Ziare.com

Etapele doliului sau despre soc, negare, furie, acceptare

Luni, 18 Iulie 2011, ora 17:05

   

Etapele doliului sau despre soc, negare, furie, acceptare
Se stie ca atunci cand pierdem o fiinta draga suferim un soc puternic. Putin din noi moare odata cu ea. Dupa evenimentul nefericit, e nevoie de un anumit timp pentru a depasi durerea, altfel spus, pentru a traversa acele etape care sa ne permita continuarea vietii.

Care sunt diferitele perioade ale doliului, de ce apare furia si cum iti revii la o stare emotionala normala, incercam sa aflam prin intermediul revistei magazin e-Sante:

Etapele pierderii cuiva drag sunt inevitabile. Unii le trec mai repede, altii destul de greu. Durerea tine un an, doi, ba chiar mai mult. Depinde de fiecare individ in parte, de circumstantele mortii persoanei iubite, de puterea noastra de a merge inainte.

- Socul, momentul de impact, este un timp al schimbarii profunde. Ramai uluit, e ca si cum ai cobori in iad, fiindca se pierde contactul cu realitatea. Sunt doua tipuri de soc, unul inainte si altul dupa. Poate fi sursa unei traume. Oricine s-a aflat in aceasta situatie, cunoaste foarte bine ca-ti amintesti fiecare detaliu al unei zile petrecute impreuna, mai ales al ultimei, muzica ascultata, iar cuvintele prin care ai aflat vestea decesului iti rasuna inca in urechi. Toate pot adanci emotia.

- Negarea. Socul anuntului este atat de puternic, incat suntem incapabili sa-l acceptam. "Nu, nu este adevarat, nu este posibil". Negarea trebuie vazuta ca un mecanism de aparare, care ne ofera posibilitatea sa ramanem stabili. Sigur ca e fireasca, atunci cand ea nu dureaza. Confruntarea cu realitatea mortii, vederea corpului decedatului te ajuta sa treci si acest prag. Rudele, prietenii au un rol important in acest sens.

- Furia apare ca o metoda de a lupta, de a te apara. Intrebari ca: "de ce el?"/"de ce eu?" nu-si gasesc imediat raspunsul, iar durerea se amplifica. Apar tot felul de resentimente. Furia se poate indrepta impotriva ta, a celui decedat ("de ce mi-ai facut una ca asta?"), a echipei medicale, spre mediul inconjurator, ajungandu-se pana la religie-Dumnezeu.

Dezgustul, repulsia, impulsurile de razbunare se declanseaza tocmai pentru faptul ca te confrunti cu imposibilitatea de a reveni la situatia initiala. Se vorbeste de multe ori ca furia ar fi perceputa ca "o negociere magico-religioasa" cu o entitate invizibila, in stare sa intoarca lucrurile la stadiul dinaintea decesului.

Prin urmare, si aceasta manifestare trebuie interpretata ca fiind normala, iar respingerea persoanei pe care ai pierdut-o nu inseamna lipsa de sensibilitate. Luati-o, mai degraba, ca pe un semn de receptivitate sporita. Exista si cazuri in care oamenii raman in tacere, fara a fi incercati de furie.

- Tristete, anxietate, depresie. Cu timpul, supararea exacerbata cedeaza. Reactiile maximalizate in faza manioasa evolueaza spre anestezie emotionala. Durerea incepe sa fie suportata. Socul a trecut, dispare negarea. Constientizam ce am pierdut si ca nu mai putem face nimic. Se poate plange mult, visa persoana disparuta. Alte intrebari isi fac loc in gandirea noastra: "ce se va intampla cu mine?"/"cum voi face fata?".

Totul se inlocuieste cu o tristete adanca, ce nu este neaparat o depresie, ci tot o reactie fireasca. Insa, cateodata, perioadele de tristete se prelungesc. Unii raman in stadiile precedente. Abia acum intervine depresia. Golul creat nu poate fi umplut cu nimic, dorinta de a te duce dupa raposat te poate acapara. Ritualurile sunt considerate o metoda foarte buna pentru a iesi din impas.

- Acceptarea nu este o chestiune de zile, se face gradual. Treptat, starea de spirit se imbunatateste. Persoana indoliata se impaca, mai intai, cu sine. Apoi, cu toata lumea. Gaseste timp pentru ea. Vrea sa traiasca. Se gandeste cu tristete la decedat, dar durerea nu mai este insuportabila. Noi proiecte ii dau impuls, iar credinta in Dumnezeu ne face pe toti sa inteleagm, sa acceptam ca asa a vrut Creatorul.
Sursa: Ziare.com

Articol citit de 33729 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
13 comentarii
Ordoneaza comentariile:Standard |Calitate |Numar Voturi |Recente

Un fassssssssssss mare...

