Generalul Constantin Degeratu: Moscova nu crede in lacrimi, singurul limbaj inteles e cel al fortei Interviu

Joi, 02 Aprilie 2015, ora 10:28
12975 citiri
Generalul Constantin Degeratu: Moscova nu crede in lacrimi, singurul limbaj inteles e cel al fortei Interviu
Foto: Arhiva (MApN)

"Cortina de Fier" a lui Putin poate ajunge pe Prut si in Delta, un scenariu de cosmar, pe care l-am mai trait, prin urmare guvernantii ar trebui sa inteleaga cat de grava este situatia, pentru ca, desi Armata Romana este principalul responsabil pentru aparare, "examenul in cazul unei agresiuni este al statului roman si al poporului roman", afirma generalul Constantin Degeratu, fost sef al Marelui Stat Major al Armatei Romane.

Intr-un interviu acordat Ziare.com, generalul Constantin Degeratu prezinta pe larg situatia militara in regiune, inainte si dupa anexarea Crimeii, si vorbeste despre expansiunea militara a Rusiei, punctele vulnerabile in care ar mai putea ataca, esecul inregistrat de Uniunea Europeana si reactiile NATO.

Invitatii Ziare.com Constantin Degeratu: Anexarea Crimeii, un esec al serviciilor de informatii

Unde este "linia intai a frontului" la ora actuala si cat de mare este riscul ca ea sa ajunga in Romania?

Linia de confruntare este acum cea care defineste capacitatea de supravietuire a statului ucrainean, iar aceasta formulare include obligatoriu capacitatea de supravietuire politica si militara.

Donbasul, Crimeea si Transnistria formeaza aceasta "linie" a frontului acum. Daca aceasta linie cade - militar sau fie si numai politic - situatia de securitate a Romaniei devine dramatica, pentru ca noua "Cortina de Fier" a lui Putin ajunge pe Prut, in Delta si pe linia de demarcatie romano-ucrainiana stabilita la Haga, dar si pe la sud de Cernauti si in Herta, ori pe Tisa maramureseana. Un astfel de scenariu este, cu siguranta, unul de cosmar (desi unii l-am mai trait), iar riscul nu este deloc minor.

Care este situatia militara in zona Marii Negre?

La aceasta data (si in perioada imediat urmatoare rational previzibila), situatia este - din perspectiva paradigmei de confruntare impusa de Rusia - una grava, de tipul extrema urgenta: Rusia este in ofensiva, si-a atins unele obiective geopolitice la Marea Neagra (Crimea, Abhazia, Osetia de Sud), mai poate viza unele (Gurile Dunarii) si ar putea fi tentata sa testeze viabilitatea Articolului 5 sub acoperirea starii de confuzie generata si a micului santaj nuclear.

Tentatia poate fi potentata de reactia timida a adversarului, slabiciunile Aliantei, succesele obtinute facil si de presiunile interne grave, dar si de faptul ca, in zona pontica, Rusia a atins un punct de dominanta militara covarsitoare si se afla in plin proces de expansiune.

Exercitiile militare romano-americane si multinationale care se desfasoara tot mai frecvent in Romania ar trebui sa ne ingrijoreze (pe noi, simplii cetateni)?

O, NU, absolut NU! Deocamdata, acestea sunt singurele raze de speranta ca surse de securitate militara pentru noi si din perspectiva interesului nostru.

In fapt, aceste doua tipuri de exercitii au doua functiuni de securitate majore: una - de descurajare, transmitand semnalul ca Articolul 5 este functional politic (din perspectiva statelor care participa la exercitii) ; cea de-a doua - de pregatire practica pentru situatia in care ar fi nevoie de actiune reala, pentru ca functionalitatea politica a Articolului 5 nu are nicio valoare in absenta exersarii actiunii militare operationale.

Dincolo de repulsia fireasca a fiecarei fiinte umane normale fata de razboi, ceea ce fac militarii romani impreuna cu militari din statele aliate participante la exercitiile comune din zona tarii noastre reprezinta, deocamdata, singurele motive de speranta ca o actiune nesabuita a Rusiei lui Putin poate fi descurajata.

Este una din putinele lectii inca valabile aici: Moscova nu crede in lacrimi (nici in vorbe frumoase, nici in rugaciuni). Singurul limbaj pe intelesul ei este - din pacate - cel al fortei.

Ce ar trebui sa faca NATO si nu face?

Daca intrebarea vizeaza situatia descrisa pana acum (si cred ca acesta este sensul), ar trebui, mai intai, sa definim ce intelegem prin NATO si apoi sa vedem ce ar trebui sa faca Alianta.

Din perspectiva intereselor de securitate si aparare ale noastre, ale romanilor (din tara, de dincolo de Prut, din Europa si de oriunde in lume), pentru noi PRIMUL NATO ESTE ROMANIA. Si e simplu ce ar trebui sa faca: tot ceea ce trebuie pentru a-si apara libertatea sa impotriva oricarei agresiuni.

Stricto senso, aceasta ar insemana ca: guvernantii sa intelega situatia, sa stabileasca misiunea apararii, sa asigure maximul posibil de resurse si de legislatie corespunzatoare si sa urmareasca indeplinirea obiectivelor de catre institutiile cu atributii constitutionale in acest sens.

Desigur, Armata Romana ar fi principalul responsabil pentru aparare, dar examenul in cazul unei agresiuni este al statului roman si al poporului roman (ceea ce implica raspunderi pentru toate institutiile statului).

Efectiv, acum acesta ar insemna constructia rapida a unei capacitati de descurajare si riposta (aviatie de lupta si aparare a spatiului aerian si maritim; capacitate de aparare a teritoriului impotriva atacurilor cu tancuri, blindate de lupta, artilerie etc.; capacitate de protectie a populatiei si a infrastructurii vitale; capacitate de lupta impotriva unitatilor si formatiunilor de tip aeropurtat, cercetare-diversiune, subversiune, terorism, agresiune cibernetica etc; capacitate de suport national pentru ajutorul oferit de statele aliate).

Acesta ar fi, deci, primul NATO, iar aceasta ar insemna conducere politica si administrativa responsabila (care sa inteleaga situatia si sa si-o asume), competenta (capabila sa faca aceste lucruri), coerenta (toate institutiile sa actioneze sincronizat potrivit aceluiasi plan, in fiecare secunda) si credibila (sa se bucure de increderea cetatenilor romani, a militarilor romani si de increderea natiunilor aliate).

Deocamdata, toate aceste lucruri sunt doar simple deziderate, nu sunt pe agenda publica, nu sunt percepute ca fiind de stricta actualitate si de extrema urgenta, nici de catre clasa politica si nici de catre opinia publica.

Starea natiunii romane de azi este asemanatoare celei din anii 1937-38-39, iar cauzele sunt: bugetare catastrofala, nimicitoare, a Apararii in ultimii zece ani; coeziune politica si sociala la un nivel paralizant; un esec major al proiectului de tara (Romania Europeana, Romania Euro-Atlantica) si al obiectivului de buna guvernare asumate in anul 2006.

Cel de-al "doilea NATO" este reprezentat, pentru Romania, de grupul regional care poate fi afectat de pericolul unei posibile agresiuni in zona. Ma refer la urmatoarele state: Bulgaria, Ungaria, Croatia, Slovenia, Albania si Grecia - care ar fi responsabile, colectiv, pentru securitatea lor, a Aliantei si a Uniunii in aceasta zona.

Din momentul aparitiei semnalelor negative (2008), aceste state ar fi trebuit sa-si conjuge eforturile de pregatire si inzestrare pentru a descuraja agresiunea si sa exerseze actiuni de aparare comuna pe masura posibilitatilor locale (conforme cu angajamentele asumate la primirea in Alianta). Desigur, era nevoie de o initiativa a cuiva (poate a statului care s-ar fi simtit cel mai in pericol).

La acest capitol (al cooperarii regionale, bine creionat inca din Strategia de Securitate Nationala din anul 2006), capacitatea de actiune colectiva tinde spre zero. In plus, garantia functionarii politice, in sistem de Alianta (care prevede consensul aliatilor), este profund chestionabila, daca luam drept reale elementele de comportament politic al unora dintre partenerii regionali in raport cu posibila sursa de pericol (agresivitatea Rusiei).

Alianta Nord-Atlantica, organizatia ca atare si, in acest context, statele cu capacitati defensive majore (care se afla in adancimea dispozitivului Aliantei - SUA, Marea Britanie, Franta, Germania, Spania, Italia, Canada), reprezinta cea de-a treia realitate care raspunde la numele de NATO, pe care trebuie sa o avem in vedere atunci cand ne gandim cum sa ne aparam libertatea, valorile si identitatea.

Acestora putem, si trebuie, sa le cerem sa faca ceva pentru noi - dar vom putea conta pe un sprijin real, oportun si eficient numai in masura in care la primele doua capitole (national si regional) vom fi luat nota de trecere.

Aici ar fi mult de discutat, dar esential este ca - desi noi nu prea am facut ceea ce eram obligati sa facem pentru noi - unele din statele mentionate mai sus au inceput sa-si faca simtita prezenta aici, in speranta ca, totusi, intr-o zi ne vom trezi si noi.

Ce ar trebui sa faca Romania si nu face?

Cred ca am cam raspuns, in esenta, la aceasta intrebare. Oricum, ordinea este cea pe care am mentionat-o anterior. Asa functioneaza NATO: efort national maxim (corespunzator angajamentelor asumate, si a caror indeplinire conditioneaza interventia conforma cu Articolului 5) ; efort regional la nivelul cerintelor; efortul partenerilor strategici, in limita disponibilitatii, avand in vedere ca si angajamentele lor sunt multiple.

In orice caz, acum, avand in vedere nu doar faptul ca resursele noastre disponibile pentru aparare sunt extrem de limitate (in principal din cauza iresponsabilitatii nationale, a irosirii si a guvernarii ineficiente ca stare permanenta), ci si faptul ca timp nu putem cumpara, Romania ar trebui ca - in regim de maxima urgenta - sa provoace si sa determine (in mod convingator) o abordare de acest tip (suntem in stare de razboi, neprovocat, supusi unor forme grave de agresiune, posibil premergatoare unui conflict armat), in cadrul careia conceptul de smart defence sa dobandeasca o materializare rationala si responsabila, cu adevarat smart!

Putem vorbi de o lipsa de sincronizare intre SUA si UE in ceea ce priveste criza din Ucraina? Daca da, care sunt efectele? Credeti ca Ucraina ar trebui ajutata sa se inarmeze?

Exista o anumita sincronizare SUA-UE in ceea ceea ce priveste raspunsul in plan economic la agresiunea rusa. Sanctiunile impuse reflecta aceasta sincronizare. Ele sunt importante si vor putea produce unele efecte capabile sa determine Rusia sa fie mai prudenta. Am putea spune ca exista si o anumita sincronizare in privinta unor masuri de pregatire militara, sincronizare care provine din hotararile adoptate la summit-ul NATO din Tara Galilor.

In esenta, insa, in ceea ce am putea numi un efort profesionist avand ca scop managementul eficient al crizei generate de agresiunea Rusiei impotriva Ucrainei, Uniunea Europeana nu exista. In fapt, suntem martori (inerti) la esecul total al UE ca Uniune politica, Uniune care ar fi presupus si o politica de securitate si aparare unionala.

Care sunt punctele vulnerabile in care Federatia Rusa ar mai putea ataca? Avand precedentul Crimeea, la ce sa ne asteptam?

Vulnerabilitatile pe care mediul de securitate din zona noastra le cuprinde si care ar putea fi exploatate in continuare de Rusia privesc atat amplificarea fragilitatii politice a statului ucrainean, cat si exploatarea slabiciunilor majore ale Uniunii Europene si a angajamentului mai "subtire" al Statelor Unite in zona.

Acestea ar putea face posibil ca Rusia sa incerce fie sa scoata de sub autoritatea Guvernului de la Kiev noi portiuni de teritoriu (cele care ar putea face legatura terestra dintre Donbas si Crimea; cele ce privesc controlul gurilor Dunarii, respectiv zona Estuarul Nistrului, Bugeac, Insula Serpilor), fie sa schimbe radical (sub aparenta unui vot popular) orientarea politica a societatii ucrainiene exasperate de ineficienta actualei orientari (aducand Uniunea Euroasiatica pe vechea granita de vest a fostei URSS, cu reincorporarea Basarabiei).

Citeste maine in partea a doua a interviului despre bresele facute de Rusia in NATO si riscul de a se ajunge la folosirea armamentului nuclear.

Citește și:
Mesajul tăios al lui Tudor Chirilă pentru ministrul Educației: ”Sunteți nu doar un plagiator, ci și un apărător al plagiatorilor”
Mesajul tăios al lui Tudor Chirilă pentru ministrul Educației: ”Sunteți nu doar un plagiator, ci și un apărător al plagiatorilor”
Tudor Chirilă a reacționat dur luni, 26 septembrie, după răspunsul ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, la acuzațiile de plagiat. După ce jurnalista Emilia Șercan a făcut public...
Un fost ministru USR, în topul despăgubiților pentru terenurile pe care se va construi autostrada A7. „Sunt foarte mirat. Nu ştiam”
Un fost ministru USR, în topul despăgubiților pentru terenurile pe care se va construi autostrada A7. „Sunt foarte mirat. Nu ştiam”
Pe lista celor care vor primi despăgubiri pentru exproprierile prilejuite de construcția autostrăzii A7, alături de foşti primari, notari, oameni de încredere ai unor politicieni şi...