Mungiu NU, Bute DA (Opinii)

Lucian Bute a fost invins intr-un mod umilitor de Carl Froch.

Cat timp castiga meci dupa meci si avea lumea la picioare, Bute nu mi-a cucerit atentia si nu l-am putut privi ca pe un motiv de mandrie sau bucurie clasic romaneasca.

Abia din momentul in care l-am vazut umilit de Froch si calcat in picioare de majoritatea comentatorilor, Lucian a devenit un personaj interesant.

Cristian Mungiu de cealalta parte nu a facut decat sa confirme la Cannes, prin cele doua extraordinare premii pe care le-a castigat cu al sau "Dupa dealuri", ca este un mare regizor si un fantastic om de film. Prin premiile luate si in acest an isi confirma valoarea recunoscuta in 2007 cu Palme d'Or primit pentru "4 luni, 3 saptamani si 2 zile".

Cristian Mungiu nu mai are ce sa demonstreze, este obligat de acum doar sa isi reconfirme, daca se poate, valoarea. El se poate apuca la fel de bine insa si sa faca filme comerciale, nu doar fineturi pentru gusturile rafinate ale francezilor.

Cristian Mungiu poate cuceri si Hollywood-ul, dar nu mai are nicio provocare majora in cariera. Pentru ca si-a afirmat valoarea si a reusit sa obtina confirmarea si reconfirmarea ei. Nu e deloc putin lucru si nici nu inseamna ca de acum se poate retrage. Sau ca nu se poate face de ras.

Dar Cristian Mungiu a obtinut un titlu care, aproape orice ar face, ii ramane atribuit pe viata. Nu trebuie sa se lupte luna de luna si an de an pentru el. Cristian Mungiu ne-a castigat respectul, dar admiratia in cazul lui e o chestiune de gust. Poate sa iti placa sau nu filmele sale, temele si modalitatea prin care le exprima in forma finita.

Il gasesc insa pasionant si infinit mai atractiv pe Lucian Bute si a sa decadere spectaculoasa. Nu sunt un expert in box, ca majoritatea celor care si-au dat cu presupusul despre infrangerea sa si viitorul pe care nu il mai are, dar cred ca pot si vreau sa inteleg ce ingrediente sunt necesare pentru a deveni un mare campion si, mai ales, pentru a ramane acolo cat mai mult timp.

Pentru ca in sport, spre deosebire de lumea stiintei sau mediul artistic, conteaza fiecare meci. O cariera de zeci de ani poate fi distrusa intr-o singura zi, intr-un singur meci.

De aici incepe povestea fascinanta a lui Lucian Bute. S-a spus despre el ca nu mai are niciun viitor. Ca nu va fi in stare sa stearga pata umilitoare lasata de Froch. Ca e terminat si ingropat. Ca a pierdut pentru ca i-a fost frica si a descoperit spaima de pumnii luati in plina figura. Mai mult sau mai putin, s-a spus tot ce se putea mai urat si mai dureros.

Inteleg toate aceste reactii. Romanii au crezut in el, au sperat, au vazut un mare campion si un excelent motiv de mandrie.

Cand nu prea ai de ce sa te agati incercand sa afli de ce esti mandru ca esti roman, un campion mondial la box, neinvins in 30 de meciuri si care si-a aparat cu succes titlul in 8 jocuri, e ratiunea perfecta pentru care sa crezi ca ai de ce sa te sprijini. Si apoi bucuria pe care o aducea fiecare meci castigat de Bute. Toate s-au transformat intr-un sentiment magulitor de oblojire a orgoliului: "suntem buni, inca avem cu ce ne mandri, nu suntem chiar nimeni pe lume!" Ok.

Si, acum, ce ne facem azi cand mandria noastra a fost umilita in asemenea hal? Ce explicatie sa-i gasim? Si i-au gasit rapid multe si incredibile. Ba ca Bute ar fi vandut meciul, ca nu a fost niciodata un campion adevarat, ci doar un "protejat", ca ar fi fost drogat, ca a avut mentalitatea ancestrala a poporului roman care se lasa "calarit" si calcat in picioare fara lupta.

E aproape de inteles. Durerea provocata de infrangerea umilitoare - si a fost sangeros de umilitoare - trebuia sa isi gaseasca o explicatie care sa faca usor de inteles tot trecutul glorios.

La fel a fost si cu Steaua dupa finala jucata in 1989 pe Camp Nou, impotriva unui A.C. Milan extraterestru, cand echipa noastra a fost macelarita cu 4-0. Atunci mitul colectiv care s-a propagat fulgerator a fost ca jucatorii nostri au fost drogati. Daca nu, au vandut meciul.

Dar Steaua din 1989 isi confirma de fapt valoarea pe care si-o afirmase in '86 si in cealalta semifinala a Campionilor Europeni jucata in '88.

Viitorul lui Lucian Bute depinde doar de forta interioara a lui Lucian Bute. El poate demonstra ca este un mare campion sau poate ramane doar o amintire. Iar o revenire a lui Bute la nivelul la care a fost pana acum il poate transforma intr-un campion si mai mare. Si intr-o lectie de viata pentru toti cei care s-au grabit sa-l desfiinteze.

Dupa cum spuneam, din acest punct de vedere Lucian Bute este un fenomen in plina desfasurare, infinit mai atractiv in comparatie cu valorile deja imortalizate.

Mi-ar placea ca vointa si forta de care va avea nevoie Bute, ca sa revina in box, sa fie cunoscute un pic mai mult si de cei care ii canta prohodul. Pentru ca dincolo de destinele exceptionale ale catorva campioni, noi toti ar trebui sa invatam sa credem mai mult in noi si mai puternic in ideea simpla ca "se poate!".

Ce n-a văzut CTP în 34 de ani de alegeri libere: ”Doar Ceaușescu îl poate egala pe Ciociu. Ca pe o turmă de mancurți...”

Retragerea lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei a fost comentată acid de jurnalistul Cristian Tudor Popescu, care i-a criticat dur pe președinții PSD și PNL, Marcel...

Candidatul USR la Primăria Sectorului 5 a depus o plângere la DIICOT împotriva lui Cristian Popescu Piedone

Avocatul şi liderul consilierilor USR din Sectorul 5, Alexandru Dimitriu, a depus joi dimineaţă, 25 aprilie, o plângere la DIICOT împotriva primarului Cristian Popescu Piedone şi ”a...