In cele mai multe mariaje, nivelul de satisfactie in cuplu scade gradual - ba uneori chiar se prabuseste - dupa primii ani petrecuti in doi. Exista insa si unele casnicii in care fericirea pluteste in aer ani buni, cuvintele de ordine fiind generozitatea si bunatatea.
Adevarul sumbru e insa ca mare parte din casatorii esueaza: ori se ajunge la divort sau separare, ori cei doi traiesc clipe amare sau se incapataneaza sa ramana intr-o "structura" disfunctionala. In SUA, de exemplu, doar trei casatorii din 10 raman pe picioare, relateaza Business Insider.
Oamenii de stiinta au inceput sa studieze aceasta "institutie" inca din anii '70, cand cuplurile au inceput sa divorteze intr-un ritm fara precedent. Ingrijorati de impactul pe care divorturile il aveau asupra copiilor, psihologii au luat mai multe cupluri si le-au adus in laborator, pentru a observa care sunt "ingredientele" unei casnicii sanatoase si rezistente.
Acestia au vrut sa afle daca mariajele nefericite aveau surse diferite ale insatisfactiei sau daca exista ceva "toxic" in toate.
Unul dintre psihologii implicati in studii a fost John Gottman. Timp de peste 40 de ani acesta a analizat mii de cupluri, incercand sa afle secretele unei relatii reusite. In prezent, psihologul si sotia lui, care are aceeasi profesie, conduc Institutul Gottman, specializat in consilierea cuplurilor pe baza concluziilor extrase din vasta cercetare.
Cu ani in urma, acesta si colegul sau, Robert Levenson, de la Universitatea Washington, au adus in laborator tineri recent casatoriti si au analizat felul in care interactionau. Acestora li s-au montat electrozi si au fost rugati sa vorbeasca despre relatia lor, cum s-au cunoscut, sa povesteasca despre un conflict major prin care au trecut impreuna si sa-si aminteasca momente fericite petrecute in doi.
Pe masura ce vorbeau, electrozii masurau circulatia sangelui, ritmul cardiac si cantitatea de transpiratie eliminata. Sase ani mai tarziu, au fost chemati din nou, pentru a se vedea daca mai sunt sau nu impreuna.
Maestrii si dezastrele
Din datele stranse, cuplurile au fost impartite in doua grupuri majore: "maestrii" si "dezastrele". La sase ani distanta, maestrii erau inca fericiti in cuplu, in timp ce dezastrele ori se despartisera, ori faceau inca parte din cuplu, dar acesta era, in ansamblul sau, "cronic de nefericit".
Cand au fost analizate datele adunate cu ani in urma, s-au vazut clar diferentele dintre maestri si dezastre. Cei incadrati la "dezastre" erau calmi in timpul interviurilor, insa electrozii spuneau cu totul altceva. Ritmul cardiac era rapid, gladele sudoripare erau active, iar sangele circula cu repeziciune. Cu cat aceste valori erau mai mari, in ciuda calmului aparent, cu atat mai mult relatiile celor in cauza s-au deteriorat mai mult in timp, a observat Gottman.
Cercetatorul explica peste ani ca "dezastrele" erau in mod constant in garda, in ceea ce priveste relatia cu partenerul. Chiar si in timplul unei conversatii cu perechea, se putea observa ca pozitia corpului era similara celei pe care ar fi avut-o in timpul unei intalniri cu un tigru. Chiar si atunci cand vorbeau despre lucruri placute sau de zi cu zi, referitoare la relatie, corpul lor era pregatit parca sa atace sau sa fie atacat.
Psihologie pe intelesul tau, cu Alexandra Demian: Blocaje si tipare de comunicare in cuplu
Aceasta era explicatia ritmului cardiac marit, ceea ce-i facea si mai agresivi unul cu celalalt.
Cu totul altfel stateau lucrurile in cazul meestrilor. Acestia erau calmi atat in exterior, cat si in interior (dupa cum au aratat datele obtinute cu ajutorul electrozilor). Atitudinea lor era una calma, calda, plina de afectiune fata de partener, chiar si in timpul disputelor. Nu e vorba ca maestrii sunt complet diferiti; ei doar au creat un climat de incredere si intimitate in doi, care i-a facut pe amandoi sa se simta psihic si emotional confortabil.
