20 august 2019, Casa Alba, Washington - cum am inaugurat a doua oara un santier la care doar ne facem ca lucram

Autor: Petrisor Peiu , analist
Sambata, 24 August 2019, ora 09:42
15908 citiri

M-am uitat aproape o ora la fotografia facuta la intalnirea dintre delegatia romana si cea americana din 20 august 2019, la Washington. Presedintele Iohannis este insotit de 5 persoane, dintre care se remarca ambasadorul George Maior (cu rol protocolar, fara agenda si stilou pe masa) si Bogdan Aurescu, consilierul prezidential pentru politica externa. Presedintele Donald Trump este insotit de noua persoane, toate inarmate cu agende si stilouri, pregatite de munca.

Sursa: Administratia Prezidentiala

Intalnirea de la Washington ar fi fost de asteptat sa proiecteze profesionalismul cu care Romania a ajuns sa trateze parteneriatul strategic cu Statele Unite. Eu unul m-as fi asteptat ca delegatia romana sa includa specialisti in toate problemele aflate pe agenda: securitate, energie, telecomunicatii, comert si investitii. Ar fi fost un semn de abordare profesionista, structurata, a celei mai importante relatii bilaterale pe care o are Romania. Cand colo, profesionistii romani erau unul singur, profesorul Aurescu, reputat specialist in drept public international. Vi se pare ca avem, la Bucuresti, vreun plan pentru a "cuceri" America, pentru a creste comertul si investitiile? Daca avem un plan, atunci acesta nu prea functioneaza.

Cifrele globale indica faptul ca, la sfarsitul anului 2016, companiile americane investisera 11,6 miliarde de dolari in Polonia, 6,6 miliarde de dolari in Ungaria, 5,5 miliarde de dolari in Republica Ceha si abia 2,6 miliarde de dolari in Romania (sursa: AICI, pag. 25) . De atunci, proportiile nu s-au schimbat, adica americanii au investit in Cehia de doua ori mai mult ca la noi, in Ungaria de doua ori si jumatate mai mult, iar in Polonia de aproape patru ori mai mult. In ceea ce priveste comertul bilateral, iata cum stam in comparatie cu vecinii (sursa: AICI):

Si in acest caz, avem cele mai mici exporturi peste ocean, cele mai mici importuri si cel mai mic excedent comercial cu americanii!

Ce anume ne face sa fim atat de neinteresati pentru firmele americane, desi noi avem resurse energetice, avem a saptea cea mai mare piata din Uniunea Europeana, avem iesire la Marea Neagra, ce se intampla cu noi?

Romania, am zice, e o piata mai putin atractiva. Dar aici avem un mare dar. Sa ne uitam un pic la Polonia, acolo unde americanii sunt pe a treia pozitie investitionala:

sursa: AICI, pag.25

La noi, in schimb, americanii se afla abia pe pozitia a 14-a si ar putea urca pe pozitia a noua, daca luam in calcul si investitiile firmelor americane din Olanda sau Luxemburg:

Sursa: BNR - Investitiile straine directe in Romania - raport anual 2017

Pana la urma, asa cum scria si pe sapca daruita de Donald Trump lui Klaus Iohannis, America isi doreste aici o Romanie mareata, puternica, poate chiar o Romanie Mare. Vorbele neobisnuit de calde rostite de catre presedintele american se adauga unui simbolism puternic: in august 2019 aniversam 50 de ani de la istorica prima vizita la Bucuresti a unui presedinte american, Richard Nixon. Si tot acum, pe 21 august, aniversam 51 de ani de la actul ritualic prin care Romania s-a rupt de Moscova definitiv: mitingul impotriva invaziei sovietice din Cehoslovacia. In plus, in timp ce Donald Trump a sarbatorit 30 de ani de la caderea comunismului cu Klaus Iohannis, cu o zi inainte, la Sopron, Viktor Orban sarbatorea aceslasi eveniment alaturi de Angela Merkel, intr-o dihotomie simbolica: noi cu americanii, ungurii cu germanii...

Pai si atunci, daca America vrea, daca noi vrem, de ce nu putem? De ce nu reusim sa aducem firmele americane aici? Cum sa citim aceasta? In logica superficialitatii noastre proverbiale? In logica conflictului banalizat dintre presedinte si guvern? Oricum ar fi, abordarea de catre Romania a parteneriatului strategic cu americanii este clar nesistematica, nestructurata, lipsita de obiective, lipsita de calendar si lipsita de viziune strategica.

