Multi comentatori si multi oameni de buna credinta sustin ca presedintele tarii se prezinta azi cu totul altfel decat asa cum promisese in campania electorala din 2014, cand a fost ales cu o majoritate covaristoare, de 54,66%, incomparabil mai puternica decat cea cu care se lauda azi PSD, sub 50%.
Caci, spun dansii, ce promitea atunci domnul Iohannis? Ca va sustine politica liberala, in limitele Constitutiei bineinteles, ca se va bate pentru intarirea statului de drept, ca va combate abuzurile, ca va fi aparatorul dreptatii si ca, pe scurt, va face un altfel de politica. Unde-i acel altfel de politica? - se intreaba tot ei.
Castigarea alegerilor de pe o platforma liberala dadea de inteles ca presedintele Iohannis va fi un sustinator al principiilor de dreapta. Dar pe cine sa sustii, cand PNL este mai mult lipsa decat prezent pe scena politica, la televiziuni, in presa, in Parlament, peste tot?
Un partid care n-a incercat, macar de forma, sa propuna un premier nici in decembrie 2016, dar nici macar in momentul de grava criza a PSD+ALDE, din iunie 2017!
Sigur ca se poate intreba cineva: daca incerca marea cu degetul, obtinea oare PNL guvernarea? Sincer, cred ca nu. Dar se pozitiona in mecanismul politic altfel decat asa cum il vedem astazi.
Esecul, cel putin financiar, al programului de guvernare, esecul guvernarii insasi prin schimbarea intempensiva si nejustificata a fostului premier, profilul premierului nou, care nu intelege rolul vital al bancilor intr-o lume bazata pe capital si care isi schimba declaratiile de la o zi la alta, toate sunt niste mingi la fileu oferite gratis Opozitiei.
Iar Opozitia nu apuca niciuna. Si atunci ma intorc la intrebarea initiala: unde sunt liberalii pe care ar trebui sa-i sustina presedintele?
Iar daca ei nu exista, ce ar putea face dansul? Face tot ce-i permit prerogativele.
Tocmai a participat miercuri la Ziua Pompierilor, participa uneori la oficierea Liturghiei ca invitat al PF Daniel, a fost prezent la deschiderea anului scolar intr-un liceu, a luat parte de Ziua Marinei la festivitati, ne reprezinta cu cinste in fata omologilor sai din SUA, Germania, Franta si alte state, sustine interesele Romaniei la UE, NATO si ONU, nu se poate spune ca n-ar fi activ.
Dar Constitutia nostra este foarte prudenta cand e vorba de presedinte. Se fereste ca, dintr-o prevedere prea larga, sa nu apara cumva pe scena politica un al doilea Ceausescu, un al doilea Gheorghiu Dej sau o a doua Ana Pauker.
Si, de teama, ne pomenim ca aruncam apa din albie cu copil cu tot. Ca urmare, prerogativele presedintelui, ales cu majoritate populara, ii dau drepturi legate mai mult de reprezentarea internationala, de participarea la festivitati, de nominalizarea unui premier pe care l-au nominalizat altii, de numirea unor ministri pe care i-au stabilit altii, de promulgarea legilor votate de Parlament si de dreptul de a adresa Parlamentului un mesaj, pe care parlamentarii il asculta daca vor sau ii intorc spatele marlaneste si ies din sala, daca nu vor. Ce mizerie!
In schimb, seful unei Camere - adesea un fel de neica-nimeni certat cu Justitia - se declara in Parlament "depozitarul vointei alegatorilor" si vorbeste in numele unor milioane de oameni, desi pe el l-au votat cateva mii in respectivul colegiu si l-au ales la pupitru exact cei prezenti in sala.
Sa-mi fie iertat, nu incerc sa ridic glasul impotriva Legii Fundamentale, dar cred ca undeva o rotita nu este la locul ei.
Presedintele tarii n-are drept de veto la nimic. In schimb, sub pretextul unei majoritati mai subrede decat cea a presedintelui, un Dragnea stabileste premierul si alege fiecare ministru in parte, pe care premierul il accepta volens-nolens, iar presedintele semneaza decretul.
Cred ca domnul Iohannis suporta greu situatia la care este expus, iar ultima ceremonie de investire a noilor ministri a dovedit ca inghite in sec: n-a rostit nimic, nici macar nu le-a urat succes noilor instalati.
Caci sa vedeti ridicolul situatiei. Presedintele Romaniei, cel ales de majoritatea absoluta a romanilor, ii da asigurari presedintelui SUA cu privire la viitorul politic, economic si miliatar al Romaniei, ii prezinta presedintelui francez sau cancelarului german baza relatiilor de colaborate dintre state, iar la el acasa este aproape pe de-a-ntregul pe mana unui Dragnea, unui Tariceanu sau chiar a Parlamentului, care-si trambiteaza majoritatea, dar se justifica doar cu aportul a 16% dintre cei cu drept de vot.
Culmea, sesizam cu totii ca Legea Fundamentala a ramas la acest capitol cam ca prin anii '90, dar in loc sa reparam competentele presedintelui, indiscutabil afectate, tocmai ne pregatim de un referendum in care ne facem datoria patriotica de a reformula articolul despre rolul sotului si al sotiei in familie.
Asta asa, ca sa mai adune capital politic Dragnea si Tariceanu, caci sotul si sotia au facut, fac si vor face parte din familie, indiferent de cum scrie in Constitutie. Halal noua!
Penalul dragnea de cativa... Vezi tot