Istoria intunecata a copilariei

Etapa copilariei din viata unui om a fost privita, de-a lungul timpului, in mod diferit, in functie de cultura si de credintele fiecarei societati in parte.

Astfel, eschimosii isi centreaza toata atentia asupra copiilor si nu ii cearta niciodata pentru ca ei cred ca in fiecare copil este reincarnat un stramos, al carui spirit s-ar intoarce impotriva celui care nu l-a respectat asa cum se cuvine.

Copiii pigmeilor din Africa sunt alaptati de toate mamele din trib, iar specialistii sustin ca ei ar fi mai bine pregatiti pentru viata, intrucat, fiind purtati in spate de mamele lor, ei invata din activitatile pe care acestea le fac zilnic.

In schimb, au existat si parti ale lumii (peninsula Yucatan) in care copiii erau infasati pana la varsta de trei ani, pentru ca adultii sa isi poata efectua, in liniste, treburile.

Copiii nu au avut nimic de spus in istorie pentru ca nu au stiut sa scrie, iar amintirile din copilarie sunt intotdeauna subiective, fiind relatate din perspectiva adultului care se intoarce cu nostalgie in vremurile in care era copil.

Durata traversarii copilariei a fost definita in mod diferit in culturile lumii.

Intr-un cod de legi din 1652 de la noi, terminologia varstelor vietii cuprindea sapte etape, intr-o clasificare ce punea accent pe forta fizica a barbatului: cocon (de la nastere pana la 4 ani), baiat (4 - 14 ani), catarig (15 - 22 de ani), voinic, adica june (23 - 42 de ani), barbat (42 - 56 de ani), batran (56 - 69 de ani) si mator (70 - 80 de ani).

In Evul Mediu romanesc, termenul de "copil" insemna in functie de accentuare "bastard" sau un statul social (paj, copil de casa) si nu se referea la o varsta anume. Copiii de casa de la curtile domnitorilor si boierilor erau adulti care se incadrau in acest statut social.

Tema copilariei ca subiect de cercetare istorica este recenta, datand din anii '70. Cercetatorii americani pasionati de acest subiect au adus la iveala aspecte surprinzatoare in ceea ce priveste comportamentul adultilor fata de copii.

Acestia erau mutilati sau chiar ucisi, mai ales daca erau de sex feminin, ori castrati, daca erau baieti, de la o varsta foarte frageda, pentru a face parte din corul bisericii.

Copiii dormeau cu parintii in acelasi pat, motiv pentru care li se faceau clisme. Medicii recomandau ca metoda de educatie bataia si chiar biciuirea. Camera separata pentru copil a aparut in secolul al XVIII-lea.

Abuzarea copiilor a fost in secolele XVI - XIX o practica curenta. La 1900 existau oameni care credeau ca bolile venerice puteau fi tratate prin contactul sexual cu un copil.

Societatile europene din trecut nu au avut o reprezentare a copilului si a copilariei ca etapa distincta in viata unei persoane.

Copilul era considerat un adult inferior, un om neimplinit, care odata ce invata sa mearga si sa se hraneasca singur, fara ajutorul mamei, nu mai sensibiliza pe nimeni. Sentimentul copilariei nu a existat inainte de secolul al XIX-lea.

Lipsa de importanta acordata copilului se reflecta si in imaginea lui figurativa. In secolul al VI-lea dispare orice reprezentare a copiilor. Nici macar monumentele funerare nu au efigii ale imaginii copiilor defuncti. Ele vor aparea in arta occidentala in secolele X - XIV.

In reprezentarile medievale, copiii au caracteristici corporale si faciale asemanatoare adultilor de o talie mai mica. Chiar si pruncul Iisus este reprezentat ca un adult in miniatura in bratele mamei sale.

Aceasta maturitate precoce a copilului apare si in literatura, unde eroii romanelor picaresti sunt prezentati inca de mici ca avand un comportament de adult.

Incepand cu secolul al XV-lea, Iisus pierde trasaturile de adult si sobrietatea, pentru a deveni, in picturile renascentiste, un bebelus dolofan.

Indiferenta fata de copii si mortalitatea infantila ridicata a Evului Mediu i-au facut pe parinti sa fie incapabili sa se ataseze de copiii lor. Pentru un copil mort se tinea doliu trei zile, iar pentru un adult, 40.

Oamenii din clasele de sus ale societatii, dar si cei mai instariti, isi duceau copiii, dupa nastere, la doica pentru un an si jumatate, doi, fapt care ducea la o apropiere mai mare fata de doica decat de mama.

Sentimentele materne si paterne nu erau accentuate, parintii nu se atasau de copii, pentru ca erau supusi unei educatii aspre, fiind trimisi in internate si scoli militare (baietii).

De cele mai multe ori, mamele isi abandonau copiii la portile bisericilor, de unde acestia erau gasiti si dusi la orfelinat. Clericii considerau copiii drept niste fiinte ale raului, niste unelte ale diavolului, menite sa aduca numai rau celor din jurul lor.

Din punct de vedere juridic, copiii suportau aceleasi pedepse ca adultii. Abia in 1810, codul lui Napoleon Bonaparte, imparatul Frantei, a introdus notiunea de discernamant care caracterizeaza faptele adultilor.

Incepand cu secolul XX, statutul copilului se schimba. El devine centrul atentiei familiei, iar parintii descopera cum sa se bucure alaturi de fiii/fiicele lor.

Considerati, astazi, o binecuvantare de la Dumnezeu, mai ales pentru mamele care au avut probleme cu sarcina, copiii au un cuvant decisiv de spus in toate privintele.

Schimbare istorică în regulamentul fotbalului englez

Federaţia Engleză de Fotbal a anunţat că din sezonul viitor se renunţă la reluarea meciurilor în caz de egalitate la finalul timpului regulamentar, începând din primul tur al Cupei...

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...