Daca politicienii nostri sunt buni la ceva, acel ceva este inaugurarea de santiere, la care nu va lucra nimeni in realitate. De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, la sportul asta chiar suntem campioni mondiali. In Romania a devenit un banal fapt saptamanal inaugurarea de catre vreun ministru, sau chiar prim-ministru, a cate unui santier pentru care nu exista si nici nu va exista vreodata vreo finantare si care nu este inclus in niciun plan, strategie sau altceva de acest gen. Cu alte cuvinte, obiectivele majore ale politicienilor nostri sunt taierile de panglici prilejuite de inceperea lucrarilor, nu finalizarea lucrarilor. Mandatele lor sunt pline de festivitati prilejuite de inceperea lucrarilor, scop in care se mobilizeaza zeci de muncitori, multe utilaje, se aduce presa, se desface sampania si se tin discursuri. Imediat dupa taierea panglicii unui santier, utilajele se muta inapoi la racoarea garajului, iar muncitorii sunt trimisi inapoi la studiourile cinematografice de unde au fost imprumutati.

Cam asa este si parteneriatul strategic cu Statele Unite: un santier care se inaugureaza din cand in cand, dar care nu incepe efectiv niciodata. Avem, cum s-ar zice, talentul deosebit de a reduce totul la poza de album. Politicienii nostri sunt in postura miresei care face nunta doar pentru a se poza cu tortul si cu focul de artificii, nu pentru a-si intemeia o familie pe viata.

Conducatorii Romaniei au facut o greseala capitala, atunci cand au lasat in voia sotii parteneriatul strategic cu America. Nu exista niciun task-force, nicio forma institutionalizata de gestionare a celei mai importante relatii externe a Romaniei. Nu exista niciun Mr. America, o persoana care sa coordoneze tot ce este legat de America. Nimeni nu stie, de fapt, cum sa abordeze sistematic o astfel de relatie. Nu avem o lista de obiective pe care sa le urmarim, nu avem o lista de probleme de care ne impiedicam, nu avem o lista de proiecte pe care sa le lucram, nu avem termene alocate rezolvarii fiecarei probleme specifice, nu avem persoane responsabile de proiectele concrete, nu avem o viziune sau o strategie pentru America.

Da, acesta este tristul adevar. La Bucuresti se lucreaza haotic, improvizat si doar se reactioneaza la diverse chestiuni pe masura ce apar. Va vine sau nu sa credeti, la Varsovia sau la Budapesta exista cate un Mr. (sau o Mrs., dupa caz) America. Si diferenta se vede, se vede in cifrele investitiilor americane, in calitatea acestora. Se vede si in cifrele comertului bilateral. Si se mai vede si in agenda publica.

Pentru a face o analiza rece, lucida a modului cum ne raportam noi la America, trebuie sa plecam de la niste adevaruri simple: parteneriatul cu SUA nu este strategic doar pe hartie, el este vital. Singura garantie a existentei Romaniei asa cum este astazi este existenta si angajamentul Statelor Unite. Armata americana, prezenta sa in aceasta parte a Europei, este singura garantie a viitorului Romaniei in forma actuala. Dintre toate tarile din Europa de Est, numai Polonia se mai afla in aceeasi situatie si polonezii inteleg foarte bine acest lucru.

Toate celelalte mari puteri europene sunt pregatite sa se uite intr-o parte daca s-ar pune problema apararii tarii noastre. Germania, cel mai puternic stat european, este mai interesata de relatia comerciala cu Moscova decat de "aliatii" de la frontiera NATO, motiv pentru care construieste cu rigoare teutona conductele Nord Stream si aranjeaza guverne pro-rusesti la Chisinau, ignorand total opiniile de la Bucuresti sau Varsovia.

In acest context, Romania are un interes major pe termen foarte lung: sa aiba trupe si armament americane pe propriul teritoriu. Pentru a putea fi, insa, siguri, de angajamentul de durata al americanilor, ar trebui sa reusim sa transformam parteneriatul cu ei intr-un parteneriat real economic. Si aici nu prea am reusit. Ba chiar am reusit sa producem o lista lunga de esecuri in a aduce si a pastra in tara marile afaceri americane. O lista care explica cifrele ridicol de mici ale cooperarii noastre economice cu cel mai important partener extern.

Primul, in ordine cronologica, a fost esecul Noble Ventures, o firma facuta de cativa specialisti in siderurgie, care a cumparat Combinatul Siderurgic Resita in anul 2000 si a fost alungata de un complot sindicate-FPS in anul 2001 din combinat. A urmat un proces de arbitraj international costisitor si lung, incheiat in 2005, nedecis. Adica, tribunalul arbitral al Bancii Mondiale a decis ca americanii aveau dreptate dupa lege (by law), dar gresisera in actiuni (by facts); imediat dupa alungarea americanilor, guvernul a revandut combinatul unei companii rusesti!!!

