menachem Begin s-au nascut in Belarusul de astazi.

Lukasenka, afis electoral din 1994 - "Generatia tanara il alege pe Lukasenka. Era politicienilor de 70 ani s-a terminat. Belarus are nevoie de noi oameni si de o noua politica." Sursa: belta.by

Fervoarea revolutionara din 1991 il gaseste deputat in Sovietul Suprem de la Minsk, organism legislativ local, asa cum existau in fiecare republica unionala a U.R.S.S.

S-a pronuntat impotriva declaratiei de independenta si a deplans moartea U.R.S.S.

Constant si-a defulat nostalgiile sovietice: in parade grandioase, statui si monumente, transformate in altare, iar Statuia lui Lenin triumfa si azi in fata Parlamentului belarus, alaturi de tancuri din razboi, precum la Tiraspol.

Spre comparatie, Ucraina a trecut o lege a decomunizarii si a demolat statuile care aminteau, ca niste madeleine proustiene, de trecutul care nu era lasat sa se odihneasca. Au fost schimbate numele a peste 1000 de strazi, inclusiv numele orasului Dnipropetrovsk, devenit Dnipro. Orasul Luhansk din est se numea Vorosilovgrad, in amintirea lui Kliment Vorosilov.

Intr-un haos total al inceputului unei istorii noi a statului, Suskevici nu a reusit sa se impuna, desi era semnatar al Acordurilor de la Bialoveja si al Protocolului de la Alma-Ata.

Este acuzat de coruptie, iar la alegerile prezidentiale candideaza tanarul cu mustata din Parlamentul natiunii.

Imediat dupa ce a devenit presedinte, in 1995 organizeaza un referendum pentru schimbarea simbolurilor de stat: imn, stema, steag, dar si statutul limbii ruse. Fireste, rezultatul este unul absolut. Steagul este schimbat cu cel din era sovietica, doar ca fara stema pe el: rosu-verde si flori de mar, in loc de alb-rosu, steagul identitar al poporului, iar limba rusa devine limba de stat.

Comunitatea internationala a reclamat nereguli, insa Lukasenka isi vedea drumul sigur in fata, asemenea unui somnambul.

Incepe treptat sa isi consolideze forta, eliminand adversarii, partidele de opozitie, presa, posibilii concurenti din nomenclatura. Relatiile cu Federatia Rusa sunt privilegiate, fiind, in fapt, o dependenta totala de piata rusa, un instrument de presiune si santaj, lucru pe care il va observa liderul de la Minsk.

In 1997 este semnata Uniunea Rusia-Belarus, o tentativa de a unifica cele 2 state, in fapt, o absorbtie a Belarusului, o tema care va domina toate mandatele lui.

Se comit abuzuri si asasinate. Victor Gonchar, seful Comisiei Electorale Centrale, este dat "disparut", insa adevarul este ca fusese ucis la ordinele presedintelui. In locul lui apare Lidia Yermoshina, cenzorul alegerilor, care se va ocupa de trucarea lor si care, in 2020, ii va spune Svetlanei Tsyhanovskaia sa "accepte calm infrangerea".

Relatiile externe ale lui Lukasenka s-au orientat exclusiv spre Rusia si spatiul ex-sovietic, dar si spre China.

A dezvoltat relatii si cu America Latina, cu Venezuela, fireste, excelente. A primit si cheia orasului Caracas. Era un tovaras de cursa lunga al lui Hugo Chavez, dar si cu Nicolas Maduro se intelege bine. Nicaragua si Cuba raman tari de destinatie pentru el, cum a fost si Brazilia lui Luiz Inacio Lula da Silva.

Este bine de amintit faptul ca a intretinut si relatii mai mult decat bune cu Serbia, pe care a sprijinit-o si in razboaiele iugoslave, s-a opus vehement independentei Kosovo, a primit si distinctia de stat a Serbiei.

Acuza Occidentul de interferente si sabotaj, o retorica indreptata in 2020 spre Federatia Rusa.

Gestioneaza economia in mod planificat, se opune privatizarilor, critica dur terapia de soc aplicata de alte state post-sovietice. Companiile de stat primeau credite preferentiale.