... daca despre asa un subiect ar vorbi cineva care efectiv a trait o tragedie, ar fi trimis pe blog. Dar sunt acceptate traduceri si cai verzi de prin reviste straine ca asa-i, si mancarea de fasole-i mai buna la vecini...

 

nu ai dreptate

...nu ai pierdut penimeni atat de apropiat ca sa te regasesti in etapele descrise.
Vorbesc din pacate din experienta.
Am trecut prin exact aceleasi etape , am avut puterea sa ma ridic si sa continuu, sunt inca foarte aproape de ce s-a intimplat. Dar conteaza foarte mult experienta, cultura, sanatatea, dependenta de bunurile materiale....deci variabile care modifica etapele ,dar in general ceea ce a scris se bazeaza pe experientele unor oameni ..puternici...

Oameni puternici? Hai sa fim seriosi... Toti...

... suntem oameni...
N-ai de unde sa stii pe cine am pierdut ca sa te exprimi...

cand pierdem o fiinta draga (1)

As vrea sa ma refer la durerea pricinuita de pierderea sotului/sotiei. Stim cu totii, ca atunci cand un barbat si o femeie se leaga cu cununie, in Fata Domnului, ei
“nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta." (Mat.19:6)

In fapt nici nu ar mai putea desface trupul sufletelor lor devenite unul. Numai o forta uriasa ca cea din clipa ***, poate smulge un suflet din trupul sufletelor unite. De aceea dezlegarea lui Dumnezeu, vine numai prin moartea unuia din ei.
Ce este din pamant, trupul nostru fizic, in pamant se intoarce iar, ce este din duh se duce la odihna, prin puterea lui Dumnezeu iar prin jertfa lui Hristos va invia, la vremea hotarata.

Ceea ce incearca articolul sa descrie este manifestarea fireasca a durerii sufletului viu, caruia i se smulge parte din el, caci ele au trait ca un singur trup, fie ca este vorba de sot/sotie prin cununie, fie ca este vorba de parinte/copil.
De la om la om, functie de foarte multe circumstante, manifestarile pot fi foarte diferite, dar durerea sufletelor smulse din acelasi trup, este aceeasi.
Fiindca toate sunt vii.

tanti, hustiuluca

Se vede c-ai bagat la greu fasole in boilerul intestinal. Altfel, nu te fasaiai atat. Sunt etape traite de oameni de cand e lumea. Doar ca sunt tratate stiintific dupa indelungate observatii. Aia de prin strainatate publica si asemenea concluzii. Ti-a mai spus lumea pe forum sa nu-ti bagi fosele nazale unde nu te pricepi. Apropo, ti-ai luat doctoratul in prelucrarea magiunului. Daca nu, incearca tema constipatiei cainelui tau din poza.

cand pierdem o fiinta draga (2)

Sigur, poate multi carcotasi de pe margine de drum, vor spune de ce plang crestinii, cand ei cred ca toti cei adormiti in Hristos vor invia in trup dumnezeisc de slava.

Mai mare credinta in inviere decat cea a Domnului Iisus Hristos nu poate exista, pentru ca El a si infaptuit-o. Si totusi vazand-o pe Maria si pe cei veniti cu ea plangand dupa moartea lui Lazar, dupa ce “S’a infiorat in duhul Lui, si S’a tulburat." (Ioan 11: 33), chiar inainte de a-l invia “Iisus plangea".

In Biblie nu se spune nicaieri despre cineva ca a murit, ci ca a adormit. Iar, noi ortodoxii spunem la moartea cuiva, “Dumnezeu sa-l odihneasca", chiar daca stim ca pentru un om putem face ceva numai atata timp cat el este in viata.
Mantuirea este personala, si se primeste numai prin acceptarea jertfei lui Iisus Hristos pe Cruce.
Toate randuielile pe care biserica ortodoxa si nu numai, le savarseste la moartea unui om, slujesc insa mangaierii, indreptarii, incurajarii celor vii ramasi in urma.

