Cea mai frumoasa amintire de Craciun

Sambata, 04 Decembrie 2010, ora 18:24
21223 citiri
Cea mai frumoasa amintire de Craciun

An de an, astept Sarbatorile cu tot mai multa strangere de inima. Sfantul Craciun e din ce in ce mai schimonosit de comercianti de toate soiurile care, daca ar putea sa inceapa sa vanda brazi artificiali si costume sexy de Craciunite inca din septembrie, ar face-o. As vrea sa le strig in gura mare tuturor: "Hei, Craciunul nu inseamna numai sa primesti maldare de cadouri si sa te imbuibi, Craciunul are o alta semnificatie, alta e povestea!".

Nu va speriati, nu am de gand sa v-o spun. Va invit doar sa stam de vorba pe o tema care nu are legatura cu politica, nici cu criza, nici cu silicoanele, nici cu blaturile. Va invit sa iesim un pic la lumina din depresia in care se spune ca ne-am afundat cu totii si sa respiram aerul curat al amintirilor din copilarie. Sa ne imaginam ca stam impreuna in jurul unui brad urias de Craciun, cu un ceai cald in mana si o felie de cozonac inaintea ochilor.

Care este cea mai frumoasa amintire a voastra de Craciun? Nu va pripiti sa spuneti ca nu aveti asa ceva si nu intrati in panica daca nu va vine nimic, repede, in minte. Exista studii care au demonstrat stiintific ca e imposibil ca o persoana sa nu aiba cel putin o amintire frumoasa de Craciun, iar peste 63,7% dintre pamanteni au mai mult de doua.

Glumesc, evident. Vreau doar sa va fac sa intrati in joc: sa inchideti ochii, sa va deschideti inima si sa priviti in urma.

Ganditi-va bine si nu neaparat (sau daca se poate deloc) la ceea ce v-a adus Mosul de-a lungul anilor, ci la parfumul mamei cand o sarutati langa brad, la mirosul de portocale din sufragerie, sau la vocea groasa a tatalui cand incerca sa va convinga ca El, Mosul, a adus toate darurile pentru ca voi ati fost cuminti si buni tot anul.

Povestea mea de Craciun

Spre deosebire de altii, mie imi este greu sa aleg care este cea mai frumoasa amintire de Craciun, poate pentru ca privesc aceasta sarbatoare nu doar cu ochi de copil, ci si in calitate de mama.

Parca aud si acum bataia in geamul casei ingropate in zapada din Baragan, bataie cu care tata ne pacalea, pe mine si pe fratele meu, si ne facea sa credem ca Mosul insusi ne invita in sufragerie sa vedem ce ne-a pus sub brad. Ani la rand, ciocanitul acela declansa in mine un amestec exploziv de sentimente: bucuria ca voi primi jucarii noi si banane sau alte dulciuri greu de gasit in restul anului (binefacerile comunismului, deh), ingrijorarea ca nu am fost suficient de cuminte incat sa merit tot ceea ce mi-am dorit, spaima generata de prezenta in apropierea mea a unei fapturi fascinante si misterioase cum era Mosul.

Cand am devenit parinte, la randul meu, m-am straduit din toate puterile ca sarbatoarea de Craciun sa ramana la fel de magica precum era in copilaria mea. Fiecare Craciun din ultimii 18 imi trezeste cel putin o amintire frumoasa, de neuitat. De exemplu, nu pot uita noaptea in care Mosul a venit pentru prima oara pentru fiul meu. Bradul de Craciun, primit de sotul meu de la serviciu (da, e greu de crezut, dar pe vremea aceea era posibil asa ceva) era iluminat de instalatii, la casetofon rasunau colinde, iar bebelusul meu, proaspat trezit din somn, isi lipise obrazul fierbinte de al meu, in timp ce ochii ii sclipeau precum beculetele atarnate in pom. Sigur, nu intelegea mai nimic, dar era atat de fascinat! Iar eu ma gandeam cat de fericita sunt.

Anul urmator nu am mai avut brad in care sa punem instalatia. Nu ne-am permis sa cumparam decat o craca de care am atarnat cateva globulete, pentru ca "Mosul" sa aiba ce cheltui pe cateva daruri si dulciuri pentru nazdravanul familiei. Dar a fost primul an in care fiul meu s-a dus sa ia cu manutele lui cadourile.

