Tamal Sikurel așteaptă al șaselea copil și zâmbește. Spune că „face parte din efortul de război”. În spatele lui este o școală goală fără elevi și case goale ale foștilor locuitori. Dincolo de clădiri sunt dealuri uscate care coboară spre valea Iordanului.
„Timp de mii de generații a trebuit mereu să luptăm pentru a ne justifica existența… Simt puterea acelei istorii în fiecare zi. Avem toate drepturile biblice, drepturile istorice și dreptul moral de a ne menține în siguranță aici”, a spus Sikurel.
Acest bărbat de 35 de ani și ceilalți 500.000 de coloniști evrei din Cisiordania se află acum în centrul unei furtuni tot mai mari de violențe și controverse, pe măsură ce războiul dintre Israel și Hamas intră în a șaptea săptămână.
Unele sunt motivate de motive religioase sau naționaliste, altele de costul mai mic al vieții. Ceea ce odată a fost văzut ca un stil de viață de pionier este acum adesea foarte confortabil: unele așezări mai vechi, cândva mici avanposturi rudimentare „pisici sălbatice”, sunt acum bine stabilite și bogate, cu paznici la intrare și garduri acoperite cu camere și sârmă ghimpată. Populația lor a crescut cu 16% în ultimii cinci ani.
Grupurile israeliene pentru drepturile omului spun că coloniștii, deja împuterniciți de cel mai de dreapta guvern din istoria Israelului, au exploatat conflictul pentru a-și urmări propria agendă, intensificând eforturile de a-i forța pe palestinieni să plece din casele lor din Cisiordania.
Joia trecută, guvernul francez a condamnat aceasta ca fiind o „politică de teroare” și a îndemnat autoritățile israeliene să protejeze palestinienii de „violența care are ca obiectiv clar strămutarea forțată”. Președintele Joe Biden, un aliat convins al Israelului, a declarat luna trecută că atacurile „coloniștilor extremiști” au echivalat cu „vărsarea de benzină” peste incendiile deja aprinse din Orientul Mijlociu.
O astfel de critică poate explica un efort recent de PR al coloniștilor pentru a-și îmbunătăți imaginea. Regavim, un ONG pro-colonişti ostil de obicei jurnaliştilor internaţionali, a condus joia trecută un autobuz plin de reporteri în sudul dealurilor Hebron, în timp ce le ţinea o prelegere despre conflict.
O oprire a turului a fost Zanuta, un sat despre care „The Guardian“ scrisese anterior că săptămânile de violență intensă a coloniștilor i-au forțat, până la sfârșitul lunii octombrie, pe cei 150 de rezidenți palestinieni să ia o decizie colectivă reticentă de a pleca. Coloniști înarmați – unii în uniforme ale armatei rezerviste israeliene, alții acoperindu-și fețele – au început să pătrundă noaptea în casele lor, să-i bată pe adulți, să distrugă și să fure bunuri și să-i îngrozească pe copii.
Naomi Kahn, purtătorul de cuvânt al Regavim, a negat că a existat vreo campanie de strămutare a palestinienilor și a spus că foștii rezidenți din Zanuta sunt „squatters”, „soldații ai independenței palestiniene”. Plătiți să locuiască în sat de către UE, pur și simplu s-au hotărât să „pece” când plățile au încetat.
„Israelul este neputincios din cauza presiunii internaționale. UE face ca situația să poată fi rezolvată doar prin forță”, a spus Kahn.
La aproximativ un kilometru la sud de Zanuta este linia unde se termină Cisiordania – ocupată de Israel după războiul din 1967 – și începe teritoriul recunoscut internațional al statului evreu.
Pentru mulți coloniști, această delimitare este aberantă. Ei se referă la Cisiordania ca Iudeea și Samaria, două regate israelite antice. Acești termeni sunt folosiți și administrativ de guvernul israelian.
„Acestea sunt pământurile biblice care au fost promise patriarhilor cu mii de ani în urmă și ei au umblat pe aceste pământuri, iar acum generația mea este cea care umblă aici”, a spus Yochai Damari, liderul consiliului regional Har Hevron, care administrează așezările într-o zonă din sudul Cisiordaniei.
Anul acesta a fost cel mai letal din ultimii 15 pentru rezidenții din Cisiordania, cu aproximativ 200 de palestinieni și 26 de israelieni uciși, potrivit datelor ONU. La începutul acestei luni, Benjamin Netanyahu, premierul israelian, a dat vina pentru violență pe „o mână minusculă de oameni [dintre coloniști] care iau legea în propriile mâini”.