razbunare, invidie, prostie

sincer, nu te inteleg. Cu acest comentariu ai lovit in toti colegii de pe ziare.com, care folosesc tot felul de surse. Nu mi-am permis sa ma leg de articolele tale. Ba dimpotriva, am apreciat ca ne dai leacuri zilnice. Insa, un pic de decenta se cuvine. Daca noi ne lovim unii pe altii, oare de ce?, atunci ce sa le mai cerem forumistilor? Ai dat cu bata in balta la articolul despre Lucian Bute. Romania, nu uita, asa se face cunoscuta. Cu Nadia, Hagi, Bute etc. Daca iau numai sportul. Articolul e scris si din experienta proprie pe care am trait-o. Vezi mai sus un utilizator, care spune acelasi lucru. Materialul este ca o reactie la ce se intampla cu Madalina Manole, pe care ti-ai permis s-o faci, culmea!, folosind majuscule "nebuna". Dumnezeu te va judeca pe tine, fiindca o judeci pe ea. Stai in banca ta Silvia si vezi de verdeturile tale! Sunt bune la sanatate. Te apreciez pentru asta si te iert. Nu pot sa seman cu tine. Pacat! Am terminat aceeasi facultate, da? Tu ai facut engleza. Tradu! Cine te impiedica? E greu Silvia, fiindca nu traduci intocmai. Spor la copierea din...Apropo? Ce surse folosesti? Cartile publicate? Seara linistita!

E clar...

... daca ai ajuns s-o numesti aici si pe madalina Manole, chiar ca-mi pare rau ca am intrat, sincer...

doar "nebuna" ?

Am fost socata cand despre Madalina Manole a spus ca a "murit ca un gandac".

M-am gandit mult la aceasta afirmatie.
Imi pot explica acest comportament dur si lipsit de orice urma de sensibilitate, numai ca o reactie de manifestare a aparii fata de o grea suferinta pricinuita candva de pierderea unei fiinte foarte dragi, de neinlocuit.

@silvia - h

Pai, silvicutzo, draga, ai uitat ca d.ta insati ai numit-o "nebuna"? Se vede sclerica. Te lasa memoria. Nici nu ma mira. Nu detii doar riduri pe fata, ci si in cutia ucraineana.

 

cand pierdem o fiinta draga (3)

Este posibil ca FURIA sa apara "ca o metoda de a lupta, de a te apara", dar aceasta numai in cazul necrestinilor. Acestia chiar nu au nici o mangaiere si nici o nadejde. Cateodata ea nu dispare niciodata si cu timpul sufletul ranit ramane pentru totdeauna cu o parte din el lipsa. De aceea ei nu trebuie aspru judecati, ci mai degraba tratati si intelesi cu indelunga rabdare.

De multe ori insa, o inima impietrita si inzidita in pacatul lumesc, poate fi zdrobita si intoarsa la Domnul tocmai de tensiunea creata in sufletul deznadajduit, frant de durere.
Nu exista insa nimic mai uimitor decat schimbarea produsa de "nasterea din nou" a unui asemenea suflet frant, care prin puterea credintei in Domnul, nu ramane in-frant.
Este traversarea de la iadul deznadejdii, la raiul nadejdii in Hristos Domnul, pe care sufletul o experimenteaza purtat de iubirea lui Hristos.
"Ma infasurasera legaturile ***, si m’apucasera sudorile mormantului; eram prada necazului si durerii", spune psalmistul dar, "El si-a plecat urechea spre mine, de aceea-L voi chema toata viata mea." (Psalm 116: 2,3)

Ceilalti, noi deveniti deja crestini stim ca durerea si intristarea sufletului este in natura omului, caci numai el este creat dupa "chipul si asemanarea Sa".
Noi stim ca ceea ce simtim este "infiorarea duhului" nostru. Duhul care ne deosebeste de orice alta faptura, manifestata de om la fel ca si de Domnul, prin plans si infiorare in duh.
De aceea crestinii care cunosc "odihna inchinarii si rugaciunii in Domnul" spun fie celor ramasi in viata, fie celor adormiti la fel:
"Intoarce-te, suflete, la odihna ta, caci Domnul ti-a facut bine" (Psalm 116: 7)

felicitari

pentru lectia extraordinara data in 3 episoade, prin care toti crestinii ar trebui sa inteleaga ce inseamna ruperea de care vorbesti. Cei care fac altfel,nu se vor vindeca niciodata.

@silvia_h

Sa-ti para rau ca ai intrat, ca de obicei, ca musca in lapte. Madalina Manole nu a fost chiar oricine. In legatura cu gestul ei, scuza-ma, esti incapabila sa-l intelegi. Nu ai studiat psihologia?

 

Platforma pentru solutionarea online a litigiilor