Al doilea mare esec s-a petrecut in anul 2003: la cererea guvernului Romaniei, USTDA (US Trade and Development Agency) a platit si organizat o vizita in America a ministrului industriilor, Dan Ioan Popescu, insotit de o suita faraonica de 11 persoane (inclusiv sotia) pentru a promova apropiata vanzare a Petrom. Dupa ce a stat doua saptamani numai in apartamente prezidentiale si dupa ce americanii organizasera un grup de investitori, in frunte cu a saptea cea mai mare companie de profil din SUA (Occidental Petroleum) si cu finantare de la US Eximbank, Dan Ioan Popescu nici n-a catadicsit sa ii primeasca pe americani la Bucuresti. Si ca sa se faca si mai bine inteles, a descalificat Bank of America, castigatoarea licitatiei pentru consultanta la privatizare a Petrom. Degeaba a mai protestat oficial administratia Bush, Popescu a mers inainte si a aruncat Petrom in buzunarul OMV, o firma cu multipli actionari rusi la butoniera, o firma ombilical legata de Federatia Rusa.

A venit apoi scandalul Bechtel, cel in care guvernul Romaniei a inaugurat, simbolic, pe 4 iulie 2004, un santier care nu s-a incheiat nici astazi, la multi ani de la alungarea americanilor din Romania. Atunci, lui Bechtel i s-a dat sa construiasca o autostrada pentru care nu exista nici studiu de fezabilitate, nici proiect de executie, nici macar un pret total; superficialitatea romaneasca a fost platita insutit de ingeniozitatea de a tripla costurile ale inginerilor turci ascunsi sub camasa pe care scria Bechtel.

Intre timp se pornise morisca Microsoft, in care statul roman platea la suprapret licentele software achizitionate de la firma lui Bill Gates, prin intermediul exclusiv al companiei austriece (!!!) Fujitsu-Siemens. Poate e momentul sa amintim aici ca cel care conducea Microsoft Romania atunci se numea Silviu Hotaran, acum reprofilat sustinator al celor drepti si anticorupti....

A venit apoi Fondul Proprietatea, o afacere gaunoasa, prin care regimul Tariceanu a ales 10% dintre cei deposedati de regimul comunist, le-a aprobat despagubiri de cateva miliarde, dupa ce i-a silit sa faca contracte de cesionare a actiunilor pe care le vor primi la acest fond. Dupa lansare, evident ca un grup de companii-rechin a ajuns sa detina majoritatea actiunilor. Acele companii-rechin i-au gasit drept administratori pe nimeni altii decat un fost ambasador american la Bucuresti (!!!) si pe directorul uneia dintre cele mai mari filiale Oracle din lume, candidatul preferat la fotoliul de Prim-Ministru cu care isi imbia Basescu admiratorii vestici. Acesti distinsi "administratori" au lichidat cu sarg portofoliul cu care statul inzestrase Fondul, spre fericirea rechinilor care deposedasera de actiuni pe sarmanii batrani supravietuitori ai dictaturii comuniste.

Anii au trecut si ajungem in zilele noastre, la ratarea celei mai mari afaceri din istoria Romaniei. Ei bine, tara noastra are mari rezerve de gaz, inclusiv cateva sute de miliarde de metri cubi, sub fundul Marii Negre. Un comportament rational ar fi dus la identificarea unei companii mari, detinatoare de tehnologie, cu care statul nostru sa se asocieze pentru producerea catorva zeci de miliarde de dolari. Conducatorii nostri, in schimb, au facut tot ce-au putut sa nu fie simplu, curat si transparent. Asa ca au dat initial concesiunea aceleiasi companii austriece norocoase (OMV), desi toti stiau ca OMV nu are nici banii, nici tehnologia necesare pentru a extrage acel gaz. Apoi au mai dat concesiunea unor zacaminte mai mici ba pe la Lukoil, ba pe la un fond american. Si, la final, pentru ca cineva trebuia totusi sa munceasca, i-au lipit pe austriecii neajutorati de gigantul american Exxon. Cand credeam ca vor face totusi ceva cu gazul ala, i-a chemat liderul suprem, Liviu Dragnea, pe investitori la el in birou sa discute intre patru ochi. Rezultatul a fost o lege proasta si pentru Romania si pentru Exxon, astfel incat acestia din urma decid sa paraseasca proiectul de la Marea Neagra. In vremea aceasta, guvernul Ungariei alege Exxon pentru a dezvolta un "parteneriat strategic": americanii au la Budapesta un centru global de servicii, ExxonMobil Global Business Center, in care lucreaza 1.700 de oameni cu salarii foarte mari, care asigura serviciile companiei pentru IT, aspecte juridice, taxar, downstream si upstream...

