Ipocrizia europenilor si ce nu intelege Ozil

Presedintele Turciei l-a felicitat pe germanul Ozil pentru "patriotismul" retragerii lui din nationala Germaniei. Cei doi nu sunt singurii vinovati in aceasta trista istorie despre musulmani. Si despre noi, europenii.

Priceput in a pune, global, paie pe foc, tiranul de la Ankara nu e, desigur, singurul politician neavenit care se bucura sa anexeze mari sportivi. Iar Ozil nu e singurul naiv care cade in plasa unor jocuri prea mari pentru el.

Gabriela Firea a incercat si ea s-o inhame pe Simona Halep la caruta "ciumei rosii", in siajul marelui miting PSD-ist din Piata Victoriei. Gratie vigilentei celor prezenti pe stadion, tentativa "primarului Romaniei", cum si-a zis Firea, a esuat.

Ceva mai abile si adecvate contextului international s-au dovedit manevrele lui Erdogan, seful unui regim al carui aparat represiv a intemnitat in ultimii ani zeci de mii de nevinovati. Alte zeci si sute de mii au ramas pe drumuri. Dupa gratii sau fara paine au fost lasati in Turcia si nenumarati magistrati independenti ori ziaristi neinregimentati. Vanatorii de vrajitoare intre supusii etnic turci, Erdogan i-a adaugat o sangeroasa campanie "antiterorista", indreptata, in fapt, impotriva minoritatii kurde.

Cu toate acestea, in plina campanie electorala pentru validarea definitiva a transformarii Turciei din stat laic, parlamentar, intr-un nou sultanat islamist, supus trup si suflet veleitarului cu ambitii de calif, oare cine s-a gasit sa-i sara in ajutor tiranului? Ati ghicit. Popularul fotbalist turco-german. Un model si un exemplu cu extraordinara forta de iradiere pentru turcii din Germania. Care joaca un considerabil rol electoral in toate scrutinele din Turcia.

Ca si cum te-ai uita indelung la o ceapa

A recapitula cazul Ozil, emotiile iscate si scandalurile succesive care l-au marcat e ca si cum te-ai uita indelung la o ceapa. Vei descoperi rand pe rand noi straturi inedite ale diverselor naratiuni ale acestui dosar.

S-ar putea sa-ti genereze amuzament cea progresista, politic-corecta. S-ar putea sa incepi prin a-ti bate joc de cea nationalist-islamista. Ori prin a o lua in deradere pe cea rasist-islamofoba.

Dar vei sfarsi invariabil prin a plange. Si merita deplansa aceasta Europa filistina. Si un univers musulman tot mai adumbrit de tendinte si tenebre fundamentaliste.

Iubit de majoritatea conationalilor sai din spatiul european de limba germana, tot mai autoritarul si, in vest, ca atare, tot mai detestatul Erdogan s-a fotografiat la mijlocul lunii mai cu fotbalistii turco-germani Ozil si Gundogan. Pozele publicate de partidul sau islamist in plina campanie electorala au starnit rumoare, consternare si proteste masive in Germania.

Unde nu putini s-au intrebat ce s-a intamplat oare cu Ozil, principalul simbol al mult invocatei integrari a turcilor si musulmanilor in societatea germana? Cum de-a admis sa se lase transformat in "poster boy", in sluga mediatica a matadorului islamist al Turciei?

Ozil continua sa taca

In reactie, lacheul involuntar al lui Erdogan tace din greu. Totusi, fotbalist cu potential urias Ozil e mentinut, inainte de Campionatul Mondial, in lotul national, gratie mult celebratului antrenor Low. Speranta succesului ii ajuta pe responsabilii federatiei sa puna batista pe tambal. Ii sustine pe turco-germani si presedintele Germaniei, Steinmeier, care-i primeste pe Ozil si Gundogan la Berlin.

Cel din urma se apara, afirmandu-si loialitatea fata de statul german. Dar Ozil continua sa taca. Pare, totusi, sa fi fost iertat. Urmeaza insa naufragiul rusesc al echipei germane. Brusc, nefacuta celor doi revine pe tapet.

Birocratii federatiei germane care, "din doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc! Dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc! Dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo si anume in punctele esentiale", si-au gasit subit iesirea din marea dilema.