"Iubito, uite ce pasare frumoasa e afara!"
Dorind sa afle cum s-a creat acest climat si unde greseau dezastrele, Gottman a mai realizat un studiu, in anii '90, pe care l-a realizat la Universitatea din Washington.
A invitat 130 de cupluri proaspat casatorite sa petreaca o zi intr-un loc conceput ca o locuinta de vacanta, in dormitor aflandu-se si un pat aratos si confortabil. Le-a cerut sa faca orice ar face in mod normal intr-o zi de vacanta: sa gateasca, sa deretice, sa asculte muzica, sa manance, sa vorbeasca etc. Gottman e convins ca informatia pe care a obtinut-o pe aceasta cale e chiar secretul unei casnicii fericite.
De-a lungul zilei, membrii cuplurilor au facut, inconstient, cereri de a se conecta cu partenerul. Daca, de exemplu, un barbat era fascinat de pasari si vedea pe geam o zburatoare, in curte, acesta isi striga partenera: "Uite ce pasare frumoasa e afara!". O astfel de afirmatie nu e doar un comentariu la adresa pasarii, ci o invitatie lansata catre celalalt, in speranta ca va primi un semn ce anunta interesul, sprijinul.
Sotia are insa de ales in felul in care va reactiona: poate raspunde invitatiei, venind catre el - catre geam, observand pasarea, aratandu-se interesata de aceasta - sau poate sa o refuze.
Poate sa nu existe niciun raspuns sau unul minim, dupa care sotia, de exemplu, sa continue sa citeasca ziarul sau sa priveasca la TV. Pot exista si raspunsuri ostile, cum ar fi "Nu ma mai intrerupe, citesc".
Desi un astfel de episod, mai ales legat de o pasare, poate parea ceva nesemnificativ, nu e asa, e de parere psihologul. Felul in care interactionam in astfel de cazuri, in care ni se lanseaza o invitatie la conexiune, e decisiv pentru viitorul relatiei de cuplu.
Cuplurile care au raspuns acestor invitatii in majoritatea datilor au ramas impreuna dupa 6 ani.
Si in prezent, bazandu-se pe observatii facute in cazuri similare, psihologul poate prezice cu o acuratete de 94% succesul sau esecul unei relatii, indiferent daca acestea sunt heterosexuale, cu copii sau fara si indiferent de segmentul social din care fac parte.
In plus, ce-i deosebeste pe maestri de dezastre e faptul ca acestia privesc imprejur, cautand lucruri pe care sa le aprecieze si pentru care sa spuna "multumesc". Cultura lor se bazeaza pe respect si apreciere. Dezastrele cauta doar greselile partenerului, explica psihologul. Astfel, explica Gottman, acestia pierd jumatate din lucrurile bune pe care le face acesta si cauta sa vada lucruri negative chiar si acolo unde nu sunt.
In cadrul experimentului, acestia din urma sunt cei care au criticat in momentul cand primisera "invitatia" de conexiune. Un astfel de raspuns omoara relatia. E pur si simplu rautate, e de parere psihologul.
Cei care in cadrul experimentului au raspuns monosilabic, au dat din cap etc., sau pur si simplu l-au ignorat fac rau relatiei facandu-l pe celalalt sa se simta neinsemnat, fara valoare si invizibil.
Wellbeing: Cele mai frecvente probleme in cuplu - cum le rezolvam?
In cele din urma, experimentele au aratat ca bunatatea (laolalta cu stabilitatea emotionala) poate prezice satisfactia si stabilitatea unui cuplu. Bunatatea genereaza iubire si generozitate, care nu pot decat sa ajute un cuplu.
Bunatatea nu exclude insa furia sau "nervii". Doar exprimarea acestora e diferita. Poti sa arunci flacari pe gura catre partener sau poti sa-i explici de ce esti ranit si infuriat, aceasta fiind calea de ales.
De exemplu, daca unul dintre soti a intarziat la cina, din nou, un dezastru va spune: "Ai intarziat. Ce e in neregula cu tine? Esti ca mama ta!". Un maestru, insa, va alege optiunea: "Imi pare rau ca ma iau iar de tine ca intarzii, pentru ca stiu ca nu e vina ta, dar e chiar enervant ca ai venit tarziu iar".
Asa ca mare atentie la felul in care alegi sa reactionezi!