Au urmat apoi, scrisorile catre Mos Craciun. Mai intai scrise de noi, apoi chiar de el si doar "expediate" de noi. Unele ne amuzau teribil, altele ne intristau peste masura, pentru ca ne dadeam seama ca nu ne putem permite financiar sa ii indeplinim toate dorintele, chiar daca nu erau iesite din comun.

Odata cu trecerea anilor "Craciunurile" au devenit din ce in ce mai dificile. Mai intai pentru ca pustiul nostru era tot mai curios sa vada cat de .... cuminti au fost parintii lui si ne aprecia valoarea in functie de rasplata adusa de Mosul.

Pe urma, evident, au aparut si dubiile cu privire la existenta acestuia.

Una dintre amintirile cele mai savuroase, care ar putea intra in topul meu, este legata de o serbare de la gradinita. In timp ce colegii sai cantau un cantecel, fiul meu s-a ridicat de pe scaun, s-a apropiat cu pasi hotarati de "Mosul" care asista la serbare, s-a aplecat, l-a privit cu atentie dupa care s-a intors si a rostit cat a putut de tare, cu uimire in glas: "Mamiiiii, Mosul are sssssiiiiissssse!" (da, ati inteles, fiul meu era sasait pe vremea aceea, iar "Mosul" era ... directoarea gradinitei).

Au urmat incercari disperate de a prelungi cat mai mult in sufletul lui convingerea ca Mos Craciun exista. Mai intai, sotul meu a lasat urme de zapada si pamant cu cizmele pe balcon si i-am spus ca pe acolo a intrat Mosul cand i-a adus cadourile. Si acum imi amintesc cum a rasuflat linistit, aproape a oftat, fiind convins ca Mosul exista in ciuda celor auzite pe la prietenii lui mai mari.

Suprema dovada a venit insa un an mai tarziu cand am cumparat o pereche de nasturi uriasi, de sticla rosie, i-am cusut pe o bucata de matase tot rosie rupta dintr-o bluza mai veche si am aruncat "proba" pe jos, in holul de la intrare, dupa care i-am aratat-o cu prefacuta surprindere, spunandu-i ca Mosul s-a grabit atat de tare sa iasa, ca sa nu fie vazut, incat si-a rupt nasturii. Si acum imi amintesc cum ii sclipeau ochii de incantare! Era singurul copil din lume care tinea in mana nasturii lui Mos Craciun.

A fost ultimul an in care Mosul a mai avut "burta grasa, barba alba si haina rosie", spre nemarginita usurare a sotului meu, disperat de fiecare data, in anii precedenti, cand fiul nostru ii multumea si ii era profund recunoscator pentru darurile primite unui personaj imaginar, in vreme ce el, in calitate de tatic, facuse mari eforturi financiare pentru a-i indeplini dorintele.

Una dintre cele mai emotionante amintiri de Craciun, care, la randul ei, ar putea intra in topul meu personal, este legata de primele cadouri pe care ni le-a facut noua de Craciun fiul nostru. Mie mi-a cumparat un mp3 player, cu casti meseriase (a nu se intelege costisitoare), pe care a dat o mare parte din banii adunati in pusculita. Tatalui lui i-a cumparat o ... cana. Superba, intr-adevar, dar ... A avut si o explicatie: "tie iti place muzica, lui ii place sa bea cafea". Logic, nu? Si foarte dragut pentru varsta lui.

Acum, cand are aproape 19 ani, il astept cu nerabdare sa vina acasa de Craciun. E student la Imperial College of London si aseara imi spunea ca, desi e la mii de kilometri de casa, ii place enorm sa puna coji de portocala pe calorifer, sa miroasa frumos in camera din campusul universitar, la fel cum facem acasa, in preajma Sarbatorilor.

Il astept sa ciopleasca bradul, cu tata si cu bunicul, ca in fiecare an, si sa il aseze in suport, sa il ornam impreuna si sa aranjam pe semineu toate felicitarile primite de la cei dragi de-a lungul anilor, sa puna varful bradului (pentru ca el e cel mai inalt din familie), sa se invarta pe langa mine si pe langa bunica, la bucatarie, printre oalele cu sarmale, si apoi, la miezul noptii, in acordurile colindelor, sa deschidem cadourile. Iar a doua zi sa mergem la bunicii de la tara, unde, asezati la masa luuuunga de tot, plina cu cozonaci copti la cuptorul din curte, sa ne uitam, ca de fiecare data in ultimii aproape 19 ani, cat au mai crescut nepotii, cum o mai duc matusile si unchii si cat au imbatranit maica si taica.