Si tapul ispasitor. Secondat de managerul Oliver Bierhoff, presedintele Federatiei, Reinhard Grindel, care-l apara cu putere pe Low, il infiereaza pe Ozil si il someaza vehement, cerandu-i, imperativ, explicatii.

Ca si cum din cauza turcului ar fi pierdut nemtii la Mondial. Bierhoff regreta ca Ozil n-a fost dat afara la timp. Iar Grindel ii solicita starului de la Arsenal London sa ceara scuze.

Ozil, in pieptul caruia "bat doua inimi"

In acest context, Ozil, in pieptul caruia "bat doua inimi", trece in retelele de socializare la contraatac.

Isi anunta demisia din lot si acuza presa de ipocrizie. Invinuirea duplicitatii e justa, de vreme ce mass-media, crunta cu turcul, n-are probleme sa-l ierte pe Lothar Matthaus pentru o intalnire cu Putin. In ce-l priveste, Ozil nu mai e dispus ierte pe nimeni. Condamna federatia germana de fotbal pentru rasism.

Campionul mondial mai reliefeaza intre altele ca, in Germania, s-a simtit nedorit. Ar fi fost "neamt doar dupa un succes, dar turc dupa orice esec". Pozandu-se cu Erdogan n-ar fi vrut decat "sa manifeste respect fata de functia prezidentiala" si, implicit, fata de tara sa de origine si stramosi.

Are dreptate? Stanga progresista i-o concede fericita. Dreapta nu-l poate ierta si il vitupereaza. Erdogan il anexeaza. Or, si Ozil e vinovat. Nicio naivitate nu-l scuteste, dimpreuna cu armata sa de consilieri, de datoria de a asuma ca nu e totul sa dai bine intr-o minge. De a-si intelege pozitia, de a-si recunoaste valoarea si deci si potentialul reificarii si manipularii politice a persoanei si imaginii sale.

Ce nu intelege Ozil

Nimic nu-l iarta de datoria de a pricepe ca e, ca sportiv si ca minoritar musulman, un exemplu. Ca fotbalul a devenit de mult mai degraba politica decat sport. Ca Erdogan e un tiran sangeros, iar a te afisa cu el e sa devii complice. In fine, ca orice mare fotbalist si el cu atat mai mult e si un simbol.

Nu e, poate, neaparat, treaba lui ca esecul adecvarii sale, ca reprezentant al celei de-a treia generatii de turci din Germania, risca sa fie cotat ca proba monumentala a naufragiului multiculturalismului intr-o Europa oricum mai xenofoba si rasista decat America. Dar il priveste direct si personal ca a devenit lesne de anexat si instrumentalizat de orice tip de extremism.

Pentru care, aparent sinucigasa, lumea libera se arata, vai, tot mai deschisa.

Ce n-are cum sa inteleaga Ozil e ce nu i se explica. Si-anume, ca, in contextul politic dat, dincolo de rasismul ori xenofobia cotidana, intr-o Europa care, ipocrita, se crede crema civilizatiilor, dar considera echipa franceza de fotbal "una de negri" si se umileste in fata oricarui totalitarism, integrarea unor africani sau polonezi crestini, precum Boateng, Podolski sau Klose, e una.

Cu totul alta asimilarea, care, dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, i se cere de fapt, sever, mahomedanului, invinuit pe nedrept pentru nefacutele coreligionarilor sai teroristi.

Or, daca nici Europa occidentala nu reuseste sa integreze profesionisti de mare succes ca Ozil, democratiile liberale se confrunta cu o imensa problema. Tragedia lui Ozil e, in definitiv, a continentului, a democratiilor europene. Si deci si a noastra, a tuturor.

Petre M. Iancu

Ciolacu este sigur de victoria lui Firea la Capitală: ”Va câștiga şi cu Piedone, şi fără Piedone”

Indiferent dacă Cristian Popescu Piedone se va retrage sau nu din cursa electorală, Gabriela Firea va fi noul primar al Capitalei, este convins Marcel Ciolacu. Premierul a precizat miercuri,...

Ciolacu susține că nu există riscul ruperii coaliției: ”Ce voiaţi? Să stau la televizor să spun: "m-am gândit eu că e mai bun Piedone"?”

Marcel Ciolacu nu crede că decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei va afecta în vreun fel coaliția formată din PSD şi PNL. El susţine că membrii alianţei...