Cum se joaca copilul meu?

Sfaturile psihologului Cristina Calarasanu pentru cititorii Ziare.com

Deschid aceasta rubrica "Cu ce se ocupa copilul meu?" adresata tuturor parintilor si celor interesati de dezvoltarea copilului si de familie, cu un articol despre una din temele cele mai importante pentru copil: joaca.

Inca din primele zile, copilul va explora ceea ce il inconjoara si va incerca sa intre in contact cu cei din jurul sau. Pe masura ce va creste, aceasta activitate de explorare va deveni esentiala pentru dezvoltarea sa, iar cel mai util instrument de invatare va fi joaca.

Joaca este in primul rand o modalitate de a intra in relatie si de a creea o legatura cu celalalt. Mama se joaca cu bebelusul mangaindu-l, alintandu-l, vorbindu-i, iar acesta gaseste diferite modalitati de raspuns. Ceea ce primeste el prin aceasta joaca este o prima experienta de relatie pe care i-o transmite mama.

Absenta acestui prim contact nu lasa posibilitatea unui bebelus de a fi purtat catre lumea exterioara si de aduce parti din aceasta si in universul lui interior.

Va intrebati poate de ce am pornit de atat de departe de la bebelus. Pentru ca joaca ne insoteste sub diferite forme pe tot parcursul vietii. Si pentru ca prezenta sau absenta ei in viata unui copil este semnificativa pentru modul in care se va adapta si va exista ca si persoana.

Joaca este in al doilea rand unul dintre cele mai fine instrumente de observatie pe care le avem la indemana pentru a intelege si a patrunde in universul copilului nostru.

Pentru ca ea este principala ocupatie a sa. O prima intrebare care imi trece prin minte este: copilul meu se joaca? Imi aduc aminte de o familie pe care am primit-o si care avea o fetita de 8 ani, cuminte, foarte inteligenta, aproape la fel de serioasa ca un adult. I-am intrebat pe parinti ce ii aduce la mine si mi-au raspuns: "Fetita noastra nu se joaca".

Copilul pune in jocul sau foarte multe din trairile pe care le pastreaza din ceea ce vede, din intrebarile, indoielile, din incantarea sau enervarea sa fata de experientele prin care trece. Jocul este locul unde acestea prind viata si sens. Absenta lui lasa loc suferintei de a ramane prizoniere inlauntrul sau si de a nu le putea da glas.

Apoi, o alta intrebare: Cu ce se joaca? O mamica imi spunea destul de agitata: "Baietelul meu se joaca numai cu papusi". Fetitele se joaca cu papusile si baieteii cu masinutele. Dar ce facem cand observam ca nu este asa?

Ceea ce ne intereseaza in fapt este sa aflam care este motivul acestei alegeri inedite. Incercarea de a-i explica copilului cu ce sa se joace si cu ce nu, nu are prea multe reusite.

El se joaca cu ceea ce serveste nevoilor sale. Curiozite, intrebari pe care nu le poate pune sau la care nu a primit raspuns, cercetare. De aceea multe jucari sunt facute bucati, multe papusi sunt dezbracate etc.

Nu este ceva in neregula doar pentru ca alege alte jucarii, dar merita atentie ce fel de jucarii, pentru a putea intelege rolul lor.

De-a ce se joaca? Poate sa fie un personaj, sa creeze o poveste, sa transforme un obiect banal intr-o bagheta magica? Se joaca mereu acelasi joc sau apare mereu ceva nou?

O fetita pe care am vizitat-o acasa la ea era in plina joaca cand am ajuns. Se juca de-a avocatul. Mama ei a intrerupt-o din joc spunandu-i ca am sosit. Iar fetita i-a raspuns:"Te rog frumos, inca nu am terminat cu clientul meu. Vorbim cand termin".

Iata o dovada despre cat de importantul e jocul si povestea lui pentru copil. Este parte din universul sau. Putem patrunde in el cerand sa aflam aceasta poveste si acceptand ca este parte din viata copilului sau putem fi intrusi refuzand tot ceea ce inseamna imaginar si cerand mereu lucruri reale (sa invete cifre, litere, poezii).

Sigur ca stim ca sunt jucarii pentru anumite varste. Insa anumiti copii sunt interesati de alte lucruri, de obiecte ale parintilor cu care se joaca (poseta mamei, servieta tatalui, pantofii cu toc, etc) apropriindu-se putin mai mult de ce inseamna sa fii mare ca tata sau ca mama. Sau de obiecte inedite (capace, pietre, hartii) dand dovada de o creativitate maxima.

Totusi un joc care se repeta la nesfarsit, cu acelasi obiect, in mod stereotip, ne pune semne de intrebare.

Joaca este si o modalitate de adaptare la nou. Il ajuta sa cunoasca locuri noi, alti copii, sa se familiarizeze cu gradinita sau cu persoane noi. Pentru ca este un limbaj comun pe care il cunosc toti copiii si pentru ca este o punte de legatura.

Intr-un din sedintele cu un baietel de 5 ani, care era destul de retras si plangea destul de mult am reusit sa creeam o legatura intre noi cu ajutorul unei familii de ursuleti. Impreuna am aflat cine este mama, cine sunt copiii, unde lucreaza tata, ce fac copii la gradinita, cum se joaca ei acasa. Intre noi nu mai era asa o distanta mare. Eram amandoi in acelasi spatiu imaginar, unde puteam spune ce vrem, puteam fi cine vrem, nu ii mai era frica.

Adesea realitatea este prea dura pentru copii. Jocul ii poate atenua latura inspaimantatoare si ne poate ajuta sa o privim prin ochii copilului.

Joaca nu are un caracter performantial. Adica nu vizeaza perfectiunea sau frumusetea. Vizeaza implicarea copilului, placerea sa, bucuria, creativitatea, spontaneitatea si nu in ultimul rand autonomia sa. Caci un copil care se joaca este un copil care poate ramane singur. Si isi poate gasi ceva de facut.

Un baiat in varsta de 10 ani, care venea de ceva vreme impreuna cu familia sa pentru ca nu putea face absolut nimic de unul singur, a ajuns sa descopere ca ii placea sa faca si lucruri pe cont propriu si sa capete incredere prin joaca ca le poate face, chiar daca unele ii ieseau mai putin perfect.

Increderea capatata prin joaca i-a dat posibilitatea de a-si creste rezultatele la scoala si de a se duce cu placere la ore.

Cu siguranta ca mai sunt multe lucruri de spus despre joaca. Am incercat doar sa deschid o usa catre acest univers magic si vast. Joaca este mereu alta, fiecare copilul se joaca altfel. Putem privi bagand capul pe aceasta usa din cand in cand cum se joaca copilul, ne putem intreba, putem asculta, ne putem aminti de propria noastra joaca, de ce i-am transmis copilului din ceea ce a ramas in noi de cand eram copii.

Va invit sa imi scrieti ceea ce ati vazut, ati aflat din joaca copilului vostru.

Psiholog Cristina Calarasanu

psiholog@ziare.com

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...