De ce Ion Iliescu e singurul om de stat ajuns președinte în România post-comunistă

Doar el s-a pregătit zeci de ani pentru această demnitate, a parcurs o carieră politică completă, a învățat și ce înseamnă administrație locală dar și centrală, ce înseamnă să conduci și partidul dar și masele de votanți.

A știut să îmbine autoritatea funcției cu autoritatea personală, să fie ferm atunci când situația necesita fermitate și să fie flexibil, atunci când era nevoie de flexibilitate. A știut să își facă echipă, să promoveze oameni și care să îi fie fideli, dar și care să îi fie folositori, după caz. Așa cum a știut și să îi țină în frâu pe neînfrânați, ori să îi stârnească pe prea așezații din echipa sa. Asta nu înseamnă desigur că a avut doar succese desăvârșite. Că toate deciziile luate de el au fost bune. Că toți oamenii promovați de el au avut merite. Ori că priceperea de om de stat ar fi fost dublată de o moralitate și mai ales de o empatie puse în serviciul publicului național. Înseamnă doar că Ion Iliescu s-a pregătit, a avut și calitățile native și a performat ca om de stat, singurul dintre cei patru președinți post-decembriști ai României.

Ceilalți trei au fost, iar ultimul mai este încă, diletanți. Nepregătiți, needucați și mai ales nepotriviți pentru cea mai înaltă demnitate în stat.

Unul dintre ei a avut ceva mai mult bun simț decât ceilalți. Altul dintre ei a avut mai mult tupeu decât ceilalți. Iar cel de acum a avut mai multă decență decât ceilalți. Astea i-au deosebit între ei. Dar împreună constituie mulțimea președinților României care au ajuns în Palatul Cotroceni ca să nu fie altul, mai rău decât ei, acolo.

Așa că nu a contat faptul că nu aveau experiență de conducere nici a partidului și nici a vreunui județ, măcar. Nu a contat că nu aveau cultura politică minimă necesară. Nu a contat că nu știau să își facă o echipă, să promoveze oameni, să îi susțină pe cei care meritau și să îi îndepărteze pe cei care se dovedeau inadecvați. Nu a contat nici nivelul de moralitate dovedit anterior candidaturilor pentru Președintele României. A contat doar că erau ceva mai sus în stima publică decât contracandidații lor.

Problema nu a fost și nu este cu ei. Problema este cu publicul național votant, care trăiește de trei decenii cu impresia profund greșită că scaunul funcției de Președinte al României este dotat cu cunoaștere, cu experiență și cu pricepere de om de stat. Ba chiar cu moralitate și cu dragoste de oameni și de țară, la cel mai ridicat nivel posibil.

Adică, și-a zis românul mediu și majoritar, îl punem pe Emil Constantinescu ca să nu fie Ion Iliescu, nu pentru că e cel mai potrivit pentru cea mai înaltă demnitate de stat din România. Apoi, același român mediu și majoritar și-a zis că îl punem pe Băsescu Traian ca să nu fie Năstase Adrian. Și îl punem pe Klaus Iohannis ca să nu fie Ponta Victor Viorel, ori Dăncila. Nu contează că nu au pregătire, cultură sau experiență nici măcar de nivel plutonier de companie, dar le cerem să performeze ca generali de armată. Lasă, că se vor descurca ei la Cotroceni, că ce mare lucru!

Nu doar la noi se întâmplă așa. Alții au adus în fruntea statului oameni proveniți din mediul de afaceri, din actorie, din jurnalistică, sau recent intrați în politică, adică fără vreo cultură, experiență sau pricepre de om de stat. Diferența dintre ei și noi, românii, este că la ei funcționează statul în alți parametri, mult mai înalți, decât se întâmplă cu statul nostru.

Așa cum și publicul național la ei este mult mai implicat în controlul și supravegeherea democratice ale actelor și atitudinilor prezidențiale, decât la noi, unde publicul național nici măcar nu știe că ar trebui să facă așa ceva.

În tot cazul, când ne arătăm dezamăgirea că actualul Președinte al României și-ar fi înșelat propriul său electorat (ca și când ar fi avut așa ceva și nu ar fi ajuns el președinte doar ca să nu ajungă contra-candidații săi), ar trebui să fim mai înțelegători. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Și ar trebui să fim noi empatici cu domnul Iohannis. Să ne imaginăm cu strângere de inimă ce chin va fi în sufletul său, atunci când va primi jurământul de ministru de la țața aceea care, cu câțiva ani în urmă, fără să îl cunoască, zicea la televizor despre el că ar fi Satana, că e pedepsit de Dumnezeu să nu aibă copii și că e răul întrupat, comparativ cu superbul Ponta.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

De ce merge Iohannis în Coreea însoțit de Arafat, Burduja, Odobescu și Tîlvăr: “Există potenţial şi interes reciproc de colaborare”

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, săptămâna viitoare, de luni până miercuri, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitaţia omologului său, Yoon Suk Yeol, informează...

Iohannis încă așteaptă un răspuns la candidatura sa la NATO. "Negocierile nu se fac publice"

Chestiunile NATO nu se discută în public, iar negocierile nu se fac publice, a declarat, miercuri, 17 aprilie, la Bruxelles, preşedintele României Klaus Iohannis. El a precizat că,...