In paralel cu afacerea Exxon, a fost pus sub acuzare si directorul-minune al companiei Oracle, Sorin Mandrutescu, cel care vindea pe bani buni distributia de licente soft catre diverse institutii de stat. Problema majora este ca Sorin Mandrutescu este, de ani buni, cel mai bun "partener" pentru ambasada SUA de la Bucuresti si unul dintre principalii apropiati ai ambasadorului Klemm. Conducatorul unui business de 1 miliard de lei si a 4.500 de angajati, Mandrutescu aparea pe orice lista scurta de prim-ministri potentiali din ultimii 10 ani in Romania. Iar vanzarea de licente prin canale preferentiale la ministere si agentii este o practica care dureaza tot de peste 10 ani si de care auzise orice om cu doua urechi atente din Bucuresti...

O, dar era sa uit escrocheria numita Circinius, o smecherie prin care apropiatii lui Liviu Dragnea doreau sa cumpere cu 1 miliard de dolari, bunavointa lui Elliot Broidy, achizitionand de la firma acestuia sistemul C4I de comanda si control pentru mari unitati militare. Nu conta ca firma lui Broidy nu producea asa ceva, daca astfel credea Liviu Dragnea ca va cumpara bunavointa unuia dintre apropiatii lui Donald Trump...

Bomboana pe coliva? Cu numai doua saptamani inainte de vizita presedintelui Iohannis la Casa Alba, guvernul Dancila a pus la cale un plan simplu de a narui afacerile din Romania ale celor mai cunoscute marci americane, inventand peste noapte o taxa pe zaharul continut de bauturile racoritoare produse de catre acestea. Diabolic de simplu si de direct: niciun alt producator din tara de dulciuri, sau patiserie nu trebuia sa plateasca pentru zaharul continut de produse, ci fix doar cele doua firme americane.

Am listat, mai sus, exemplele majore de neimpliniri din relatia bilaterala, dar putem gasi si un exemplu mare, important, de lucru bine facut: investitia Ford de la Craiova, o fabrica care a ajuns deja la o cifra de afaceri de peste 1 miliard de euro. Si totusi, vi se pare ca asa arata un parteneriat strategic? Asa arata o relatie bilaterala de care se ocupa cineva? Hai sa fim seriosi, oameni buni. A trecut vremea unor asemenea improvizatii jalnice, acum este nevoie de o abordare metodica si structurata.

Mai tine cineva minte de cate ori a anuntat Ministerul Apararii ca va cumpara noi avioane multi-rol? Mai tine cineva minte de cate ori a anuntat Ministerul apararii ca va achizitiona elicoptere de atac? Mai tine cineva minte de cate ori a anuntat Guvernul ca va revizui legislatia exploatarilor off-shore de gaze? Simplu, va spun eu: de cate ori venea cineva in vizita pe la Palatul Victoria sau pe la vreun minister.

Vizita presedintelui Romaniei la Casa Alba nu trebuie sa se transforme intr-un obiectiv in sine, ci ar fi normal sa fie doar un pas spre energizarea parteneriatului nostru. Adica nu bifam o vizita si ne culcam linistiti pentru doi ani. Nu, ar trebui sa ne suflecam manecile si sa ne apucam de treaba, fara ifose, cu rigoare, cu tenacitate. Nimic nu poate inlocui lucrul facut metodic, institutionalizat. Un presedinte poate avea sclipiri de geniu, poate avea carisma sau farmec personal. Dar nu poate suplini o armata de negrisori care sa lucreze zi de zi, in baza unei strategii, cu termene clare si obiective asumate.

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN).



Citeste si:
Precedentul invocat de Orban prin care Cîțu nu mai poate fi numit premier dacă trece moțiunea. „Eu sunt Stan păţitul împreună cu preşedintele Iohannis”
Precedentul invocat de Orban prin care Cîțu nu mai poate fi numit premier dacă trece moțiunea. „Eu sunt Stan păţitul împreună cu preşedintele Iohannis”
Ludovic Orban a declarat marți, 27 septembrie, că Florin Cîţu nu mai poate fi desemnat din nou premier de către preşedintele Klaus Iohannis, în cazul în care trece moţiunea de cenzură....
Cîţu: „Dacă mai există onoare în România şi preşedintele Senatului îşi va da demisia după motivarea CCR”
Cîţu: „Dacă mai există onoare în România şi preşedintele Senatului îşi va da demisia după motivarea CCR”
Premierul Florin Cîţu a susţinut marţi, 28 septembrie, că preşedintele Senatului, Anca Dragu, ar trebui să demisioneze din funcţie, după ce Curtea Constituţională va publica motivarea...
Sursa: Ziare.com