Inca ma mai gandesc ce surprize sa ii fac fiului meu, ce sa ii aduca "Mosul" de Craciun. Dar stiu ca indiferent ce vom pune sub brad, se va simti fericit. Va fi acasa, in familie, alaturi de cei dragi. Pentru ca asta inseamna, cu adevarat, Craciunul, nu-i asa? Nu neaparat cadourile puse sub brad, cat mai ales nerabdarea cu care se culca copiii in ajun, straduinta parintilor de a-i face cat mai fericiti, reunirea familiei in jurul bradului, veselia, urarile de bine si noroc, strangerile in brate.

Voi ce credeti?

Acum, pentru ca povestea s-a incheiat, deschideti ochii si scrieti-ne. Nu despre politica, nici despre criza, nici despre silicoane sau blaturi (de altfel, comentariile de acest tip vor fi sterse). Scrieti-ne despre ce inseamna pentru voi Craciunul si povestiti-ne, in cateva paragrafe, cea mai frumoasa amintire, iar pe 25 decembrie istorioara considerata cea mai buna, cea mai emotionanta, va fi premiata de redactia Ziare.com. Nu conteaza stilul in care e scrisa, nici cat de simpla sau complicata e, totul este sa fie in spiritul Sarbatorilor si sa ne faca, dupa cum spune colindul, sa fim mai buni de Craciun.

Astept povestile voastre pe adresa camelia.badea@activesoft.ro.

Craciunul intr-o familie cu 5 generatii

Si-au trimis aceeasi felicitare de Craciun 34 de ani la rand!

Cand Mos Craciun starneste groaza (Galerie Foto)

Ca sa va mai ajut, va mai dau cateva exemple culese de la apropiati. O prietena a nascut chiar pe 25 decembrie. "E cel mai frumos dar primit vreodata!", mi-a spus cu lacrimi de bucurie in ochi.

Bart, colegul de camera al fiului meu, mi-a povestit ca cel mai mult ii placea sa stea afara in noaptea de Ajun cu tatal lui si sa se ia la intrecere cine vede prima stea iesind de sub nori. "Cand eram mic de tot ma mai pacalea spunandu-mi ca am vazut un avion zburand, nu o stea, ca sa castige el", mi-a spus Bart razand.

Danni, baietelul unor vecini veniti in Romania tocmai din Iordania, a alergat intr-una din diminetile de dupa Craciun la tatal lui cu ochii mariti de uimire si l-a intrebat: "De ce ai vopsit masina in alb? Si cand?". Era pentru prima oara cand micul iordanian vedea zapada.

Si un ultim exemplu, de data asta de la o cunostinta aflata in SUA. "Fac parte dintr-o familie numeroasa si, intr-un an, am decis ca de Craciun sa apelam la 'Secret Santa', pentru ca nu prea aveam bani. Am tras fiecare biletele cu numele celui caruia trebuia sa ii cumparam ceva. Cu totul special a fost insa faptul ca am decis ca valoarea maxima a unui cadou nu trebuie sa depaseasca ... 1 dolar! N-o sa va vina sa credeti cata risipa de imaginatie s-a facut in acel an de Craciun, cat am ras si cat ne-am bucurat de darurile primite, chiar daca nu costau decat 1 dolar".

Citeste si:
Românii, sfătuiți să își ridice ”cât mai repede” pastilele de iodură de potasiu: ”Pe măsură ce lucrurile se tensionează în Ucraina, este posibil ca cererea să crească”
Românii, sfătuiți să își ridice ”cât mai repede” pastilele de iodură de potasiu: ”Pe măsură ce lucrurile se tensionează în Ucraina, este posibil ca cererea să crească”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis luni, 8 august, că sistemul de distribuţie a pastilelor de iodură de potasiu este ”perfect funcţional.” ”Distribuţia pastilelor...
Ministrul Sănătății, precizări despre distribuirea pastilelor cu iod după ce a fost acuzat că a creat o ”isterie”: ”Nu este o noutate”
Ministrul Sănătății, precizări despre distribuirea pastilelor cu iod după ce a fost acuzat că a creat o ”isterie”: ”Nu este o noutate”
Ministerul Sănătății a transmis luni seară, 8 august, că distribuirea pastilelor de iodură de potasiu se face în scopul administrării numai în caz de expunere după un incident nuclear....