Se reclama drept un lider national, iar in Constitutie, o prerogativa a lui este aceea de a garanta securitatea statului si integritatea teritoriala, lucru care intareste angoasele sale cu privire la tentativele Rusiei cu privire la statul sau.

Insa relatia sa cu Rusia este una curioasa si paradoxala. Au existat si momente de tensiuni bilaterale. In 2009, dupa conflictul ruso-georgian, exporturile belaruse de lapte pe piata rusa sunt oprite deoarece nu ar indeplini criteriile de calitate, episod numit, in gluma, razboiul laptelui. Avea sa spuna ca Rusia i-ar fi oferit credite de 500 de milioane de dolari in schimbul recunoasterii celor 2 "republici" dezlipite din Georgia: Abkhazia si Osetia de Sud.

De fapt, acesta a fost un constant mod al Federatiei Ruse de a pune presiune pe statele aliate: In 2006, piata rusa sisteaza importul de vin georgian si de Borjomi, o faimoasa apa termala cunoscuta inca de pe vremea Imperiului Rus, dar preferata si de nomenclatura sovietica. In concomitent, sunt oprite importurile de vin din Moldova, in ambele cazuri fiind evocate pretexte cu privire la calitatea produselor care nu ar intruni rigorile si cerintele calitative, iar in 2013 produsele ucrainene de ciocolata ROSHEN (detinuta de Petro Porosenko) sunt interzise in Rusia.

In 2014, in timpul crizei ucrainene, el este un sustinator al integritatii teritoriale a Ucrainei, se opune anexarii peninsulei Crimeea, probabil din cauza unor anumite frici pe are acesta le are cu privire la integritatea si suveranitatea propriului stat. Se ofera mediator in conflictul ucrainean si gazduieste negocierile care vor duce la semnarea Acordurilor de la Minsk, sub auspiciile Frantei (Francois Hollande) si Germaniei (Angela Merkel).

A afirmat de multe ori ca in Belarus nu va avea loc o Revolutie Portocalie si nici un Maidan. Sistemul represiv este exercitat de fortele O.M.O.N.(trupe ale ministerului de Interne), de Militie si de KGB (Comitetul Securitatii Statului).

Intr-un discurs in fata natiunii in 2020, Lukasenka le-a zis belarusilor ca Federatia Rusa nu vrea sa piarda Belarusul, deoarece nu ar avea alti aliati atat de puternici.

Dovedeste o totala lipsa de compasiune fata de victimele pandemiei, iar despre actorul foarte iubit in Belarus, Viktor Daskevich, mort de coronavirus, nu manifesta deloc sentimente, neaga pericolul pandemic, refuza orice masura de prevenire a propagarii bolii, organizeaza Parada militara de 9 mai de la Minsk, pe care si Kremlinul a criticat-o din cauza temerilor legate de virus. Ofera metode inedite de a te apara de boala: votca si sauna. In iulie 2020 avea sa recunoasca faptul ca a fost si el infectat, lucru vizibil la o reuniune unde a aparut cu o perfuzie la mana.

Cand il descriem pe Lukasenka, e bine sa ne ferim de calificativul "pro-rus". El nu este un pro-rus, ci este un homo sovieticus, precum Vladimir Voronin. Amandoi au facut un balans periculos intre Est si Vest, au privilegiat legaturile cu Rusia, insa nu s-au temut sa atace dur Kremlinul si sa se orienteze timid cu privirea spre Vest.

Alexander Lukasenka ramane un paradox, un om imprevizibil. Cat va mai domni este greu de zis, insa putem fi siguri de ilegitimitatea sa in fruntea Belarusului. Cu sprijinul Kremlinului isi mai poate prelungi domnia, dar istoria este plina de imprevizibilitate, iar trecutul recent ne spune ca majoritatea dictatorilor au sfarsit urat, devorati chiar de propriul popor.

Autor Stefan Tutuianu, student la Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea din Bucuresti

Acest text a fost publicat si pe Marginaliaetc.ro

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german...

Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace. „Discuţiile cu Zelenski sunt un nonsens”

Serghei Lavrov, ministrul rus de externe a declarat vineri, 19 aprilie, că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite...