Ce facem cu imigrantii in 2016: Egoismul Europei, jocul Turciei si norocul lui Putin

Datele de care dispunem arata ca in 2015 au ajuns in Europa si au depus cereri de azil peste un milion de persoane, preponderent din Orientul Mijlociu si nordul Africii. Spre comparatie, in 2014 numarul cererilor de azil inregistrate s-a situat sub doua sute de mii.

Probabil cifrele nu ar fi spus mare lucru decat oamenilor care de regula lucreaza cu statistici. Insa opinia publica, mai ales cea din tarile europene, a putut vedea in vara si toamna anului trecut grupuri mari de oameni debarcand mai intai pe litoralul italian, apoi pe cel grec, uneori corpuri lipsite de viata pe plajele mediteraneene, dar si coloane nesfarsite in mars spre centrul si vestul continentului, confruntari intre politie si nou-veniti, intalniri si declaratii ale liderilor europeni, articole de presa si dezbateri publice.

S-a vorbit indeosebi de refugiati, mai ales de cei din Siria, desi dupa trecerea emotiei au aparut mai multe date care arata ca, dintre cei ajunsi in Europa, mai putin de jumatate sunt sirieni de origine.

Multi dintre straini proveneau mai ales din Afganistan, apoi din Irak, iar la distanta apreciabila din Eritreea, Pakistan, Nigeria, Iran, Somalia, Sudan etc.

Plecarea multora dintre acesti oameni spre Europa a fost provocata de tulburarile din tarile lor, de instabilitatea politica, de disputele ideologice, religioase, de violenta extinsa, de razboaiele civile. Destui dintre ei probabil au fost manati de cautarea unei vieti mai bune. Se stie ca dintotdeauna oamenii sunt atrasi de locurile unde se poate trai mai bine, mai usor, in siguranta.

Unii comentatori sunt de parere ca multi dintre cei care pleaca din tarile lor spre Europa nu sunt neaparat cei mai saraci, nici cei mai deznadajduiti. Intr-adevar, sunt necesare nu numai impulsul omului care nu are de ales pentru a porni la drum in necunoscut, parcurgerea unor distante lungi spre taramul visat, ci si resurse pentru a trai pana la destinatie, pentru a plati mijloacele de transport, calauzele care sa asigure trecerea peste granitele statelor, eventualele taxe de protectie in zone controlate de militii diverse sau de banditi (desi diferenta este minora in multe cazuri).

Mari migratii au existat in permanenta in istorie, atat in interiorul statelor, cat si intre regiuni sau intre continente.

Istoria colonizarii planetei noastre in ansamblu tine de migratie. Mentalul colectiv a retinut mai ales plecarea unor mase de oameni din Europa spre America Latina si America de Nord, spre Australia si Noua Zeelanda, de la descoperirea acestor teritorii de catre europeni pana in secolul XX.

Insa in ultimele secole au existat migratii sau colonizari chiar in interiorul Europei (nu are rost sa mai vorbim de cele din Evul Mediu sau din Antichitate). Spre exemplu, in Franta au ajuns in secolul XIX numerosi italieni, dar si polonezi, la prima generatie acestia din urma au lucrat mai ales in industriile extractiva si siderurgica din nord-est.

Nordul Marii Negre a fost colonizat de la sfarsitul secolului XVIII preponderent de rusi si ucraineni in dauna tatarilor si turcilor.

Romanii au colonizat Dobrogea dupa 1878, dar in acelasi timp in Vechiul Regat au venit numerosi evrei, germani, greci si italieni.

Milioane de germani au fost dislocati la sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial din Boemia, Moravia, Silezia, Pomerania si Prusia, locul lor fiind luat de cehi, polonezi, respectiv rusofoni.

In anii 1960 au ajuns in Franta numerosi spanioli, portughezi si italieni, apoi maghrebieni si africani subsaharieni. Indieni si pakistanezi au imigrat in Marea Britanie. In Germania au ajuns italieni, apoi greci, dar mai ales turci.

Imigrantii europeni s-au intors acasa dupa ce tarile lor au intrat in Uniunea Europeana si au inceput sa cunoasca prosperitatea economica, dar cei veniti din Asia si Africa au ramas in tarile de adoptie.

Oricum, in cazul majoritatii celor din cel de-al doilea val putem vorbi de migranti economici. Dintre cei care au ramas in tarile occidentale, unii s-au integrat, altii nu, prezervand obiceiuri vechi, deseori in dezacord cu valorile europene asa cum s-au constituit ele in ultimele doua veacuri.

S-a produs o ghetoizare evidenta a multora dintre acesti nou-veniti, ceea ce a ingreunat sau chiar a impiedicat de-a binelea integrarea si a alimentat fricile anumitor segmente din populatia locala.

Curente migratorii spre Uniunea Europeana s-au inregistrat si in ultimele doua decenii si jumatate: dinspre fosta Iugoslavie cuprinsa de razboaie civile in anii 1990, dinspre Albania si Kosovo, dinspre Romania (migranti economici - este de notorietate ca astazi sunt cateva milioane de cetateni romani in Italia, Spania, Marea Britanie, Germania, Franta, Irlanda s.a.m.d.), dar si dinspre Africa si Asia.

Spaima si egoismul Europei

Jocurile geopolitice, calculele politice interne, egoismul si spaimele europene s-au manifestat destul de vizibil in a doua parte a anului 2015 in legatura cu criza refugiatilor.

Tarile europene s-au vazut prinse intre valorile clamate, realitatile nationale, cele din Uniunea Europeana, cele continentale si internationale. Anterior atentia europenilor parea sa fie indreptata intr-o oarecare masura spre criza din Ucraina, aflata geopolitic, cultural si din punct de vedere al aspiratiilor la poarta Uniunii.

Criza refugiatilor practic a mutat centrul de interes. Ne place sau nu - iar ca est-central europeni nu are cum sa ne placa - Rusia a primit o nesperata perdea de fum, chiar un involuntar ajutor in incercarea ei de a iesi din izolarea internationala sau cel putin in relatia cu Occidentul.

Liderii politici din tarile europene s-au raportat diferit la imigratie/criza refugiatilor. Angela Merkel s-a grabit in vara trecuta sa declare ca Germania poate sa primeasca un numar foarte mare de refugiati, ca acestia sunt bineveniti. Dupa ce a vazut ca oamenii chiar vin in masa, cancelarul si-a nuantat pozitia si a insistat pe ideea alocarii de cote obligatorii de refugiati pentru tarile membre UE.

Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia si Romania s-au pozitionat in total dezacord cu Germania si cu alte tari din nucleul dur al Uniunii. Unele state au ridicat garduri pentru a opri intrarea necontrolata a imigrantilor in tarile lor (cazul Ungariei).

Statele membre ale Uniunii Europene adoptasera in 1990 asa-numita Conventie de la Dublin, amendata ulterior, care prevedea ca azilantii urmau sa fie preluati de statul in care ajungeau prima data.

Discutiile purtate in 2015 la varful Uniunii Europene, mai ales intre tarile membre cele mai importante, negocierile si presiunile au dus la schimbarea acestei reguli. Astfel s-a ajuns la impunerea prin votul de la reuniunea JAI (Justitie si Afaceri Interne) a celebrelor cote de refugiati pentru fiecare tara.

In timp, si pozitia doamnei Merkel s-a nuantat, pe de o parte din cauza vocilor critice din propriul partid sau a aliatilor sai politici din Germania, pe de alta parte ca urmare a nemultumirilor unor segmente din societatea germana.

Chiar la inceputul acestui an, Merkel declara ca doreste sa tina sub control fluxul de refugiati catre UE, dar in acelasi timp ca vrea sa pastreze deschise granitele UE. De asemenea, tot cancelarul se pronunta in favoarea modificarii legislatiei germane, pentru a face posibila expulzarea solicitantilor de azil care incalca legea.

Romania nu vrea refugiati

Cat despre atitudinea Bucurestiului fata de aceasta problema, anul trecut s-au vazut si disputele politice dintre presedintele Klaus Iohannis si premierul Victor Ponta, dar si tendinta generala a Romaniei - stat si societate, deopotriva - de a primi un numar cat mai mic de refugiati si oricum nu prin cote fixate dinafara.

Potrivit unui sondaj INSCOP din septembrie 2015, 65,3% dintre cetatenii romani nu voiau ca refugiatii/imigrantii sa se stabileasca in Romania. Procentul celor care nu voiau ca azilantii sa fie gazduiti in localitatea lor era chiar mai mare (67,1%).

Angoasele din Europa legate de nou-veniti se reflecta intr-o varietate de teme: pierderea identitatii europene, in particular a celei nationale, scaderea coeziunii sociale, pierderea locurilor de munca sau scaderea calitatii vietii, cresterea impozitelor pentru a-i sustine pe straini, neintegrarea acestora, atentatele teroriste, in general insecuritatea s.a.m.d.

Au crescut eurosepticismul sau chiar xenofobia, intoleranta, iar populismul se manifesta nestingherit, atat la "dreapta", cat si la "stanga".

Jocul Turciei

Cei mai multi dintre imigrantii care au ajuns anul trecut in Europa veneau dinspre Orientul Mijlociu via Turcia. Aici se aflau in tabere de refugiati aproximativ doua milioane de sirieni. La sfarsitul anului trecut au aparut si indicii ca numarul mare de refugiati sau imigranti veniti din Anatolia intr-un timp extrem de scurt nu era strain de un joc tintit al autoritatilor de la Ankara.

Turcia pare sa fi urmarit punerea presiunii pe Uniunea Europeana, pentru a obtine unele beneficii, poate sa le si reaminteasca europenilor ca o tin de multa vreme la usa clubului "crestin", pe de alta parte sa scape de o anume presiune interna.

Cert este ca oficialii europeni s-au intalnit cu cei turci si au facut mai multe promisiuni, inclusiv acordarea sumei de trei miliarde de euro, in schimbul promisiunii Turciei de a-i tine pe refugiati pe teritoriul sau ori macar de a limita valul migrationist.

Harta geopolitica a Orientului Mijlociu este in plina reasezare de cativa ani. Unele state au esuat pur si simplu, Irak si Siria sunt in aceasta situatie, iar ceva mai departe Afganistanul.

Acestora li se adauga state din nordul sau estul Africii, spre exemplu Libia, Sudanul de Sud, Eritreea si Somalia. Este de inteles ca multi dintre oamenii din aceste spatii privesc spre Europa ca spre un El Dorado. Si fac orice pentru a ajunge aici.

Deocamdata este frig, in unele zone a cazut zapada, de aceea, posibilii migranti stau in mare parte acolo unde i-a prins iarna.

Insa cel mai probabil la primavara migratia se va relua. Nu stim daca la aceleasi dimensiuni. Unii observatori sustin ca dimensiunile migratiei din 2015 vor fi depasite in 2016. In orice caz, pentru a nu-si infirma valorile, Europa nu ar trebui - si nici nu poate - sa respinga intrarea migrantilor, in primul rand a refugiatilor, intre granitele sale, dar ar putea sa vada mai atent cine intra, iar in plus ar fi recomandabil sa evite declaratiile populiste, cel putin din partea oficialilor.

Si mai ales ar putea sa incerce gasirea de solutii "la sursa", in rezervoarele de migranti. Acestea pot consta in ajutarea refugiatilor din taberele aflate in apropierea zonelor de conflict, dar si a statelor care au probleme sistemice, in sprijinirea eforturilor de democratizare, in sustinerea dezvoltarii economice.

In acelasi timp, este obligatorie consultarea cetatenilor din statele europene in legatura cu deciziile care vor schimba aceste societati probabil ireversibil.

De asemenea, trebuie sa se tina cont si de statele care vad diferit problema imigratiei, a refugiatilor in particular. Spre deosebire de lege, binele nu poate fi impus cu forta nici in interiorul statelor, nici in afara lor.

Dorin Dobrincu este istoric, cercetator la Institutul de Istorie "A.D. Xenopol" din Iasi, Academia Romana - Fililala Iasi. A fost director general al Arhivelor Nationale ale Romaniei (2007-2012).

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...